Tag: avanpremiera

  • Avanpremiera bucureşteană a noii pelicule semnate de Radu Jude are loc pe 10 septembrie

    Lungmetrajul “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a fost desemnat, recent, drept propunerea României pentru o nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza în 2019.

    Filmul va fi proiectat în avanpremieră pe 10 septembrie, de la ora 19.30, la Cinema Elvire Popesco din Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uitaţi de supereroi sau curse de maşini: “România neîmblânzită” e cel mai bun material despre ţara noastră care a ajuns până acum în cinematografe

    E un aspect important, pentru că documentarele ajung de obicei direct pe TV sau pe platformele de streaming sau video on demand. E de apreciat efortul celor implicaţi, pentru că vizionarea pe ecranul unei săli de cinema nu se compară cu cea pe micul ecran.

    Vocea lui Victor Rebengiuc îi va purta pe spectatori prin cele patru anotimpuri, prezentând de-a lungul celor 90 de minute frumuseţea ascunsă de ochii celor care îşi petrec viaţa în jungla de beton a marilor oraşe.

    “România neîmblânzită” e o splendidă lecţie despre ţara noastră, despre lucrurile care o fac unică şi despre fascinantul ciclu al vieţii – unul care se desfăşoară lângă noi, dar pe care rareori îl observăm.

    Îndrăznesc să spun că “România neîmblânzită” e cel mai bun material de promovare a României pe care am avut ocazia să îl văd.

    Mergeţi la sălile de cinema şi urmăriţi acest documentar – adulţi, tineri sau copii -, pentru că s-ar putea să (re)descoperiţi o  Românie cu adevărat fascinantă.


    Produs de Auchan Retail România şi realizat în colaborare cu britanicii de la Off the Fence, şi narat de Victor Rebengiuc, filmul documentar „România neîmblânzită” reprezintă o producţie inedită, ce dezvăluie, în 90 de minute, frumuseţea sălbatică a României. Distribuţia în cinematografe va fi asigurată de Transilvania Film, companie fondată şi condusă de regizorul Tudor Giurgiu, care va organiza ulterior şi o serie de proiecţii în mai multe oraşe în care nu există săli de cinema.

    Beneficiind şi de o versiune internaţională narată de actorul englez Mark Strong, filmul documentar va fi distribuit şi pe plan internaţional, atât în cadrul unor renumite festivaluri de film, cât şi pe canale televizate, specializate în film documentar.

    Realizat cu sprijinul casei de producţie britanică Off the Fence, care semnează numeroase filme pentru BBC, National Geographic şi Discovery Channel, şi în colaborare cu ONG-ul The European Nature Trust, filmul „România neîmblânzită” a fost filmat pe parcursul unui an întreg, cei peste 20 de cameramani implicaţi parcurgând mii de kilometri pentru a surprinde lupta vietăţilor pentru supravieţuire.

    Călătorind cu automobilul, avionul, barca, elicopterul, snowmobile-ul sau cu maşinuţe de golf, aceştia au cumulat peste 400 de ore de filmare în zone precum Parcul Naţional Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Parcul Naţional Cozia, Delta Dunării, Histria, Parcul Naţional Văcăreşti, Peştera Urşilor, Porţile de Fier şi Munţii Apuseni.

  • Avanpremieră #Selfie69 în Bucureşti. Spectator: Hai la film! În sfârşit se fac comedii în România

    “Filmul nu e doar pentru adolescenţi. Partea a două e mai mult despre iubire, despre evoluţie, despre ce faci atunci când conştientizezi că ai greşit, cum rezolvi o problemă. Şi cred că e o chestie foarte importantă de privit – din punctul de vedere al părinţilor. Pentru că îţi dai seamă că tu îţi vezi copilul foarte mult timp ca pe un copil, indiferent de ce vârstă ar avea. Dar el creşte şi are nevoie, la un moment dat, ca părintele să se transforme într-un prieten, să-l înţeleagă, să-l ajute, să-l îndrume. Şi astfel cred că filmul e o lecţie de viaţă, şi pentru adolescenţi, şi pentru părinţi”, spune actriţa Crina Semciuc, cea care dă viaţă personajului Yasmine.

    Comedia #Selfie69 a fost proiectată joi, 8 septembrie, în avanpremieră specială pentru echipă şi invitaţi la Cinema City. Când îi întrebi pe actori ce părere au despre #Selfie69, toţi spun: E musai de văzut, e comedie, e love story.

    “Partea mişto a fost că a trebui să ne reîntâlnim după doi ani şi să luăm personajele de unde au rămas”, a spus Alex Călin (Brain), adăugând că personajul din această producţie l-a trecut prin diverse alte situaţii pe care nu şi le imagina pentru personajul din primul “Selfie” – “Şi a fost foarte mişto pentru că am descoperit o grămadă de alte noi valenţe”.

    Iar reacţia spectatorilor care au avut ocazia să vadă filmul anunţă deja că “#Selfie69” va fi un succes. “Mi-a plăcut, a fost amuzant. Mă bucur că în sfârşit se fac comedii şi în România”, a declarat un spectator, în timp ce altul spune care e starea de spirit cu care ieşi din sala de cinema: “Pleci fericit. Îţi dă o stare foarte bună. Hai la film!”

    “Primul film a avut succes, dar cumva cu frână, pentru că publicul nu e obişnuit să vină la filme româneşti. Au fost făcute filme triste. Fiind cumva sătui de acest gen, filmul asta a venit şi a creat un buzz şi a adus peste 100.000 de spectatori. Acum cred că au prins ceva mai multă încredere că merită să mergi la un astfel de film şi da, cred că va avea mai mult succes”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Iacob, regizorul filmului #Selfie69.

    Cristina recunoaşte că are şi o parte preferată din noua producţie: “E secvenţa tango-ului la care s-a muncit două luni de zile. Şi la muzică s-a muncit mult: au fost două sute şi ceva de variante la acea piesă”.

    La evenimentul de joi seara au fost prezenţi, printre alţii, Sore, Smiley, Virgil Ianţu (una dintre vedetele care apare in film, ca invitat special al producţiei), Andreea Marin, Oana Sârbu, Giulia Anghelescu, Cornel Ilie (solistul trupei Vunk), Gabi Jugaru, Malvina Cervenski şi Bogdan Cervenski, Giulia Anghelescu sau Cristina Spătar.

    Supradoza de comedie “#Selfie69” (2016), sequel-ul succesului de public “#Selfie” (2014), va fi lansat în cinematografe în 16 septembrie, distribuit de Zazu Film.

    Până atunci, sâmbătă, 10 septembrie, într-un spectacol cu actorii şi echipa, “#Selfie69” va fi proiectat în avanpremieră la Grand Cinema & More (Băneasa), iar bilete pot fi cumpărate de pe site-ul cinematografului: http://grandentertainment.ro/grand-cinema-more/filme/selfie-69#day0709.

    Trailerul filmului poate fi vizionat pe YouTube la acest link https://www.youtube.com/watch?v=B3I0f7kBooc. Iar pagina de Facebook a lungmetrajului poate fi accesata aici: https://www.facebook.com/SelfieYourMovie.

    După aventura din “#Selfie”, de dinainte de bacalaureat, “#Selfie69” spulberă mitul urban potrivit căruia căsnicia nu aduce fericirea. Lungmetrajul spune povestea celor trei protagoniste din prima parte care pun un pariu absolut nebun, ce devine viral pe facebook – care dintre ele se marită prima în trei zile. Astfel, Roxi (Olimpia Melinte), Yasmine (Crina Semciuc) şi Ana (Flavia Hojda) trec astfel prin capcanele, tentaţiile şi pericolele ce apar în urma acestei provocări. Aşa că, plecate-de-acasă (atât la propriu cât şi la figurat) ele caută cu înverşunare inelul mult visat. După câteva tentative absolut imprevizibile, cele trei vor descoperi iubirea acolo unde nici nu se aşteptau.

    Din distribuţie fac parte: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) şi Răzvan Vasilescu (Nea Ceauşu).

    Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Silvia Busuioc, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huţuleac, alături de actori consacraţi sau debutanţi, printre care Maria Dinulescu, Mihaela Mihuţ, Radu Gabriel, Emilian Oprea, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Sergiu Costache, George Piştereanu, Rudi Rosenfeld, Camelia Zorlescu, Con Horgan.

    Artiştii Loredana Groza, Antonia, Răzvan Fodor, Lidia Buble, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Virgil Ianţu, Speak, Codin Maticiuc sunt câţiva dintre invitaţii speciali ai filmului.

    Scenariul este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, iar imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu. De muzica filmului s-au ocupat producătorii HaHaHa Production. “#Selfie69” este produs si distribuit de Zazu Film.

  • Filme proiectate la One World România pot fi vizionate online, de luni până duminică, în avanpremieră

    Astfel, pentru al treilea an consecutiv, filmele vor fi disponibile gratuit pentru vizionare pe site-ul www.dafilms.com, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Din selecţia din 2015 au fost alese “Vitosha”, “Waiting for August”, “Naked Island”, “The Serbian Lawyer” şi “Outside”.

    Urmând să fie prezentat în secţiunea “Războaie contra naturii”, documentarul bulgar “Vitosha” spune o poveste familiară pentru multe ţări postcomuniste. Vitosha – cel mai mare parc natural bulgar – se află periculos de aproape de Sofia şi, mai ales, de interesele dezvoltatorilor şi politicienilor locali. Manevrele acestora au declanşat proteste de stradă de o asemănare izbitoare cu cele împotriva
    exploatărilor de la Roşia Montană din aceeaşi perioadă, de la Bucureşti.

    “Waiting for August”, documentarul multipremiat al Teodorei Ana Mihai, va fi prezentat în secţiunea “Adulţi de nevoie”. Filmul este un portret sensibil al Georgianei, care încă nu împlinise 15 ani la data filmării. După ce mama sa pleacă pentru a lucra în străinătate, Georgiana trebuie să se transforme dintr-o adolescentă în capul familiei, având singură grijă de cei şase fraţi ai săi.

    Proiectat în secţiunea “Traume”, documentarul “Naked Island” este construit, de asemenea, în jurul unei poveşti de familie. Pentru regizoare, filmul reprezintă un prim pas spre a înţelege trecutul ascuns al bunicului său, încarcerat pe o însulă într-un lagăr de concentrare din anii ’50. O familie care încă nu îşi revine din traumele trecutului, o privire diferită asupra regimului lui Tito din Iugoslavia,
    considerat o oază de libertate în fostul bloc sovietic.

    Istoria controversată a Peninsulei Balcanice este şi subiectul celui de-al patrulea documentar, “The Serbian Lawyer”. Filmul îl are în centru pe tânărul avocat care l-a aparat la Haga pe Radovan Karadzic, temutul criminal de război. Marko este loial principiului de bază al legii – oricine are dreptul la apărare. Dar acest proces extrem de mediatizat şi încărcat de emoţie determină viitorul avocatului şi îi influenţează viaţa personală.

    În documentarul “Outside”, regizorul Andrei Schwartz îl reîntâlneşte pe protagonistul filmului său precedent, “Jailbirds”, care a fost condamnat la 21 de ani de detenţie. De data aceasta, însă, cei doi se întâlnesc într-o situaţie complet nouă – după eliberarea din închisoare. Cum se va încheia această călătorie către lumea liberă?

    Cea de-a opta ediţie a Festivalului internaţional de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania se va desfăşura între 16 şi 22 martie, în Bucureşti, evenimentul cinematografic derulându-se sub motto-ul “kino-maidan”.

    Festivalul propune o privire asupra “maidanelor” de pe cinci continente şi îi aşteaptă pe bucureşteni la proiecţii şi evenimente conexe pentru a discuta despre câteva dintre cele mai presante probleme ale societăţii actuale.

    Festivalul One World România este organizat de Asociaţia One World România, alături de Centrul Ceh Bucureşti, şi se bucură de susţinerea programului Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung.

     

  • REPORTAJ: Ponta la Orăştie – avanpremieră pentru lansarea candidaturii, exclusiv în faţa presei

     “Lansarea” inedită a lui Ponta pe drumul spre Palatul Cotroceni a fost “pusă în scenă” de partid luni după-amiază, după şedinţa informală a Comitetului Executiv al PSD, convocată la Orăştie, într-o fostă bază militară şi fabrică de armament devenită complex turistic de lux.

    Având în vedere caracterul informal al întrevederii social-democraţilor, jurnaliştii veniţi să relateze evenimentul au fost ţinuţi departe de reuniune, la marginea unei păduri, în aer liber, unde li s-au amenajat două corturi şi o toaletă ecologică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ziarul Financiar a invitat bancheri si oameni de afaceri sa vada avanpremiera filmului “Wall Street 2”


    “Wall Street – Money Never Sleeps”, cu Michael Douglas in rolul
    principal, este incepand de vineri in cinematografele din toata
    tara. Pelicula este o continuare a succesului din 1987 care i-a
    adus lui Douglas singurul Oscar din cariera, in calitate de
    actor.


    Cititi mai multe
    pe www.zf.ro