BusinessMagazin

Tag: bancile centrale

  • Băncile centrale ale Cehiei şi Ungariei au accelerat scăderile de dobânzi, încurajate de aducerea inflaţiei sub control, în timp ce banca centrală a Poloniei, blocată într-un război politic, se îngroapă în aur

    „Aceste lingouri aparţin tu­turor polonezilor“, spu­ne guvernatorul băncii centrale din Polonia Adam Glapinski într-un clip publicitar difuzat zilele trecute, în care laudă achiziţiile de aur efectuate de instituţie sub mandatul său. Şi a specificat că aceste achiziţii au fost făcute sub conducerea sa. Nu este doar laudă. Anul trecut, banca centrală poloneză a fost depăşită doar de cea a Chinei la cantitatea de aur cumpărată.

    Cu altă ocazie, Glapinski a spus că puterea Poloniei stă în aur. Banca sa îşi majorează constant rezervele de metal preţios din 2018, acestea ajungând să aibă o pondere de 12,4% în totalul rezervelor valutare în 2023. Goana după aur a Poloniei va continua sub condu­cerea lui Glapinski, planul, decis în ianuarie, fiind ca ponderea me­talului în re­zer­vele valutare să ajungă la 20%.

    Glapinski, aliat de bază al par­tidului Lege şi Justiţie care a format fostul guvern şi prie­ten bun al liderului for­ma­ţiunii, este în război cu noul executiv. Guver­natorul a mers până-ntr-acolo cu susţinerea fos­tu­­lui gu­vern încât s-a implicat în cam­pania electorală reducând abrupt în toamnă dobânzile de politică monetară chiar înainte de alegeri. Acum, Glapinski tinde să descurajeze orice speranţă de continuare a reducerilor de dobândă, principala armă în lupta cu inflaţia.

    Chiar şi aşa, unul dintre locotenenţii săi, Henryk Wnorowski, considerat a fi un mode­rat, nu a exclus o rundă de reduceri de dobânzi anul acesta. Dar nici inflaţia nu mai este ce-a fost – de nici 4% în ianuarie (la o dobândă de referinţă pentru politica mone­tară de 5,75%), faţă de 17% acum un an. To­tuşi, dacă inflaţia nu cedează – iar un pericol în acest sens în Polonia este retragerea măsu­rilor prin care fostul guvern a protejat populaţia de scumpiri, cum ar fi renunţarea la TVA la unele alimente – şi dobânzile rămân ridicate, băncile centrale îşi riscă credibilitatea.

    Credibilitatea băncii centrale poloneze este pusă în pericol şi de alianţele politice şi, mai nou, de atacuri în justiţie. Glapinski a ales aurul pentru a se apăra şi nimeni nu-l poate învino­văţi. Acest metal este considerat cel mai sigur refugiu în caz de vremuri tulburi. Şi alte bănci centrale, din economii mai dezvoltate decât Polonia, au ales să cumpere aur. Totuşi, nu poate fi ignorată forţa cu care a fost frânată in­flaţia poloneză. Aceasta nu înseamnă că preţu­rile vor reveni la nivelurile de dinainte de pan­de­mie. Nici vorbă. Saltul a fost unul imens. Iar băncile centrale vor un pic de inflaţie.

    Însă situaţia în care este banca centrală po­loneză, raportată la inflaţie şi evoluţia econo­mică, pare o performanţă deosebită dacă este comparată cu cea în care este Banca Centrală Europeană. Iar acest lucru este valabil şi pentru celelalte bănci centrale din Europa de Est, ceea ce a făcut ca revista The Economist să remarce că aceia care au majorat primii dobânzile sunt primii care le scad. Aducerea sub control a inflaţiei prin forţa dobânzilor mari şi a înăspririi rapide a politicii monetare oferă băncilor cen­trale est-europene suficient spaţiu pentru a reduce acum dobânzile.

    Iar acest lucru a fost posibil mulţumită in­dependenţei băncilor centrale, după cum a observat Miroslav Singer, economist şef la Ge­nerali Group şi fost guvernator la banca cen­trală a Cehiei. Nu este vorba de independenţă faţă de politic, ci independenţa dată de un sis­tem monetar propriu. Singer a făcut o compa­raţie între cum evoluează inflaţia şi dobânzile în Cehia, stat membru al UE dar care şi-a păstrat moneda proprie, coroana, şi în Slovacia, eco­nomia soră care a trecut la euro prin intrarea în zona euro.

    Politica monetară a Slovaciei este acum cea a zonei euro, unde BCE a acţionat târziu contra inflaţiei şi acum se teme de revenirea acestuia, întârziind şi cu momentul în care va începe să reducă dobânzile.

    Banca centrală cehă a efectuat la începutul acestei luni a doua diminuare de dobândă la rând, încurajată de revenirea inflaţiei în ianuarie foarte aproape de nivelul ţintă urmărit, de 2%. De fapt, instituţia a accelerat ritmul scăderii dobânzilor de la 25 de puncte de bază în decembrie la 50 de puncte de bază, aducând dobânda de politică monetară la 6,25%. Analiştii de la ING au intepretat graba prin încrederea pe care banca centrală cehă o are în acţiunile sale şi în traiectoria inflaţiei.

    Iar faptul că ultima reducere nu a fost mai mare arată că instituţiei nu-i păsa în acel moment prea mult de creşterea economică, la care Cehia este cel mai slab jucător din regiune, ci de preţuri. Analiştii de la ING cred că următoarea decizie va fi o reducere a dobânzii de 75 de puncte de bază deoarece inflaţia a încetinit mai mult decât s-a anticipat. Viteza va depinde, însă, de cum reacţionează coroana la ultimele decizii. Deprecierea, aducătoare de inflaţie, ar putea încetini ritmul reducerilor de dobândă.

    În Ungaria, unde şeful băncii centrale s-a transformat din mâna dreaptă a premierului Viktor Orban în critic al politicilor cheltuitoare şi inflaţioniste ale acestuia, dobânda de politică monetară fost redusă luna aceasta cu 100 de puncte de bază, adică cu un întreg punct procentual, la 9%. A fost o accelerare de la ritmul de 75 de puncte de bază cu care instituţia a ieftinit creditul în ultimele patru luni.

    Oficialii băncii au explicat că deflaţia mai puternică decât au anticipat, îmbunătăţirea percepţiei riscului de ţară, o tendinţă pozitivă observată la contul curent şi persistenţa slăbiciunilor în cererea externă şi internă au permis accelerarea reducerii de dobânzi. Dar această accelerare va fi doar temporară. Portfolio.hu, principala sursă de ştiri şi analize economice şi financiare din Ungaria, a completat explicaţiile băncii centrale spunând că ieftinirea creditului cu un pas atât de mare a fost permisă de date despre inflaţie peste aşteptări de bune, de calmul de pe pieţele de capital, dar şi de deteriorarea perspectivelor de creştere economică.

    Premierul Orban presează de mult timp banca centrală să diminueze mai energic dobânzile. Însă o astfel de grabă loveşte forintul, cea mai instabilă monedă din regiune. Inflaţia, la 3,8% în ianuarie, a revenit în intervalul de toleranţă al băncii centrale. Anul trecut, alimentele se scumpeau şi cu 44% în ritm anualizat.

  • Băncile centrale au luat la ţintă companiile care profită de inflaţie pentru a-şi umfla profiturile

    Băncile centrale şi-au îndreptat atenţia către companiile care folosesc inflaţia ridicată drept scuză pentru a-şi creşte marjele de profit, avertizând că majorarea nejustificată a preţurilor riscă să declanşeze presiuni de costuri persistente, scrie Financial Times.

    Marjele de profit ale companiilor americane au atins în 2022 cel mai ridicat nivel de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, arată un studiu al Universităţii Massachusetts Amherst.

    Şi companiile europene se bucură de cea mai mare expansiune a profitabilităţii de după criza financiară din 2008, a calculat banca franceză Natixis. „Cererea nebună din timpul pandemiei de coronavirus a însemnat că oamenii erau mai insensibili la preţuri când au ieşit din lockdown. Astfel că companiile au putut profita de inflaţia ridicată pentru a-şi creşte profiturile“, spune Dirk Schumacher, analist la Natixis.

  • Adrian Vasilescu, BNR: Băncile centrale pregătesc noi creşteri ale dobânzilor (II)

    Plec de la următoarele două adnotări:  „Înăsprirea politicii monetare de către BNR a ajutat la întărirea  anticipaţiilor inflaţioniste!”

    „Dinamica PIB-ului arată că economia românească a recuperat bine după pandemie!”

    Le-am extras din raportul misiunii FMI, întocmit la finalul unor analize laborioase ale economiei româneşti.  Astfel de analize, efectuate anual în temeiul „Consultărilor pe articolul IV”, sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Fondului Monetar. Misiunea a prezentat public raportul vinerea trecută, la Bucureşti, într-o conferinţă de presă.

    Cele două adnotări nu sunt scoase din vreun context. Pentru că, în raport, nu sunt  însoţite de niciun fel de explicaţii. Sunt două accente punctuale – atât! – scrise în stilul laconic,  extrem de precis al FMI, cu care noi, în România, ne-am  obişnuit de-a lungul celor mai bine de trei decenii de când – din septembrie 1990 şi până azi – acest important for financiar global şi-a trimis aici mai multe serii de misiuni. Mai întâi, la începutul anilor ‘90,  ne-au ajutat să lărgim atât cât era posibil corsetul sancţiunilor financiare de după încetarea de plăţi din 1981. Apoi, în împrejurări dintre cele mai diferite,  ne-au ajutat să netezim drumurile către economia de piaţă.

    Aparent, dar numai aparent, cele două adnotări nu au nicio legătură una cu alta. În prima dintre ele, se subliniază că BNR, al cărui obiectiv fundamental este stabilitatea preţurilor, nu doar că a înăsprit pur şi simplu politica monetară, dar că a făcut-o matematic. Atât cât era necesar pentru a întări stăvilarele ridicate în calea unuia dintre cele mai mari pericole care loveşte în prezent întreaga planetă: inflaţia! În cea de a doua adnotare, legată tot de o temă de stringentă actualitate,  creşterea economică, analiştii de la FMI nu nominalizează nicio autoritate din România. Dar e limpede că, dacă economia românească în primul trimestru din acest an nu doar că nu a intrat în recesiunea ce se anunţa ca iminentă, ci a obţinut unul dintre cele mai bune ritmuri de creştere din Europa, un rol l-a avut şi dozajul optim al politicii monetare a BNR, care a sprijinit dinamica PIB-ului. Şi astel, în esenţă, devine relevantă legătura dintre cele două adnotări.

     Argumente de necombătut sunt evidenţiate în dezbaterea despre strânsa legătură între  creşterea economică şi înăsprirea ori relaxarea politicii monetare. Dezbatere ce, de la începutul acestui an, a devenit tot mai aprinsă în toate marile centre financiare din întreaga lume. Iar calibrarea politicii monetare, care a devenit o mare temă, este la această oră o preocupare ardentă în toate băncile centrale din lume.

    De altfel, din primăvara lui 2020, de îndată ce criza globală a sănătăţii publice a început să provoace în serie şi alte crize globale, cu impact în economie şi în relaţiile sociale, băncile centrale din toată lumea au emis semnale prin care înştiinţau toţi factorii interesaţi că vor fi obligate să activeze amortizoarele de riscuri. Ce a urmat?  În dezbaterea publică, după numai căteva luni,  a fost luată în braţe tema creşterii dobânzilor de politică monetară. A dobânzilor-cheie! Temă ce a făcut explozie în 2021, prin ianuarie-februarie, când şocul crizei energetice a  dat  foc  preţurilor de consum. Această dramatică realitate a adus în prim-plan o întrebare de importanţă capitală: în împrejurarea în care, în lumea largă, o masă critică de bănci centrale, între care Fed şi BCE, şi-au armonizat politica monetară cu dobânzile zero, ne vom putea despărţi râzând de aceste dobânzi? Şi mai mult: dacă această despărţire nu va putea fi evitată, va fi ea şi posibilă fără provocarea unui şoc greu de suportat?

    Acum, când inflaţia globală a urcat la cote foarte înalte iar răul provocat e deja prea mare, alarmele sună în toată lumea şi la toate nivelurile. Pentru că inevitabilul s-a produs: creşterea dobânzilor nu mai poate fi amânată!   Vineri, când Misiunea FMI îşi prezenta raportul pentru România, Banca Mondială şi-a publicat raportul referitor la starea economică a lumii. Iar în planul întâi apare riscul de stagflaţie. Sunt invocaţi anii ‘70-‘80, când majorările de rate ale dobânzilor (pe care le-am resimţit şi în România) au fost atât de abrupte încât au declanşat o recesiune mondială şi o serie de crize financiare. Fireşte că, acum, când deciziile ferme nu mai pot fi amânate, urgenţa întâi a devenit evitarea repetării istoriei de acum patru decenii.

    Cum anume? Dacă, pentru Fed, BCE şi alte bănci centrale, până în martie anul acesta, nu murise încă speranţa că focul creşterii preţurilor  ar fi tranzitoriu, în prezent judecăţile de valoare în legătură cu acest flagel sunt accentuat diferite. Dilema nu mai este: inflaţie sau recesiune? Cu alte cuvinte, nu se mai împiedică nimeni de alegerea dacă să fie combătută înflaţia şi lăsată recesiunea să-şi facă de cap sau dacă să fie aşteptată inflaţia „tranzitorie” să se retragă singură şi în schimb să fie încurajată cu dobânzi aproape de zero creşterea economică. Deviza „dobânzile sus!” a câştigat partida! Pe scenă a urcat o altă dilemă: desigur, opţiunea nu poate fi decât pentru dobânzi real-negative, sub cotele acestei inflaţii dezlănţuite, dar până la ce limită? De această dilemă se tem şi Fed, şi BCE! În primul rând,  pentru că implică dozajul fin, o combinaţie complicată de artă şi ştiinţă, de fler şi experienţă; apoi, pentru că sunt de făcut mai multe alegeri extrem de complexe. Iar în acest tip de alegere se îngrămădesc prea multe fronturi, sunt prea multe bătălii de purtat deodată, şi marile bănci centrale se văd obligate să susţină cu  arsenalul restrâns al politicii monetare un câmp de confruntare atât de larg.

    Dacă pentru  marile bănci centrale inflaţia actuală este a doua, după cea din anii ‘70-‘80, pentru BNR este… a şaptea! A fost adunată, în istoria atător confruntări, o zestre importantă, o experienţă acumulată în condiţii reale, într-o lume în care mari bănci centrale, în împrejurări economice diferite de ale noastre, au socotit că fac bine „ieşind din normalitate” şi alunecând cu dobânzile de politică monetară spre zero. Banca noastră centrală, în împrejurările date, a învăţat matematica dozajului optim şi a practicat-o;  a continuat deci să facă  o politică monetară în acord cu realităţile concrete ale României şi, totodată, să nu se distanţeze prea mult de ceea ce fac alte bănci centrale, cu deosebire cele din zona noastră. Dobânda-cheie modelată de banca noastră centrală dovedindu-se, de fiecare dată, cea optimă în susţinerea acestei strategii.

  • Dintr-o dată, lucrurile se schimbă. Investitorii s-au luat la trântă cu băncile centrale din Europa de Est pentru a le forţa să frâneze inflaţia şi să majoreze dobânzile. În Ungaria, Polonia, Cehia şi România inflaţia creşte peste aşteptări

    ♦ Yieldurile Ungariei şi Poloniei urcă mai rapid decât în oricare altă parte a Europei ♦ Inflaţia anualizată din Ungaria a accelerat în aprilie la cel mai ridicat nivel din 2012, de 5,1% ♦ În Cehia inflaţia a accelerat cu un ritm peste aşteptări în aprilie, cu 3,1% ♦ În Polonia inflaţia a accelerat, ajungând la 4,3% în aprilie.

    În Cehia, patria berii, puburile şi restaurantele care au supravieţuit crizei vor mări preţurile pentru a putea merge mai departe. În Ungaria, maşinile second-hand s-au scumpit enorm în timpul pandemiei, iar în Polonia piaţa chiriilor a explodat, în pofida trendului european. Într-un fel sau altul, inflaţia se face simţită în economiile est-europene, iar investitorii, care îşi văd profiturile ame­ninţate, forţează băncile centrale să intervină. Rezultatul sunt creştea yieldurilor obliga­ţiunilor guvernamentale, adică scumpirea finanţării pentru guverne, şi aşteptări mai mari ca dobânzile de politică monetară să fie majorate, ceea ce ar însemna credit mai scump pentru populaţie. În Ungaria, inflaţia a accelerat la nivelul din 2012, trecând de 5%. Pentru Polonia, analiştii se aşteaptă ca avansul preţurilor să atingă un nivel asemănător.

    Pieţele obligaţiunilor, de unde guvernele se împrumută de la creditori-investitori naţionali şi internaţionali, sunt faimoase pentru perseverenţa cu care-şi urmăresc interesul, adică profit cât mai mare cu risc cât mai redus. În Europa de Est, investitorii cer creşterea dobânzilor, indiferent de ce au de spus băncile centrale în această privinţă, scrie Bloomberg. Yieldurile Ungariei şi Poloniei urcă mai rapid decât în oricare altă parte a Europei, în tandem cu accelerarea inflaţiei şi cu revenirea economiilor şi înainte de redeschiderea aşteptată pentru această vară. La fel ca în alte părţi, inclusiv în zona euro, şefii băncilor centrale din Ungaria şi Polonia au semnalat că nu se grăbesc să frâzeze inflaţia (lucru care poate fi făcut prin creşterea dobânzilor, adică prin scumpirea creditului), asigurând că actualul val de creşteri de preţuri este ceva trecător. Ei preferă să aştepte până când energizate cu bani ieftini economiile se repun pe picioare. Însă traderii nu au atât de multă răbdare. În privinţa Ungariei, aşteptările pieţei sunt ca dobânda de politică monetară să fie majorată cu 130 de puncte de bază în următorii doi ani, arată datele Bloomberg. „Banca centrală merge pe o sfoară foarte subţire“, spune Peter Virovacz, analist la ING. Inflaţia anualizată din Ungaria a accelerat în aprilie la cel mai ridicat nivel din 2012, de 5,1%, arată cele mai recente date oficiale. În martie, creşterea preţurilor a fost de 3,7%, ceea ce înseamnă un avans considerabil. Acceleraţia a avut la bază preţurile combustibililor şi ţigărilor. Inflaţia alimentară a dat semne de relaxare, însă preţurile cerealelor, uleiului şi ale unor alimente procesate au urcat. Maşinile uzate erau în martie cu 33% mai scumpe decât în aceeaşi lună a anului trecut. „Inflaţia ridicată este un semnal puternic că banca centrală s-ar putea să nu poată calma orice val mare de pe piaţă“, explică un trader, citat de Reuters. Pe baza reacţiei pieţei şi a oficialilor băncii centrale, Bloomberg a tras concluzia că Ungaria ar putea deveni prima ţară din Uniunea Europeană care majorează dobânzile anul acesta, o intervenţie a băncii centrale fiind posibilă în iunie. Viceguvernatorul băncii centrale Barnabas Virag a spus ieri că scumpirilor li se va răspunde cu înăsprirea politicii monetare poate chiar de luna viitoare. Însă premierul Viktor Orban vrea să stimuleze economia cu credite ieftine, iar guvernatorul băncii centrale, György Matolcsy, îi este prieten. Până acum, candidata la titlul de spărgător de gheaţă în ceea ce priveşte creşterea dobânzilor a fost Cehia. Acolo, inflaţia a accelerat cu un ritm peste aşteptări în aprilie, cu 3,1%. Băuturile alcoolice şi ţigările s-au scumpit cu 13% faţă de anul trecut, iar transportul cu 9%. Iar scumpirile probabil că nu se vor opri aici.  Presa locală scrie că pub-urile şi restaurantele vor majora probabil preţurile semnificativ pentru a recupera ce au pierdut în pandemie.

    „Nu există altă cale. Preţurile vor creşte în salturi mari. Iniţial, după câte am înţeles, cu 10%, apoi pe parcursul anului cu 15-20%“, spune Luboö Kastner, proprietarul reţelei de restaurante Hospodska, pentru ziarul Lidové noviny.

    Şi în Polonia unul dintre oficialii băncii centrale, Eugeniusz Gatnar, a cerut ca în iunie dobânzile să fie majorate, deşi guvernatorul Adam Glapinski, aliat al partidului aflat la guvernare, a spus că dobânzile vor rămâne la actualele cote mici până în 2022. Între timp, inflaţia accelerează, ajungând la 4,3% în aprilie, iar analiştii de la ING prevăd că indicatorul va trece în curând de pragul de 5%. La creşterea preţurilor contribuie şi revenirea economică solidă care urmează uneia dintre cele mai uşoare recesiuni din UE. ÑDatele bune privind PIB-ul vor intensifica şi mai mult îngrijorările legate de inflaţie“, avertizează analiştii de la Commerzbank. Analiştii de la ING prevăd o primă majorare a dobânzilor în prima jumătate din 2022, dar nu exclud posibilitatea ca primul pas să fie făcut spre sfârşitul acestui an.