Tag: bauturi alcoolice

  • Spirits România: Susţinem propunerea de a introduce reglementări mai stricte privind vânzarea de băuturi alcoolice minorilor

    Spirits România, asociaţia reprezentativă a industriei de băuturi spirtoase din România, salută propunerea legislativă care prevede amenzi de la 3.000 la 6.000 de lei pentru magazinele sau localurile care comercializează băuturi alcoolice minorilor şi chiar suspendarea activităţii timp de 10-30 zile

    „Susţinem propunerea de a introduce reglementări mai stricte privind vânzarea de băuturi alcoolice minorilor. Un obiectiv prioritar pe termen lung al asociaţiei noastre îl reprezintă creşterea nivelului de conştientizare a efectelor consumului de alcool în rândul minorilor prin programe de informare şi educare. Consecinţele alcoolului asupra sănătăţii şi dezvoltării minorilor sunt grave, iar factorii responsabili au obligaţia să intervină cu fermitate pentru combaterea acestui fenomen. Măsura legislativă propusă este necesară pentru a completa eforturile prevenţiei prin educaţie şi ne exprimăm încrederea că va avea efecte pozitive pe termen lung”, a declarat Tudor Furir, Preşedintele Spirits România.  

    Deputatul PNL Gigel Ştirbu a depus la Senat un proiect care prevede sancţiunii de la 3.000 la 6.000 de lei pentru magazinele sau localurile care comercializează băuturi alcoolice minorilor. În cazul repetării faptei, activitatea magazinului sau localului va fi suspendată între 10 şi 30 de zile.  Propunere legislativă vizează modificarea şi completarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

    În România, consumul de alcool în rândul minorilor este în continuare foarte ridicat, iar datele UNICEF arată că debutul consumului de alcool se produce devreme, în intervalul vârstei de 13-14 ani.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea omului care a creat al doilea cel mai mare producător global de băuturi alcoolice

    Paul Ricard s-a născut pe 9 iulie 1909 în Sainte-Marthe, cartier aflat în cel de-al 14-lea arondisment al Marsiliei, în familia unor negustori de vin. A studiat la liceul Thiers din Marsilia şi, deşi era pasionat de pictură, s-a alăturat afacerii de familie, după ce tatăl său nu l-a încurajat să îşi urmeze pasiunea.
     
    Când era tânăr, a descoperit băutura alcoolică denumită pastis, prin intermediul unui păstor bătrân. Băutura, un lichior cu aromă de anason, considerată şi aperitiv, a fost interzisă, alături de alte băuturi pe bază de anason, în perioada primului război mondial. Folosirea acestui ingredient era considerată o subminare a eforturilor franceze în perioada războiului. 
     
    Ricard a experimentat însă crearea unui sortiment mai rafinat, în care a folosit anason stelat, seminţe de chimen, lemn dulce şi ierburi provensale. Reţeta exactă nu a fost însă dezvăluită niciodată şi rămâne în continuare un secret. Cert este că la momentul ridicării prohibiţiei pentru formele mai uşoare de băuturi pe bază de anason, în 1932, Ricard era pregătit. El şi-a vândut produsul drept „pastis autentic marsiliez”. Compania ce îi poartă numele a fost creată în 1939, iar un an mai târziu el a vândut mai mult de 2,4 milioane de litri din lichiorul său. 
     
    Pastisul a fost interzis din nou în perioada celui de al doilea război mondial, fiind considerat „contrar valorilor” regimului colaboraţionist francez de la Vichy (numele statului francez condus de mareşalul Philippe Pétain în perioada celui de al doilea război mondial). 
     
    În perioada războiului, Ricard s-a retras în regiunea Camargue, unde a experimentat cultivarea orezului. Folosind abilităţile lui de distilerie, a creat un subtitut alcoolic pentru petrol folosind prune şi cireşe – acesta a fost folosit de Rezistenţa Franceză. 
     
    În 1952, Charles Pasqua a fost angajat ca om de vânzări pe teren al companiei sale, iar ulterior a devenit marketing director pentru Ricard. El a devenit ulterior de două ori ministru de interne (sub prim-miniştrii Jacques Chirac şi Edouard Balladur). O parte din profiturile anuale ale companiei lui Ricard au fost convertite în acţiuni şi oferite angajaţilor. În 1962, Ricard s-a listat la bursa franceză de valori; listarea a îmbogăţit mulţi dintre vechii angajaţi ai companiei. 
     
    Chiar dacă nu şi-a urmat pasiunea pentru pictură, Picard şi-a manifestat spiritul artistic asupra companiei: spre exemplu, designul logoului, format din culorile albastru şi galben, inspirate de culorile cerului şi soarelui marsiliez, a fost creat de el. 
     
    Promovarea băuturilor pe bază de anason era ilegală în 1952; excepţie de la această regulă făceau doar materialele trimise distribuitorilor, afişele din locurile în care se vindea alcool şi designul maşinilor de livrat. În autobiografia sa, Ricard a scris că interdicţia s-a dovedit a fi „un avantaj secret care ne-a obligat să ne exersăm imaginaţia…”. Spre exemplu, în scopul promovării, Ricard a creat un ulcior care să ţină gheaţa şi apa pentru amestecul cu pastis în 1935; acesta a ajutat la promovarea brandului în rândul consumatorilor francezi. A produs însă mai multe materiale care aveau să ajute la popularitatea mărcii sale, inclusiv decantoare, pahare, scrumiere, ceasuri şi cărţi de joc. Există chiar şi un muzeu cu obiecte de advertising, pe care Ricard l-a creat pe insula Bendor. 
     
    Ricard a observat rapid şi efectul asupra afacerii al asocierii cu evenimente sportive: el a fost primul sponsor comercial al Turului Franţei, în 1948, iar în 1970 Ricard a construit circuitul Paul Ricard, un traseu de curse aflat în apropierea sateului Le Castellet, în sudul Franţei. Acesta a găzduit 14 ediţii de Formula 1 Grand Prix între 1971 şi 1990, precum şi Bol d’Or sau Grand Prix-ul francez pentru motociclete. După o absenţă de un deceniu, Grand Prix-ul francez s-a întors anul trecut pe circuitul Paul Ricard. Aeroportul Le Castellet a fost construit de asemenea în apropierea circuitului. 
     
    Creativitatea lui nu s-a limitat însă la business, iar în 1950 Ricard a produs unul dintre primele filme franţuzeşti color, „La maison du printemps” (Casa primăverii -n.red). A publicat de asemenea autobiografia „La Passion de creer” (Pasiunea de a crea -n.red), în 1983. 
     
    Tot în anii ’50 a cumpărat două insule în Provence-Alpes-Cote-d’Azur – insula nelocuită Bendor şi insula Embiez. Pe Bendor a pus bazele Expoziţiei Universale de Vinuri şi Băuturi, în 1966, care, potrivit lui, avea scopul de a crea „o enciclopedie completă şi permanentă de vinuri şi băuturi”, precum şi muzeul obiectelor de advertising ale Ricard. Ricard a fost implicat şi în campanii împotriva poluării industriale, iar în 1966 a pus bazele Observatoire de la mer (Observatorul Mării), care a devenit mai târziu Institutul Oceanografic Paul Ricard. Acesta se află pe insula Embiez şi este axat în continuare pe creşterea conştientizării asupra problemelor de mediu ale mărilor. La institut există şi un acvariu. 
     
    În ceea ce priveşte afacerea sa, el a demisionat în 1968 de la conducerea activităţilor de zi cu zi ale acesteia, în semn de protest asupra interferenţelor guvernului în afacerea sa. Ca umare a demisiei sale, businessul a fost condus de fiul său, Patrick. În 1975, compania a fuzionat cu cel mai mare competitor al acesteia, Pernod, devenind Pernod Ricard. La pensie, Ricard a pictat şi a lucrat şi ca primar al micului orăşel Signes (între 1980 şi 1988), aflat lângă circuitul care îi poartă numele. A murit în Signes în 1997, la vârsta de 88 de ani.
     
    Până în 1990, Ricard era cel mai bine vândută băutură alcoolică din Franţa şi ajunsese să fie comercializată în 140 de ţări. La moartea lui Ricard, Pernod Ricard era al treilea cel mai mare producător global de băuturi alcoolice. În prezent, Pernod Ricard a urcat până pe poziţia a doua din punctul de vedere al producţiei de băuturi alcoolice, cu venituri de 8,98 de miliarde de euro şi un profit net de peste 1,5 miliarde de euro, având peste 18.900 de angajaţi. Afacerea este în continuare condusă de un membru al familiei – Alexandre Ricard, unul dintre nepoţii lui Paul Ricard. El este CEO al companiei din februarie 2015. La vârsta de 43 de ani, este cel mai tânăr CEO din lista primelor 40 de companii listate la bursa Euronext din Paris.
  • România şi Bulgaria, cele mai scăzute preţuri la băuturi alcoolice din Uniunea Europeană

    Nivelul preţurilor este comparat cu media UE, stabilită la 100, situaţie în care preţurile din Finlanda sunt la nivelul 182, în Irlanda 177 şi în Suedia 152.

    În România şi Bulgaria nivelul preţurilor este 74, urmate de Ungaria cu 77, Republica Cehă cu 82 şi Spania cu 8

    Sursa: mediafax.ro.

  • De la băuturi alcoolice la turism: de ce a decis grupul Alexandrion să cumpere un hotel în România şi ce veţi putea găsi în cadrul acestuia

    Cifra de afaceri a hotelului New Montana din Sinaia, preluat anul trecut de Alexandrion Group a crescut în anul 2018 cu 23% faţă de anul precedent, iar profitabilitatea s-a mărit şi ea cu 22 de procente, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii hotelului.

     „Alexandrion Group a preluat Hotelul New Montana având o strategie clară de dezvoltare a acestuia şi propunându-şi să redefinească eticheta ospitalităţii. Scopul nostru este ca experienţele oferite de New Montana clienţilor săi să se alinieze experienţelor excepţionale oferite de Alexandrion Group consumatorilor săi.”, a declarat Stelios Savva, CEO al Alexandrion Group.

    În 2018, cifra de afaceri a fost în creştere cu 23% faţă de anul precedent, ceea ce se traduce într-o creştere cu peste 7.000 a numărului de turişti cazaţi în Hotelul New Montana în 2018 comparativ cu 2017.  

    „Anul 2018 a fost un an în care am stabilit o nouă strategie de vânzări, iar rezultatele s-au văzut imediat. Ne aşteptăm la o creştere şi mai mare pentru 2019.”, a declarat Gabriela Boşcu, tourism sales director al Alexandrion Group.

    „Această evolutie a cifrei de afaceri a fost susţinută de o echipă managerială formată din profesionişti cu experienţă în domeniul ospitalităţii.  În timpul care s-a scurs de la momentul preluării, ne-am străduit să transformăm  New Montana într-unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din Sinaia pentru servicii la cele mai înalte standarde. Clienţii sunt întotdeauna prioritatea noastră.”, a declarat Simona Preda, General Manager New Montana Hotel.

     

    În prezent, Hotelul New Montana din Sinaia oferă servicii de cazare, alimentaţie, SPA, piscină semi-olimpica şi sală de fitness.

     

    New Montana Hotel & SPA din Sinaia are o capacitate de 360 de locuri şi găzduieşte orice tip de evenimente, de la o simplă conferinţă până la cocktail-uri cu 1000 de invitaţi.

  • Care sunt familiile care CONTROLEAZĂ o bună parte din piaţa mondială a băuturilor alcoolice. Acestea deţin acţiuni de peste 70 de MILIARDE de dolari în mai multe companii

    Şapte dintre cele mai bogate familii din industria băuturilor alcoolice deţin, cumulat, acţiuni de aproximativ 70 de miliarde de dolari în cadrul companiilor care dictează mersul pieţei.
     
    Istoriile familiilor care controlează branduri precum Bacardi, Suntory sau Campari încep cu sute de ani în urmă, scriu cei de la Bloomberg.
     
    Cele şapte familii sunt Saji şi Torii (compania Suntory, din Japonia, deţine brandurile Jim Beam şi Hibiki), Bacardi (compania Bacardi, din Cuba, deţine brandurile Bacardi şi Martini), Ricard (compania Pernod Ricard, din Franţa, deţine brandurile Jameson şi Pernod), Brown (compania Brown-Forman, din Statele Unite, deţine mărcile Finlandia şi Jack Daniel”s), Garavoglia (compania Campari, din Italia, deţine brandurile Aperol şi Campari), Beckman (compania Becle, din Mexic, deţine mărcile Jose Cuervo şi Kraken) şi Heriard Dubreuil (compania Remy Cointreau, din Franţa, deţine brandurile Cointreau şi Remy Martin).
     
    Familia Bacardi, spre exemplu, a profitat de “setea” de rom a oamenilor din jurul lumii încă din 1862, îmbogăţind sute de membri ai familiei. În jur de 6 milioane de cocktailuri Cuba Libre sunt consumate anual, iar popularitatea acestui amestec i-a ajutat pe cei de la Bacardi să vândă 17 milioane de sticle de rom în 2017.
     
    Un alt exemplu este cel al familie Garavoglia, care deţine brandul Campari. Aici, numele cocktailului “câştigător” este Negroni.
     
    Toate aceste dinastii ale alcoolului, care pot fi urmărite chiar şi cu 1.300 de ani în urmă, reflectă modul în care o familie poate să controleze viitorul unei industrii, chiar în condiţiile în care multe dintre companii au fost listate la bursă, devenind astfel publice.
  • Un bărbat a încercat să intre într-o secţie de votare pentru referendum cu un PISTOL cu bile de cauciuc

    „În judeţul Caraş Severin, poliţistul care făcea parte din dispozitivul de pază al unie secţii de votare, a observat un bărbat care avea asupra sa un pistol cu bile de cauciuc şi care se pregătea să intre în secţie.

    Acesta a fost condus la subunitatea de poliţie, unde s-a stabilit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, sens în care a fost sancţionat contravenţional conform legii privind regimul armelor şi muniţiilor care interzice purtarea armei sub influenţa băuturilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

    Următoarea informare a MAI privind incidentele de la referendum va avea loc la ora 18:00.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Alexandrion Group, creştere cu 25% a cifrei de afaceri în primele 6 luni

    Concret, aceasta înseamnă peste 5.245.000 de litri vânduţi doar în primele 6 luni ale acestui an, faţă de puţin peste 4.400.000 litri în aceeaşi perioadă din 2017.

    „Această creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri nu face decât să reflecte rezultatele strategiei de dezvoltare pe termen lung a grupului. Astfel,  în prezent, întreaga companie se focusează pentru a deveni lider de piaţă pe zona de HoReCa Premium atât  pe spirtoase, dar şi pe vinuri.  În acest sens, una dintre mişcările strategice luate pentru atingerea obiectivelor Alexandrion Group se axeaxă pe împărţirea pe divizii a forţei de vânzări.” declara Răzvan Vasile, CEO Alexandrion Trading.

    Pentru o implemetare adecvată, cele două divizii de vânzări vor fi conduse de doi profesionişti în domeniul băuturilor alcoolice. Astfel, Divizia de HoReCa Premium şi Business Developement din cadrul Alexandrion Trading, singura companie responsabilă pentru vânzarea, distribuţia şi comercializarea întregii game de produse deţinute de Alexandrion Group, dar şi pentru brandurile importate şi afacerea viniviticolă recent achiziţionată, va fi coordonată de către Nicolae Costea, cel care până de curând ocupa funcţia de director naţional de vânzări al grupului. 

    Cu o experienţă de peste 18 ani în vânzări,  în coordonarea şi managementul operaţiunilor de magazin şi de teren, Nicolae Costea face parte din familia Alexandrion Group de peste 4 ani. Pe viitor, atribuţiile sale se vor concentra pe dezvoltarea oportunităţilor de business pentru compania noastră, în domeniul băuturilor, dar şi pe coordonarea operaţională şi strategică a diviziei, cu un obiectiv clar de a aduce compania pe primul loc în segmentul băuturilor spirtoase şi al vinurilor în zona HoReCa Premium.

    Dizivizia de vânzări către comerţul tradiţional şi către formatele de Modern Trade este acum sub coordonarea lui Costin Alexandru Ghiţă, un profesionist cu o experienţă de peste 20 de ani în vânzări şi marketing.  Acesta vine să contribuie cu vasta sa expertiză în managemenetul vânzărilor de vinuri.  Înainte de a se alătura Alexandrion Group, Costin Alexandru Ghiţă a avut în subordine, timp de 14 ani, vânzările la nivel naţional ale uneia dintre cele mai mari companii producătoare de vin din România.  

    Nicoale Costea şi Costin Alexandru Ghiţă vor fi coordonaţi de Răzvan Vasile, CEO-ul Alexandrion Trading, compania considerată “braţul” comercial al grupului în România.

    Alexandrion Group este lider în producţia şi distribuţia de băuturi alcoolice din România. Grupul este format din Distileriile Alexandrion şi Distileriile SABER 1789, care, împreună, înglobează o istorie de peste 200 de ani în industria locală a băuturilor spirtoase. Portofoliul de produse proprii cuprinde toate categoriile de băuturi spirtoase cerute pe piaţă, inclusiv băuturi tradiţionale româneşti şi produse internaţionale.

  • GRĂITOR: România este campioana Europei la creşterea preţurilor. Între 2000-2017 au crescut cu 257%

    În România preţurile băuturilor alcoolice şi al ţigărilor au crescut cel mai mult în perioada 2000-2017, cu 726%, peste media europeană, care a fost 92,1%. De asemenea, creşteri semnificative de preţuri în perioada analizată s-au înregistrat la combustibili, locuinţe, apă, gaz şi electricitate (536%), în timp ce media europeană a fost 57,2%.

    Transportul în România a crescut în perioada analizată cu 338%, iar restaurantele şi spaţiile de cazare au crescut preţurile şi tarifele cu 328%, media europeană în acest sector fiind de 56%. Românii plătesc mai mult şi pentru educaţie, cu 297% în perioada 2000-2017, în timp ce media europeană a fost 91%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Turcia răspunde sancţiunilor americane, creşte taxele vamale la automobile, băuturi, tutun

    Tucia a anunţat că va boicota şi electronicele produse în Statele Unite, precizează BBC. Sancţiunile impuse de Statele Unite au dus la devalorizarea lirei turceşti cu mai mult de 20%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • UEFA permite, din sezonul viitor al competiţiilor europene, comercializarea alcoolului în stadion

    Decizia luată la sfârşitul lunii mai la Kiev spune că “organizatorul meciului poate vinde şi distribui alcool numai pe stadion sau în imediata sa vecinătate… în limitele impuse de legea naţională şi cea locală de la momentul respectiv”.

    Membrii FSE (Football Supporters Europe) au primit cu bucurie această schimbare, după ce s-au plâns în trecut de interdicţia comercializării alcoolului pe stadioane la meciuri organizate de UEFA. “De mult timp suporterii fotbalului s-au simţit nedreptăţiţi faţă de fanii altor sporturi, cum ar fi rugby”, a declarat Ronan Evain, preşedintele FSE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro