Tag: Bagdad

  • Povestea primei femei care a câştigat echivalentul premiului Nobel în arhitectură – VIDEO

    Zaha Mohammad Hadid s-a născut în anul 1950 în Bagdad, Irak, într-o familie foarte influentă. Tatăl său, Mohamed al-Hajj Husayn Hadid, era unul dintre fondatorii Partidului Naţional Democrat din Irak, iar mama sa, Wajiha al-Sabunji, era artistă. A urmat o şcoală elementară catolică progresivă, care permitea şi accesul musulmanilor sau evreilor, ea provenind dintr-o familie arabă musulmană sunită. Studiile superioare le-a făcut la Universitatea Americană din Beirut, unde s-a axat pe aprofundarea matematicii, iar în 1972 s-a mutat în Londra pentru a se specializa pe arhitectură.

    Cariera ei strălucitoare a început în 1977, când s-a alăturat Biroului de Arhitectură Metropolitană şi a început să predea la Asociaţia de Arhitectură. Trei ani mai târziu Hadid a demisionat şi şi-a pus bazele propriului atelier de creaţie la Londra, sub numele Zaha Hadid Architects, care astăzi numără sute de angajaţi. Primul său proiect de succes a fost Staţia de Pompieri Vitra din Weil am Rhein, Germania. În 1994, designul ei a fost ales pentru Opera din Cardiff Bay, din Ţara Galilor. Acest lucru i-a oferit faimă la momentul respectiv, însă clădirea nu a mai fost aprobată de autorităţi, deoarece au ales să cheltuiască banii pe un stadion. Anul 1998 i-a adus un succes major, atunci când semnătura sa a fost aleasă pentru Centrul de Artă Contemporană Rosenthal, primul său proiect american, care a primit două aprecieri importante: Premiul Institutului Regal de Arhitectură Britanică din 2004 şi Premiul pentru arhitectură americană în anul următor. În anii 1990 Hadid a predat ca profesoară titulară la Şcoala de Arhitectură din Chicago a Universităţii din Illinois şi a fost, de asemenea, profesoară asociată la diverse instituţii, printre care Hochschule für bildende Künste Hamburg (HFBK Hamburg), Şcoala de Arhitectură Knowlton din Ohio State University şi Studioul de Masterat de la Universitatea Columbia.

    În 2005, designul propus de ea a fost ales pentru centrul acvatic destinat Jocurilor Olimpice din 2012. În 2003, a fost finalizată construcţia centrului de artă contemporană Lois & Richard Rosenthal, primul muzeu american conceput de o femeie. Lista de realizări profesionale ale arhitectei depăşeşte peste 100 de premii şi onoruri prestigioase. Zaha Hadid a primit în 1992 prima sa medalie de aur în arhitectură. În 2004 aceasta a devenit prima femeie şi unul dintre cei mai tineri destinatari ai premiului Pritzker pentru arhitectură, cunoscut în toată lumea drept cea mai înaltă onoare în domeniu. În 2012, Hadid a primit titlul de Dame din partea Reginei Elisabeta a II-a, echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic. În 2014, Centrul Cultural Heydar Aliyev, proiectat de ea, a câştigat premiul designul anului.

    Zaha Hadid a fost, conform estimărilor, cel mai bine plătit arhitect din lume; în momentul decesului său, valoarea netă estimată a averii sale era de circa 80 de milioane de dolari, incluzând proprietăţi, investiţii în acţiuni, afaceri cu produse cosmetice, restaurante, o echipă de fotbal, un brand de vodcă, o marcă de parfumuri de top şi o linie de modă. Hadid nu s-a căsătorit niciodată şi nici nu a avut copii, ci s-a dedicat în întregime vieţii profesionale. Ea a distrus multe stereotipuri sociale, devenind un model pentru femeile musulmane. Arhitecta a murit în 2016 din cauza unui atac de cord, într-un spital din Miami, în care se afla pentru a-şi trata o bronşită.

  • Irakul vrea 100 de miliarde de dolari pentru reconstrucţia post-conflict

    Această estimare fusese vehiculată în ianuarie de premierul Haider Abadi, în cursul Forumului Economic Mondial Davos.

    Comisia Naţională irakiană pentru Investiţii a publicat vineri o listă cu 157 de proiecte pentru care Irakul va solicita finanţare în cursul unei conferinţe a potenţialilor donatori programată în Kuwait în perioada 12-14 februarie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prostestarii kurzi au incendiat birourile partidelor politice principale din Kurdistanul irakian

    Manifestanţii au incendiat clădiri din zona Piramagrun, provincia Sulaimaniyah, cerând demisia liderului actual, a informat un oficial al partidului de opoziţie. Abdel Razak Sharif, liderul partidului Goran, a declarat că nu au existat victime.

    Tensiunile din regiune au fost intensificate din cauza anulării referendumului pentru independenţă, de către Guvernul central de la Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata irakiană a preluat controlul asupra oraşului kurd Kirkuk

    Guvernul federal de la Bagdad a confirmat luni după-amiază preluarea controlului asupra sediului Guvernoratului regional, situat în centrul oraşului Kirkuk.

    Surse din Kirkuk au declarat că armata irakiană nu a întâmpinat rezistenţă din partea miliţiilor kurde.

    Luni dimineaţă, la periferia oraşului Kirkuk au fost semnalate confruntări militare între armata irakiană şi serviciile de securitate kurde.

    Kirkuk nu face parte din regiunea Kurdistanul irakian, dar locuitorii oraşului au participat la controversatul referendum care a avut ca rezultat decizia independenţei Kurdistanului faţă de Irak.

    Statele Unite au îndemnat atât Guvernul de la Bagdad, cât şi autorităţile kurde să evite amplificarea conflictului.

  • 13 persoane au fost ucise la Bagdad, în urma unui atac cu maşină-capcană revendicat de Stat Islamic

    Bomba a explodat în apropierea unui magazin cu îngheţată din centrul oraşului. Potrivit oficialilor irakieni, un dispozitiv exploziv a fost detonat de la distanţă în interiorul unei maşini parcate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului rămâne peste pragul de 50 de dolari barilul

    Preţul petrolului a rămas peste pragul de 50 de dolari barilul, la 50,56 dolari în New York, după ce luni a scăzut cu 0,7% în urma anunţului Irakului că vrea să fie scutit de la tăierile de producţie orchestrate de OPEC.

    Liderul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol se va întâlni cu oficialii irakieni marţi în Bagdad.

    Zincul, folosit pentru galvanizarea oţelului, a crescut cu 4,8% la maximul ultimilor cinci ani. Preţul minereului de fier a urcat la maximul ultimelor două luni.

    “Pe partea de cerere, oţelul este un indicator puternic. În timp ce piaţa imobiliară se răceşte, infrastructura din China încă arată promiţător, iar susţinerea va impulsiona cererea”, a spus Helen Lau, analist la Argonaut Securities. ​

  • Cel puţin nouă morţi, în urma unui atentat al SI în Bagdad

    Cel puţin nouă persoane au decedat, iar alte 20 au fost rănite, în urma unui atentat revendicat de Stat Islamic care a avut loc luni seara în apropierea unui spital din zona centrală a capitalei irakiene Bagdad, relatează Reuters pe pagina electronică.

    Atacul sinucigaş a vizat o adunare a musulmanilor şiiţi, în cartierul Karrada a capitalei irakiene Bagdad, se afirmă într-un comunicat al agenţiei de ştiri Amaq, care este afiliată cu reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic. În comunicat se mai precizează că atacul a fost efectuat cu succes în pofida măsurilor sporite de securitate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 82 de morţi în Irak, în urma a două atacuri cu bombă care au avut loc la Bagdad

    Un camion frigorifc a explodat în districtul Karrada din Bagdad. Optzeci de persoane au murit şi cel puţin 200 au fost rănite. Atacul a fost revendicat de reţeaua Stat Islamic.

    Un al doilea dispozitiv exploziv plasat pe marginea drumului a fost detonat într-o piaţă din districtul şiit al-Shaab, situat în nordul capitalei irakiene. Cel puţin două persoane au murit, potrivit poliţiei şi surselor medicale.

  • Bilanţul atentatului sinucigaş din Bagdad a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi – oficiali irakieni

    Bilanţul atentatului sinucigaş, produs la un meci de fotbal desfăşurat la periferia capitalei irakiene Bagdad şi revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi, informează agenţia de presă AP, citând oficiali irakieni.

    Oficialii irakieni din securitate şi sectorul sănătăţii au oferit sâmbătă detalii despre noul bilanţ actualizat sub condiţia anonimatului, nevând autoritatea necesară pentru a face astfel de anunţuri.

    Bilanţul anterior era de 26 de morţi şi circa 100 de răniţi.

    Atacul sinucigaş a avut loc vineri în timpul unui meci de fotbal în localitatea Iskanderiyah, la 50 de kilometri de Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Viena este oraşul unde se trăieşte cel mai bine. Pe ce loc se află Bucureştiul

    Viena este oraşul unde există cele mai bune condiţii de muncă şi de trai, în Bagdad se trăieşte cel mai rău, iar Londra Paris şi New York nu intră în top 35, potrivit unui studiu realizat de Mercer, informează The Guardian.

    Bucureştiu se află pe locul 109, sub oraşe precum Budapesta, Tel Aviv, dar peste Sofia, Istanbul sau Belgrad.

    Capitala Austriei este urmată în clasament de Zurich (Elveţia), Auckland (Noua Zeelanda), Munchen (Germania), Vancouver (Canada), Dusseldorf (Germania), Frankfurt (Germania), Geneva (Elveţia), Copenhaga (Danemarca) şi Sydney (Australia).

    Parisul a coborât 10 locuri până pe 37, datorită vulnerabilităţii oraşului la atacuri teroriste, Londra ocupă locul 39, în special din cauza nivelului ridicat al poluări şi traficului, iar New York se clasează pe locul 44 din cauza nivelului ridicat de criminalitate.

    Pe ultimele locuri în top se afla capitala statului Haiti, Port-au-Prince (221), capitala Republicii Centrafricane, Bangui (222) şi capitala Irakului, Bagdad (223).