Tag: barili

  • Renegocierea deceniului: ce redevenţe vor plăti companiile care exploatează petrol şi gaze. Petrom a plătit în 2012 ca redevenţă 6 $ la fiecare baril de ţiţei extras în valoare de 94$

    Petrom şi Romgaz au virat către statul român redevenţe cumulate de un miliard de lei (230 de milioane de euro) în 2012, ceea ce reprezintă 7% din valoarea producţiei de petrol şi gaze de 3,3 miliarde de euro a celor două companii.

    Întrebarea care se ridică în acest context este care ar fi cel mai bun sistem de redevenţe pe care România l-ar putea aplica de la începutul anului viitor, astfel încât să crească valoarea încasărilor fără a periclita proiecte majore de investiţii, aşa cum sunt explorările din Marea Neagră? În Ro­mânia, prin Legea petrolului redevenţele se calculează ca procent din valoarea producţiei. În funcţie de dimensiunea zăcământului procentul aplicat variază între 3,5% şi 13,5%, atât pentru petrol, cât şi pentru gazele naturale. La privatizarea Petrom statul s-a obligat să menţină acest sistem de taxare zece ani de zile, adică până la finalul anu­lui 2014. Astfel, de la anul Ro­mânia ar trebui să aleagă un nou sis­tem, iar potrivit decla­raţiilor politice recente, aceste modificări ar putea fi im­ple­mentate chiar înainte de termen. „Redevenţa nu este singurul beneficiu al statului din producţie având în vedere alte taxe şi impozite (peste 80 de tipuri de impozite şi taxe, impozite pe salarii, impozit pe profit, impozite locale etc). OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, la nivelul anului 2012 numai din taxe şi impozite OMV Petrom a contribuit cu aproximativ 2 miliarde euro. La acestea se adaugă dividendele aferente participaţiei de 20,64% a statului în OMV Petrom“, spun reprezentanţii companiei.

    Alte stiri pe zf.ro

  • Petrom descopera titei in Rusia

    "Sonda este inclusa in licenta Kamenski in regiunea Saratov (Rusia). Sonda Lugovaya-1 a fost forata la o adâncime de 3.882 metri. Primele teste sunt foarte incurajatoare, aratând o rata de productie de peste 2.500 bbl/zi titei. Doua formatiuni de gaze au produs impreuna 550.000 metri cubi/zi gaze precum si 75 metri cubi/zi de condensat (4.000 bep/zi)", se mai precizeaza in comunicatul Petrom.

    Petrom a intrat pe piata din Rusia in 2006 prin achizitia unui pachet majoritar de 74,9% din Ring Oil Holding & Trading Ltd. si a explorat impreuna cu actionarul minoritar opt blocuri de explorare in regiunea Saratov, localizata la aproximativ 1.000 kilometri sud-est de Moscova si doua in zona Komi, la aproximativ 1.200 kilometri nord-est de Moscova.

    Productia de titei si gaze a Petrom a fost anul trecut de 71 milioane bep. Compania detine in România licente de explorare pentru 15 perimetre de uscat si doua perimetre marine, cu o suprafata totala de 59.100 kilometri patrati, dintre care 13.730 kilometri patrati sunt in Marea Neagra.

    Petrom a inregistrat anul trecut o productie medie mixta de petrol si gaze de 188.476 bep/zi, cu 2,4% mai mica fata de 192.500 bep/zi in anul 2007. Totodata, compania a stabilizat anul trecut productia de titei la 89.300 bep/zi.

    Rezervele dovedite de titei si gaze ale grupului Petrom se ridicau, la finele anului trecut, la 872 milioane bep, cea mai mare parte, respectiv 843 milioane bep, fiind in România. De asemenea, rezervele dovedite si probabile de titei si gaze ale companiei totalizeaza 1,399 miliarde bep, dintre care 1,319 miliarde bep in România.