BusinessMagazin

Tag: batranete

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • În timp ce mulţi dintre pensionarii abia dacă reuşesc să trăiască din pensiile pe care le primesc după o viaţă de muncă, există şi o altă categorie, a celor care au muncit o viaţă la stat, iar acum au o bătrâneţe de lux

    Magistraţii, după ce se retrag din serviciu, se bucură de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz,şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, ceea ce îi transformă în „pensionari de lux”, fapt datorat activităţii onorabile desfăşurate de aceştia.

    La nivelul judeţului Olt există 54 de pensionari foşti magistraţi, ale căror pensii de serviciu au fost stabilite în baza Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi al judecătorilor, asigurându-le acestora mai mult decât un trai decent şi care depăşesc cu mult pensiile care ajung lunar în buzunarele vârstnicilor.  Astfel, cea mai mare pensie specială, acordată unui magistrat din Olt, echivalează cu peste 30 de indemnizaţii sociale (cuantumul indemnizaţiei sociale este în prezent de 640 de lei). Magistraţi sunt privilegiaţi şi în raport cu parlamentarii ori personalul auxiliar din instanţe. Astfel, într-un top 20 de pensii ce le revin foştilor magistraţi pe primul loc se situează un fost procuror şef care are o pensie de serviciu de 20.896 de lei. Aceasta este, de altfel, şi cea mai mare pensie din Olt.

    Pe locul doi se situează un magistrat care are o pensie de 19.808 lei. Locul trei este ocupat de un fost procuror al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care are mai puţin cu 1.425 de lei faţă de primul , respectiv 19.471 lei. Pe locul patru în acest clasament se situează un fost procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o pensie de serviciu de 18.725 de lei. Locul cinci este ocupat de un fost magistrat care are o pensie de 18.571 de lei. Locul şase în acest top este ocupat de un fost judecător care are o pensie de serviciu de 17.763 de lei.

    Locul şapte este ocupat de un fost procuror care are o pensie de 17.478 de lei. Locul opt este ocupat de un fost  judecător al Tribunalului Olt, pensionat recent, care după o viaţă în robă are o pensie de serviciu de 17.098 de lei. Şi următorii foşti magistraţi de pe locurile nouă, zece, unsprezece, doisprezece şi treisprezece suportă destul de bine statutul de pensionar, aceştia având pensii de serviciu de 16.769 de lei, 16.717 lei, 16.564 de lei, 16.564 de lei şi respectiv 16.304 lei. Pe locul 14 se poziţionează un fost magistrat care are o pensie specială de 16.148 lei, în timp ce pe locurile cincisprezece şi şaisprezece, la egalitate se află doi fosţi magistraţi cu o pensie de serviciu de 16.029 lei, fiecare. Pe locul 17 se situează un fost judecător al Tribunalului Olt cu o pensie de 16.022 de lei. Locul 18 în ierarhie este ocupat de un fost magistrat al Tribunalului Olt cu o pensie de serviciu de 15.851 de lei. Penultimul loc în acest top este ocupat de un fost judecător cu o pensie de 15.755 de lei, în timp ce ultimul loc este ocupat de un fost magistrat cu o pensie de 15.496 de lei, scrie gazetaoltului.ro

  • O viaţă de muncă, 0 lei pensie. Românii care plătesc pentru greşelile de după Revoluţie

    Erau fericiţi că aveau un trai mai bun în fiecare lună şi, în acelaşi timp, noii lor şefi nu se înghesuiau să le plătească taxele către stat. Acum, mulţi au ajuns la o vârstă dificilă, la care nu se pot pensiona sau nu au stagiul de cotizare necesar pentru un venit decent.

    La 73 de ani, Adriana Dana are o poveste de viaţă de-a dreptul impresionantă, dar niciun leu de pensie. Nu a fost un om leneş, a lucrat în multe locuri şi peste tot şi-a făcut conştiincioasă treaba.

    Adriana Dan, asistată social: „Pe toate mi le amintesc. Munceam de dimineaţă până seara. Două magazine, ţineam şi casieria, vă daţi seama.”
    Reporter: „Dar fără acte?”
    Adriana Dan: „Fără acte, bineînţeles că la negru.”

    Deşi provine dintr-o familie bună, în care tatăl său a fost Director la Arhivele Statului, nu şi-a imaginat o clipă că va ajunge asistată social, cu 156 de lei lunar. 100 de lei îi dă la căminul în care locuieşte, iar restul de 56 nu îi ajung pentru medicamente. Oricum ar fi calculat, cei de la Casa de Pensii nu au putut să o ajute pentru că are doar 13 ani vechime.

    Adriana Dan, asistata social: „Şi ştiţi că eu muncesc la negru acuma. Am nouă luni, merg acuma pe zece, de când mă duc şi îngrijesc zi de zi un bătrân.”

    După o viaţă de muncă, un inginer constructor are 1354 de lei.

    Lucian Climovici, pensionar: „Mi-am dat seama că sunt vreo 11 ani în care vreo trei firme la care am lucrat angajat, cu contract, cu carte de muncă, nu mi-au plătit asigurările sociale, CAS-ul. Nu primeam fluturaşi, semnam un stat de plată aşa, cum practicau mulţi şi ca mine sunt foarte mulţi, foarte, foarte mulţi. ”

    Nimeni nu a estimat în prezent câţi români nu au vechimea necesară pentru a beneficia de pensie, pentru că cei de la Casa de Pensii se ocupă doar de dosarele complete. Se ştie, însă, că zeci de mii dintre cei plecaţi din fabricile falimentare au găsit soluţii de supravieţuire la limita legii, stirileprotv.ro

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Ultimele imagini cu Hugh Hefner, fondatorul Playboy. Cum ajunsese omul care a trăit înconjurat de cele mai frumoase femei din lume

    Ultimele imagini în care apare Hugh Hefner, fondatorul Playboy care a murit la vârsta de 91 de ani, sunt departe de extravaganţa cu care obişnuise lumea. Publicistul american Hugh Hefner, fondatorul Playboy, a murit miercuri (joi, ora Românei), la vârsta de 91 de ani, a anunţat compania Playboy Enterprises, potrivit presei internaţionale.

    VEZI AICI Ultimele imagini cu Hugh Hefner, fondatorul Playboy. Cum ajunsese omul care a trăit înconjurat de cele mai frumoase femei din lume

     

     

  • Cum arată nişte cauciucuri după 16 km pe Marte şi 560 mil. km prin spaţiu?

    Arată semne de bătrâneţe. Nu pentru că a mers foarte mult, ci  pentru că e exploatat la temperaturi între 20 şi -125 de grade (iarna). Şi mai are o problemă, că solul este foarte dur şi fiecare pietricică şi stâncă alterează cauciucul. Rover-ul Curiosity s-a mişcat doar 16 km de când a călătorit 560 de mil. km distanţa Pământ – Marte (260 zile a durat călătoria).

    IATĂ AICI CÂT DE UZATE SUNT ROŢILE ROBOTULUI DE PE MARTE DUPĂ 16 KM PE MARTE

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC DeclanLawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Descoperire monumentală. Este posibil să existe cea de-a patra etapă a vieţii. Până acum se ştia doar de copilărie, maturitate şi bătrâneţe

    Până acum, se ştia că oamenii trec prin trei faze ale vieţii: copilăria, maturitatea şi bătrâneţea.

    Sunt, însă, oameni de ştiinţă care susţin că există o a patra etapă.

    După un studiu amănunţit, cercetătorii din cadrul Universităţii din California au descoperit o nouă fază a vieţii, care le-a permis să estimeze, cu o precizie de 80 de procente şi momentul morţii. Există, totuşi, alţi oameni de ştiinţă care pun la îndoială această informaţie.

    Vezi aici care este cea de-a patra etapă a vieţii!

  • Cum ar fi arătat Marilyn Monroe dacă ar fi trăit şi azi

    Marilyn Monroe, pe numele real Norma Jean Baptiste, a fost unul dintre cele mai populare staruri din anii 50 şi începutul anilor 60, jucând în filme precum Diamond Are A Girl’s Best Friend sau Some Like It Hot.

    Aceasta a murit din cauza unei aparente supradoze, în 1962, la numai 36 de ani, dar sora ei vitregă, Berniece Baker Miracle, cu care semăna foarte multe, a trăit mai mult şi ne demonstrează cum ar fi arătat Marilyn Monroe la bătrâneţe.

    Vezi cum ar fi arătat Marilyn Monroe

  • Video “Tinereţea e o stare de spirit, dar bătrâneţea ce o fi?”. Are 90 de ani şi e campioană mondială de veterani la 10 km marş

    La sfârşitul lunii octombrie, în Perth, Australia, Elena Pagu reuşea să câştige medalia de aur în proba de 5 şi 10 km marş. Nu sunt singurele medalii. Doamna Pagu are distincţii ce datează şi din 1991, dar şi mai îndepărtate. Le ţine pe toate expuse în holul casei sale, pe rafturi. În vitrina din sufragerie strălucesc în lumina soarelui o mulţime de trofee. Are pe măsuţa dintre fotolii, acoperită cu milieuri, cartea “Născuţi pentru a alerga”, de Christopher McDougall. Titlu parcă inspirat din povestea doamnei de 90 de ani. De-a lungul discuţiei pe care Elena Pagu a purtat-o cu ProSport, aceasta ne-a dezvăluit că toate întâmplările din viaţă au direcţionat-o către mişcare, că s-a apucat de alergat cu puţin timp înainte de a ieşi la pensie, încercând să scape de o depresie, dar şi că pentru un vârstnic este esenţial să aibă mereu ţeluri de atins. O poveste de viaţă impresionantă, plină de dinamism. Începem interviul.

    Pe aleile unui parc din cartierul bucureştean Vitan, Elena Pagu ne demonstrează, după cum chiar ea susţine, că se poate trăi foarte bine şi la 90 de ani, fără medicamente. Mai mult de atât. Se poate chiar face sport, dar nu oricum, ci câştigănd medalii de aur. Într-una dintre cele mai tehnice probe ale atletismului: marşul.  La sfârşitul lunii octombrie, în Perth, Australia, Elena Pagu reuşea să câştige medalia de aur în proba de 5 şi 10 km marş. Nu sunt singurele medalii. Doamna Pagu are distincţii ce datează şi din 1991, dar şi mai îndepărtate. Le ţine pe toate expuse în holul casei sale, pe rafturi. În vitrina din sufragerie strălucesc în lumina soarelui o mulţime de trofee. Are pe măsuţa dintre fotolii, acoperită cu milieuri, cartea “Născuţi pentru a alerga”, de Christopher McDougall. Titlu parcă inspirat din povestea doamnei de 90 de ani. De-a lungul discuţiei pe care Elena Pagu a purtat-o cu ProSport, aceasta ne-a dezvăluit că toate întâmplările din viaţă au direcţionat-o către mişcare, că s-a apucat de alergat cu puţin timp înainte de a ieşi la pensie, încercând să scape de o depresie, dar şi că pentru un vârstnic este esenţial să aibă mereu ţeluri de atins. O poveste de viaţă impresionantă, plină de dinamism. Începem interviul

    Ce a fost mai obositor, drumul până în Australia sau cursa propriu-zisă?
    Drumul este destul de lung. 18 ore, cu escală. Noutatea lumii de acolo, a oraşului, a condiţiilor de desfăşurare şi de trai al cetăţenilor cărora li s-a oferit un anumit spaţiu mai generos în amplasarea locuinţelor lor. O stare psihică şi o notă de bonomie a australienilor… N-am întâlnit cât am călătorit. Un zâmbet valoarează foarte mult. Am fost cam singura dintre cele mai vârstnice, pentru ei asta fiind o notă foarte preţioasă. La noi, această tradiţie de mişcare, de alergare, de deplasare şi efort de acest gen… Tradiţia asta la noi este mai nouă. De asta, după competiţiile pe care le aveam, în momentul când vedeau vârsta pe care o am, se adunau în jurul meu şi mă felicitau, mă îmbrăţisau, stăteau la rând să mă fotografieze. A fost ceva nou!

    Ce v-a impresionat?
    Organizarea şi exigenţa cu care s-au desfăşurat aceste probe, toate probele disciplinei de atletism au fost urmărite şi pretinse cu o exigenţă foarte mare. Ajungi acolo de peste ţări şi mări şi te trezeşti că la a treia avertizare te scoate în afara pistei de concurs. Sunt amabili, cumsecade, drăguţi, generoşi, primitori, dar până la perfecţiunea executării probei. Pentru mine Australia a fost cu totul ceva nou. Am fost în foarte multe oraşe de pe glob, dar aşa o grandoare, aşa o masivitate a tot ce este oferit pentru cetăţean…. Poate că n-am remarcat eu, cine ştie. Mi-am făcut proba ca de fiecare dată. Cu un antrenament susţinut. Cu patru luni înainte am început mai frecvent să fac. O zi da, una nu. Fac într-o zi trei kilometri, într-o zi opt. în altă zi cinci. Mai ajungeam şi la zece kilometri. Ăsta era un antrenament mai rar, cam la două săptămâni. Bineînţeles, de fiecare dată, un om de 90 de ani şi peste, când pleacă la un antrenament trebuie să facă un efort.

    În cât timp aţi terminat cursa şi câţi concurenţi au fost în total?
    Cursa mea a durat… Cursa de 10 km a fost de o oră şi 31 de minute, cu opt minute mai puţin faţă de recordul anterior. Nu m-am silit foarte tare pentru că am avut nişte emoţii foarte mari şi m-am temut de o descalificare. Foarte curios, aici în ţară am avut timpi mai buni, nu ştiu ce a contribuit. Am scos 44 de minute. În alt concurs balcanic am scos numai 43. Recent. Nu ştiu… N-am fost la cea mai înaltă cotă a mea acolo. Nu am fost, dar asta a fost. Am făcut ceea ce am făcut. N-am fost foarte încântată de rezultat, dar totuşi am fost foarte apreciată şi felicitată. Un fel de răsfăţ care se oferă câştigătorilor.

    INTERVIUL INTEGRAL ÎN PROSPORT