BusinessMagazin

Tag: autori

  • Cine îşi permite săptămâna de lucru de patru zile?

    „Mulţi dintre avocaţi sunt nefericiţi, mai cu seamă cei care lucrează în marile companii. Poate sunt bogaţi şi devin chiar şi mai bogaţi, dar sunt, totuşi nefericiţi”, spunea, în urmă cu 20 de ani, un articol al unui profesor de drept şi teologie (M Cathleen Kaveny), potrivit unui articol mai contemporan din presa internaţională. Motivul nefericirii avocaţilor ar fi stresul legat de „billable hours” (orele plătite) şi cele neplătite, identificat de Kaveny atunci, în contextul în care veniturile avocaţilor erau foarte mari. Această „comodificare a timpului” despre care vorbesc autorii articolului este din ce în ce mai stresantă şi astăzi – şi pentru tot mai mulţi dintre angajaţi. Dacă numărul românilor cu venituri de peste 2.000 de euro este în creştere, una dintre principalele ştiri ale săptămânii trecute, acest lucru înseamnă că, pentru mulţi dintre ei a crescut şi numărul de ore lucrate. În acest context, nu putem să nu ne întrebăm cât sens are săptămâna de lucru de patru zile în România? Încă două zile de „non-billable” hours par să fie un lux.

    Ioana Matei,  editor Business Magazin


     

     

  • Cele trei lucruri la care să spuneţi nu pentru a avea succes. O săptămână are doar 168 de ore, la ce renunţăm?

    Unul dintre secretele reuşitei constă tocmai în renunţarea urmăririi succeselor rapide. Concentraţi-vă pe ceea ce ştiţi să faceţi mai bine şi pe misiunea voastră de viaţă, spune autorul Creative Doing, o carte axată pe deblocarea creativităţii, într-un articol postat pe platforma Fast Company. Autorii articolului observă că, la începuturile carierelor noastre, suntem învăţaţi să spunem da pentru aproape orice. Apoi, pe măsură ce câştigăm mai multă experienţă, ne confruntăm cu problema de a alege anumite oportunităţi dintre cele care ne ies în cale. Avem, la urma urmei, doar 168 de ore pe săptămână pentru a ne îngriji de angajamentele noastre personale şi profesionale, aşa că este esenţial să facem alegeri. 

    Să spunem nu a devenit o abilitate şi pare că este una care deschide noi uşi, spun autorii articolului. De fiecare dată când spui nu, faci primul pas pentru a spune da pentru altceva. Iată trei lucruri pe care trebuie să le ştii astfel încât să perfecţionezi această abilitate:

    1. Spune nu, uneori, angajamentelor existente

    Faimoasa zicală „Câştigătorii nu renunţă niciodată” nu funcţionează chiar în orice situaţie. La un moment dat, orice câştigător a trebuit să renunţe la ceva. Oricine a făcut ceva extrem de important în mod deliberat a trebuit să renunţe la altceva pentru a face loc acelui lucru mai important. „Modul în care vei deveni cel mai bun din lume ţine de renunţarea la lucrurile la care nu eşti cel mai bun”, crede autorul Seth Godin, autorul cărţii „The Dip”. 

    2.     Spune nu celorlalte definiţii ale succesului

    Să te dedici unui singur obiectiv important, în locul împărţirii atenţiei tale în prea multe direcţii este una dintre căile pentru a ajunge la succes. Poţi, de asemenea, să alegi să deserveşti un anumit grup de oameni şi să spui nu celorlalţi. Nu trebuie să fii cel mai bun pentru toată lumea. Trebuie să fii cel mai bun pentru cineva pe care îl cunoşti – sau ai decis că vrei să îl cunoşti – mai bine decât pentru majoritatea celorlalţi. Pentru a face asta, trebuie să defineşti ceea ce nu vei face şi pe cine nu vei alege să deserveşti. „Nu încerca să fii cel mai bun pentru toată lumea. Ţinteşte să fii cel mai bun pentru cineva şi defineşte pentru cine nu vei face acest lucru”, concluzionează autorii articolului. 

    3.     Spune nu oportunităţilor rapide

    Nu există o cale scurtă pentru oportunităţi extraordinare, chiar şi în zilele noastre. Pieţele emergente includ NFT-uri, web3 şi multe altele. În locul urmăririi acestor pieţe şi includerii unor riscuri financiare nenecesare, care v-ar putea strica şi acestea concentrarea, mai bine dedicaţi-vă energia lucrurilor la care sunteţi cel mai bun. Puteţi spune nu copierii altor oameni şi urmăririi trendurilor. „Concentraţi-vă pe meşteşugul vostru şi pe propria misiune a vieţii. Dacă nu ştiţi care este aceasta, concentraţi-vă să o găsiţi”, concluzionează Herbert Lui, autorul Creative Doing. 

     

    Credit foto: Gemma Evans on Unsplash

     

  • Iahtul de 600 mil. dolari al oligarhului rus Alisher Usmanov a fost confiscat de autorităţile germane

    Iahtul Dilbar al miliardarului rus Alisher Usmanov, targetat de sancţiunile vestice, evaluat la aproape 600 de milioane de dolari, a fost confiscat de autorităţile germane din oraşul Hamburg, situat în nordul ţării, scrie Forbes. 

    Nava se află în şantierele din Hamburg ale firmei germane de construcţii navale Blohm+Voss de la sfârşitul lunii octombrie pentru o lucrare de reamenajare. Surse care au vorbit cu Forbes au declarat că guvernul german a îngheţat bunul şi că, probabil ca urmare, angajaţii Blohm+Voss care lucrau la iaht nu s-au prezentat miercuri la serviciu. Reprezentanţii Blohm+Voss şi Usmanov nu au răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

    Usmanov a cumpărat Dilbar în 2016 pentru un cost declarat de 600 de milioane de dolari de la constructorul naval german Lürssen, care l-a construit la comandă pentru el pe parcursul a 52 de luni. Firma îl numeşte “unul dintre cele mai complexe şi provocatoare iahturi construite vreodată, atât din punct de vedere al dimensiunilor, cât şi al tehnologiei”. La 15.917 tone, este cel mai mare iaht cu motor din lume după tonajul brut şi este deservit de obicei de un echipaj de 96 de persoane. Dilbar se mândreşte cu cea mai mare piscină instalată vreodată pe un iaht, precum şi cu două platforme pentru elicoptere, o saună, un salon de înfrumuseţare şi o sală de gimnastică. Interioarele sale luxoase au peste 1.000 de perne de canapea şi poate găzdui până la 24 de persoane în 12 apartamente.

    Iahtul face parte din averea de miliarde de dolari a lui Usmanov, estimată la mai multe miliarde de dolari, care cuprinde participaţii la gigantul Metalloinvest, care deţine minereu de fier şi oţel, şi la firma de electronice de consum Xiaomi, precum şi participaţii mai mici în telecomunicaţii, minerit şi media. Unul dintre primii investitori în Facebook, alături de miliardarul Yuri Milner, Usmanov deţine, de asemenea, numeroase bunuri imobiliare în Occident, de la două proprietăţi în Marea Britanie – Beechwood House din Londra şi Sutton Place din Surrey, evaluate la o valoare totală de 280 de milioane de dolari – până la case de lux în Munchen, Germania, Lausanne, Elveţia, Monaco şi Sardinia.

  • IA UN LOC. Scriitorul contemporan: cum a reuşit Andrei Ruse să îşi facă loc în lumea autorilor români, să construiască Hyperliteratura, şi cum arată piaţa de carte prin ochii celor care o duc mai departe

    IA UN LOC. Interviurile din această serie îşi propun să scoată la iveală oameni pasionaţi, dedicaţi, şi poveştile din spatele succesului lor. Astăzi învăţăm despre piaţa de carte şi despre scriitorul-antreprenor Andrei Ruse.

    De la cei care ne ajută să ne înţelegem mai bine realitatea şi până la cei care ne ajută să fugim atât de departe de ea că avem nevoie de o clipă să revenim, autorii sunt scribii poveştilor lor, ale voastre, ale noastre. 

    Cuvânt înainte

    Într-o piaţă în care o carte vândută în 20.000 de exemplare înseamnă best-seller, în care scriitorii la început de drum câştigă cu greu respectul breslei şi în care autorii publicaţi câştigă în medie 5-10% dintr-o vânzare, Andrei Ruse a construit editura Hyperliteratura. El a pus accentul pe procente mai mari, respect pentru autorii români, crowdfunding şi metode de promovare adaptate unei lumi care se schimbă cu viteza unui clic.

    Astăzi, editura Hyperliteratura este un nume cunoscut în piaţa de carte, după ce a reuşit să publice autori precum Octavian Soviany, Lucia Hossu-Longin sau Stelian Tănase, dar şi debutanţi ca George Burcea sau Cristian China-Birta.

    Cu o abordare diferită faţă de jucătorii consacraţi, editura a realizat mai multe campanii de crowdfunding şi schimbat jocul în materie de promovare. Mai exact, Hyperliteratura promovează cărţile autorilor prin toate metodele pe care le are la îndemână, de la turnee şi lansări, până la materiale video, trailere pentru cărţi şi reclame răspândite pe social media.

    Înainte de a fi o editură, Hyperliteratura a fost o revistă literară online, una dintre cele mai citite din piaţă, care avea puterea de a declanşa vânzări de câteva sute de exemplare în momentul în care scria despre o anumită carte.

    În spatele revistei literare a fost o echipă agregată de Andrei Ruse, un scriitor cunoscut astăzi pentru romane precum „Zaraza” şi „Soni” sau pentru titluri precum „Despre tristeţea femeilor frumoase” şi „Dilăr pentru o zi”.

    Ediţia a III-a a romanului „Zaraza”, publicată la Hyperliteratura

    Asta ştiam despre el şi despre Hyperliteratura în momentul în care am trecut pragul casei impunătoare din zona Piaţa Victoriei-Gara de Nord din Capitală, care serveşte astăzi drept sediu pentru editură.

    Prin ochii unui scriitor devenit astăzi antreprenor în piaţa de carte, aflăm povestea autorilor români în secolul nostru. Învăluită de prea multe ori în sărăcie, procente mici, vânzări reduse şi lipsă de apreciere, povestea autorilor români este importantă. Este la fel de importantă pe cât considerăm educaţia şi cultura ca fiind importante.

    În acest context, Andrei Ruse a crezut că autorii români merită o editură care poate face mai multe pentru ei, care le dă 15-20%, nu doar 5-10% din propria lor carte, care face campanii de promovare şi care se implică în ciclul de viaţă al cărţii.

    Capitolul 1: Poetul

    Născut în Bucureşti în 1985, Andrei Ruse se ştie pasionat de scris încă din liceu, când unii colegi îl strigau „poetul”. Încă de atunci el îşi dorea să creeze şi visa să pună pe picioare o formaţie de muzică rock, însă tentativa lui şi a grupului său de prieteni s-a finalizat la primul concert, unde microfoanele nu au mers, iar totul s-a transformat într-un talmeş-balmeş, după spusele lui.

    Tot în perioada liceului, l-a cunoscut pe scriitorul Octavian Soviany, un scriitor renumit în literatura română contemporană, care i-a fost profesor de meditaţii şi care l-a învăţat ce înseamnă de fapt literatura, dincolo de poveştile de la şcoală.

    „Am făcut meditaţii cu el dintr-o întâmplare, îl cunoştea tata prin nu ştiu ce legături şi au ieşit altfel de meditaţii, adică nu avea nicio legătură cu ce făceam la şcoală. În primul semestru în care am făcut meditaţii cu el am rămas corigent la limba română”.

    Părinţii n-au înţeles nimic, spune Andrei Ruse râzând, însă Soviany îi deschidea noi lumii, îi arăta cu adevărat ce înseamnă poezia, iar ceea ce i se preda la şcoală începea să aibă tot mai puţin sens.

    Ediţia a III-a a volumului „Casa din strada sirenelor”, primul titlu publicat de Octavian Soviany la Hyperliteratura

    Însă, odată ce profesorul de meditaţii i-a deschis apetitul şi mintea pentru poezie, tânărul de atunci a început să frecventeze diferite cenacluri de la începutul anilor 2000. Cel susţinut de poetul Marin Mincu s-a remarcat drept unul dintre experienţele care i-au marcat evoluţia în acei ani. Între timp, el a început să lucreze de la 17 ani.

    „La 18 ani nu am dat din prima la facultate, m-am dus să lucrez. Am cărat marfă la târgul Niro (n.r: azi Dragonul Roşu), am lucrat la pizzerie pe tură de noapte, casier la supermarket, am făcut shaorma. Luam orice prindeam pentru că îmi plăcea să învăţ, cumva să am şi banul meu, duceam oarecum lipsă şi am vrut de mic independenţă financiară”.

    La 20 de ani a avut un interviu la MediaPro, unde s-a angajat în departamentul de cercetare şi unde a ajuns să lucreze timp ce aproximativ doi ani. În paralel, la vârsta de 21 de ani a debutat prin volumul de poezii „Black Job”.

    „După primul meu volum de poezie care acumulase doi ani de scris poezie prin tot felul de locuri şi site-uri, am avut aşa o împlinire micuţă, dar nu m-am mai regăsit în poezie şi m-am dus direct spre proză”.

    Capitolul 2: Băiatul care a scris Soni

    După ce a debutat în vara lui 2007 cu volumul de poezie, în toamna aceluiaşi an Andrei Ruse şi-a dat demisia de la MediaPro. La începutul anului 2008 s-a angajat la editura Tritonic, într-un moment în care aceasta era în top zece edituri din piaţă.

    „Veneam dintr-o lume a poeziei unde ne bucuram că ne citeau 10 oameni sau că aveam un tiraj de 200 de exemplare. Am ajuns la o editură care avea un model american, cât de cât, şi am învăţat tot, de la contracte de autor, la ce înseamnă să publici un roman, promovare, ce înseamnă public de thriller, de beletristrică, ce înseamnă tiraje de câteva mii de exemplare”.

    Perioada în care a lucrat la editura Tritonic i-a oferit lui Andrei dimensiunea reală a pieţei de carte, locul limitat pe care îl avea poezia în acest peisaj, dar şi un contact real cu literatura română şi colecţiile de autori români. Astfel, în 2008, el avea să îşi facă debutul şi în proză cu primul roman: „Soni”.

    Acesta ilustrează povestea unei tinere de 26 de ani care află că are cancer la stomac şi numai o jumătate de an de trăit, şi explorează teme considerate de altfel incomode, precum moartea. Andrei Ruse a plecat de la editura Tritonic ca angajat înainte de momentul în care aceeaşi editură i-a publicat primul roman.

    În următorii patru-cinci ani el a colaborat cu firme din presă, publicitate şi cu diverse edituri. La momentul lansării „Soni”, autorul s-a implicat în promovarea cărţii prin campanii cu bloggeri, o campanie pe Twitter şi chiar prin lansarea unui blog propriu al cărţii unde agrega toate reacţiile faţă de aceasta.

    „Primul tiraj a fost de 1.000 de exemplare, nimeni nu dădea o şansă să vând mai mult de 200, nu ştiu de ce au făcut tiraj aşa mare, au zis să fie. S-a dat în trei săptămâni, maximum o lună şi a venit curând ediţia a doua şi am devenit destul de cunoscut, cel puţin pentru publicul larg”.

    Ediţia a II-a a volumului „Despre tristeţea femeilor frumoase” scris de Andrei Ruse

    În timp ce „Soni” l-a făcut pe Andrei Ruse cunoscut pentru publicul larg, volumul nu a atras şi aprecierea colegilor de breaslă. Deşi era un roman cu multe întrebări incomode, scris de un tânăr de 22 de ani, breasla scriitorilor l-a considerat foarte comercial, iar pe Ruse l-au catalogat drept autor de duzină.

    Până astăzi, Soni a ajuns publicată în patru ediţii la trei edituri, iar Andrei Ruse ia în considerare să o scoată şi pe a cincea, pentru a-şi publica primul roman şi la editura pe care o deţine şi o conduce în prezent.

    În total, „Soni” s-a vândut în peste 10.000 de exemplare. Temele abordate în cartea lansată în 2008 au rezonat cu cititorii atât de mult încât în 2011, după ce a publicat la editura Polirom cartea „Dilăr pentru o zi”, al doilea său roman, cititorii încă veneau la el să îi semneze cu autograf diferite exemplare din „Soni”.

    „Am terminat cartea în 2010 şi am publicat în 2011, iar pentru mine a însemnat mutarea la o editură mare. Să te duci la Polirom sau Humanitas şi să intri în colecţia de proză însemna ceva atunci, acum nu mai înseamnă nimic, dar atunci conta. «Dilăr pentru o zi» nu a mers din varii motive, dar e o carte de care sunt foarte mândru. (…) Ani de zile am fost băiatul care a scris «Soni», mă refer ca relaţie cu publicul. Lansam «Dilăr pentru o zi» sau mergeam la alte evenimente, lumea venea să le semnez «Soni»”.

    Capitolul 3: Următorul nivel

    Într-o seară din 2011, Andrei Ruse povestea cu un prieten despre mitul celebru al Zarazei şi despre Cristian Vasile, vestitul dizeur român îndrăgostit de tangouri şi romanţe. Convins că trebuie să existe un sâmbure de adevăr în această poveste, el a început să caute mai multe.

    „Am început cu o căutare aşa cum stai şi cauţi pe net ceva despre un film sau despre un actor şi nu m-am oprit. După trei zile am zis că asta e cartea pe care vreau să o scriu pentru că nu se găsea nimic şi când mi-am dat seama ce potenţial avea şi ce lucruri sunt în spate am realizat că asta aş vrea să fac”.

    Documentarea pentru romanul „Zaraza” a durat trei ani,timp în care Andrei Ruse a trecut prin peste 50 de cărţi, a citit jurnale ale oamenilor din interbelic, i-a contactat pe urmaşii Radei Moldovan, care a fost căsătorită cu Cristian Vasile şi a abordat oameni care au făcut schimb de scrisori cu Cristian Vasile, precum Florin Piersic. Tot procesul s-a finalizat în noiembrie 2013, când a reuşit într-un final să găsească mormântul vestitului dizeur.

    „La mormântul lui Cristian Vasile a fost sfârşitul documentării şi am început să scriu romanul. Iniţial, cartea mea mergea într-o cu totul altă direcţie şi după ce am aflat de la urmaşii lui că el nu a vrut cruce şi de ce nu a vrut cruce, am înţeles altfel personajul. Aveam câteva capitole scrise şi le-am rescris pentru că l-am înţeles altfel. Asta a fost toată lupta mea, nu neapărat să pun datele cap la cap, ci să înţeleg de ce era atât de perfecţionist. Nu poţi să scrii romanul biografic al unui om pe care nu îl înţelegi, e groaznic. Nu puteam să mă apuc cu adevărat de el”.

    Conexiunea care s-a creat pentru Andrei Ruse în noiembrie 2013, când a găsit mormântul lui Cristian Vasile, l-a determinat să scrie romanul într-o perioadă relativ scurtă, din decembrie 2013 până în martie 2014.

    Lansarea romanului „Zaraza” a reprezentat un punct important pentru el ca scriitor, respectiv momentul în care a încetat să mai fie „băiatul care a scris Soni”. Prima ediţie a fost publicată la Polirom, iar primul tiraj s-a epuizat în doar trei săptămâni.

    „«Zaraza» a fost prima care a produs ruptura definitivă de etapa «Soni» din viaţa mea şi din momentul ăla s-au întâmplat multe lucruri faine şi a fost primită foarte bine. În două săptămâni s-a făcut retipărit, a intrat ulterior în colecţia Top10, s-a vândut bine. Reacţiile de la lansări au fost extraordinare, oamenii pe care i-am întâlnit şi cu care m-am împrietenit au fost importanţi. De ultimii ani din viaţa mea se leagă tot ce s-a întâmplat după lansarea acestei cărţi”.

    „Scrisoare către Ceauşescu”, volumul de debut al lui George Burcea

    În paralel, Andrei Ruse a lansat în perioada 2011-2012 ceea ce avea să devină cunoscut ca revista literară online Hyperliteratura

    .„Am devenit o revistă glossy online cum nu mai era în România. Era cea mai citită revistă de cultură, nu doar de literatură, din ţară şi aveam echipe editoriale şi oameni faini care au lucrat cu noi”.

    Revista literară Hyperliteratura a reuşit să îşi câştige locul şi în faţa autorilor români, care răspundeau la diferitele interviuri şi analize ce ajungeau publicate. Totodată, autorii începeau să trimită cărţi către Hyperliteratura pentru recenzii, în contextul în care un articol în revistă mai declanşa vânzări de câteva sute de exemplare pentru o carte.

    Capitolul 4: De la zero cu zero lei

    Editura Hyperliteratura a fost lansată în 2017, într-un moment în care revista literară „a demonstrat ce avea de demonstrat”, după cum spune Andrei Ruse.

    Totodată, contextul a fost dat şi de incapacitatea pieţei de a înţelege ce vrea el să facă. Mai exact, a cerut de la editura care publicase „Zaraza” un număr de zece exemplare din al doilea tiraj pentru a lansa o campanie cu bloggeri, însă editura nu a vrut să i le dea. În acelaşi timp, el era nemulţumit de modul în care era tratat ca autor.

    „Am făcut calcule şi am zis că am un public de carte, pot să îmi duc singur cărţile în librării, fac lansări şi fac self-publishing. A auzit lumea de tine, ai demonstrat că ai putut să ajungi la o editură mare, gata! De ce pe munca ta să ia ceilalţi tot? Ţie ce îţi rămâne, 8%? Pe care îi vezi din când în când, 2.000 de lei într-un an, 1.000 de lei altă dată. Când am zis că fac self-publishing am găsit mai mulţi autori nemulţumiţi de relaţia lor contractuală şi ar vrea şi ei să se publice singuri dar nu se pricep”.

    Atunci a apărut ideea de editură, pe care Andrei Ruse a analizat-o timp de un an. În final a decis să lanseze o editură care să publice exclusiv autori români şi să le ofere procente mai bune decât piaţa. Trebuie menţionat că decizia iniţială însemna şi fără debutanţi, însă pe măsură ce manuscrisele bune au început să vină la editură acest lucru s-a schimbat.

    „Vrem să lucrăm cu autori cunoscuţi, consacraţi, cărora să le dăm drepturi mai mari de autor, între 15% şi 20%, nu între 5% şi 10% cum se dă în piaţă. Probabil sunt câteva excepţii de autori la alte edituri care au undeva 15% sau vreunul care e vedetă la o editură mai mică să aibă 20%. Dar eu zic de autori români în general, care nu vând toţi foarte mult. Eu la Polirom contractul l-am avut de 8%”.

    Editura a debutat  cu volumul „Rock sub seceră şi ciocan”, semnat de Nelu Stratone în colecţia „Istoria ROCKului românesc”, însă întreaga ambiţie şi dorinţă a lui Andrei Ruse nu putea însemna nimic fără fondurile necesare pentru a lansa cărţi.

    „Editura a început cu zero lei. Eu nu mai lucram de ceva timp, nu aveam niciun ban pus deoparte să scoatem cartea şi am mers atunci pe crowdfunding, o chestie care ne-a definit ani de zile. Am încercat să căutăm surse alternative de finanţare, ca un fel de precomandă, dar nu e precomandă, e un fel de donaţie pentru proiect, să vedem şi publicul care ar vrea cartea asta”.

    Ruse subliniază că dacă nu ieşea acest crowdfunding nu ştie dacă ar mai fi existat editura, deci riscul a fost unul mare. În 40 de zile, prima campanie de crowdfunding a reuşit să strângă peste 10.000 de lei, suficient pentru primul tiraj de 1.000 de exemplare, care s-a vândut în câteva luni.

    În 2017, editura Hyperliteratura a publicat şi a doua carte, şi-anume „Casa din strada sirenelor”, scrisă de Octavian Soviany, profesorul de meditaţii care „l-a ajutat” pe Andrei Ruse să rămână corigent la limba română în liceu.

    „Nu a fost multă muncă de convingere, a zis că merge cu una spre noi, iar acum Soviany este locomotiva editurii Hyperliteratura pe partea de beletristrică. Oricum mi se pare unul dintre cei mai importanţi autori contemporani, fără discuţie. Hyperliteratura nu cred că ar mai fi aceeaşi fără Soviany”.

    Volum care face parte din seria „Memorialul Durerii” scrisă de Lucia Hossu-Longin

    În acelaşi an, editura a reuşit să ajungă cu cărţile şi în prima reţea de librării, şi-anume Cărtureşti, deschizând drumul pentru ceea ce se conturează în 2021 drept o capacitate de distribuţie naţională, în mai multe lanţuri de librării. Totuşi, drumul nu a fost unul uşor, întrucât metoda crowdfundingului nu a fost primită chiar cu braţele deschise în rândul autorilor.

    „S-a creat imaginea asta că noi nu avem fonduri, nu ne descurcăm să ţinem editura decât prin crowdfunding. De-a lungul timpului au fost acuze că «cerşim», am auzit multe lucruri nasoale, iar mulţi autori nu s-au apropiat de editură crezând că nu ar fi o stabilitate financiară foarte mare, deşi noi suntem pe creştere continuă, mică dar sigură”.

    Autorii au continuat să vină la editură în 2017, iar anul 2018 a fost unul de experimente, care s-a finalizat cu sosirea celebrei Lucia Hossu-Longin, care de atunci lansează o carte pe an la Hyperliteratura. Ea îşi dorea să îndrepte colecţia „Memorialul Durerii” şi către un public mai tânăr.

    Capitolul 5: Răscrucea

    Anul 2019 a fost unul de răscruce pentru Andrei Ruse şi pentru Hyperliteratura, un an care avea potenţialul de a pune capăt poveştii editurii, dar care a reuşit în final să lanseze întregul proiect pe o traiectorie naţională.

    „Sfârşitul anului 2018 a fost un calvar pentru mine, în vară mi-am pierdut cel mai bun prieten, Adrian Diniş, care a făcut un AVC (n.r: accident vasular cerebral) în somn, şi am fost terminat 2-3 luni. Am ieşit şi dintr-o relaţie de foarte lungă durată, eram super depresiv şi editura de-abia mergea. Nici ce scosesem pe toamnă nu prea mergea, în afară de o singură carte”.

    În primăvara lui 2019, calculele arătau că editura va mai rezista doar câteva luni, dar în acel moment Ruse a hotărât să încerce să o ţină pe linia de plutire printr-o carte lansată de el. „Despre tristeţea femeilor frumoase” este formată dintr-o serie de poveşti despre femei şi a fost lansată prin crowfunding în 2019.

    Între timp, Stelian Tănase a lansat la Hyperliteratura cartea „Repertoarul amorului”, care a devenit best-seller naţional, cu aproape 20.000 de exemplare vândute. Ambele cărţi s-au vândut bine, însă surpriza reprezentată de volumul lui Stelian Tănase a fost cea care a dat o nouă şansă într-un moment de răscruce.

    Volumul „Repertoarul amorului”, scris de Stelian Tănase, care a devenit bestseller

    „«Repertoarul amorului» s-a vândut în aproape 20.000 de exemplare, ceea ce a însemnat că au intrat foarte mulţi bani la editură, aveam datorii mari pe care am putut să le plătim, am putut să ne aruncăm la alte proiecte şi ne-a dat o stabilitate financiară pentru ce a urmat în 2020. Dacă nu aveam 2019, nu ştiu ce se întâmpla în 2020”.

    Din acest moment, toate librăriile voiau cartea lui Stelian Tănase, iar cele care au reuşit să o obţină au fost cele care au fost de acord să listeze toate cărţile editurii. Astfel, cărţile Hyperliteratura şi-au făcut intrarea în Humanitas, Libris, Elefant şi celelalte librării mari, iar 2019 a devenit cel mai bun an al editurii.

    Anul 2020 şi sosirea pandemiei au însemnat un moment dificil, în care vânzările de carte au scăzut brusc odată cu venirea lockdownului.

    Cu toate acestea, Hyperliteratura a publicat 12 cărţi în primul an al pandemiei, faţă de 6-7 pe an până atunci. În 2021, editura a lansat şi o colecţie de marketing şi comunicare, avându-l ca autor debutant pe Cristian China-Birta, cu volumul „Ce ne facem dom’le, cu influencerii ăştia?”. Totuşi, anul 2021 este unul mult mai dificil decât anul 2020, iar valul 4 al pandemiei loveşte puternic în vânzări.

    „Am crezut că am trecut peste ce era mai greu şi că am trecut cu brio, dar anul ăsta a fost mult mai greu şi cred că va fi în continuare. Toamna asta va fi crunt, mai ales cu valul 4. Dacă nu sunt vânzări, nu ai bani din vânzări şi nu ai bani de promovare, bani de proiecte viitoare, intri într-un blocaj. Scoţi cinci cărţi şi dacă nu ies vânzările la două sau trei dintre ele, nu mai ai bani de a şasea şi intri într-un cerc foarte prost din care poţi să nu mai ieşi”.

    „Ce ne facem dom`le, cu influencerii ăştia?”, titlul cu care a debutat Cristian China-Birta

    Anul 2021 a atras şi un control ANAF asupra editurii, în contextul în care practica crowdfundingului nu este una răspândită în piaţa de carte locală. Însă, după verificări ce au durat o lună, ANAF nu a găsit nimic în neregulă. Fără nicio legătură cu acest control, Andrei Ruse a povestit că încă din 2020 a decis ca doar o parte din cărţile pe care le publică editura să cuprindă şi o campanie de crowdfunding.

    Capitolul 6: În piaţa de carte

    Cu aproximativ 40 de cărţi publicate dintre care 32 de titluri active, Hyperliteratura reprezintă totuşi o mică parte din piaţa de carte. O piaţă în care „numeri pe degete” autorii care vând 50.000 de exemplare dintr-o carte, aşa cum explică Andrei Ruse.

    „Se consideră o carte de succes inclusiv când sare de 5.000 în primul an când scoţi cartea, hai să zic în maximum doi ani pentru că aia este viaţa cărţii. Eu personal consider best-seller dacă sare de 10.000 şi sunt câţiva autori cum e Igor Bergler care sare de 100.000. Un best-seller adevărat ar trebui să fie la peste 50.000 de exemplare, dar dacă dai peste 10.000 este best-seller în România”.

    Omul din spatele Hyperliteratura spune că situaţia era şi mai cruntă după criza din 2008, iar anii 2018-2019 au ajuns să fie cei mai buni din ultimele două decenii, cel puţin.

    Odată cu sosirea pandemiei, piaţa de carte a căzut din nou. El subliniază că românii citesc anual în medie o carte pe cap de locuitor, în timp ce sârbii au o piaţă de cinci ori mai mare, iar maghiarii au una de zece ori mai mare.

    „Din punctul meu de vedere sunt trei publicuri de carte: 10% reprezintă cititori înrăiţi, care cumpără cărţi şi dacă vine apocalipsa. Există publicul mediu de carte, care să zicem că reprezintă undeva la 40% din total, oameni care citesc o carte sau două pe lună şi există publicul ocazional care merge în mall mai vede o carte, şi care citeşte o carte pe an”.

    Odată cu criza sanitară şi contextul de teamă generat de aceasta, publicul ocazional dispare şi se concentrează pe nevoile imediate, în timp ce jumătate din publicul mediu nu mai cumpără cărţi şi le citeşte pe cele pe care le are deja.

    „Unii dădeau acest argument că în lockdown oamenii vor citi mai mult. Pe mine m-a bufnit râsul când am auzit asta. Nu are cum să izbucnească pofta de cultură în român pentru că stă închis în casă. Nu, se uită la Netflix, nu se apucă de citit dacă nu a făcut-o până acum”.

    Cu toate aceastea, pandemia a adus şi un lucru bun. Lăsaţi singuri de stat în faţa unui eveniment care le-a zdruncinat realitatea, actorii din piaţa de carte s-au apropiat între ei şi au început să facă mai multe proiecte împreună şi să realizeze că au nevoie unii de ceilalţi.

    Capitolul 7: Epilog

    Hyperliteratura va continua să publice cel puţin zece cărţi pe an, iar două-trei dintre acestea vor fi în continuare lansate prin crowdfunding, acolo unde această metodă se potriveşte.

    În acelaşi timp, Andrei Ruse a început în urmă cu doi ani să lucreze la un nou proiect de roman. El reinterpretează „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” în ceea ce se va manifesta drept o trilogie complexă care îmbină genuri precum basm şi epic-fantasy.

    „E de fapt un basm imens şi o lume autentic românească de folclor pentru care sap de vreo doi ani de zile după tot felul de tradiţii, obiceiuri păgâne în special. Nu mă interesează lumea postcreştină deloc pentru că a schimbat foarte mult inclusiv elemente folclorice. Mă interesează alea autentice, de la rădăcini, chiar mergând până la daci şi dincolo de ei. Şi încerc să aduc această lume a basmului, a fantasticului şi a mitologiei, într-o carte completă”.

    Trilogia va fi împărţită în „Cartea Blestemelor”, „Cartea Ielelor” şi „Cartea Plângerii”, iar prima dintre acestea va apărea în primăvara anului 2022. De asemenea, Andrei Ruse colaborează cu pictorul Bogdan Andronic pentru a crea elemente grafice unice, prin care să aducă la viaţă cât mai bine lumea pe care o conturează în trilogie.

    Pentru această trilogie, autorul îşi propune să facă cea mai mare investiţie din piaţa locală de carte, în sensul în care o mare parte din banii pe care îi câştigă îi va investi într-o amplă campanie de promovare. El a subliniat că vrea ca investiţiile în promovare să reprezinte o constantă pentru acest proiect.

    Viaţa unui scriitor nu este una simplă, bogată sau plină de apreciere, iar viaţa unui antreprenor în piaţa de carte este cu atât mai dificilă. Din acest motiv, l-am întrebat pe Andrei Ruse de ce face asta.

    „Am momente uneori când obosesc foarte tare, am cel puţin două-trei momente de burnout pe an, iar pe sfârşitul anului am o zi pe săptămână în care pun capul pe birou şi nu mai ştiu în ce direcţie să o iau, nici nu mai pot să gândesc nimic şi mă întreb şi eu de ce fac chestia asta. Pentru că asta e tot ce îmi dă mie sens vieţii, e partea spirituală fără de care lucrurile nu ar avea sens”.

    „Cartea Blestemelor” va fi publicată în 2022 şi este primul volum din trilogia pregătită de Andrei Ruse

  • Banii europeni pentru transporturi sunt condiţionaţi de Green Deal, iar transportul feroviar este una dintre direcţiile strategice. Poate România să-şi modernizeze reţeaua feroviară din fonduri europene?

    Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung: Viitorul finanţabil e cel în care ai trenuri frecvente şi la viteză medie de peste 100 km pe oră. Un obiectiv-fanion precum 1.000 de kilometri de cale ferată primară modernizată şi electrificată cu alocări trebuie să fie obiectivul strategic al României pe transport în noul PNRR.

    Uniunea Europeană a lansat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, un proiect din care României îi revin aproape 30 de mld. de euro pentru a „înverzi” economia şi pentru a face-o mai rezistentă la viitoarele şocuri. În ceea ce priveşte transportul, Bruxelles-ul a spus răspicat că viitorul nu mai aparţine traficului rutier, iar transportul feroviar este o variantă ecologică şi, mai ales, finanţabilă.

    România are o şansă să îşi modernizeze o parte din reţeaua de transport feroviar, sunt de părere autorii unui studiu al fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care este planul României din cadrul Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă (MRR).

    „Un obiectiv-fanion precum 1.000 de kilometri de cale ferată primară modernizată şi electrificată cu alocări trebuie să fie obiectivul strategic al României pe transport în noul PNRR. Este obiectivul nu doar cel mai corect din punct de vedere al noii economii care apare din transformarea climatică, dar este şi obiectivul cel mai uşor de finanţat din MRR”, scriu autorii studiului „PNRR şi căile ferate: O ocazie istorică pentru a acoperi deficitul de transport durabil în România.”

    Bani europeni pentru transportul feroviar au fost şi în exerciţiile financiare multi-anuale trecute, însă România a modernizat numai 125 de km de cale ferată în 14 an din bani europeni, iar în ultimii 7 ani doar 3 kilometri. Spre comparaţie, Polonia a reabilitat 1.607 km de cale ferată între 2007 şi 2020 din fonduri UE, ultimele două exerciţii financiare multi-anuale ale Uniunii Europene.

    „Conform datelor OECD, la nivel european România alocă de departe cele mai puţine resurse pentru investiţii în sectorul feroviar, fiind semnificativ depăşită de ţări precum Croaţia, Cehia, Polonia, Ungaria, pentru a da doar câteva exemple relevante regional. Acest lucru are impact major asupra calităţii transportului feroviar din România”, notează autorii studiului citat.

    România ere prin PNRR mai mulţi bani pentru infrastructura rutieră decât pentru infrastructura feroviară, iar acest lucru este în dezacord cu Green Deal, pactul ecologic european. Green Deal, programul prin care Uniunea Europeană vrea să ajungă la neutralitate din punctul de vedere al emisiilor de carbon, va fi un reper la care se va v raporta alocarea fondurilor europene, fie ele structurale (fondurile europene clasice), fie cele prin MRR.

    „Noi credem că alternativa mai raţională este abordarea slovenă, care se concentrează mai mult pe feroviar decât pe rutier în strategia de finanţare a infrastructurii cu fonduri europene. Abordarea slovenă este aliniată la Pactul Climatic European, una din reperele la care se vor raporta atât fondurile structurale, cât şi PNRR. Or, acest Pact o spune negru pe alb: prioritatea strategică este accelerarea mutării de la transport convenţional spre transport sustenabil şi inteligent, autostrăzile neîncadrându-se la acest capitol”, mai scriu autorii studiului.

    Infrastructura feroviară din România este subfinanţată şi neadaptată realităţii economice actuale. Este, mai degrabă, corespunzătoare nevoilor economice din anii 70-80 şi este nevoie de investiţii atât în modernizarea şi dezvoltarea căilor ferate, cât şi în platforme din marile centre industriale.

    „Viitorul finanţabil e cel în care ai trenuri frecvente şi la viteză medie de peste 100 km pe oră. Viitorul navetei zilnice văzute de managerii acestor fonduri este o combinaţie de tren, tramvai şi metrou, cu o serioasă componentă de bicicletă la alegere. Mai mult decât atât, marile fluxuri de navetă care blochează toate oraşele mediu-dinamice ale României cereau alocări majore în PNRR pentru expansiunea feroviarului urban şi urban-rural, care să fie legat intermodal şi inteligent de marile zone de aglomeraţie de fabrici şi birouri.”

    Pe lângă investiţia în căile ferate de mare viteză, este nevoie de investiţii în terminale de marfă şi rampe de încărcare a mărfurilor în oraşele în care se află marii exportatori şi marile noduri ale lanţurilor de producţie.

    „Un aspect extrem de problematic al infrastructurii feroviare de mărfuri este că aceasta este în continuare gândită pentru producţia industrială din anii ’70 şi ’80 şi nu au existat investiţii susţinute pentru retehnologizarea şi adaptarea rampelor şi a facilităţilor de descărcare şi încărcare la noile realităţi economice.”

    În cadrul studiului autorii propun mai multe soluţii, care sunt finanţabile prin MRR şi care ar putea fi implementate. Pe lângă modernizarea şi electrificarea a 1.000 de km de cale ferată, proiectele finanţabile mai sunt: digitalizarea feroviarului şi accentul pe intermodalitatea transporturilor; proiecte feroviare care să lege reţeaua TEN-T de sistemele de mobilitate din oraşele mari şi medii; investiţii în mobilitate sustenabilă (feroviarul electrificat este aici de importanţă supremă) pentru navetele din zona rurală şi suburbii spre oraşele mari şi medii; proiecte de cercetare-dezvoltare relevante transportului feroviar, cu accent pe tehnologii de ruptură („disruptive”), cum ar fi Inteligenţa Artificială; programe de achiziţie de material rulant nou, preferabil electric sau cu hidrogen.

     

     

     

     

  • Care sunt cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul

    Timişoara şi Cluj-Napoca au fost nominalizate în top 20 de oraşe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021, într-un clasament realizat de compania britanică de brokeraj şi consultanţă DOT Zinc.

    Specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an.

    Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total. În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte.

    Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.

    „Oraşul are o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de zone verzi care îmbunătăţesc calitatea aerului. De asemenea, oamenii din Valencia se bucură de multe ore de expunere la soare pe an, ceea ce contribuie la starea de sănătate”, notează Salman Haqqi, specialist în cadrul DOT Zinc.

    Situate pe locurile 15, respectiv 16, oraşele Timişoara şi Cluj-Napoca au obţinut scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte, situându-se în faţa unor oraşe precum Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga şi Oslo.

  • Cele două oraşe din România care au luat faţa marilor capitale ale lumii, precum Londra şi Paris, şi au lăsat în urmă Bucureştiul

    Timişoara şi Cluj-Napoca au fost nominalizate în top 20 de oraşe din lume în care se poate trăi sănătos în 2021, într-un clasament realizat de compania britanică de brokeraj şi consultanţă DOT Zinc.

    Specialiştii companiei au analizat o multitudine de factori, printre care rata obezităţii, durata de viaţă, criminalitatea, poluarea, serviciile medicale, costul unui kilogram de mere, siguranţa cetăţeanului, precum şi numărul de ore de expunere la soare într-un an.

    Fiecăruia dintre aceste aspecte i-a fost atribuit un scor în baza metodologiei autorilor, care a condus către un scor total. În topul de la începutul anului 2021, pe locul întâi se situează oraşul Valencia din Spania, cu un punctaj total de 2318 puncte.

    Valencia a fost nominalizat drept principalul oraş în care se poate trăi sănătos, iar autorii topului notează că este vorba despre un cumul de factori.

    „Oraşul are o climă ideală. Nu este nici prea cald, nici prea frig şi este împânzit de zone verzi care îmbunătăţesc calitatea aerului. De asemenea, oamenii din Valencia se bucură de multe ore de expunere la soare pe an, ceea ce contribuie la starea de sănătate”, notează Salman Haqqi, specialist în cadrul DOT Zinc.

    Situate pe locurile 15, respectiv 16, oraşele Timişoara şi Cluj-Napoca au obţinut scoruri totale de 1932, respectiv 1925 de puncte, situându-se în faţa unor oraşe precum Helsinki, Copenhaga, Munchen, Praga şi Oslo.

  • Cel mai vechi restaurant al lumii, faţă în faţă cu pandemia

    „Când am închis restaurantul din cauza pandemiei am fost devastaţi fiindcă nu a fost închis niciodată, nici în perioada Războiului Civil spaniol, când era administrat de bunicul meu”, a spus Antonio González, general manager al Botin pentru The New York Times.

    De-a lungul secolelor, mai mulţi autori cunoscuţi au luat cina acolo, printre care Ernest Hemingway şi F. Scott Fitzgerald. De altfel, Hemingway a şi scris despre acest restaurant în romanul „Soarele răsare (sau Fiesta)”. Restaurantul a fost redeschis pe 1 iulie şi, dacă în vremurile normale servea 600 de clienţi zilnic, acum a ajuns să servească 60 de clienţi pe zi. Gonzalez nu este însă descurajat şi spune că „de-abia aştept să trecem de această criză şi să devenim mai puternici şi mai buni decât înainte. Este o oportunitate fantastică să reflectăm şi să îmbunătăţim tot ce putem”.

  • Cu cartea la distanţă

    Unora dintre americanii blocaţi în casă le-a venit astfel ideea de a ţine cluburi de carte online, prin intermediul aplicaţiilor de videoconferinţă ca Zoom. Un asemenea club este Quarantine Book Club, prin intermediul căruia autorii pot ajunge la publicul izolat. Cei care doresc să participe la clubul de carte trebuie să plătească o mică taxă şi să aleagă autorul cu care să se întâlnească în mediul virtual. Scriitorii sunt deja interesaţi, dat fiind că au trebuit să-şi anuleze turneele de promovare. Alte cluburi de carte pur şi simplu s-au mutat online, cum ar fi cele de tipul Silent Book Club, unde oamenii se întâlneau în cafenele să citească împreună, fiecare cu cartea lui.

  • Cazul Caracal, un mister adâncit: Manevra lui Ghorghe Dincă: Acoperirea adevăraţilor autori

    Presupusul complice al lui Gheorghe Dincă este arestat preventiv pentru 30 de zile

    Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis cererea procurorilor DIICOT şi au dispus arestarea preventivă a lui Ştefan Risipiţeanu, acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu în casa lui Gheorghe Dincă.

    Ştefan Risipiţeanu va fi arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor. Acesta este acuzat că ar fi violat-o pe Luiza Melencu atunci când era sechestrată în casa lui Gheorghe Dincă.

    Înainte de pronunţare, avocatul bărbatului, Valentin Vladu, a declarat că nu sunt probe suficiente împotriva clientului său şi, dacă se va dispune arestul preventiv, decizia va fi contestată.

    Giorgiana Hosu, adjunctul DIICOT, a anunţat, miercuri, că a fost reţinut un bărbat în vârstă de 46 de ani, pentru că a violat-o pe Luiza Melencu atunci când fata era în casa lui Gheorghe Dincă. Atât cel reţinut, cât şi Dincă, ar fi violat-o pe tânără, anunţă DIICOT.

    Tonel Pop spune că Gheorghe Dincă i-a ameninţat familia cu violul

    Tonel Pop, avocatul familiei Melencu, acuză faptul că Gheorghe Dincă i-a ameninţat familia în timpul audierilor de luni, în prezenţa procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor.Avocatul lui Dincă spune că Pop a înţeles eronat, iar clientul său a reproşat că s-a spus în spaţiul public că şi-a violat fiica.

    Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că el şi colega sa, au fost ameninţaţi de Gheorghe Dincă în timpul audierilor de luni, în prezenţa poliţiştilor şi procurorilor. Tonel Pop afirmă chiar că Dincă s-a ridicat ameninţător şi s-a dus către el, spunându-i: „Şobolan, te termin”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info