Tag: Banicioiu

  • Europarlamentarul Cătălin Ivan: Dragnea şi-a început ultimul turneu prin ţară ca preşedinte al PSD, este unul de adio

    „Turneul lui Liviu Dragnea prin Moldova s-a transformat într-un veritabil turneu de adio. Discursuri lacrimogene aranjate de liderii locali, declaraţii din sala de apreciere, de susţinere şi de condamnare a “trădătorilor” Bădălău şi Tudose, toate luările de cuvânt fiind pregătite cu grijă, că pe vremuri, de liderul local care ştie mai bine că oricine cum să-şi facă şeful de la centru să se simtă bine şi să plece mulţumit”, a scris Ivan, pe pagina sa de Facebook.

    Cătălin Ivan a precizat că Dragnea se loveşte de un refuz în cazul unei noi moţiuni de cenzură, deoarece este „o iluzie”.

    „Concluzia amară cu care pleacă Liviu Dragnea de la toate aceste întâlniri este însă aceea că absolut nimeni nu va susţine dărâmarea guvernului Tudose. Dincolo de cuvintele frumoase, aranjate, interesate sau chiar şi sincere pe alocuri, Dragnea se loveşte de acelaşi refuz. O nouă moţiune de cenzură este o iluzie. Nu se va ajunge acolo pentru că PSD a învăţat din momentul Sorin Grindeanu. O a două greşeală nu va mai există. Liviu Dragnea şi-a începutul ultimul turneu prin organizaţiile din ţară ca preşedinte al acestui partid, turneu pe care probabil nu-l va mai finaliza”, a mai scris Ivan.

    Europarlamentarul susţine că Dragnea nu mai are parte de sprijin decât condiţionat, chiar şi din partea celor fideli.

    „Din partea lui Liviu Dragnea, aceeaşi placă despre multinationale, despre Soros, servicii, ambasade, statul paralel… practic despre toţi cei care nu-l lasă să facă bine României, despre cum nu va ceda, despre cât de nerecunoscători sunt aceeaşi doi, Bădălău şi Tudose, pe care el i-a făcut oameni. Apoi, pentru că niciun sprijin, nici chiar din partea celor fideli, nu mai vine astăzi pentru Dragnea decât condiţionat, încep cererile concrete din sala pe care liderul în dizgraţie nu le mai poate refuză. Şi uite aşa, în câteva zile, se mai fac vreo zece secretari de stat şi miniştri”, a subliniat Cătălin Ivan.

    La rândul său, deputatul PSD, Nicolae Bănicioiu, a opinat că PSD nu îşi poate schimba Guvernul la 6 luni şi că preşedintele Klaus Iohannis nu va mai nominaliza un alt premier social-democrat.

    „Legat de ce am spus ieri, că PSD-ul nu-şi poate permite să schimbe guvernul la 6 luni, îmi menţin părerea deoarece avem de implementat un program de guvernare, care are deja întârzieri şi nuanţe… iar timpul şi alegerile lucrează în defavoarea noastră! Avem alegeri în 2019! Iar preşedintele nu cred că va mai nominaliza încă odată un premier de la PSD dacă îi mai dăm ocazia de a face vreo nominalizare!”, ascris Bănicioiu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

    PSD a convocat şedinţa Comitetului Executiv luni, la sediul din partidului din Kiseleff, pentru a tranşa situaţia din partid, potrivit surselor MEDIAFAX, mai mulţi membri social-democraţi solicitând întrunirea CEx cât mai urgent.

    Preşedintele Comisiei SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a solicitat convocarea urgentă a CExN al partidului, precizând că o impune situaţia din ultimele zile, la acest apel raliindu-se fostul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi liderul PSD Neamţ, Ionel Arsene. De asemenea, aceeaşi solicitare au făcut-o primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, filiala din Vaslui a PSD şi social-democraţii din judeţul Olt.

     

  • INCENDIUL de la Colectiv: 140 de răniţi mai sunt internaţi în spitalele Capitalei. Singurul rănit neindentificat se află încă la Spitalul de Arşi

    Spitalele Capitalei aveau, duminică la prânz, internaţi 140 de răniţi în incendiul de la clubul Colectiv şi doar o singură victimă neidentificată, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, unde aceşti pacienţi figurează cu nume şi prenume.

    Astfel, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) sunt 24 de pacienţi, la Floreasca- 15, La Spitalul de Arşi – 27, la Bagdasar Arseni – 22, la Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” -cinci, Spitalul “Sf Ioan” -8, Spitalul Elias – 15, Spitalul Militar – 11, Spitalul “Sf. Pantelimon” – cinci, Spitalul Gerota -trei şi la Spitalul SRI – cinci.

    Potrivit ministrului Sănătăţii, 80 – 90 de pacienţi sunt în stare critică şi foarte gravă.

    INCENDIUL din clubul Colectiv: 29 de persoane au murit, anunţă Raed Arafat. Doi răniţi au decedat în această dimineaţă

  • Medicii ameninţă cu greva generală. Bănicioiu: Mă întâlnesc săptămâna viitoare cu reprezentanţii sindicatelor şi ai medicilor

    “Am observat, analizat şi dezbătut problema salariilor medicilor şi a personalului medical în fiecare zi de când sunt la minister. Am văzut în aceste zile reacţia medicilor şi voi face tot posibilul ca meseria aceasta să primească respectul cuvenit”, scrie Bănicioiu, sâmbătă, pe reţeaua de socializare.

    El mai spune că Ministerul Sănătăţii a propus modificarea Legii Sănătăţii pentru scoaterea medicului de sub statutul de funcţionar public.

    “Mă voi întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanţii sindicatelor din sănătate şi ai medicilor, dar şi cu premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, şi sunt convins că vom găsi soluţii pentru majorarea veniturilor medicilor!”, mai spune Bănicioiu.

    Peste 17.000 de medici au aderat la un grup de iniţiativă creat pe Facebook, în care discută despre deblocarea situaţiei salariilor mici din sistemul sanitar, dar şi despre o posibilă grevă generală.

    Grupul ‎”Medici gata de greva generală. Solicitam salarii decente!” numără peste 17.200 de membri, înregistrându-se în permanenţă membri noi.

    “Solicităm eliminarea statutului de funcţionar public al medicului şi salarii decente‎”, se arată în prezentarea grupului.

    Membrii săi discută despre situaţia din sistemul sanitar de stat, referindu-se la aspecte precum salariile mici, infrastructura învechită, lipsa medicamentelor şi materialelor sanitare, precum şi folosele materiale primite de la pacienţi, declarate recent ilegale.

    Pe grup este promovată şi o petiţie lansată de Grupul de iniţiativă pentru un act medical de calitate pe petitieonline.com şi semnată până în prezent de peste 1.700 de persoane.

    În petiţie se vorbeşte despre ‎”degradarea climatului de lucru din sistemul sanitar din ţara noastră‎”. ‎”Cadrele medicale părăsesc masiv ţara, pacienţii sunt profund nemulţumiţi de modul în care sunt trataţi în sistem, decidenţii sunt ezitanţi, fără o strategie clară, sindicatele murmură ceva ce nu aude nimeni, Colegiul Medicilor tace şi tăcerea tuturor devine asurzitoare, complice şi vinovată‎”, arată iniţiatorii.

    În continuare ei îşi prezintă revendicările: ‎”Nu mai vrem sa fim complicii celor care nu doresc redresarea sistemului sanitar! Nu mai vrem să asistăm la degradarea climatului de lucru, a relaţiei medic- pacient!
    Nu mai vrem să ”cârpim” actul medical pe motiv că: ”merge şi aşa”! Nu mai merge! Atentăm la viaţa pacientului dacă acceptăm improvizaţii în diagnosticul şi tratamentul bolilor! Nu vrem să facem rabat de la principiile de diligenţă, competenţă, prudenţă din Codul Deontologic al medicilor din ţara noastră! Nu mai vrem să fim agresaţi fizic şi verbal când încercăm să salvăm vieţile pacienţilor noştri! Nu mai vrem ca opiniile noastre să fie ignorate de decidenţi! A le ignora înseamnă complicitate la încălcarea drepturilor pacientului! Nu vrem şpagă ! vrem ca societatea să recunoască eforturile noastre şi să le recompenseze după merit! Nu am ales cariera medicală cu gândul la şpagă, ci pentru a salva vieţi şi pentru aceasta am făcut şi facem sacrificii, de care nu ne plângem, pentru că nimic nu se compară cu satisfacţiile oferite de salvarea de vieţi!‎”.

    Colegiul Medicilor din România (CMR) a criticat, vineri, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care a dispus că medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, fiind asimilaţi funcţionarilor publici.

    “Nu pot să spun cât este de frustrant pentru un medic să se simtă dependent de o atenţie, de un cadou, de o donaţie pe care o face pacientul. Repet, aceasta este o situaţie frustrantă pentru toţi medicii care lucrează în România. Toţi medicii vor spune că veniturile lor sunt dependente de această formă de finanţare”, a spus preşedintele CMR, Gheorghe Borcean.

    El a atras atenţia că medicii sunt primii care nu mai doresc menţinerea acestui sistem – “dependenţa de o situaţie neconformă care oricând poate fi considerată penală”.

    Preşedintele CMR mai spune că organizaţia a făcut numeroase demersuri către toţi miniştrii Sănătăţii pentru creşterea veniturilor medicilor şi toţi miniştrii au promis acest lucru.

    Medicii care lucrează în sistemul public de sănătate nu pot primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţii lor, această practică fiind în dezacord cu normele penale aflate în vigoare, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), publicată pe 5 august în Monitorul Oficial al României.

    “Stabileşte că fapta medicului din sistemul public de sănătate, care are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art.175 alin.1 lit. b teza a-ll-a din Codul penal, de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi, în sensul art. 34 alin. 2 din Legea nr.46/2003 privind drepturile pacientului, nu constituie o exercitare a unui drept recunoscut de lege care să atragă incidenţa dispoziţiilor art.21 alin.1 teza I-a din Codul penal”, au hotărât magistraţii instanţei supreme.

    Potrivit deciziei ICCJ, chiar dacă în articolul 34 alineatul 2 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului se arată că “pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii”, medicul nu le poate accepta, deoarece legea interzice totodată primirea unor plăţi suplimentare sau donaţii de către aceştia din urmă.

     

  • Bănicioiu: Din 1 iulie vom avea cel mai mic preţ european la medicamente. Au fost discuţii şi cu FMI

    ”De la 1 iulie România trece la cel mai mic preţ european la medicamente, aşa cum este normal şi cum confirmă şi contextul socio-economic. Preţurile nu pot fi similare celor din ţările cu PIB-uri mai puternice. Au fost discuţii şi cu Comisia europeană, cu FMI, cu asociaţiile de producători şi distribuitori de medicamente, cu lanţurile de farmacii, ca să asigurăm distribuţia continuă şi să nu fie prbleme în aprovizionare şi este finalizată toată procedura”, a spus Bănicioiu.

    El a precizat că toate noile preţuri ale medicamentelor, reduse cu 20 la sută, au fost afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, l-a vizitat, duminică, pe premierul Victor Ponta în Turcia, unde acesta a fost operat la genunchi. Ulterior, Ponta a anunţat pe Facebook că de la 1 iulie intră în vigoare scăderea preţurilor la medicamente cu 20% – ”o măsură în sprijinul a milioane de români realizată cu mari eforturi de către Guvern”.

  • Bănicioiu: Moţiunea de cenzură a PNL nu propune nicio soluţie şi este superficial redactată

    “După ce am citit moţiunea mi-am dat seama că este superficial redactată, nu propune nicio soluţie şi este un fel de autocritică pentru ceea ce au făcut ei în perioada guvernării. Foarte multe chestiuni, care nu mai sunt de actualitate în momentul de faţă, nu mai sunt la Ministerul Sănătăţii. Este clar o lipsă de interes şi cred că o lipsă de respect faţă de colegii şi de oamenii care poate îi iau în serios. Moţiunea a fost depusă exact la ultima dezbatere. Totuşi au vrut să vină un pic în ajutorul firmelor de medicamente, dar vestea proastă pentru domnii care au depus moţiunea este că nu o să îi ajute cu nimic”, a spus demnitarul, înainte de a intra la Grupul PSD din Senat.

    Potrivit ministrului Sănătăţii, semnatarii moţiunii “nu au vrut niciodată să scadă preţul medicamentelor”, în perioada în care se aflau la guvernare

    “Aceşti colegi nu au pus în aplicare şi nu au vrut niciodată să scadă preţul medicamentelor ceea ce mă face să cred că nici astăzi nu vor acest lucru, dar, din fericire, nu mai depinde de ei. Practic astăzi a fost dezbaterea finală pe preţurile calculate care sunt deja în transparenţă decizională”, a mai spus Bănicioiu.

    Prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, marţi, că PNL va depune moţiunea de cenzură pe 5 iunie, citirea sa va fi cel mai probabil săptămâna viitoare, iar dezbaterea peste încă o săptămâna.

    “Depunerea va fi pe cinci, cel mai probabil Birourile Permanente reunite, care trebuie să decidă calendarul moţiunii de cenzură se vor întruni luni, pe opt iunie şi atunci o să ştim cu precizie când se va citi şi când se va dezbate şi vota (…). Cel mai probabil, citirea se va face în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil miercuri, iar dezbaterea şi votul moţiunii, săptămâna cealaltă”, a detaliat, la RFI, liderul liberal.

    Orban a susţinut că “există o deschidere la nivelul parlamentarilor, în special în discuţii individuale, iar în PSD şi în UNPR în mod evident există o stare de nemulţumire profundă faţă de Victor Ponta şi faţă de modul în care funcţionează guvernul”, dar nu ştie dacă această nemulţumire “se va contabiliza” şi în voturi pentru moţiunea de cenzură.

    Orban a afirmat că moţiunea de cenzură ar putea avea şi alte subiecte pe lângă cel anunţat, al votului prin corespondenţă, iniţiatorii fiind deschişi negocierilor.

    “Nu este exclus, în cazul în care eventuali parteneri politici doresc să se asocieze acestei moţiuni introducând şi alte teme pentru această moţiune de cenzură, noi suntem deschişi. Oricum, avem un întreg pomelnic de temeiuri care să stea la baza acestei moţiuni de cenzură. Noi am ales votul prin corespondenţă, pentru că l-am considerat cel mai important, pentru că ţine de drepturile fundamentale ale omului”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL, în intervenţia la RFI.

  • Ministrul Sănătăţii cere medicilor de familie să nu refuze acordarea asistenţei medicale

    Ministrul Nicolae Bănicioiu a transmis această solicitare în condiţiile în care toate sesizările pacienţilor transmise marţi Ministerului Sănătăţii sunt legate de atitudinea unor reprezentanţi ai medicilor de familie care refuză acordarea asistenţei medicale motivând blocarea sistemului informatic de preluare a cardului de sănătate.

    Ministerul Sănătăţii atrage atenţia tuturor medicilor de familie că, în conformitate cu contractul pe care îl au încheiat cu casele de asigurări de sănătate, sunt obligaţi să acorde asistenţă medicală pacienţilor de pe listele lor.

    Nicolae Bănicioiu le cere medicilor de familie “să dea dovadă de responsabilitate şi profesionalism, aşa cum au făcut şi până în prezent”, şi să respecte drepturile pacienţilor care sunt contribuabili la sistemul de sănătate.

    Ministrul Sănătăţii subliniază că implementarea sistemului prin cardul de sănătate nu trebuie să reprezinte un pretext pentru neacordarea serviciilor medicale la care pacienţii au tot dreptul.

    “Mai mult, atragem atenţia medicilor de familie că sistemul de accesare a cardului naţional de sănătate este un proiect cunoscut de furnizorii din sistem încă din anul 2006, atunci când a fost introdus prin Legea 95/2006 privind reforma în sănătate. Aşa cum toţi furnizorii de servicii de sănătate au fost informaţi încă de la începutul anului, sistemul de accesare a cardului naţional de sănătate trebuia verificat şi utilizat de către furnizori înainte de 1 mai 2015”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

    De asemenea, ministrul Nicolae Bănicioiu le cere reprezentanţilor caselor de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică să verifice la toţi furnizorii de servicii sesizările care vin din partea pacienţilor.

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat că din cele 224.470 de servicii medicale acordate luni, la nivel naţional, 136.556 au fost fără card şi 87.914 cu cardul de sănătate. De asemenea, au fost eliberate 70.892 de reţete fără card şi 24.693 cu card.

    Potrivit CNAS, în totalul serviciilor medicale au fost incluse şi cele acordate copiilor care nu au nevoie de card. CNAS a făcut această precizare după ce mai mulţi furnizori de servicii medicale au semnalat faptul că nu pot da reţete copiilor pentru că nu au card de asigurări de sănătate.

    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat, luni, că anunţurile de genul «de la 1 mai nu primiţi servicii medicale, nu mai primiţi reţete» sunt false”.

    Vasile Ciurchea a precizat că persoanele care nu şi-au ridicat cardul de sănătate de la casele de asigurări de sănătate sau de la medicul de familie primesc servicii medicale şi medicamente şi după 1 mai, când cardul a devenit obligatoriu, consultaţiile fiind monitorizate separat.

    Directorul CNAS, Radu Ţibichi, a sus că furnizorii care nu acordă servicii medicale pacienţilor care nu au card, mai întâi primesc avertisment, apoi penalizări de 5%, 10% şi 15% iar, în cele din urmă, rezilierea contractului.

    Introducerea cardului de sănătate, din 1 mai, nu modifică drepturile asiguraţilor la servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

    De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiaza de servicii medicale conform legii. Aceste servicii se acordă necondiţionat, indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.

    Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale.

    Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia şi să rezolve în cel mai scurt timp orice problemă întâmpinată în modul de funcţionare a sistemului.

    Asiguraţii au la dispoziţie atât numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate, cât şi numerele de telefon ale caselor de asigurări, pentru a cere relaţii despre cardul de sănătate.

  • Bănicioiu: Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să acorde servicii medicale şi medicamente

    Ministrul Sănătăţii a reamintit tuturor furnizorilor de servicii medicale care sunt în contract cu casele de asigurări de sănătate că au obligaţia de a acorda servicii medicale şi medicamente în aceste zile, după implementarea, de la 1 mai, a cardului de asigurări de sănătate.

    În această dimineaţă, am primit unele sesizări de la pacienţi cărora li s-a refuzat asistenţa medicală pentru motivul că nu funcţionează sistemul informatic sau nu au prezentat cardul de sănătate. Sunt neplăcut surprins de atitudinea unor furnizori şi vreau să subliniez că toate spitalele, farmaciile şi cabinetele medicilor de familie sunt obligate să utilizeze sistemul de implementare a cardului naţional de sănătate, dar şi să furnizeze servicii medicale şi medicamente, aşa cum li s-a adus la cunoştinţă de la începutul acestui an. Introducerea cardului de sănătate nu modifică dreptul asiguraţilor la servicii medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat într-un comunicat de presă al MS.

    Ministrul Sănătăţii a solicitat reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică să sprijine, în teren, eforturile colegilor din cadrul caselor de asigurări de sănătate pentru monitorizarea furnizorilor de sănătate în implementarea cardului naţional de sănătate.

    Cardul naţional de sănătate, reţeta electronică şi dosarul electronic reprezintă obiective importante pentru informatizarea sistemului de sănătate şi fac parte din proiectul de control şi disciplină financiară a sistemlui de asigurări de sănătate. Practic, cardul naţional de sănătate va deveni buletinul de identitate medical al pacientului. Orice român va fi obligat să prezinte cardul de sănătate ori de câte ori apelează servicii medicale, a precizat MS.

    Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a primit, luni dimineaţă, peste 70 de sesizări privind probleme legate de funcţionarea cardului de sănătate, obligatoriu din 1 mai, CNAS făcând apel la pacienţi şi la furnizorii de servicii medicale să semnaleze orice deficienţe.

    Unele dintre problemele identificate luni au fost cauzate şi de faptul că unii medici nu au înţeles cum poate fi utilizat cardul de sănătate. Spre exemplu, cardul de sănătate trebuia introdus în cititor şi menţinut acolo până când asiguratul îşi tasta PIN-ul ales de el şi primea validarea acestuia din partea sistemului. Toate celelalte operaţii, respectiv consultaţia şi redactarea reţetei, puteau fi făcute după scoaterea cardului din cititor.

    Din acest motiv, unii medici de familie au avut nevoie şi de patru ore pentru a consulta trei pacienţi, după cum au semnalat aceştia.

    Cei mai mulţi medici au reclamant faptul că sistemul se blochează frecvent, iar validarea cardului este greoaie. Potrivit Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, medicii din toată ţara au primit două tipuri de erori, ambele făcând imposibilă activarea cardurilor, respectiv UM indisponibilă şi Token – lipsă.

    Din 1 mai, cardul naţional de sănătate a devenit unicul sistem de validare şi decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Acesta face dovada calităţii de asigurat şi confirmă prezenţa asiguratului la furnizorul de servicii medicale.

    Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, declara, în 29 martie, că aproape 840.000 de persoane nu şi-au ridicat cardul de sănătate de la casele de asigurări de sănătate sau de la medicul de familie, dar vor primi servicii medicale şi medicamente şi după 1 mai, când cardul devine obligatoriu, consultaţiile fiind monitorizate separat.

    Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia şi să rezolve în cel mai scurt timp orice problemă întâmpinată în modul de funcţionare a sistemului.

    Asiguraţii au la dispoziţie atât numărul de telefon inscripţionat pe cardul de sănătate, cât şi numerele de telefon ale caselor de asigurări, pentru a cere relaţii despre cardul de sănătate.

    Introducerea cardului de sănătate nu modifică drepturile asiguraţilor la servicii medicale. Serviciile medicale de urgenţă se vor acorda fără să fie necesară validarea cu cardul, pentru că acestea se acordă atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate.

    De asemenea, copiii cu vârsta până în 18 ani, care nu au primit card de sănătate, beneficiaza de servicii medicale conform legii. Aceste servicii se acordă necondiţionat, indiferent dacă părinţii sau tutorii legali sunt sau nu asiguraţi.

    Persoanele neasigurate beneficiază, ca şi până acum, de pachetul minim de servicii medicale.

  • Bănicioiu: Începe construcţia a trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova, Cluj, o premieră după 1989

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a prezentat vineri, la un eveniment din cadrul Consiliului Naţional al PSD, unele dintre proiectele pe care le va lansa MS în 2015, cele pe care le are în vedere cu sprijin european, dar şi realizările din 2014.

    “Cine munceşte mai mult şi mai bine, va fi mai bine plătit, de aceea una dintre legile pe care le vom introduce în acest an este legea veniturilor personalului medical. Această lege va permite doctorilor să utilizeze infrastructura spitalelor publice, contra cost, asta şi în beneficiul spitalului, al doctorului şi al pacientului. Tot din acest an, mai exact din 1 mai, va începe să funcţioneze cardul de sănătate, care a fost distribuit asiguraţilor în 2014, prin Poşta Română. Acesta va permite controlul fondurilor din sistemul de sănătate, reducerea fraudelor, cu beneficiu direct şi pentru pacienţi. Cititoarele de card au un preţ modic, de la 60 de lei”, a spus Bănicioiu.

    Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre un alt act normativ nou, Legea malpraxisului, care va permite soluţionarea, dar şi responsabilizarea medicilor.

    “Dar două proiecte sunt premiere pentru sistemul naţional românesc: lansarea unui program naţional de radioterapie, în cadrul căruia vor fi construite între trei şi cinci unităţi noi în ţară, cu sprijinul Băncii Mondiale, şi începerea construcţiei, pentru prima dată din 1989, a trei spitale regionale, la Iaşi, Craiova şi Cluj”, a mai spus Bănicioiu.

    Ministrul a amintit şi de obligativitatea producătorilor de a respecta Ordinul 75 din 2009, precizând că preţurile medicamentelor vor scădea cu 20-30 la sută.

    “Aceste reduceri vor face economii de sute de milioane de euro pentru tratamente inovatoare, ca tripla terapie pentru pacienţii infectaţi cu virusul C, care va intra pe piaţă după Paşti”, a adăugat Bănicioiu.

    Ministrul Sănătăţii a prezentat şi unele dintre proiectele europene pentru dezvoltarea sistemului medical.

    “Aş vrea să spun că avem proiecte importante cu bani europeni, cum ar fi crearea Centrului Naţional de Stroke, la Cluj, dar şi la Spitalul Militar şi Spitalul Elias din Bucureşti. La acesta se adaugă dotarea a 70 de maternităţi cu aparate necesare screening-ului auditiv şi instruirea personalului medical din 150 de maternităţi, instruirea personalului implicat în cazurile de oncologie pediatrică, achiziţia şi instruirea personalului pentru ecografie articulaţii din domeniul neonatologic, cât şi proiectul de cardiologie pediatrică”, a mai spus ministerul Sănătăţii.

    Tot din bani europeni vor fi luate şi 17 angiografe, iar dezvoltarea Radioterapiei va beneficia de finanţare prin Banca Mondială, cu sprijinul Comisiei Europene pe partea de instruire de personal, a adăugat Bănicioiu.

    Legat de reuşitele din 2014, ministrul a subliniat reluarea plăţii bureslor pentru rezidenţi , ceea ce îi va încuraja pe tinerii medici să rămână în ţară, majorarea salariilor cu până la 100 de lei pentru tot sistemul medical , dar şi deblocarea a 3.500 de posturi din sistem.

    “Aş vrea să mai vorbesc despre faptul că, în 2014, România s-a aflat pe primul loc la creşterea procedurilor de transplant şi la numărul de donatori din Europa. De asemenea, au fost redeschise 26 de spitale, printre care la Bicaz, Târgu Frumos, Urlaţi, Buftea, din cele 69 închise de guvernul Boc. Actualizarea listei cu 40 de noi medicamente, după şapte ani, medicamente inovatoare pentru forme grave ale unor boli, pentru diabet, HIV, cancer. Tot în 2014 am lansat programul de acţiuni prioritare pentru pacientul critic, iar spitalele din România au acum tot ce le trebuie, stenturi, aparate, pentru toate urgenţele internate. Astfel, dacă, în 2009, România se situa pe ultimele două locuri în Europa la prevenirea mortalităţii intraspitaliceşti prin boli cardice, în prezent, prin introducerea acestor programe, ne plasăm undeva la mijlocul clasamentului, iar în centrele de excelenţă în infarct miocardic acut, în partea superioară a acestuia”, a mai spus Bănicioiu.

    Ministrul a mai spus că în 2014 a fost lansat şi tratamentul pentru leucemii acute. De asemenea, au fost continuate programele de prevenţie a cancerului de col uterin, dar şi operaţiile estetice de reconstrucţie pentru pacientele cu cancer la sân.

    “Trebuie să amintesc inaugurarea, modernizarea a şapte maternităţi noi, la Iaşi, Bistriţa, Botoşani, Ploieşti, Giurgiu, Oneşti şi Târgu Mureş, iar în 2015 vor fi inaugurate alte şase, la Braşov, Brăila, Sibiu, Cluj şi Bucureşti – la Spitalul “Sfântul Pantelimon şi Spitalul Universitar”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

  • Bănicioiu: Foarte multe echipamente lipsesc din spitale, sunt achiziţii în derulare pentru RMN

    “Pentru echipamentele RMN, suntem în proceduri de achiziţie, încercăm să dotăm cât mai multe spitale. Dar sunt şi spitale în subordinea autorităţilor locale. Cred că trebuie să contribuie şi ele. Să nu aştepte neapărat de la bugetul de stat, care este limitat, şi să ia aparatura necesară”, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, cu ocazia vizitei făcute la Institutul Naţional de Endocrinologie “C.I. Parhon”, cu ocazia finalizării lucrărilor la reabilitarea ambulatoriului de specialitate.

    Întrebat ce părere are despre cazul din Argeş, unde un tânăr a murit după ce a aşteptat trei luni să facă un examen RMN, la o clinică privată, în condiţiile în care spitalele publice din judeţ nu au echipamente pentru investigaţie, Bănicioiu a spus că aşteptă rezultatele anchetei, dar nu înţelege de ce bărbatul nu a fost dus la un spital de stat, în altă parte.

    “Am auzit despre cazul băiatului din Argeş care a murit în aşteptarea unui RMN. Da, la Argeş era RMN doar în sistem privat. Întrebarea mea este de ce nu a fost trimis în urgenţă spre un spital de stat care avea RMN? Este o chestiune pe care sper să mi-o poată lămuri cineva”, a spus ministrul Sănătăţii.

    Bănicioiu a mai spus că anul trecut a cumpărat un angiograf, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, pentru că în zonă lipsea acest aparat.

    “La Argeş, am luat anul trecut un angiograf. Am luat pentru că nu erau. Probabil că va trebui să ne implicăm tot noi. Dar cerem sprijin şi autorităţilor locale, pentru că pot să aloce bani pentru investiţii“, a mai spus ministrul.

    Bănicioiu a fost întrebat şi despre ancheta de la Călăraşi, unde o gravidă de 24 de ani a murit la Spitalul Judeţean în timpul intervenţiei de cezariană, medicul susţinând că, probabil, decesul a fost cauzat de anestezie, pe care i-a făcut-o un rezident, după mai multe încercări.

    “Am vizitat spitalul de la Cărălaşi, nu îmi explic de ce rezidentul era singur în camera de gardă şi nu era supravegheat. Ordinul de ministru şi protocolul terapeutic prevăd foarte clar modalitatea în care rezidentul poate ţine garda”, a spus Bănicioiu, precizând că aşteaptă raportul acestei anchete.

    De asemenea, Bănicioiu a spus că aşteaptă raportul şi în cazul anchetei de la Spitalul “Tractorul” din Braşov, de unde o bătrână de 82 de ani a fost lăsată să plece în pijama şi în papuci, ea murind apoi îngheţată pe un câmp.

    După două zile, în faţa spitalului, jurnaliştii au filmat cum dintr-o ambulanţă Dacia Break, veche şi ruginită, au coborât trei persoane, care fuseseră transportate pe aceeaşi targă.

  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Bănicioiu: Bugetul Ministerului Sănătăţii ar trebui să includă creşteri salariale şi testări genetice pentru cancer

    Ministrul Sănătăţii, Nicoale Băcioiu, a spus că bugetul Sănătăţii a fost, în 2014, de 4,4 miliarde de lei, iar pentru 2015 a solicitat ca această sumă să crescă, astfel încât să poată fi incluse creşterile salariale anunţate, menţinerea burselor pentru medicii rezidenţi, dar şi finanţarea unor programe naţionale de sănătate noi, una dintre propuneri vizând efectuarea de teste genetice pentru cancer.

    “Banii sunt o problemă pană la un anumit punct. Problema este cum gestionezi aceşti bani ca să ajungă pe ceea ce trebuie să fie cheltuiţi. Nu cred că, cu cât ai mai mulţi bani, problemele se rezolvă. Noi trebuie să facem un mecanism care să funcţioneze. La medicamente, nu am vorbit de suplimentarea de buget, pentru că noile molecule nu au adus cheltuieli suplimentare de buget. Noi am cerut un buget mai mare şi discutăm cu Ministerul de Finanţe. L-am fundamentat foarte bine şi trebuie să avem o colaborare foarte bună instituţională, dar şi a miniştrilor de resort. Am solicitat o creştere şi mă aştept ca bugetul să fie peste 4,4 – 4,5 milioane de lei. (….) Consider o prioritate majoră bugetul alocat pentru programe naţionale de sănătate, unde prevedem o creştere suplimentară, pentru a elimina sincope şi disfuncţii, de la 740 milioane de lei la 882 milioane de lei în 2015”, a declarat Bănicioiu, la conferinţa Mediafax Talks about Health Reform.

    Nicolae Bănicioiu a precizat că sunt mai multe discuţii privind programele naţionale de sănătate, fiind în plan şi introducerea de programe noi.

    “Spre exemplu, dorim să reluăm programul de fertilizare in vitro. Aşa cum am spus, în buget includem şi partea de testare a hipoacuziei la nou-născuţi şi luăm în calcul şi o suplimentare de buget pentru programul de cancer, dar ne gândim să introducem partea de testare genetică pentru bolnavii de cancer. Sper să fie posibil acest fapt şi în România. Suplimentări vor fi şi pe programul «Mama şi copilul» şi tot ce înseamnă prematuri. Şi la programul de transplant ne gândim la suplimentarea veniturilor. Proiectul de buget are în calcul şi creşterile salariale propuse, dar şi bursele pentru medicii rezidenţi”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

    Referindu-se la testările genetice pe partea de oncologie, ministrul Sănătăţii a explicat că acestea sunt valabile pentru leucemie şi se doreşte ca în anul viitor să nu apară sincope, dar că şi alte tipuri de cancer ar putea beneficia de astfel de testări.

    “Noi aducem partea de finanţare. Protocoalele şi recomandările le aşteptăm de la comisia de oncologie. Este, dacă vreţi, un subprogram naţional care să asigure chiar până la ce este necesar pentru testare. Sumele nu sunt foarte mici, din păcate, dar dacă reuşim să drămuim lucrurile, spre să putem demara chiar din prima parte a anului, dacă nu, în a doua parte, după rectificare, vom avea sume consistente”, a precizat ministrul Sănătăţii.

    La conferinţa Mediafax Talks About Health Reform, organizată cu sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care are ca parteneri Metropolitan Life şi Terapia Ranbaxy, sunt abordate teme precum stadiul actualizării noii liste de medicamente, cardul de sănătate, legea malpraxisului, dosarul electronic, reabilitarea unităţilor sanitare cu probleme şi necesitatea asigurărilor de sănătate.

    Federaţia Sanitas anunţa, la sfârşitul lunii octombrie, că în urma discuţiilor cu premierul Victor Ponta s-a stabilit ca din ianuarie 2015 să fie majorate cu 100 de lei salariile tuturor angajaţilor din sănătate şi din asistenţă socială, nu doar cele sub plafonul de 1.500 de lei, aşa cum se discutase în iunie, la Ministerul Finanţelor.