In vara anului 2007, firma a platit 3 miliarde de dolari pentru
a salva doua din fondurile sale de hedging care au pariat pe
creditele ipotecare de tip subprime. In 10 martie 2008, Alan
Greenberg – fostul CEO al Bear Stearns, ca raspuns la zvonurile
privind lipsa de lichiditati care determinasera scaderea actiunilor
cu 10%, declara pentru CNBC ca toate zvonurile erau ridicole. O
saptamana mai tarziu, banca era oferita lui JP Morgan pentru un
pret initial de 2 dolari pe actiune.
Acesta a fost sfarsitul unei banci de investitii cu traditie,
care a fost construita in conformitate cu conceptul domnului
Greenberg: legendarul veteran in varsta de 82-ani, angaja exclusiv
persoane cu un profil unic: sarac, inteligent, si cu dorinta de a
se imbogaĊ£i. Dupa preluarea firmei de catre JPM, Alan Greenberg a
semnat cu noua conducere un acord prin care ocupa pozitia de
vice-presedinte emerit. Anul trecut, el si-a sarbatorit a saizecea
aniversare in cadrul firmei, iar pe 1 iunie 2010 isi va publica
memoriile intr-un volum intitulat “Cresterea si caderea lui Bear
Stearns”.
Comemorand doi ani de la prabusirea Bear Stearns, Alan Greenberg
a dat un interviu televiziunii Bloomberg. Despre recentul proiect
de lege al senatorului Christopher Dodd, domnul Greenberg parea sa
nu aiba un punct de vedere ci pur si simplu sa imbratiseze opinia
lui Jamie Dimon – CEO-ul lui JP Morgan. Pentru mine, un om cu
reputatia sa ar trebui sa aiba propria parere, indiferent daca
aceasta ar coincide sau nu cu opinia sefului sau. Cand a fost
intrebat despre cauzele colapsului Bear Stearns, Greenberg a spus:
“faptul ca oamenii care aprobau credite au ascuns realitatea,
faptul ca solicitantii de credite aveau o capacitate indoielnica de
rambursare, faptul ca agentiile de rating au oferit un fals
sentiment de securitate si, desigur, nici Bear Stearns nu si-a
facut temele cum ar fi trebuit.”
Este strigator la cer cum un CEO al unei companii reputabile de
pe Wall Street da vina pe toti din jur inainte de a se invinui pe
sine. Mai intai, Bear Stearns a intrat in mod deliberat in afacerea
creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc, iar in primavara
anului 2005, firma a anuntat lansarea Bear Stearns Residential
Mortgage Corporation, care furniza brokerilor solutii mai simple de
finantare. Cu aceasta initiativa, Bear Stearns demonstra intentia
de a deveni lider pe piate de obligatiuni MBS. In al doilea rand, a
invinui S&P si Moody’s pentru ratinguri de AAA acordate eronat
unor obligatiuni riscante este ceva scandalos.
Indiferent de lipsa de profesionalism a agentiilor de rating,
banca de investitii ar fi trebuit sa aiba cunostinta de calitatea
activelor care erau incluse in structurile MBS si CDO. Cu privire
la controlul intern, la Bear Stearns erau trei persoane care puteau
sa se plimbe incognito printre traderi si care aveau dreptul sa-i
investigheze. Se pare ca aceasta metoda nu a functionat deloc la
Bear Stearns. Desi domnii Cioffi si Tanin – doi manageri celebri de
fonduri de hedging, se temeau de o prabusire a sistemului
imobiliar, acestia au continuat sa incurajeze partenerii sa
investeasca in cele doua fonduri speculative, care cateva luni mai
tarziu anuntau falimentul. Conform datelor furnizate de SEC, intre
noiembrie 2006 si martie 2007, Alan Greenberg a vandut aproape
180.000 de actiuni la un pret mediu de circa 161 dolari, insumand
aproape 29 milioane dolari. Cum se impaca aceste tranzactii cu
afirmatia de pe postul CNBC din luna martie 2008?
Pentru analize mai detaliate si pentru a comenta impreuna acest
subiect va astept www.toniiordache.ro