BusinessMagazin

Tag: Azerbaidjan

  • Un român de 40 de ani, promovat de gigantul Coca-Cola la vârful businessului din regiunea Caucaz

     Cele trei au împreună peste 16 milioane de locuitori, de circa două ori mai mulţi decât are Austria, unde românul Adrian Cernăuţan a lucrat anterior. Puterea de cumpărare însă este de câteva ori mai mică în statele din Caucaz faţă de Austria.
     
    „În această nouă funcţie mă voi ocupa de coordonarea activităţilor Coca-Cola în regiune, împreună cu cei trei parteneri regionali. Caucaz este o zona absolut unică, în care suntem în parteneriat cu trei companii: Coca-Cola Hellenic, Coca-Cola Icecek şi un îmbuteliator local în Georgia“, a declarat Adrian Cernăuţan pentru ZF. 
     

  • Povestea omului care a creat o companie cu 100.000 de angajaţi

    Vagit Iusufovici Alekperov s-a născut pe 1 septembrie 1950, în Baku, Azerbaidjan, unul dintre primele centre ale industriei petroliere internaţionale. Provine dintr-o familie mixtă, tatăl fiind azer, de credinţă musulmană, iar mama sa, rusoaică ortodoxă.

    Urmând exemplul tatălui său, care a murit pe când el era copil şi lucrase toată viaţa pe câmpurile petroliere, Alekperov a obţinut primul său job în industria petrolieră la doar 18 ani. În 1974, a absolvit cursurile Institutului de Petrol şi Chimie din Azerbaidjan, fiind licenţiat în inginerie. În anii studenţiei a lucrat în condiţii extreme, ca operator de foraje, pe platformele petroliere ale companiei regionale Kaspmorneft, din zona Mării Caspice. În urma unei explozii, a fost la un pas de a-şi pierde viaţa, însă a reuşit să se salveze înotând din apele învolburate ale mării.

    În 1979, Alekperov s-a mutat în vestul Siberiei şi s-a angajat la compania de petrol şi gaze Surgutneftegaz, unde a lucrat timp de şase ani, timp în care a avansat şi a reuşit să îşi câştige reputaţia de expert în domeniu. În 1985 a devenit primul director general adjunct al companiei de producţie Bashneft. Doi ani mai târziu, în 1987, a devenit director general al unei companii nou-create, Kogalymneftegaz.
    În 1990, Alekperov a fost numit ministru al industriei de petrol şi gaze a Uniunii Sovietice şi a devenit cel mai tânăr ministru al energiei din istoria Uniunii Sovietice.

    Din această funcţie, Alekperov a dirijat formarea primei companii energetice de stat, Langepas-Uray-Kogalymneft, înfiinţată pe 25 noiembrie 1991 ca subsidiară a Ministerului de Combustibil şi Energie. În aprilie 1993, Langepas-Uray-Kogalymneft a devenit compania de petrol Lukoil, iar Alekperov a fost ales în funcţia de preşedinte, pe care o deţine şi în prezent.

    Alekperov este căsătorit cu Larisa Viktorovna Alekperova şi au împreună un fiu, Iusuf, născut în 1990. În vârstă de 67 de ani, Alekperov locuieşte în prezent în Rusia, la Moscova, şi deţine o avere de peste 17 miliarde de dolari. Ca mulţi alţi oligarhi ruşi, Alekperov a intrat în sistemul bancar, dar şi în mass-media. În mai 2006, a devenit unul dintre cei doi proprietari ai grupului financiar rusesc IFD Kapital.
    Lukoil a fost prima companie rusească care a achiziţionat o companie americană.

    Astfel, în noiembrie 2000, Lukoil a achiziţionat Getty Petroleum Marketing şi cele 1.300 de staţii de benzină din Statele Unite deţinute de respectiva companie. De asemenea, este a doua cea mai mare companie din Rusia, după Gazprom, şi cea mai mare întreprindere privată din ţară, din punctul de vedere al veniturilor. Pe plan internaţional, este cel mai mare producător de ţiţei.

    În 2012, compania a produs aproape 90 de milioane de tone de petrol pe zi. Lukoil are peste 100.000 de angajaţi şi operează în circa 40 de ţări la nivel mondial. În 2017, compania Lukoil a avut venituri de aproape 75 de miliarde de dolari şi un profit de peste 3 miliarde de dolari. 

    Pe plan local, Lukoil a intrat în 1998, după ce a achiziţionat 51% din acţiunile rafinăriei Petrotel Ploieşti, contra sumei de 53 de milioane de dolari.

  • Mevlut Cavusoglu: Turcia şi Rusia au restabilit relaţiile şi acum colaborează pe probleme regionale

    “Am rezolvat neînţelegerile cu Rusia. În acest moment, legăturile noastre au fost restabilite şi cooperăm în rezolvarea unor probleme regionale”, a spus Mevlut Cavusoglu, menţionând ca arii de cooperare subiecte precum Siria şi Azerbaidjan.

    În acelaşi timp, a spus ministrul, Ankara continuă “să susţină integritatea teritorială a Georgiei şi a Ucrainei (…)”.

    Relaţiile dintre Rusia şi Turcia s-au deteriorat după ce armata turcă a doborât, în noiembrie 2015, un bombardier rus care participa la o operaţiune antiteroristă în Siria.

    Ankara a susţinut că avionul a încălcat spaţiul aerian turc din apropiere de graniţa cu Siria. Ministerul rus al Apărării a anunţat însă că avionul zbura deasupra teritoriului sirian şi că nu a încălcat deloc spaţiul aerian al Turciei.

    Pe data de 28 noiembrie 2015, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care impunea măsuri de ordin economic Turciei, iar pe 1 ianuarie 2016, aceste sancţiuni au intrat în vigoare.

    Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a cerut scuze pentru incident în iunie 2016 iar relaţiile bilaterale au început să se amelioreze.

  • Performanţă uriaşă pentru Cătălina Ponor, la Cupa Mondială de la Baku

    Calificată cu cele mai mari note în finalele de la bârnă şi sol, tripla campioană olimpică şi-a păstrat poziţia de lider şi după exerciţiile din finală.

    Constănţeanca s-a impus la sol cu 13.433 (13.233 în calificări) şi cu 13.833 la bârnă (14.233 în calificări). Fără a fi strălucite, notele sunt şi rezultatul noului cod de punctaj, care a scăzut notele de plecare cu câteva zecimi.

    La feminin, România a mai fost reprezentată de Anamaria Ocolişan, care nu s-a calificat în nicio finală pe aparate. Cătălina Ponor şi Anamaria Ocolişan se pregătesc pentru Campionatele Europene de la Cluj-Napoca (19-23 aprilie). Nici la masculin gimnaştii români nu s-au calificat în vreo finală.

  • Larisa Florian, medalie de aur la Grand Slamul de la Baku. Orădeanca intră în top 10 mondial

    Sportiva de la Liberty Oradea a învins în drumul spre finală pe belgianca Charline Van Snick şi pe brazilianca Sarah Menezes, ultima fiind campioană olimpică în 2012, la categoria 48kg (victorie în finala cu Alina Dumitru). În ultimul act la Baku, Larisa Florian a învins-o pe Reka Pupp (Ungaria).

    Acest succes îi aduce sportivei tricolore 1.000 de puncte în clasamentul internaţional, care o vor ajuta să intre între primele 10 sportive la 52 kg. Larisa Florian este una dintre speranţele judoului feminin în vederea Jocurilor Olimpice de la Tokio. Cum şi Andreea Chiţu va reveni cât de curând în competiţiile internaţionale, tot la 52 kg, va exista certitudinea unei categorii extrem de competitive pentru România.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

    Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. Raportul Transparency International din 2015 privind nivelul corupţiei plasează Rusia pe locul 119 din 174 de ţări, alături de Sierra Leone, Azerbaidjan şi Guyana, mult mai jos de locul 82 ocupat în 2000, anul de început al regimului Putin la Moscova.

    Cu toate acestea banca centrală a Rusiei este un model de competenţă şi politică tehnocrată. Iar din momentul când Nabiullina a devenit guvernatoare în 2013, banca centrală a ţinut economia Rusiei pe linia de plutire, scrie The Economist.

    Elvira Nabiullina s-a născut pe 29 octombrie 1963 în Ufa, capitala Republicii Barcortostan, iar tatăl ei a fost şofer şi mama sa a lucrat într-o fabrică. Nabiullina este căsătorită cu Yaroslav Kuzminov, rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova, este pasionată de poezie, iar autorii săi preferaţi sunt Anna Akhmetova şi Paul Verlaine. Cei care o cunosc o descriu drept „dură, precisă şi exigentă“, potrivit The Moscow Times.

    Din 1991 până în 1994 ea a lucrat în cadrul Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Economiei până în 1998.

    Când este vorba de economie, Vladimir Putin „nu are idei foarte clare”, susţine Evgheni Iaşin, un fost ministru al economiei. Drept urmare Putin a încredinţat politica economică unui cadru de profesionişti, cum ar fi Elvira Nabiullina, care a devenit ministru adjunct al economiei în 2000 şi ministru deplin în 2007, iar în 2013 a fost numită la conducerea băncii centrale din Rusia.

    Criza din 2008-2009, când preţul petrolului s-a prăbuşit şi economia globală a stagnat, a dezvăluit faptul că economia rusească era dependentă de fondurile de investiţii şi de investitorii din retail. Rusia a înregistrat ieşiri de capital de miliarde de dolari, banca centrală a încercat să stabilizeze rubla şi a pierdut peste 200 miliarde de dolari de rezerve valutare în doar câteva luni. În 2009 PIB-ul Rusiei s-a redus cu 8%. Acest lucru a determinat Rusia să adopte reforme.

    În primul rând, şi-a diversificat sursele de finanţare. În 2013, autorităţile de reglementare au făcut posibil ca Euroclear şi Clearstream, sisteme de cliring, să facă tranzacţii cu obligaţiuni ruseşti. Acest lucru a contribuit la atragerea investitorilor străini, cărora le place să cumpere active atunci când sunt ieftine, spune Jan Dehn de Ashmore, manager de fond.
    Tot în timpul mandatului Elvirei Nabiullina investiţie pe piaţa internă au crescut. Goldman Sachs crede că activele fondurilor de pensii locale, care sunt reglementate de banca centrală, vor creşte de la aproximativ 60 miliarde, cât sunt în prezent, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în 2020.

    Potrivit lui Dehn, diversificarea finanţării a redus nevoia de capital a economiei. Raportat la dimensiunea acesteia, capitalul din sectorul privat în 2014-2015 a fost mai mic decât în 2008-2009. Iar anul trecut PIB-ul a scăzut cu 4%, mai puţin decât pe timpul crizei, deşi preţul petrolului a scăzut şi mai mult.

    A doua mare schimbare adusă de Elvira Nabiullina se referă la rezervele valutare. Acestea au crescut de la 140 miliarde de dolari la peste 500 miliarde de dolari în perioada de boom a preţului petrolului. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Rusia a fost în măsură să adopte o politică antioccidentală, deoarece nu avea nevoie să apeleze la FMI pentru un plan de salvare, aşa cum a făcut în timpul crizei din 1998. Poate acest lucru nu este un avantaj, dar îi va oferi Elvirei Nabiullina spaţiu de manevră, potrivit The Economist. De-a lungul anilor, acest specialist în finanţe a dobândit autoritate, dar şi dreptul la o linie directă cu şeful statului. Nabiullina, subliniază Bloomberg, nu ezită să spună lucrurilor pe nume sau să-şi impună punctul de vedere.

    De asemenea, surse apropiate şefului băncii centrale spun că anul trecut, când majoritatea consilierilor de la Kremlin îi recomandau preşedintelui Putin să instituie controlul asupra fluxurilor de capital, Nabiullina s-a opus categoric, insistând că rubla trebuie lăsată să „plutească liber“. Puţin a ascultat-o. Sprijinirea rublei ar fi fost o mişcare populistă, pentru că puterea de cumpărare a rusului obişnuit nu ar fi fost afectată, însă ar fi consumat din nou rezervele valutare ale ţări. În schimb, banca centrală a trimis dolarii băncilor afectate de sancţiuni şi companiilor energetice pentru a le ajuta să plătească datoriile externe. De asemenea, rezervele au fost folosite pentru finanţarea deficitului bugetar. Pe măsură ce preţul a revenit, şi banca centrală a început să readucă rezervele de valută la nivelul de 500 miliarde de dolari, din nou.

     

  • Cine este singura femeie de care ascultă Vladimir Putin

    Prima întâlnire a Elvirei Nabiullina cu capitalismul a avut loc în timpul studiilor universitare, când s-a înscris la un curs numit „teoria critică a economiei occidentale”. Un început neobişnuit pentru un bancher central. Dezvoltarea economiei rusiei a avut de suferit din cauza corupţiei, a sancţiunilor impuse de occident, dar şi din cauza preţului scăzut al petrolului, principalul export al ţării. Raportul Transparency International din 2015 privind nivelul corupţiei plasează Rusia pe locul 119 din 174 de ţări, alături de Sierra Leone, Azerbaidjan şi Guyana, mult mai jos de locul 82 ocupat în 2000, anul de început al regimului Putin la Moscova.

    Cu toate acestea banca centrală a Rusiei este un model de competenţă şi politică tehnocrată. Iar din momentul când Nabiullina a devenit guvernatoare în 2013, banca centrală a ţinut economia Rusiei pe linia de plutire, scrie The Economist.

    Elvira Nabiullina s-a născut pe 29 octombrie 1963 în Ufa, capitala Republicii Barcortostan, iar tatăl ei a fost şofer şi mama sa a lucrat într-o fabrică. Nabiullina este căsătorită cu Yaroslav Kuzminov, rectorul Şcolii Superioare de Economie din Moscova, este pasionată de poezie, iar autorii săi preferaţi sunt Anna Akhmetova şi Paul Verlaine. Cei care o cunosc o descriu drept „dură, precisă şi exigentă“, potrivit The Moscow Times.

    Din 1991 până în 1994 ea a lucrat în cadrul Uniunii Ruse a Industriaşilor şi Antreprenorilor. Apoi a lucrat în cadrul Ministerului Economiei până în 1998.

    Când este vorba de economie, Vladimir Putin „nu are idei foarte clare”, susţine Evgheni Iaşin, un fost ministru al economiei. Drept urmare Putin a încredinţat politica economică unui cadru de profesionişti, cum ar fi Elvira Nabiullina, care a devenit ministru adjunct al economiei în 2000 şi ministru deplin în 2007, iar în 2013 a fost numită la conducerea băncii centrale din Rusia.

    Criza din 2008-2009, când preţul petrolului s-a prăbuşit şi economia globală a stagnat, a dezvăluit faptul că economia rusească era dependentă de fondurile de investiţii şi de investitorii din retail. Rusia a înregistrat ieşiri de capital de miliarde de dolari, banca centrală a încercat să stabilizeze rubla şi a pierdut peste 200 miliarde de dolari de rezerve valutare în doar câteva luni. În 2009 PIB-ul Rusiei s-a redus cu 8%. Acest lucru a determinat Rusia să adopte reforme.

    În primul rând, şi-a diversificat sursele de finanţare. În 2013, autorităţile de reglementare au făcut posibil ca Euroclear şi Clearstream, sisteme de cliring, să facă tranzacţii cu obligaţiuni ruseşti. Acest lucru a contribuit la atragerea investitorilor străini, cărora le place să cumpere active atunci când sunt ieftine, spune Jan Dehn de Ashmore, manager de fond.
    Tot în timpul mandatului Elvirei Nabiullina investiţie pe piaţa internă au crescut. Goldman Sachs crede că activele fondurilor de pensii locale, care sunt reglementate de banca centrală, vor creşte de la aproximativ 60 miliarde, cât sunt în prezent, la aproximativ 200 de miliarde de dolari în 2020.

    Potrivit lui Dehn, diversificarea finanţării a redus nevoia de capital a economiei. Raportat la dimensiunea acesteia, capitalul din sectorul privat în 2014-2015 a fost mai mic decât în 2008-2009. Iar anul trecut PIB-ul a scăzut cu 4%, mai puţin decât pe timpul crizei, deşi preţul petrolului a scăzut şi mai mult.

    A doua mare schimbare adusă de Elvira Nabiullina se referă la rezervele valutare. Acestea au crescut de la 140 miliarde de dolari la peste 500 miliarde de dolari în perioada de boom a preţului petrolului. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Rusia a fost în măsură să adopte o politică antioccidentală, deoarece nu avea nevoie să apeleze la FMI pentru un plan de salvare, aşa cum a făcut în timpul crizei din 1998. Poate acest lucru nu este un avantaj, dar îi va oferi Elvirei Nabiullina spaţiu de manevră, potrivit The Economist. De-a lungul anilor, acest specialist în finanţe a dobândit autoritate, dar şi dreptul la o linie directă cu şeful statului. Nabiullina, subliniază Bloomberg, nu ezită să spună lucrurilor pe nume sau să-şi impună punctul de vedere.

    De asemenea, surse apropiate şefului băncii centrale spun că anul trecut, când majoritatea consilierilor de la Kremlin îi recomandau preşedintelui Putin să instituie controlul asupra fluxurilor de capital, Nabiullina s-a opus categoric, insistând că rubla trebuie lăsată să „plutească liber“. Puţin a ascultat-o. Sprijinirea rublei ar fi fost o mişcare populistă, pentru că puterea de cumpărare a rusului obişnuit nu ar fi fost afectată, însă ar fi consumat din nou rezervele valutare ale ţări. În schimb, banca centrală a trimis dolarii băncilor afectate de sancţiuni şi companiilor energetice pentru a le ajuta să plătească datoriile externe. De asemenea, rezervele au fost folosite pentru finanţarea deficitului bugetar. Pe măsură ce preţul a revenit, şi banca centrală a început să readucă rezervele de valută la nivelul de 500 miliarde de dolari, din nou.

     

  • SOCAR îşi propune să investească 10 milioane de euro în deschiderea de noi benzinării

    Bugetul de dezvoltare coordonat de Hamza Karimov pe piaţa locală a încetinit în 2015, după trei ani de creştere rapidă a reţelei SOCAR în România. Grupul azer a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi în 2011, prin achiziţia, cu 2,5 milioane de euro, a reţelei de 15 staţii a Romtranspetrol din Botoşani, deţinută de soţii Iulian şi Doina Berescu. Bugetul de investiţii din ultimii trei ani a totalizat peste 50 de milioane de euro şi a fost folosit pentru a deschide 32 de benzinării.

    Reprezentanţa de la Bucureşti a companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, SOCAR, a fost însă deschisă din 2007. Intenţiile companiei pe piaţa locală de la acea vreme se refereau la posibilitatea de a rafina ţiţei în rafinăriile româneşti, la o reţea proprie de benzinării, la livrarea unor cantităţi mari de petrol în România, dar mai ales la reprezentarea intere-selor şi a proiectelor regionale ale companiei azere pe piaţa locală şi regională. Hamza Karimov a devenit CEO al SO-CAR în România încă de la intrarea companiei pe piaţă, la un an de când absolvise cursurile Academiei de Ştiinţe Economice. Karimov este născut în Azerbaidjan, dar povesteşte că a studiat în România pentru că, de la el de-acasă, Bucureştiul este văzut ca un loc cu mult potenţial, unde „poţi creşte şi te poţi dezvolta profesional“. În anul de la ab-solvire şi până a preluat conducerea SOCAR (în paralel cu doctoratul început tot la ASE), Karimov a lucrat ca economist în cadrul Petrom şi admite că preluarea poziţiei de CEO presupune că a reuşit să parcurgă paşi importanţi în carieră într-o perioadă foarte scurtă de timp.

    „Anul acesta ne propunem să investim peste 
10 milioane de euro în deschiderea de noi benzinării. Inaugurarea al-tor staţii şi, implicit, valoarea investiţiilor sunt condiţionate şi de perioada de timp în care obţinem avize şi autorizaţii“, spune Hamza Karimov, care a terminat un 2014 alert, în care reţeaua a crescut cu 10 staţii şi în care compania a avut o cifră de afaceri de 222 milioane de dolari şi un profit brut de 7 milioane de dolari. Cei 430 de angajaţi ai companiei sunt distribuiţi aproape în mod egal în ţară între oraşele din Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad şi Sibiu, acolo unde sunt deschise deja staţiile SOCAR.

    Discursul lui Karimov arată însă că, deşi benzinăriile sunt focusul momentan al companiei în România, planurile pe termen lung presupun un portofoliu mai complex: 
„Ne-am propus să extindem reţeaua de benzinării şi vom anunţa noile deschideri la momentul oportun. Pe termen lung, pregătim câteva proiecte comune de livrare a gazelor naturale din zona Mării Caspice în România şi în alte ţări din Uniunea Europeană. Prin proiectele AGRI, TANAP şi TAP avem aceste posibilităţi“. De altfel, Karimov a creionat modul cum compania pe care o conduce va avea un cuvânt de spus în proiec-tele prin care Azerbaidjanul vrea să lege Estul de Vest: „Iau lucrurile pas cu pas. Îmi doresc să cresc businessul SOCAR astfel încât să devenim un nume de referinţă pentru piaţa locală. Proiectul meu pentru următorii 10 ani este să construi-esc o infrastructură pentru SOCAR în România astfel încât aceasta să devină o ţară care să funcţioneze ca un hub en-ergetic pentru toate proiectele companiei din Europa de Est şi de Sud-Est“, menţionând că, în acelaşi timp, SOCAR are pregătite studii de fezabilitate „pentru diferite domenii de dezvoltare a infrastructurii energetice a României“.

    De la in-trarea pe piaţă a SOCAR au existat presupuneri legate de preluarea Arpechim sau a Oltchim de către SOCAR. „Urmă-rim cu interes politica de dezvoltare  iniţiată la nivelul autorităţilor şi vom lua decizii în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel local, în acord cu politica de dezvoltare a SOCAR, implementată la Baku“, explică Karimov. Tot de modul cum va evolua situaţia geopolitică la nivel regional depind şi proiectele care ar putea face din Româmia hubul energetic vizat de SO-CAR: statul azer ar dori să exporte şi în România o parte din gazele care vor fi aduse în Europa prin viitoarea conductă TAP, însă pentru acest lucru este nevoie de infrastructură suplimentară care să lege Grecia de Bulgaria şi România, ex-plică Hamza Karimov.

    Deocamdată, Karimov se concentrează pe deschiderea de noi benzinării (a deschis în ianuarie staţia cu numărul 32 la Sibiu) şi caută în continuare moduri de a extinde reţeaua care a atins abia 10% din planul anunţat de compania azeră la in-trarea pe piaţă.

  • Bulgaria şi Azerbaidjanul vor relansarea proiectului Nabucco

    Borisov a declarat reporterilor, într-o conferinţă de presă, că va prezenta Comisiei Europene, împreună cu Aliyev, proiectul de relansare a Nabucco.

    Preşedintele bulgar a subliniat că Bulgaria este un membru extrem de loial al Uniunii Europene. El a făcut astfel referire la decizia autorităţilor de la Sofia de a bloca construcţia gazoductului South Stream, la solicitarea Comisiei Europene, acesta fiind motivul pentru care Rusia a renunţat la proiect, optând în schimb pentru o conductă către Turcia.

    “Bulgaria nu poate doar să servească interesele Comisiei Europene, în acest caz este un proiect care este orientat integral către NATO şi Europa. Ani de zile am investit bani în proiectul Nabucco”, a adăugat Borisov.

    Premierul bulgar a subliniat importanţa Coridorului Sudic de Gaze pentru Bulgaria, proiect în care preşedintele azer a oferit “oportunitatea” autorităţilor de la Sofia pentru ca operatorul Bulgargaz să cumpere o participaţie.

    Ilham Aliyev a declarat că Azerbaidjanul are o poziţie strategică şi dispune de rezerve dovedite de gaze de 2.500 miliarde de metri cubi.

    “Bulgaria primeşte deja gaze azere şi sperăm ca în viitor să devină ţară de tranzit pentru alte state din UE”, a spus Aliyev în conferinţa de presă.

    Coridorul Sudic de Gaze este unul dintre cele mai mare proiecte comune dezvoltate de Azerbaidjan şi Europa, a adăugat el.

    Proiectul Nabucco viza alimentarea Europei cu 31 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an printr-o conductă care urma să transporte gaze din Turcia până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria. Iniţial, gazoductul urma să traverseze şi teritoriul Turciei, având o lungime de 3.900 kilometri şi un cost estimat la 7,9 miliarde euro.

    Proiectul a fost revizuit în 2012 şi redenumit Nabucco West, lungimea fiind redusă la 1.315 kilometri, cu tranzit prin Bulgaria, România şi Ungaria. Costul proiectului revizuit nu a fost precizat.

    Compania de proiect nu a reuşit însă să convingă consorţiul Shah Deniz II din Azerbaidjan să furnizeze gaze pe această rută, grupul BP şi ceilalţi parteneri optând pentru o rută cu destinaţie finală Italia.

    Acţionarii consorţiului Nabucco erau OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).

    Azerbaijanul era principalul potenţial furnizor de gaze naturale pentru Nabucco.

  • “Tatăl downstreamului românesc” dezvoltă prima reţea de retail de carburanţi a Nobel Oil

    Într-un birou din Opera Center, de unde are o vedere panoramică asupra Dâmboviţei şi a Operei Romane, John Long îşi poate explica în fiecare zi de ce a venit în România în 1992 şi nu a mai plecat niciodată. După 22 de ani în România şi după peste 200 de staţii deschise numai în piaţa locală, managerul a acceptat să o ia din nou de la capăt. John Long va lansa în România brandul de retail al Nobel Oil, companie de servicii integrate, inginerie, achiziţii şi construcţii,  înfiinţata în 2005, specializată în industria de petrol şi gaze. Nobel Oil şi-a bazat modelul de afacere şi de programe CSR pe principiile create şi aplicate de fraţii Nobel, Ludvig şi Robert, în secolul XIX şi începutul secolului XX în Baku. Nobel Oil, un brand premium de staţii, ar trebui să intre pe piaţă cu prima benzinărie în vara lui 2014, România fiind piaţa de test pentru un brand de benzinării care s-ar putea extinde ulterior pe mai multe pieţe din Europa. Grupul de companii  din care face parte Nobel Downstream este înregistrat în Marea Britanie şi include companiile Nobil Oil Services UK, Nobel Oil Exploration and Production UK, activând în general în Azerbaijan şi Statele Unite. 

    John Long este o enciclopedie a retailului de carburanţi din România. A fost cel care a deschis prima staţie a unui investitor privat pe piaţă (Shell, în 1994), dar şi cel care a pus la punct intrarea pe piaţă şi strategia de dezvoltare a Lukoil Downstream şi a Rompetrol Downstream.

    Managerul de origine irlandeză şi-a început cariera în 1966 în Marea Britanie, în cadrul Shell, iar ulterior a condus operaţiunile de extindere ale companiei pe mai multe pieţe, printre care Oman, Cipru sau România. „Numărul carierei mele este 2.000. Am construit în jur de 2.000 de staţii, la nivel global, dintre care, în mai puţin de 8 ani, am construit în România 120 de staţii pentru Rompetrol, 80 şi ceva de staţii pentru Shell şi cam 20 pentru Lukoil. Construcţia de benzinării, dezvoltarea de reţele noi, intrarea pe pieţe a unor branduri noi este specialitatea mea, asta am făcut dintotdeauna şi sunt bun la asta. Mă bucură faptul că las o moştenire, că las în urma mea o construcţie la care am contribuit. Când am plecat din Oman, am lăsat o staţie Shell în faţa biroului ministrului economiei. El a fost întotdeauna un fan BP, dar am reuşit să construiesc multe staţii acolo şi când am plecat mi-a spus că nu mă va uita niciodată. Nu e drăguţ să îşi amintească oamenii de tine?“

    După 1990, Shell începuse să se uite cu interes spre ţările eliberate din comunism. România a fost una dintre ţintele de dezvoltare în zonă, aşa că John Long a fost mandatat de companie să vină la Bucureşti şi să analizeze piaţa timp de doi ani: „Shell mi-a dat doi ani să analizez piaţa de la faţa locului înainte de a lua o decizie dacă să investim sau nu. Am monitorizat marjele brute de profit din industrie, am învăţat piaţa, pentru că, dacă marjele nu ajungeau la un anumit nivel, nu am fi intrat pe piaţă. În 1994, am primit undă verde să începem investiţiile şi am început configurarea reţelei, compania fiind de acord să construim în jur de 90 de staţii în toată ţara. Evident, în primii doi ani făcusem lobby pentru intrarea Shell, dar între timp analizasem şi cele mai bune potenţiale locaţii pentru staţii, aşa că am ajuns să cunosc România destul de bine, ceea ce a fost cheia succeselor pe care am reuşit să le am aici ulterior“.

    În 1997, reţeaua Shell din România era funcţională şi profitabilă, aşa că i s-a propus de la headquarter să preia responsabilitatea dezvoltării unei reţele noi în altă ţară: „A fost momentul când le-am spus că aş prefera să mă pensionez anticipat, deoarece nu voiam să mai plec din România. Am ajuns să cunosc şi să iubesc România, sunt un românofil, deşi sunt irlandez din naştere, dar nu am nicio intenţie să mă întorc în Irlanda“. A rămas aşadar în România şi, la câteva luni distanţă, a fost recrutat pentru funţia de managing director de ruşii de la Lukoil, care doreau să înceapă dezvoltarea unei reţele de retail. „Lukoil a fost aşadar al doilea brand de staţii pentru care am făcut intrarea pe piaţă“, îşi aminteşte John Long, care a crezut iniţial că ieşirea din Shell va echivala cu ieşirea sa din industrie.

    După un an la Lukoil, s-a mutat la Rompetrol, unde Dinu Patriciu, „care nu era în politică în acea vreme“, i-a dat misiunea de a pune la punct o reţea de staţii a viitorului grup. „Grupul era format la acel moment din două staţii vechi şi o rafinărie care producea produse petrochimice (Vega – n.r.) şi asta era tot. Am pus la punct şi am construit o reţea de 120 de staţii, iar performanţele pe care le puteai obţine atunci erau mult mai bune“, povesteşte managerul, care a rămas în Rompetrol până în 2005, când „businessul nu mai avea nevoie de mine şi nici eu de el, aşa că am renunţat şi am decis să mă retrag“.