Tag: Banca Mondiala

  • Pentru o româncă specializată în inteligenţă artificială şi care din păcate este în Canada, Google a creat un laborator special

    Acest lucru reprezintă un foarte bun exemplu pe care alte ţări din UE ar putea să-l urmeze”.
    Ea a mai constatat că, spre deosebire de femeile din alte ţări ale UE, femeile din România sunt mult mai orientate să obţină o diplomă în inginerie sau manufactură. În plus, diferenţa salarială dintre bărbaţi şi femei este de doar 5,2% în România, faţă de media de 16% înregistrată în celelalte ţări ale UE.
    Kristalina Georgieva, o bulgăroaică, este pe lista celor care ar putea să-l înlocuiască pe Donald Tusk ca preşedinte al Consiliului Europei, o poziţie unde a fost vehiculat şi numele lui Klaus Iohannis.
    În industria IT, care are o pondere de aproape 6% în economia României cu doar 120.000 de angajaţi, ponderea femeilor este pe locul doi în Europa, după Bulgaria.
    Acum câţiva ani, un consultant mi-a spus că multe investiţii în industria componentelor auto care vin în România se bazează pe faptul că la noi femeile vin la muncă, că femeile ştiu ce înseamnă să lucrezi în producţie, în fabrici şi au experienţă.
    În alte ţări, acest lucru nu există.
    În România nu vorbim de câteva zeci de femei, ci poate de peste un milion.
    Moştenirea comunistă care a determinat şi a încurajat femeile să vină la muncă, să meargă la şcoală, să meargă la facultate se vede.
    Cristina Verchere, de origine britanică şi care a preluat acum un an conducerea executivă a Petrom, cea mai valoroasă companie din România, cu un profit de 4,1 miliarde de lei (aproape 900 de milioane de euro), spune că este foarte mândră că în Petrom 25% din poziţiile de top sunt ocupate de femei.
    „Avem ingineri femei care lucrează pe teren şi sunt foarte bune”, a menţionat ea.
    Prezenţa femeilor în managementul companiilor ţine de cultura societăţii şi cultura companiei, care încurajează acest lucru, iar România stă bine la acest capitol, a menţionat Verchere. După privatizarea din 2004, poziţia de CEO la Petrom a fost ocupată de două femei, Mariana Gheorghe şi Cristina Verchere. Nu toate ţările Europei încurajează prezenţa femeilor în top management, fiind puse foarte multe bariere nevăzute.
    După ’90, România s-a promovat în exterior pentru a atrage investiţii străine spunând că oferă forţă de muncă bine calificată (trăiască şcolile şi fabricile comuniste) şi la un preţ foarte bun (scăzut).
    Pentru următorii ani, atuul României ar putea să fie forţa de muncă reprezentată de femei, mai ales în contextul global al unor targeturi de îndeplinit pentru marile corporaţii, cât să fie ponderea femeilor în management şi în totalul personalului.
    Dacă multinaţionalele şi companiile româneşti mai puternice ar face lângă clădirile de birouri, lângă fabrici creşe, grădiniţe, şcoli, after-school, ar da lovitura.
    Româncele vor să vină la muncă după ce nasc, dar nu au cu cine să lase copiii. Dacă ar găsi aceste facilităţi lângă joburi, ar fi cele mai fidele angajate, într-o perioadă în care fluctuaţiile de personal sunt îngrozitor de mari.
    De asemenea, dacă piaţa românească ar încuraja atragerea de forţă de muncă din afară folosind ca atu familia sau reîntregirea familiei – aşa cum americanii puneau accent pe acest lucru – România ar putea să fie o destinaţie de muncă, mai ales acum, când au crescut salariile. Pentru a încetini, măcar cu un procent, declinul populaţiei României – care se îndreaptă de la 19 milioane la 12-13 milioane de locuitori în 2030-2040 –, guvernul, statul, autorităţile ar trebui să pună accent pe dezvoltarea şi susţinerea, inclusiv fiscală, a locurilor de muncă pentru femei.
    Acum două luni, am citit un articol în Financial Times legat de inteligenţa artificială, despre care vorbeşte toată lumea şi unde se investesc miliarde şi miliarde. Unul dintre oamenii menţionaţi în articolul din Financial Times era o româncă, Doina Precup, un inginer care a absolvit universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a emigrat în Canada şi care acum este la Universitatea McGill din Montreal.
    Pentu ea, Deep Mind, divizia de cercetare în inteligenţă artificială a Google, a creat un laborator special la universitate, pentru că nu a vrut să se mute în altă parte.

  • Reuniune FMI şi Banca Mondială: „Balanţa riscurilor înclină spre dezavantaj”

    Liderii Grupului celor 20 de ţări industrializate participanţi la reuniunea de primăvară a FMI şi Băncii Mondiale sunt îngrijoraţi de faptul că slăbiciunile evidente din economiile cheie ar putea să se răspândească, mai ales în cazul în care tensiunile comerciale cum sunt cele dintre Statele Unite şi China, se vor agrava în continuare.

    „Balanţa riscurilor rămâne înclinată spre dezavantaj”, a declarat ministrul japonez de finanţe, Taro Aso, la o conferinţă de presă în urma unei întâlniri a miniştrilor de finanţe ai G20 şi a bancherilor centrali. Comentariile lui Aso sunt în concordanţă cu cele ale altor oficiali prezenţi la Washington, dintre care mulţi se tem că efectele politicilor comerciale protecţioniste sunt de vină pentru slăbiciunea economiei mondiale.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Donald Trump îl propune pe şeful Trezoreriei americane, David Malpass, la conducerea Băncii Mondiale

    Administraţia Trump a trimis o notificare către acţionarii Băncii Mondiale în care anunţă că preşedintele Trump vrea să îl aleagă pe şeful Trezoreriei americane, David Malpass, ca nominalizare la conducerea creditorului, potrivit surselor citate de Reuters.

    Nominalizarea lui Malpass ar aduce la conducerea instituţiei un om care îi este loial lui Donald Trump şi care este sceptic cu privire la instituţiile multilaterale.

    Publicaţia Politico, care a scris prima despre această decizie, susţine că aceasta va fi anunţată oficial miercuri.

    O sursă din diplomaţia europeană susţine că administraţia Trump a anunţat deja câţiva şefi de stat cu privire la nominalizarea lui Malpass, adăugând că acţionarii europeni nu au motive să blocheze această numire.

    Cu toate acestea, Malpass sau oricare alt nominalizat, ar trebui încă să câştige aprobarea celor 12 membri ai board-ului executiv de la Banca Mondială.

    În timp ce Statele Unite controlează 16% din acest board şi este ţara care alege în mod tradiţional liderul, şi alţi competitori ar putea apărea.

    Dacă va fi ales, Malpass l-ar înlocui pe fizicianul Jim Yong Kim. Kim, care a fost nominalizat iniţial de preşedintele Barack Obama în 2012, a părăsit poziţia în data de 1 februarie pentru a intra în fondul de private equity Global Infrastructure Partners – cu trei ani înainte de finalizarea mandatului.

  • „A venit sfârşitul unei ere“? Banca Mondială anunţă o încetinire generală a economiilor lumii şi „acutizarea“ pericolelor.

    Pentru cele mai multe economii de pe glob, acest final de eră ar însemna sfârşitul unei perioade prelungite de creştere accelerată. Europa de Est, unde ţări precum România au bătut recorduri de creştere, nu face excepţie. Campionii regionali de acum un an au obosit. Însă în regiune o cursă interesantă, impresionantă chiar şi pentru Banca Mondială, o are Polonia.

    „Chiar şi când decidenţii politici şi ajutoarele lor caută să menţină şi să accelereze ritmul de creştere într-o perioadă în care energia se epuizează, ei nu pot lua ca pe un dat ceva ce a jucat un rol important în stimularea activităţii în ultimii ani: o lungă perioadă cu inflaţie redusă şi stabilă“, se arată în cea mai recentă analiză a Băncii Mondiale asupra economiei mondiale, intitulată „Cerul se întunecă“. Instituţia financiară cu sediul la Washington a remarcat că  războiul comercial dintre marile economii ale lumii şi creşterea tarifelor de import au început deja să facă victime în lumea emergentă, unde revenirea economică stagnează în contextul contracţiei comerţului şi al înăspririi condiţiilor de finanţare. BM avertizează şi asupra creşterii datoriilor economiilor în curs de dezvoltare.
     
  • Banca Mondială dă de pământ cu sectorul imobiliar din România. Ce se întâmplă cu preţurile este rupt din filmele de groază

    Locuinţele în zonele metropolitane europene au devenit inaccesibile pentru mulţi oameni pentru că ritmul de dezvoltare a noilor construcţii nu ţine pasul cu cererea.

    Faptul că o mare parte a fondului locativ este deţinută în proprietate de generaţiile mai în vârstă ţine la distanţă generaţiile mai tinere care nu îşi pot permite să locuiască în cele mai productive oraşe, unde se află cele mai multe oportunităţi de ocupare a unui loc de muncă de o calitate ridicată, cum ar fi capitalele”, a declarat Gabriela Inchauste, Economist pentru Sărăcie şi Egalitate în cadrul Băncii Mondiale şi coautor al raportului.

    Raportul evidenţiază trei recomandări cheie pentru decidenţii politici de la nivelul UE: alocarea terenuriloraflate în proprietate publică, dar neutilizate, pentru dezvoltarea de locuinţe, accelerarea procesului de aprobare a autorizaţiilor de construcţie şi invesiţii în dezvoltarea unor proiecte  rezidenţiale situate în zone limitrofe, pe terenuri virane , cu conexiuni bune de transport dinspre suburbii, pentru a permite oraşelor să îşi extindă reţeaua economică, şi crearea de registre publice pentru îmbunătăţirea transparenţei preţurilor de vânzare ale locuinţelor şi, în consecinţă, pentru stimularea concurenţei între zone.
     
  • Banca Mondială: Preţurile exorbitante ale locuinţelor şi chiriilor împiedică accesul tinerilor din Europa la locuri de muncă de calitate. În România preţurile ridicate se resimt cel mai puternic

    Locuinţele în zonele metropolitane europene au devenit inaccesibile pentru mulţi oameni pentru că ritmul de dezvoltare a noilor construcţii nu ţine pasul cu cererea. Faptul că o mare parte a fondului locativ este deţinută în proprietate de generaţiile mai în vârstă ţine la distanţă generaţiile mai tinere care nu îşi pot permite să locuiască în cele mai productive oraşe, unde se află cele mai multe oportunităţi de ocupare a unui loc de muncă de o calitate ridicată, cum ar fi capitalele”, a declarat Gabriela Inchauste, Economist pentru Sărăcie şi Egalitate în cadrul Băncii Mondiale şi coautor al raportului.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Banca Mondială: Regândiţi cota unică de impozitare, aveţi nevoie de bani la buget să oferiţi tinerilor condiţii mai bune, să nu mai plece din România

    “Există o anxietate generală în Europa, oamenii nu mai au încredere în viitor, iar în Europa de Est tinerii pleacă în masă în străinătate. Trebuie ca sistemul fiscal şI social să fie schimbat, trebuie să le creăm condiţii să rămână în ţările lor, să vrea să trăiască aici. Pentru aceasta, trebuie un sistem de taxare şI de contribuţii sociale mai progresiv, adic la venituri mai mari să fie plătite rate de impozitare şI rate de contribuţii mai mari”, a spus Timmer în cadrul unei conferinţe unde a fost prezentat un studiu al Băncii Mondiale privind distribuţia veniturilor în societate în Europa şI Asia.

    El a refuzat să spună direct dacă România ar trebui spre exemplu să renunţe la cota unica de impunere, redusă anul acesta de la 16% la 10%, dar a subliniat că tot pachetul de taxe şI contribuţii sociale trebuie regândit astfel încât cei care câştigă mai mult să plătească un procent mai mare de taxe şI contribuţii sociale.
    România a introdus cota unică în 2004, adică se impozitează cu aceeaşI rată, acum de 10%, orice venit, fie salariul minim de 1.900 de lei brut fie un salariu de 190.000 de lei pe lună. Anterior, erau 5 praguri de impozitare, cu deductibilităţI, ultimul prag fiind la 36% pentru veniturile mari.
     
    “Trebuie să luaţI măsuri în aşa fel încât să faceţi din nou ţară atractivă pentru tineri. Satele din Macedonia, din România au rămas goale, sunt case părăsite, au rămas aici numai oamenii bătrâni care nu sunt în stare să plece. Guvernele trebuie să investească în bunuri publice de calitate, să atragă tinerii, să le ofere condiţii bune de educaţie şI sănătate astfel încât aceştia să contribuie la fondurile de pensii şI sănătate”, a explicat Timmer.