Tag: Averi imobiliare

Tot aud in ultima vreme ca – suspiciosi fata de Uniunea Europeana, speriati sau intrigati de cerintele si efectele integrarii – romanii au reintrat in tactica apatiei parsive. In boicotarea istoriei.

Nici nu facuseram bine cativa pasi, abia de-i pacaliseram pe baieti cu niscai crochiuri si achiuri, ca iar preferam stagnarea, temporizarea si facutul cu ochiul tupilati prin cotloane. Nu se mai vand, nu se mai cumpara terenuri orbeste. Stagneaza tranzactiile imobiliare. Se asteapta deciziile mari, in urma licitatiilor internationale: de ce sa ma grabesc sa dau faneata de la tata pe doi poli? Daca vine vreun Carrefour si-mi cere pamancioru’ cu suta de mii de euro metrul patrat?

Si tot asa, ecoturismul sta-n mustati fata de lanturile regionale, haholul cu lotca din Delta a sistat investitia la baie in asteptarea trupelor NATO ce musai vor veni sa sustina portocala ucraineana, prin blocuri s-a ajuns in sfarsit la ideea ca-i mai eficienta chiria pe termen nelimitat decat vanzarea iute, pe nemancate, a apartamentului s.a.m.d.

Pe scurt, vecine: cine detine o tine! N-o mai da. Asteapta. Ca nu se stie ce vine. Buuun. Acuma sa vezi minunatie la micii nostri avuti imobiliari. Incepe tiptil si curat crestineste – sa vezi, sa te crucesti – incepe un soi de mecenat mioritic imobiliar, cam salbaticut, dar absolut laudabil, prin care zestrea imobiliara devine suport ocrotitor si stimulativ pentru zestrea artistica.

Un doctor, proprietarul oradean al unei casute de vacanta in care, punand zilele cap la cap, nu sta mai mult de-o luna pe an, i-a oferit-o cam pe veresie unui amic de-al nostru, pictor de talent si rafinament, s-o locuiasca (las’ c-o apara si de hoti!), sa-i goleasca frigiderul, camara si barul, sa picteze linistit, cu conditia ca, la plecare, macar un tablou sa-i fie daruit gazdei. Curat Lorenzo Magnificul. Un avocat din Piatra Neamt i-a propus altui amic, teatrolog, sa-l „lojeze“ o luna, doua, la pastravaria lui de sub munte, sa-si termine lucrarea de doctorat, cu singura conditie „de a pune si numele meu la multumiri, in prefata, cum se obisnuieste in Vest“.

Un grup de oameni de afaceri cauta o trupa de tineri actori sa le finanteze deplasari prin tara. Un „bastan“ pe stil nou are o fata poeta, nedebutata inca, si cauta lector-stilizator cu simt & relatii editoriale pentru cartea ei, „fiind dispus sa va tin peste vara la vila mea din Costinesti“. Ei, ce ziceti de chestia asta? In fine, bafta si pe mine: in rezerva de spital, ma imprietenesc cu un domn bine, inginer cu firma de electrocasnice, care sta la Braila, dar are o casa-n Busteni, unde nu ajunge cu lunile. Oh, generoasa induiosare a posesorilor de firma fata de cei posedati de idei! Va vine sa credeti ca tocmai in singuratatea bustenara de acolo mi-am inceput textul unei conferinte despre Generatia ’27?

Morala fabulei: chiar daca avem o lege a sponsorizarii de doi lei si doi bani, care mai mult descurajeaza decat incurajeaza; chiar si cand, in materie de subventionat cartea, Ministerul Culturii a preferat ani de-a randul clientelismul si je m’en fiche-ismul, iata ca romanul a gasit cum sa unga realitatile – cat se poate de inocent, de legal, cu tandra, epicureica eficienta: sprijinind nu doar miutele de pe maidan si competitiile sutienelor siliconate, ci si, iata, mica reproducere a oamenilor de litere, monumente ale naturii pe cale de disparitie.

Astfel incat, daca va prisoseste imobiliarul, domnilor abonati la BUSINESS Magazin, dati o iute ochire in peisajul cultural, unde exista la tot pasul tineri poeti in cautare de micute tabere de creatie (v. exemplul exorbitant al Fundatiei Anonimul!), sculptori inca fara nume, dotati doar cu idei si muschi, nu si cu livezile de tip Poiana Marului, pictori si coregrafi in cautare de ateliere s.a.m.d.

Micul mecenat al imobiliarului are sansa sa devina marele miscator al culturii de maine. Nu, zau, dupa ce suradeti sarcastic, ingaduiti-va un moment de reflectie. Vorba pariului lui Pascal: daca pierdeti, nu pierdeti (mai) nimic. Dar in caz de castig…