Tag: avertismente

  • Seceta şi căldura extremă stârnesc conflicte, iscă avertismente privind riscuri legate de alimentarea cu energie, interdicţii privind folosirea apei

    Fermierii din Spania recurg la măsuri disperate pe fondul secetei de pe plan local, ţara înregistrând în a­cest an cea mai călduroasă lună apri­lie din istorie, scrie Euronews.

    Peste 26 de fermieri au fost ares­taţi pentru folosirea de puţuri ilegale pentru cultivarea de fructe tropicale în sudul Spaniei.

    În timpul unei anchete derulate timp de patru ani, autorităţile au des­coperit peste 250 de puţuri ilegale în zona Axarquia din Andaluzia, regiu­ne afectată de secetă din 2021.

    Spania este cel mai mare produ­că­tor din Europa de fructe tropicale, care necesită cantităţi mari de apă.

    În Catalonia, nord-estul Spaniei, fermierii au protestat în mai multe oraşe cerând susţinerea guvernului pentru a putea face faţă impactului secetei.

    China a avertizat la rândul său că are în faţă o nouă vară încărcată de riscuri în ceea ce priveşte alimentarea cu energie, notează Bloomberg.

    Situaţia va fi tensionată la nivelul întregii ţări în această vară, a averti­zat China Energy News. Un val de căl­du­ră extremă afectează deja părţi din Asia chiar înaintea începutului ofi­cial al verii în emisfera nordică. Schim­bă­rile climatice cresc frecvenţa inciden­te­lor legate de vremea ex­tremă.

    Vremea extremă afectează şi culturi diverse, China putând avea nevoie de importuri în creştere, cu impact asupra fluxurilor comerciale la nivel mondial.

    Din cauza secetei, francezii au decis să interzică vânzarea de piscine de grădină în părţi din sudul ţării în­ce­pând cu 10 mai, potrivit BBC.

    Tot din 10 mai vor fi interzise spă­­­larea maşinilor, irigarea grădini­lor şi umplerea piscinelor.

    „Trebuie să ieşim din cultura a­bundenţei“, a declarat ministrul fran­cez al tranziţiei ecologice, Christophe Bechu.

    Semnale de alarmă au apărut în Franţa după ce o iarnă secetoasă a agravat deja penuria de apă din 2022.

    Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat luna trecută un program na­ţional în domeniul apei, cu promi­siuni de investiţii pentru reducerea scurgerilor şi creşterea reciclării.

    Aproximativ 2.000 de sate şi oraşe mici riscă să rămână fără apă în acest an, potrivit ministrului Bechu.

    Anul trecut, 1.000 de municipalităţi au întâmpinat probleme serioase.

    Experţii în climat au avertizat de asemenea că secetele continue şi temperaturile în creştere constituie un risc serios pentru alimentarea cu electricitate a Franţei.

  • Canada, în premieră mondială, propune imprimarea avertismentelor de sănătate pe fiecare ţigară

    Canada propune ca avertismentele de sănătate scrise să fie tipărite pe fiecare ţigară, fiind prima ţară din lume care face acest lucru, a declarat un ministru federal, conform Reuters.

    În 2001, Canada a inovat la nivel mondial prin impunerea avertismentelor ilustrate pe pachetele de ţigări. Ministrul Sănătăţii Mintale şi al Adicţiilor, Carolyn Bennett, a declarat că măsura a devenit învechită pentru cei 13% dintre canadieni care fumează în mod regulat.

    “Adăugarea avertismentelor de sănătate pe produsele individuale de tutun va contribui la asigurarea faptului că aceste mesaje esenţiale ajung la oameni, inclusiv la tinerit”, a declarat ea reporterilor.

    În pofida eforturilor depuse timp de decenii, consumul de tutun rămâne principala cauză de îmbolnăvire şi de deces prematur în Canada, ucigând aproximativ 48.000 de persoane în fiecare an, a precizat Ottawa într-un comunicat.

    O perioadă de consultare publică de 75 de zile va începe la 11 iunie, iar aceasta va sta la baza elaborării noilor reglementări.

    Alte măsuri includ extinderea listei existente de riscuri pentru sănătate tipărite pe pachetele de ţigări.

    Rothmans Benson & Hedges, unitatea canadiană a Philip Morris International, a declarat că propunerile nu vor contribui la reducerea numărului de fumători.

    “Credem că alegerile mai bune încep cu o informare mai bună, iar milioanele de fumători adulţi actuali ar trebui să aibă acces la informaţii adecvate despre alternative”, a declarat un purtător de cuvânt prin e-mail.

    Filialele British American Tobacco şi Japan Tobacco nu au comentat.

    Rob Cunningham, de la Societatea Canadiană de Cancer, a declarat că măsurile ar trebui să fie puse în aplicare cât mai curând posibil.

    “Un avertisment pe fiecare ţigară pur şi simplu nu poate fi ignorat, mai ales având în vedere că în Canada se vând peste 20 de miliarde de ţigări în fiecare an”, a spus el.

  • Coduri galbene de ninsori, vînt şi polei, valabile până luni, 1 februarie

    ANM a emis două coduri galbene de ninsori, vînt şi polei, valabile până luni, 1 februarie. 

    În intervalul 31 ianuarie, ora 16:00 – 01 februarie, ora 12:00, vor avea loc precipitaţii moderate cantitativ, polei şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în regiunile vestice, izolat 30…40 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. În Maramureş, Crişana şi Transilvania vor fi precipitaţii mixte, iar în celelalte regiuni mai ales ploi. La munte, la altitudini mai mici de 1400 m, în special în Carpaţii Occidentali, ploile şi lapoviţa vor determina topirea parţială a stratului de zăpadă existent. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Vântul va avea intensificări în zonele montane şi în regiunile sudice şi sud-estice, în general, cu viteze de 50…60 km/h.

    O avertizare cod galben priveşte intervalul 31 ianuarie, ora 20:00 – 01 februarie, ora 10:00, pentru ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, la altitudini de peste 1400 m, în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali. În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Occidentali, mai ales la altitudini de peste 1400 m, temporar va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă, local consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 50…70 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

    Al doilea cod galben este valabil în intervalul 31 ianuarie, ora 20:00 – 01 februarie, ora 10:00, de polei pe arii extinse în jumătatea de sud a Moldovei, nord-estul Munteniei, sud-estul Transilvaniei. În jumătatea de sud a Moldovei, în nord-estul Munteniei şi în sud-estul Transilvaniei, îndeosebi în a doua parte a nopţii de duminică spre luni (31 ianuarie/1 februarie), temporar se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe arii extinse va fi polei.