Tag: balan

  • Irina Bălan, Microsoft România: „Cred că în viitor nu mai contează unde lucrezi atât timp cât reuşeşti să creezi o reţea şi o infrastructură globală care pot fi orchestrate de oriunde” – VIDEO

    Irina Bălan conduce departamentul de asistenţă tehnică la nivel EMEA pentru Dynamics 365 şi este responsabilă de dezvoltarea strategiei de modernizare şi automatizare, având în subordine 200 de oameni.
    Ca EMEA business manager în  cadrul Microsoft, ea a condus transformarea la nivel global a serviciilor tehnice (900 de ingineri tehnici, din peste 40 de ţări), a dezvoltat programe de talent management (cu peste 250 de ingineri seniori certificaţi) şi Edu Alliance (parteneriat între Microsoft şi universităţile tehnice din România pentru a-i educa pe cei tineri în cele mai noi tehnologii). Anterior, ea a creat şi dezvoltat prima echipă de asistenţă tenhnică în cloud din EMEA pentru Office 365. „Anul 2018 a fost un an de creştere accelerată pentru Dynamics 365 din perspectiva dezvoltării produsului şi a extinderii pe piaţa ERP”, spune Irina Bălan, adăugând că cifra de afaceri globală a crescut cu 50% într-un an, în vreme ce baza de clienţi s-a extins în peste 20 de ţări în Europa. „Prin natura lui, jobul meu îmi permite să călătoresc şi să interacţionez cu oameni din toate colţurile lumii şi cred că acest lucru a fost un accelerator în dezvoltarea mea ca lider”, spune Irina Bălan. „Am înţeles la un nivel mai profund cum se dezvoltă relaţiile interumane, cum poţi crea un network global şi cum poţi extinde şi multiplica impactul. ”

    Profilul Irinei Bălan a apărut în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP şi ea a fost premiat în cadrul galei de lansare a anuarului.

  • Care este motivul pentru care unele persoane au mai mult succes la locul de muncă decât altele?

    “Ar trebui să nu facem din intelectul nostru un Dumnezeu. Are, desigur, muşchii săi puternici, dar nu are personalitate” este unul dintre citatele lui Albert Einstein, răspândit pe internet, care oferă un posibil motiv al performanţei diferite în carieră a unor angajaţi cu pregătire similară.

    Un studiu recent citat de psiho­logul Travis Bradberry într-un articol publicat pe platforma weforum.com, realizat pe baza unor interviuri cu 500 de lideri de business din întreaga lume, şi-a propus să afle ce apreciază cel mai mult angajatorii la un angajat. Cercetătorii au vrut să afle de ce unele persoane au succes mai mult la locul de muncă decât altele, iar răspunsul a fost unul la care probabil mulţi nu s-au gândit: personalitatea.

    Potrivit articolului, 78% dintre liderii de business au răspuns că apreciază cel mai mult la un angajat personalitatea, mai mult chiar decât apropierea culturală (53%) sau abilităţile angajatului (39%).

    Principala întrebare care derivă din acest răspuns este  „Ce înseamnă personalitatea?”. Când liderii de business au spus „personalitate”, este posibil să nu fi înţeles în totalitate cuvântul. Personalitatea este compusă dintr-un set stabil de preferinţe şi tendinţe prin care abordăm situaţiile. A fi introvertit sau extrovertit este un exemplu de trăsătură de personalitate, spune psihologul Travis Bradberry.

    Construcţia personalităţii unui individ începe în copilăria timpurie şi durează până la începutul maturităţii. De-a lungul timpului se vor schimba multe la o persoană, dar personalitatea nu este unul dintre acele lucruri.

    Personalitatea  este un lucru distinct de coeficientul de inteligenţă (IQ). Cele două nu se intersectează în mai niciun aspect important al vieţii. De asemenea, personalitatea este diferită de inteligenţa emoţională (EQ), aici producându-se cea mai mare confuzie.

    „Diferenţa dintre personalitate şi inteligenţa emoţională este fundamentală. Personalitatea nu vorbeşte despre capacităţi, ci despre tendinţe. Trăsăturile de personalitate sunt, în genere, nerelaţionate sau extrem de slab relaţionate cu inteligenţa”, explică prof. Dr. Dragoş Iliescu de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii din Bucureşti. Potrivit lui, o persoană extrovertită nu este nici mai inteligentă şi nici mai puţin inteligentă, în medie, decât una introvertită; cele două trăsături nu sunt relaţionate.

    În ceea ce priveşte inteligenţa emoţională, aceasta este, explică prof.dr. Iliescu, o chestiune de capacitate: „Nu ţine de ce preferă o persoană, ci de ce poate să facă o persoană. În genere, inteligenţa emoţională este definită drept capacitatea de a rezolva probleme cu ajutorul emoţiilor şi conţine capacităţi precum perceperea emoţiilor la sine şi la ceilalţi, procesarea acestora, înţelegerea lor şi utilizarea lor pentru a rezolva probleme”.

    Cu toate acestea, personalitatea poate fi, de asemenea, un indicator când vine vorba de performanţele angajatului la locul de muncă, în sensul că, prin identificarea tendinţelor comportamentale, angajatorul poate să-şi dea seama dacă un candidat este potrivit în mediul socio-cultural al organizaţiei.

    „Există, desigur, cazuri în care aproximăm aceste abilităţi sau competenţe prin trăsături de personalitate. De exemplu, o persoană stabilă emoţional va fi probabil mai bună în a-şi controla emoţiile, o persoană extrovertită va opera mai bine cu propriile emoţii pozitive şi o persoană agreabilă va fi mai bună în menţinerea celorlalţi într-o stare emoţională adecvată pentru a atinge un anumit scop”, mai spune Dragoş Iliescu.

    Evaluarea cât mai corectă a profilului candidatului şi a compatibilităţii acestuia cu acela al postului reprezintă un aspect esenţial pe care orice specialist în resurse umane îl recunoaşte. Interviurile de selecţie sunt instrumentul cel mai la îndemână şi pe baza lor companiile iau decizii importante.

    „De ce personalitatea? În business, pentru a avea succes, contează două aspecte: banii şi oamenii. Abordarea comprehensivă în evaluarea personalităţii oferă detalii critice pentru angajarea oamenilor potriviţi care vor produce performanţă, pentru identificarea şi dezvoltarea talentelor, crearea de lideri eficienţi şi îmbunătăţirea capitalului uman”, spune Mădălina Bălan, managing partner la Hart Consulting, companie de HR care aplică teste de personalitate candidaţilor.

    Astfel, crede Mădălina Bălan, o persoană poate şti să performeze un rol profesional, însă e posibil să nu se potrivească deloc cu setul de valori şi credinţe ale unei organizaţii. „Valorile contează atunci când dorim să prezicem compatibilitatea unui candidat cu cultura organizaţiei, iar acest lucru este important mai ales când vorbim de selecţie pe poziţii manageriale”, explică Mădălina Bălan.

    Specialistul în HR prezintă trei argumente pentru care companiile să utilizeze instrumente de evaluare de personalitate predictive şi valide, pe lânga analiza CV-ului, a experienţei şi competenţelor tehnice: costul mediu al unui angajat neperformant reprezintă pentru angajator mai mult de 50% din salariul anual al angajatului; lipsa de angajament a angajaţilor poate ajunge la  aproximativ 300 miliarde de dolari ca pierdere din productivitate în fiecare an; companiile cu sisteme eficiente de management al talentelor au dublă şansă de a performa mai bine decât competitorii lor.

    Calităţile pe care liderii de business le-au numit trăsături de personalitate în studiul menţionat au fost, de fapt, caracteristici ale inteligenţei emoţionale. Spre deosebire de personalitate, care este „bătută în cuie”, inteligenţa emoţională poate fi schimbată şi îmbunătăţită.

    Angajaţii excepţionali nu posedă trăsături de personalitate „dumnezeieşti”, ei doar se bazează pe nişte trăsături de inteligenţă emoţională pe care oricine le poate avea „în repertoriu”, mai spune Travis Bradberry. Liderii de business nu ar trebui să purceadă neapărat la căutarea acestor caracteristici (deşi nu ar strica deloc să le găsească), ci să determine membrii echipei lor să acceadă la acestea şi să le valorifice.

    Cum arată personalitatea angajatului ideal?

    Există multe trăsături ale individului pe care liderii le-au etichetat greşit ca fiind trăsături de personalitate. Iată câteva exemple de abilităţi care fac dintr-un angajat unul excepţional, potrivit psihologului Travis Bradberry, autorul bestseller-ului „Inteligenţa emoţională 2.0” şi cofondatorul TalentSmart, lider mondial în producerea şi livrarea testelor şi trainingurilor de inteligenţă emoţională:

    Persoanele cu inteligenţă emoţională ridicată sunt gata să iasă din zona de confort. Unul dintre lucrurile pe care nu le vom auzi niciodată de la un angajat excepţional este „Acest lucru nu face parte din fişa postului meu”. Angajaţii extraordinari se vor duce mai departe de fişa postului şi în loc să aştepte ca recunoaşterea şi recompensa să vină primele, se vor avânta în a trece la treabă, cu încredere că răsplata va veni mai târziu şi relaxaţi în cazul în care aceasta nu vine.

    Reacţionează potrivit în cazul unui conflict. În timp ce angajaţii excepţionali nu caută niciodată conflictul, în cazul în care acesta apare, nu vor fugi de el. Sunt capabili să-şi menţină poziţia în timp ce îşi vor expune argumentele într-un mod logic şi calm. Sunt capabili să facă faţă atacurilor la persoană, în căutarea atingerii unui scop mai important, şi niciodată nu vor folosi la rândul lor această tactică.

    Se concentrează. Studenţii care aspiră să devină piloţi sunt adesea sfătuiţi „când lucrurile încep să o ia razna, nu uita să pilotezi avionul”. Au existat cazuri de accidente aviatice în care pilotul a fost atât de acaparat de a găsi problema, încât a pilotat avionul către pământ. Angajaţii extraordinari cunosc acest concept şi fac diferenţa între „zgomotele de fundal” şi problemele reale, prin urmare rămânând concentraţi pe ceea ce contează.

    Sunt chibzuiţi, dar curajoşi. Angajaţii ideali sunt gata să iasă în faţă şi să vorbească atunci când alţii nu sunt. Chiar dacă să întrebi un lucru poate fi dificil şi chiar stânjenitor, aceştia găsesc momentul şi modul potrivit de a pune întrebarea, astfel încât bunul-simţ şi sincronizarea să fie în perfectă armonie.

    Îşi controlează egocentrismul. A fi excepţional vine la pachet cu o doză de orgoliu. Chiar dacă acesta este o componentă importantă care îi face să fie foarte buni, angajaţii de excepţie niciodată nu vor acorda orgoliului mai multă greutate decât este necesar. Sunt gata să admită când greşesc şi gata să facă lucrurile în felul altcuiva, indiferent că este vorba de faptul că modalitatea alternativă este mai bună sau că o fac doar pentru a menţine armonia din echipă.

    Nu sunt niciodată satisfăcuţi. Angajaţii foarte buni au credinţa împământenită că lucrurile pot fi întotdeauna mai bine făcute – şi au dreptate. Nimeni nu a evoluat vreodată în mediul profesional şi personal mergând pe ideea „e destul de bine şi aşa”. Indiferent de cât de bine merg lucrurile, oamenii excepţionali simt nevoie de îmbunătăţire constantă.

    Recunosc când un lucru nu funcţionează corespunzător şi iau atitudine. Indiferent că este vorba de un scaun defect sau un proces nefolositor care afectează fluxul de bani al departamentului, angajaţii de excepţie nu trec pe lângă problemă, iar sintagma „Ee, aşa a fost dintotdeauna” pur şi simplu nu face parte din vocabularul lor. Ei văd problemele ca pe nişte chestiuni care trebuie rezolvate imediat.

    Sunt responsabili. Dacă eşti un manager care încearcă să descifreze un raport făcut „de mântuială”, expresia „nu e vina mea” devine cea mai iritantă propoziţie din limba română. Angajaţii excepţionali sunt responsabili, iar munca, deciziile şi rezultatele acestora le aparţin, indiferent că sunt pozitive sau negative. Aduc greşelile în atenţia managerului şi nu preferă să le „ascundă sub preş”. Sunt conştienţi că managerii nu sunt acolo pentru a da vina pe cineva, ci sunt acolo pentru a-i îndruma.

    Ştiu să se facă plăcuţi. Angajaţii excepţionali sunt plăcuţi de către colegi, au integritate şi calităţi de leadership (chiar dacă nu sunt în poziţii de conducere). În afara locului de muncă, aceştia sunt buni ambasadori ai brandului şi managerii au încredere că aceştia vor reprezenta cu succes firma în cadrul unei întâlniri cu clienţii sau când prospectează piaţa.

    Ştiu să gestioneze interacţiunile cu persoane toxice. Să ai de-a face cu persoane dificile poate fi frustrant şi epuizant. Angajaţii excepţionali controlează interacţiunile cu astfel de persoane, iar atunci când au de-a face cu acestea, abordează situaţia într-un mod raţional. Sunt conştienţi de propriile emoţii şi nu permit furiei şi frustrării să-şi facă loc în conversaţie şi să alimenteze haosul. Sunt capabili să identifice poziţia celuilalt şi să găsească o cale de mijloc şi chiar şi atunci când situaţia degenerează, persoanele cu o inteligenţă emoţională ridicată au capacitatea de a gestiona situaţia astfel încât cel sau cea din faţa lor să nu le doboare.

  • Dan Şova a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora

    În acest dosar, instanţa supremă l-a condamnat, în primă instanţă, în luna septembrie 2017, pe Dan Şova, la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

    Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.

    În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012. În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou tip de “sat” apare în România. Vezi cât costă o casă – GALERIE FOTO

    Un urbanist britanic a alocat doi ani doar pentru a desena loturile pe care a început să se contureze parcul rezidenţial Dumbrava Vlăsiei. Totul a fost stabilit astfel cu mult înainte ca primele cărămizi ale caselor din proiect să fie aşezate: de la spaţii verzi până la infrastructură şi vecinătăţile fiecărei locuinţe. Care este preţul visului vestic în materie de imobiliare şi cine sunt cei care îşi permit să îl acceseze?

    CONTEXT:

    În ţările vestice, se obişnuieşte ca dezvoltarea cartierelor rezidenţiale să pornească de la infrastructură, astfel încât încă din etapa planificării să fie trasate liniile de ghidare pentru dezvoltarea ulterioară. Pe piaţa locală un astfel de proiect nu a mai fost implementat; ideea dezvoltării parcului rezidenţial Dumbrava Vlăsiei a venit în contextul în care ”piaţa imobiliară trăieşte o fază de maturitate, iar clienţii se orientează mai mult către calitate“, explică reprezentanţii Loreco Investments, dezvoltatorii proiectului.

    DECIZIE:

    Crearea unui cartier rezidenţial de 1.000 de case pornind de la infrastructură; planul de dezvoltare a proiectului cuprinde cinci sate legate de un coridor verde. În Dumbrava Vlăsiei se pot cumpăra în prezent case concept, realizate în colaborare cu arhitecţi locali sau internaţionali.

    CONSECINŢE:

    Proiectul a devenit atractiv pentru oamenii care îşi doresc să trăiască în mijlocul naturii, sunt preocupaţi de mediu, de materiale sustenabile, de linişte; aceste caracteristici sunt însă direct proporţionale cu preţul unei locuinţe în Dumbrava Vlăsiei.

    ”Am identificat un gol în piaţă din punctul de vedere al planificării urbane şi al infrastructurii dedicate dezvoltărilor imobiliare (vorbim de o infrastructură pentru 1.000 de case, cu spaţii publice şi facilităţi) şi am remarcat posibilitatea de a implementa un proiect pornind de la planul urbanistic“, descrie Horia Bălan, project director la Dumbrava Vlăsiei, modul în care a apărut ideea dezvoltării parcului rezidenţial pe care îl administrează pe piaţa locală.

    Dumbrava Vlăsiei se întinde pe o suprafaţă de 90 de hectare în zona de nord a Bucureştiului, în mijlocul pădurii Vlădiceasca, în comuna Baloteşti; în cadrul parcului rezidenţial se pot cumpăra terenuri de vânzare, cu toate utilităţile incluse, dar şi case concept. Dezvoltatorul proiectului este Loreco Investments, o companie de familie înfiinţată de Ray Muraru, un român care a plecat din ţară în urmă cu câţiva ani şi a început să facă afaceri în Marea Britanie. Valoarea investiţiei Loreco Investments în acest proiect a ajuns până acum la aproximativ 50 de milioane de euro.

    În prezent, în Dumbrava Vlăsiei sunt patru case în construcţie – dintre care trei cu un buget de 280.000 de euro şi una cu buget de 385.000 de euro, la care se adaugă un proiect pentru două case duplex cu câte un buget de 200.000 de euro (plus preţul terenului, potrivit informaţiilor acordate anterior, acesta porneşte de la 150 de euro/mp). Planul de dezvoltare a parcului rezidenţial este însă unul pe termen lung şi cuprinde cinci sate distincte legate de un coridor verde. Întreaga dezvoltare se va întinde pe o suprafaţă de 90 de hectare şi va reuni 1.000 de case, ”aşadar proiectul constituie centrul preocupărilor Loreco Investments pentru următoarea perioadă de timp“, explică reprezentantul companiei pe piaţa locală. În plus, acesta va include şi spaţii pentru facilităţile necesare comunităţii: spaţii de agrement, spaţii comerciale, restaurante, cafenele, grădiniţă etc.

    Horia Bălan povesteşte că printre etapele iniţiale ale proiectului s-a aflat împărţirea în loturi a întregii suprafeţe de 2 hectare a terenului de către un urbanist britanic (Donald McCreadie); această etapă a durat doi ani. Fiecare lot a fost optimizat astfel în funcţie de orientare, punctele cardinale, accese şi vecinătăţi. De asemenea, povesteşte Bălan, spaţiile verzi imaginate de urbanistul britanic permit ca, oriunde ar fi amplasată locuinţa, aceasta să fie înconjurată de un parc şi de pădurea de foioase. Mai mult decât atât, Donald McCreadie a planificat fiecare alee şi stradă pentru a stabili încă de acum accesele şi modul de gestionare a circulaţiei în complex. ”Este o abordare deja consacrată în ţările cu mai multă experienţă în dezvoltarea urbană, neimplementată încă în România: crearea unui cartier rezidenţial de mari dimensiuni plecând de la infrastructură.

    Planul a trasat liniile de ghidare pentru dezvoltarea ulterioară“, explică Horia Bălan. Proiectul a început prin amenajarea primelor 20 de hectare ale Satului 1, situat în vestul parcului rezidenţial, prin investiţii în infrastructură (staţie de pompare a apei din subteran, bazin pentru tratarea apei, staţie de epurare şi tratament pentru apele menajere, biofiltru care aspiră mirosurile din ea, reţea de electricitate, drumuri asfaltate, fibră optică), dar şi investiţii în spaţiul public: parcul de 2 hectare, poziţionat la intrarea în complex. Demersurile făcute înainte de începerea construcţiilor au inclus realizarea staţiei de epurare şi a sistemului de deversare – rezultatul unei investiţii de 1,5 milioane de euro pentru faza 1; totodată, bazinele de stocare şi tratare a apelor potabile au costat 650.000 de euro. ”Am pornit aşadar la drum cu acest proiect altfel decât se obişnuieşte, am conturat Dumbrava Vlăsiei plecând de la planificarea urbanistică, şi nu invers“, explică Bălan. El consideră că astfel proiectul a devenit atractiv pentru oamenii care pun preţ pe un stil de viaţă – care îşi doresc să trăiască în mijlocul naturii, într-un spaţiu ai cărui locatari sunt constant preocupaţi de mediu, de materiale sustenabile, de linişte. ”Este un proiect care propune în primul rând un stil de viaţă, într-o perioadă în care piaţa imobiliară trăieşte şi la noi o fază de maturitate, iar clienţii se orientează mai mult către calitate“, explică el. Potrivit lui, Dumbrava Vlăsiei este un proiect gândit pe termen lung, cu atenţie la la materialele folosite, la siguranţă, dar şi la ambient, dincolo de funcţionalitate.

    Totodată, în ideea în care dezvoltatorii proiectului şi-au propus ca locuinţele din interiorul parcului rezidenţial să fie unice, au colaborat cu câteva dintre studiourile de arhitectură de pe piaţa locală – ADNBA, ARTLINE – Radu Teacă, ENE+ENE, SYAA/CUMULUS, DSBA. Fiind vorba despre un proiect care se va desfăşura pe o perioadă lungă de timp, şi-au propus să implice şi tânăra generaţie de arhitecţi în dezvoltarea locuinţelor de aici; în acest sens au demarat un concurs prin care au invitat arhitecţi tineri, cu vârsta de până în 31 de ani, cu drept de semnătură, membri ai Ordinului Arhitecţilor din România, să propună proiecte de locuinţe. Câştigătorul concursului îşi poate astfel vedea proiectul implementat în Dumbravă, iar acesta va primi şi un premiu, în valoare de 15.000 de euro. ”Noi am dat mână liberă creativităţii studiourilor de arhitectură, iar acestea au realizat concepte originale, special gândite pentru Dumbrava Vlasiei, unicele constrângeri fiind cele impuse de planul urbanistic zonal.“

    Bălan spune că şi-au propus să vândă casele finalizate, la cheie, pentru a nu afecta proiectul iniţial. |ntre timp însă, Horia Bălan spune că au vândut o parte a loturilor de teren şi au încheiat mai multe contracte de rezervare în favoarea beneficiarilor ce vor ridica locuinţe în regie proprie.

    În ceea ce priveşte profilul clienţilor cărora se adresează proiectul, Horia Bălan spune că este al persoanelor din mediul de business, antreprenorilor, corporatiştilor, persoanelor care activează în middle şi topmanagement. ”Sunt oameni care nu doar îşi vor construi o casă frumoasă, dar care deja se gândesc cum să se implice în creşterea comunităţii, de exemplu să îşi deschidă un aprozar cu produse bio, cultivate chiar de ei, să organizeze campionate sportive etc.“, descrie el viziunea asupra comunităţii pe care şi-au propus să o dezvolte acolo.

    ”Feedbackul primit ne întăreşte convingerea că piaţa din România aştepta şi avea nevoie de o astfel de abordare pe segmentul imobiliar“, spunea şi Ray Muraru, fondatorul Loreco Investments, într-un interviu Business Magazin acordat în urmă cu doi ani, odată cu lansarea proiectului. ”Acum zece ani am avut viziunea de a dezvolta un peisaj urban în Bucureşti. Aşa că am început căutarea terenului. Nu am avut nicio îndoială când am ajuns în Dumbrava că am găsit situl potrivit (…)„, declara atunci Ray Muraru.

    Proiectul Dumbrava Vlăsiei este primul al companiei Loreco Investments pe piaţa locală – anterior compania a mai dezvoltat proiecte similare în Marea Britanie. Compania mizează pe proiecte de arhitectură contemporană. În acest sens, la momentul lansării au dezvoltat în cadrul Dumbrava Vlăsiei două case în parteneriat cu compania germană HUF, folosite în prezent ca showroom. 

    ”Ne-am dorit să realizăm un mediu în care oamenii pot să-şi construiască casele lor de vis, să creăm o pânză albă în care oamenii să poată să se exprime cum vor, dar în acelaşi timp am dorit să creăm un set de reguli, un masterplan, pe care sperăm să-i convingem să-l respecte; este un loc foarte mare, ceea ce-i asigură pe viitorii clienţi că noi vom fi aici pe termen lung„, explica Ray Muraru în interviul acordat anterior.
    Ray Muraru, fondatorul Loreco Investments, este originar din Bacău, dar a plecat în Marea Britanie în urmă cu câţiva ani şi a început să dezvolte afaceri acolo. Horia Bălan, project directorul Dumbrava Vlăsiei, coordonează întreg proiectul încă de la început. El are experienţă profesională în marketing şi management de proiect în multinaţionale din România şi Germania.

  • Un nou tip de “sat” apare în România. Câte sute de mii de euro costă o casă – GALERIE FOTO

  • Dan Şova, trei ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora. Decizia nu e definitivă

    În aceeaşi cauză, fostul director CET Govora, Mihai Bălan, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă.

  • OLX se extinde pe segmentul imobiliar: lansează trei noi servicii

    De la începutul lunii august, OLX lansează trei servicii  dedicate domeniului imobiliar: pachete comerciale personalizate pentru agenţii, o platformă CRM pentru gestionarea ofertelor, precum şi un site dedicat exclusiv acestui sector.

    Astfel, începând cu perioada imediat următoare, agenţiile şi profesioniştii din domeniu vor putea alege pachete de servicii personalizate pentru publicarea de anunţuri noi în cadrul categoriei Imobiliare de pe OLX, preţurile pornind de la aproximativ un euro în funcţie de numărul de oferte încărcate. Pentru români, platforma rămâne una accesibilă. Utilizatorii vor putea să publice până la trei anunţuri gratuite la fiecare 30 de zile.

    Totodată, agenţiile imobiliare au la dispoziţie o platformă CRM, AtlaStock, prin care îşi pot gestiona toate anunţurile. Cu ajutorul acesteia, agenţii au informaţii în timp real cu privire la ofertele lor, contractele sau comisioanele aferente tranzacţiilor încheiate. De asemenea, proprietarii de agenţii îşi pot măsura obiectiv performanţele echipelor lor de vânzări. Până în prezent, platforma AtlaStock este folosită de 700 de agenţii din ţară.

    “Prin introducerea acestor servicii noi ne propunem să ducem la următorul nivel cea mai extinsă reţea de profesionişti şi cumpărători de proprietăţi din România. Având la bază experienţa locală şi internaţională din cadrul grupului şi în urma feedback-ului primit în ultimele luni din partea clienţilor noştri, venim cu o nouă abordare: agenţii imobiliari vor accesa o soluţie premium dedicată zonei de anunţuri, iar românii se vor bucura de acelaşi serviciu gratuit şi ofertant.” menţionează Sorin Bălan, Head of Real-Estate OLX România.

    Tot pentru luna august a acestui an, compania pregăteşte şi extinderea pe nişa sectorului imobiliar prin lansarea unui site dedicat strict acestui domeniu. “Lansarea unei platforme adresate exclusiv zonei imobiliare, respectiv a unei soluţii integrate pentru companii, reprezintă paşii fireşti pe care îi facem pentru dinamizarea pieţei şi oferirea unui serviciu relevant şi util cumpărătorilor şi profesioniştilor din domeniu.“ continuă Sorin Bălan.

    În prezent, secţiunea Imobiliare din cadrul OLX este în top 3 cele mai vizitate categorii din cadrul site-ului, cu o medie de 3,5 milioane de vizitatori unici lunari. Peste 173.000 de anunţuri noi sunt listate o dată la 30 de zile.

  • Business Magazin a organizat astăzi conferinţa: Cele mai inovatoare companii din România

    Business Magazin a organizat astăzi conferinţa cu tema “Cele mai inovatoare companii din România”, eveniment moderat de Dorin Oancea, redactor şef al Business Magazin şi Ioana Mihai, editor al publicaţiei.

    Evenimentul este organizat în contextul în care inovaţia reprezintă o provocare pentru companiile prezente pe piaţa locală, afectându-le totodată modelul clasic de business. Peste jumătate din companiile inovatoare  de produse şi-au dezvoltat inovaţiile în propria întreprindere. În anul 2012, ponderea cheltuielilor pentru activităţi de cercetare-dezvoltare internă aproape s-a dublat. Pe de altă parte, economia, autorităţile, şefii de companii şi Guvernul trebuie să acorde o mai mare atenţie, să insiste pe sprijinirea inovaţiei, care poate asigura o economie dinamică, creşteri susţinute şi o piaţă efervescentă. In cadrul evenimentului, Business Magazin a adus laolaltă autorităţi, manageri şi strategi pentru a discuta strategii de sprijinire a inovaţiei, care pot asigura o economie dinamică, creşteri susţinute şi o piaţă efervescentă.

    În perioada 2010-2012, una din cinci companii a introdus sau implementat un produs,  un proces, o metodă de organizare sau de marketing, nouă sau îmbunătăţit/ă semnificativ, ponderea lor fiind de  20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010.

    Potrivit unui raport INS citat de Dorin Oancea în deschiderea evenimentului, cheltuielile publice şi private investite anual în inovaţie pe piaţa locală se ridică la 570 de milioane de euro, reprezentând circa 0,3% din PIB, un procent modest raportat la celelalte state ale Uniunii Europene.

    ”În timp ce presiunile mediului economic continuă să crească, iar oportunităţile pentru a crea valoare sunt  din ce in ce mai căutate, cum şi unde caută companiile soluţii inovatoare de creştere? Cum îşi finanţează şi promovează inovaţia?”, ”Ce indicatori trebuie folosiţi pentru a măsura succesul eforturilor de inovare? Şi cum poate transforma inovaţia performanţa pe termen lung?” – sunt temele principale de discuţie ale panelului dedicat inovaţiei.

    Cei care au răspuns la aceste întrebări sunt Marius Coman, M2M country sales manager, enterprise business unit în cadrul Vodafone; Claudiu Petre, structural funds & business development manager Telekom, Mihai Svasta, managing partener, ICG Integrated Consulting Group Romania, Sorin Lăpădat, managing director Metro Systems Romania, Ramona Jurubiţia, partener, head of tax and legal services, KPMG România, Alex Bălan, chief security researcher, Bitdefender, Leonidas Anastasopoulos, managing partner alesonor, Mihai Zamfir, director general, KEI Development, Cristina Miclea, director de marketing Albalact.

    Prima întrebare adresată speakerilor evenimentului a fost ”Ce înseamnă inovaţia pentru compania pe care o reprezentaţi”? Potrivit lui Sorin Lăpădat, inovaţia reprezintă o direcţie strategică în cadrul Metro Systems România de aproximativ doi ani: ”Am realizat atunci că trebuie să aducem valoare adăugată la nivel internaţional. Inovaţia este o direcţie nouă importantă în companie, necesară pentru a răspunde şi preîntâmpina nevoile clienţilor noştri din retail”.

    Alex Bălan, Chief Security Researcher în cadrul Bitdefender, a spus că producătorul autohton de antiviruşi inovează din prima zi de activitate: ”Cred că în 2008 am avut prima discuţie în cadrul companiei în care s-a solicitat un raport asupra inovaţiilor realizate. Am strâns din companie peste 42 de proiecte – iar dintre acestea cred că doar două au adus venituri directe în firmă. Inovaţia implică un risc, o nebunie – există două tipuri de inovaţie: inovaţia de tip catch up, în care trebuie să ţii pasul cu piaţa, cât şi cea de tip pionierat, care necesită mai multă asumare a riscului.” Potrivit lui Bălan, reprezentanţii consiliilor directoare ale companiilor au dificultăţi motivele pentru care să investească într-o idee nouă, iar din acest punct de vedere, Bitdefender este un bun incubator de idei, în care se ţine cont de proiectele propuse de fiecare angajat.

    ”Domeniul imobiliar este printre cele mai atipice în care se poate inova, dar prin casele inteligente din cadrul proiectului Alesonor am făcut acest lucru, iar proiectul a fost bine primit de piaţă”, a subliniat Leonidas, Anastopoulos, managing partner al Alesonor.

    Mihai Svasta, managing partner al ICG Integrated Consulting România, a oferit definiţia inovaţiei printr-un citat – ”Inovaţia face bani din cunoştinţe” (Innovation makes money out of knowledge) şi a remarcat cele trei motive pentru care organizaţiile inovează: pentru a crea ordine în haos, pentru a deveni (sau a menţine) poziţia numărul 1 şi pentru a aduce energie pozitivă în cadrul organizaţiei.

    ”Compania a ajuns lider de piaţă inovând – inovaţia are un rol strategic în cadrul Albalact, iar acest lucru presupune un risc asumat de companie, când eşti un brand lider de piaţă, orice pas pe care îl faci reprezintă un risc”, a precizat Cristina Miclea, director de marketing în cadrul Albalact.

    Evenimentul anunţă lansarea de săptămâna viitoare a numărului special Business Magazin ”Cele mai inovatoare companii din România”, aflat anul acesta la a doua ediţie şi fiind, de altfel, obiectul unei inovaţii pe piaţa media locală, unde nu a mai existat o iniţiativă dedicată inovaţiilor din companiile din România.

    – ştire în curs de actualizare –
     
  • Lider PNL: Analiza măsurilor Codului Fiscal se face în discotecile de pe Litoral sau croaziere de lux

    Bălan, vicepreşedinte PNL pentru regiunea nord-est, a apreciat, duminică, într-un comunicat de presă, că îmbulzeala liderilor tuturor partidelor politice la consultările iniţiate de PNL pe marginea Codului fiscal este expresia cea mai clară că partidele au intrat într-un fel de pre-campanie electorală şi privesc totul doar în pură logică electorală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Este tare suspectă vitejia unor lideri politici, în special de la PSD, care au sărit imediat să confirme participarea la consultările iniţiate de PNL pe marginea Codului fiscal! De ce nu le-au organizat ei de la Guvern, înainte de adoptarea în Parlament a acestei legi, cu date precise şi fundamentarea cifrelor pe masă? Când PNL le-a solicitat aceste fundamentări au spus că e treaba Guvernului Ponta şi că ei îşi asumă legea şi fără prea mari calcule”, a explicat deputatul liberal.

    El a adăugat că a mai văzut lupul îmbrăcat în blană de oaie şi că are tot dreptul să creadă că gestul unor partide politice în legătură cu aceste consultări nu este decât unul pur politicianist.

    “Când s-au mai consultat cei din PSD şi cu cine atunci când au luat decizii la guvernare? Cu nimeni! Când s-a mai întâmplat în România ca liderii PSD să se aşeze sincer şi onest în jurul mesei şi să bată palma cu celelalte partide asupra unor obiective pe care să le urmărească oricine s-ar afla la guvernarea ţării? Niciodată! De făcut, au mai făcut-o, dar numai pentru a înşela electoratul şi partenerii politici! Tare îmi este teamă că şi de această dată liderii PSD nu vor veni la consultări cu obiective politice oneste, orientate către cetăţeanul român, către economia naţională, către soarta României, ci se vor prezenta tot pentru a “da bine” la televizor şi a da senzaţia că sunt deschişi dialogului”, a menţionat vicepreşedintele liberal.

    Deputatul Ioan Balan şi-a exprimat neîncrederea în capacitatea actualului ministru al Finanţelor Publice de a prezenta, în cadrul consultărilor, cifrele privind impactul noului Cod fiscal şi că va convinge pe cineva că Guvernul Ponta este capabil să implementeze măsurile de relaxare fiscală.

    “PNL i-a cerut constant ministrului să aducă date precise privind impactul măsurilor de relaxare fiscală şi sursele precise de acoperire a golurilor bugetare! Nouă nu ne-a arătat nicio cifră, aşa cum nu a arătat nici Preşedintelui României, nici Guvernatorului BNR şi nici altcuiva, pentru că pur şi simplu nu are asemenea estimări şi nici nu s-a străduit să le obţină. Mai mult, mi-e greu să cred că acesta le va obţine în cele câteva zile care au mai rămas până la consultări, mai ales dacă le va căuta în continuare prin discotecile de pe litoral, Singura sa şansă este să i le trimită şeful său de Guvern direct din croaziera de lux”, a spus Ioan Bălan.

    El a mai apreciat că discuţiile din spaţiul public şi politic pe marginea Codului fiscal s-au îndepărtat de esenţa acestei legi şi tind să ducă în derâdere o lege cu o importanţă economică uriaşă.

    “Am rămas uimit să văd cum jumătate de săptămână s-a tot dezbătut în mass-media paternitatea iniţierii consultărilor, deşi PNL, nu doar acum, ci în nenumărate rânduri a cerut ca legile importante să fie rezultatul unor consultări şi dezbateri între partidele parlamentare din care să rezulte consensul politic. Apoi din înghesuiala de confirmări şi comunicate de presă, m-am temut că PNL nici măcar nu o să mai aibă loc pe scaun sau la masa discuţiilor, chiar dacă PNL este organizatorul evenimentului”, a spus Bălan.

    El şi-a mai exprimat nemulţumirea că nu a văzut discuţii aplicate, profesioniste, bazate pe rigoare şi expertiză financiar-fiscală.

    “Am votat Codul Fiscal în Parlament! Susţin relaxarea fiscală nu doar pentru că este parte a Programului de guvernare al PNL, ci pentru că ştiu că mediul de afaceri din ţară are nevoie de susţinere, iar românii au nevoie de locuri de muncă şi de salarii decente”, a spus deputatul sucevean.

    El a încheiat cu un mesaj adresat premierului Victor Ponta prin versurile melodiei “Eu beu”, a lui Pavel Stratan.

    “Îi transmit un mesaj lui Victor Ponta, înainte de a merge la consultări cu liderii celorlalte partide, prin versurile lui Pavel Stratan: Şi dacă-mi spune cineva cum ar putea să fie mai bine/ Mă las de toate, mă duc acolo, mă-ntorc înapoi, mă iau şi pe mine”, a conchis Ioan Bălan.

    Săptămâna trecută, liberalii au propus partidelor politice şi instituţiilor abilitate să participe la consultări publice pe teme de interes major precum macrostabilitatea economică, în special Codul Fiscal şi noua lege a salarizării în sectorul de stat, absorbţia de fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii şi investiţiile publice, reforma administraţiei publice, aderarea la Spaţiul Schengen şi pregătirea Preşedinţiei Consiliului UE din anul 2019.

    Luni, PNL a anunţat că propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări, echipa desemnată de liberali pentru negocieri fiind alcătuită din Cătălin Predoiu, Eugen Nicolăescu şi Marian Petrache.

    UNPR a propus, la rândul său, partidelor parlamentare data de 19 august pentru consultările pe tema Codului fiscal, acestea urmând să aibă loc în Parlament, iar invitaţia a fost transmisă inclusiv premierului Victor Ponta, potrivit unui comunicat al formaţiunii.

    Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a transmis, vineri dimineaţă, printr-un comunicat de presă, că salută iniţiativa UNPR de a chema partidele parlamentare la consultări pe tema noului Cod Fiscal şi spune că PSD va fi reprezentat la discuţii de ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.

    De asemenea, Liviu Dragnea a anunţat că social-democraţii vor da curs invitaţiei PNL privind consultările pe teme economice, însă consideră că o singură întâlnire nu este suficientă şi propune “instituţionalizarea” dialogului cu opoziţia, printr-o serie de “întâlniri permanente”.

    Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat că liberalii vor participa la discuţiile pe tema Codului fiscal pe 17 şi pe 19 august şi “oricând va fi necesar”, arătând că PNL este partidul care a semnalat nevoia unui consens politic şi “maturitatea liberalilor a generat reacţii similare din partea UDMR, UNPR, PSD”.

  • Vicepreşedinte PNL: Ponta trebuie deconectat de la aparatul guvernamental. Tot mai mulţi români o cer

    Bălan a spus că în judeţele din regiunea nord-est au semnat pentru moţiunea populară împotriva Guvernului Victor Ponta zeci de mii de persoane, iar de la o zi la alta cetăţenii sunt mai dornici să semneze pentru ca Guvernul PSD condus de Victor Ponta să plece.

    “Victor Ponta se comportă ca un bolnav incurabil legat la aparate. Cred că Victor Ponta trebuie să aibă decenţa de a se deconecta de la aparatul guvernamental”, a spus Bălan.

    Vicepreşedintele liberal a adăugat că acum premierul Victor Ponta se comportă ca un om intrat în panică încercând să se agaţe de orice pentru a rămâne în funcţie.

    “E ca un om care se îneacă şi trage după el instituţii, credibilitate, partid, de tot de ce se mai poate agăţa”, a spus Ioan Bălan.

    Vicepreşedintele PNL a subliniat că în cadrul acţiunii de colectare de semnături pentru moţiunea populară se constată nemulţumirea faţă de actuala situaţie din ţară.

    “Vedem nemulţumirea populaţiei faţă de activitatea premierului şi a guvernului în întregul său”, a spus Ioan Bălan.

    PNL a lansat de la începutul lunii iulie o campanie de strângere de semnături ale populaţiei pentru o moţiune populară prin care se solicită demisia premierului Victor Ponta, având ca ţintă strângerea a unui milion de semnături.