Tag: Bankia

  • Cum era cât pe ce să ajungă Spania la mâna FMI

    Trezoreria spaniolă a trebuit să plătească în jur de 5,1% pentru obligaţiuni pe 4 ani, faţă de 3,37% la ultima licitaţie, iar randamentele pentru titlurile la 10 ani au depăşit iar 6% (dacă ar atinge şi pragul de 7%, atunci Spania nu s-ar mai putea finanţa de pe piaţă şi ar trebui să apeleze la FMI).

    Cifra de 1 mld. euro reprezintă doar sub 1% din depozitele băncii, iar oficiali din guvern au dezminţit ferm că ar avea loc retrageri masive. Mai mult, faptul că Bankia a fost recent preluată de stat, din cauza problemelor create de bula imobiliară, ar trebui să scadă riscul altor retrageri de depozite, nu să-l crească. Incidentul a fost suficient însă pentru a aduce Spania cu un pas mai aproape de a cere ajutorul FMI şi al UE, adică exact ceea ce i se prezice Spaniei de luni de zile în presa anglo-saxonă.

    Apelul Spaniei la FMI şi UE ar fi taxat de pieţele financiare drept o premisă a destrămării zonei euro, având în vedere că fondul de stabilitate european, din care sunt ajutate ţările cu probleme şi care are o capacitate de 440 mld. euro, este considerat insuficient pentru susţinerea financiară a unei ţări ca Spania sau Italia.

  • Clienţii băncii spaniole Bankia au retras 1 mld. euro într-o săptămână

    Noul preşedinte al Bankia, Jose Ignacio Goirigolzarri, a informat consiliul director că clienţii au retras masiv bani după naţionalizare, scrie El Mundo, citând informaţii obţinute în urma şedinţei boardului instituţiei financiare.

    Guvernul a naţionalizat săptămâna trecută Bankia, în încercarea de a estompa temerile că instituţia s-ar putea prăbuşi sub greutatea pierderilor generate de crash-ul pieţei imobiliare spaniole în 2008.

    Incertitudinile privind costurile suportate de statul spaniol pentru consolidarea sectorului bancar au alimentat temerile investitorilor că ţara ar ptuea avea nevoie de un “bailout” costisitor, un risc major pentru supravieţuirea zonei euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spania a preluat Bankia, a patra mare bancă a ţării

    Statul va prelua o participaţie indirectă de 45% la Bankia în urma preluării controlului asupra companiei-mamă a băncii, BFA, prin conversia unui împrumut de 4,5 miliarde de euro acordat anterior, a anunţat banca centrală.

    Ministerul Economiei s-a angajat să facă tot posibilul pentru a stabiliza Bankia, care are o expunere de peste 30 de miliarde de euro pe credite acordate constructorilor, precum şi faţă de active imobiliare preluate de la datornici.

    Potrivit aşteptărilor, statul va asigura Bankia fonduri suplimentare de până la zece miliarde de euro. Unii analişti consideră că instituţia de credit ar putea avea nevoie de mai mulţi bani.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro