Tag: Automobile Dacia

  • Christophe Dridi, şeful Dacia, anunţă cum va arăta viitorul brandului auto românesc: Vom avea în gamă modele hibride şi electrice

    Dacia va implementa alături de Re­nault „electrificarea“ gamei în pe­rioa­da următoare şi pentru prima dată un director al mărcii vorbeşte şi de versiuni hibride, nu doar de ma­şini electrice.

    „La Dacia vom avea hibride şi vom avea ma­şini electrice cu sigu­ran­ţă. Întrebarea este când, nu dacă. Acum în aceasta fază, chiar dacă am şti data, tot nu am pu­tea comu­nica aceas­tă in­for­maţie. Avem hibride la Re­nault. Clio V proas­păt lan­sat va avea o versiune hi­bri­dă. Atunci când plat­formele sunt si­milare sau co­mune, este uşor să co­piezi tehnologie de la un model la al­tul“, a declarat Chris­tophe Dridi, pre­şe­dintele şi direc­torul general al Automobile Dacia. Dacă în urmă cu 15 ani când Renault a lansat Logan modelele Dacia primeau motorizări „amortizate“, în prezent maşinile pro­duse sub brandul românesc sunt echipate cu cele mai noi propulsoare, inclusiv cu motorul de 1,33 litri dez­voltat de Renault alături de Mer­cedes-Benz, sau noul 1,0 TCe dezvoltat alături de Nissan.

    Dacia va accelera pro­cesul de imple­men­tare a moto­ri­zărilor de nouă gene­ra­ţie, în condiţiile în care la nivel de grup, con­structorii auto vor fi obligaţi să se înca­dre­ze într-o medie a emi­siilor de 95 de grame de dioxid de carbon per kilo­metru din 2021. Spre comparaţie, în prezent media europeană este de circa 120g/CO2 per km.

    Pentru a respecta limita de dioxid de carbon, Renault a lansat în acest an cea de-a cincea generaţie a modelului de clasă mică Clio într-o versiune hibridă, în timp ce noul Captur, SUV-ul mic al mărcii şi Megane, modelul compact, vor veni în versiuni plug-in hybrid – hibride care pot fi alimentate cu energie electrică şi de la priză.

  • Antoine Doucerain, fost director general / Automobile Dacia şi Group Renault România: “Dacia trebuie să-şi păstreze ADN-ul şi în viitor – maşini atractive, de calitate, la cel mai bun preţ. Este foarte important de păstrat modelul de business”

    Carte de vizită
    ¶ Antoine Doucerain a fost al cincilea director francez al Dacia de la privatizarea din 1999
    ¶ El s-a alăturat Grupului Renault în 1993, în cadrul Direcţiei de Inginerie Logistică
    ¶ În 2012, a mers în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa
    ¶ În septembrie a anunţat că părăseşte conducerea Automobile Dacia şi pe cea a Group Renault România; interimatul va fi asigurat de Jérome Olive, cel care a mai condus Automobile Dacia între 2010 şi 2013
    ¶ Automobile Dacia a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 23,1 mld. lei (5,1 mld. euro), consolidându-şi poziţia de cea mai mare companie din România după cifra de afaceri

  • Se schimbă conducerea la Automobile Dacia. Cine va conduce uzina de la 1 ianuarie

    În ultimii doi ani, Christophe Dridi a fost director executiv al Uzinei Vehicule Dacia şi membru în comitetul de management al companiei. Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni va fi condusă, de la aceeaşi dată, de Miguel Oliver, în prezent director Calitate la uzina Renault Palencia (Spania). Acesta va fi responsabil de activitatea de producţie a modelelor Dacia din gama Global Access.
     
    „Aniversăm anul acesta 50 de ani de Dacia şi, în curând, 20 de ani de când Groupe Renault este în România. Este un mare privilegiu să mă alătur celor peste 17 700 de angajaţi care au făcut posibile aceste realizări de-a lungul timpului, prin profesionalismul şi talentul lor în fiecare dintre activităţile care compun construcţia unei maşini: de la studiul clientului şi până la post-vânzare
     
    . Groupe Renault România este nu doar o companie care reuşeşte prin produsele pe care le oferă clienţilor din 44 de ţări ale lumii, ci şi un model de business de neegalat până în prezent. Am încredere în toate echipele de la Bucureşti, Titu, Mioveni, Piteşti şi Oarja că vom continua această dinamică şi vom răspunde cu aceeaşi exigenţă angajamentului luat faţă de fiecare client. Totodată este esenţial să ne menţinem competitivi într-o industrie în permanentă transformare la nivel mondial. În 2019 inaugurăm Renault Bucharest Connected, un sediu unic pentru angajaţii din Bucureşti. Este un proiect de management care arată mai mult ca niciodată că suntem orientaţi către viitor”, a declarat Christophe Dridi.
     
  • Cele mai mari companii din Europa Centrală şi de Est – România în top 15

    Polonia a atras de cinci ori mai multe venituri decât România, situându-se pe primul loc cu compania PKN Orlen, business ajuns la afaceri de 22,8 miliarde de euro în 2017.

    „Când a venit criza, în 2008, companiile care au fost legate doar de piaţa din România au luat în plin toate efectele negative. Dacă ar fi avut expunere şi în Polonia, o piaţă care nu a suportat criza la acelaşi nivel, ar fi avut doi piloni pe care să se susţină“, a spus Eugen Anicescu, country manager al Coface România.
  • Demisie surprinzătoare la cea mai mare companie din România: Antoine Doucerain renunţă la poziţia de director general al Automobile Dacia după numai 6 luni

    Nicolas Maure este aşteptat astăzi la Bucureşti pentru a evalua situaţia. Maure este directorul Renault pentru regiunea Eurasia. 

     
    Antoine Doucerain părăseşte conducerea Automobile Dacia şI pe cea a Group Renault România la şase luni de la venirea sa în România. Potrivit datelor din piaţă, decizia are în spate motive personale. 
    Jerome Olive, Alliance Regional SVP – Manufacturing, Supply Chain & Process Engineering pentru regiunea Eurasia, revine din această lună în România ca director general interimar al Automobile Dacia. Acesta va asigura conducerea până la o nouă numire a francezilor. Este pentru prima dată când un director al Dacia pleacă după numai câteva luni. Jerome Olive a mai deţinut funcţia de director general al Dacia între 2010 şi 2013.
     
    El este directorul sub care Dacia s-a transformat dintr-un brand low-cost într-unul „best value” care oferă o echipare bogată, dar cu un preţ sub al concurenţei. De asemenea, sub mandatul său Dacia a lansat modelel Duster, Lodgy, Dokker, dar şi noile generaţii ale Logan şi Sandero.
     
  • Iohannis dă o nouă palmă guvernului: Infrastructura e doar la nivel declarativ. 15 km de autostradă într-un an, ridicol de puţin

    “Vă invit pe dvs să vă îndreptaţi atenţia către sectorul românesc de IT care se poate afla în avangarda inovării, însă pentru a putea fructifica în mod eficient metodele tehnologice, înainte de toate trebuie să oferim echilibru, să construim autostrăzile de care avem nevoie în mai puţini ani, nu în decenii, cum se prefigurează de ritmul de melc de până acum.

    În programele guvernamentale infrastructura a fost doar la nivel declarativ şi nu vorbesc doar de ultimii guvernanţi. Dezvoltarea infrastructurii este chiar cheia prosperităţii, iar lipsa e autostrăzi este reclamată deopotrivă de economişti şi cetăţeni. Românii recurg la proteste pentru a atrage atenţia acestor probleme acute. În afară de hărţi colorate şi planuri frumoase lumea se uită şi la rezultate, iar cei 15 km de autostrada daţi în ultimul an şi jumătate înseamnă ridicol de puţin”, a declarat Klaus Iohannis, la Piteşti.

    Aflat în vizită la uzina Automobile Dacia S.A., preşedintele a mai spus că industria auto reprezintă peste un sfert din exportul României, dar pentru o bună funcţionare e nevoie de strategii pe termen lung.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vestea anului: Ford România se pregăteşte să depăşească Automobile Dacia. Americanii aduc un al doilea model la Craiova şi vor urca spre 300.000 de maşini asamblate anual

    Ford România, cel de-al doilea constructor auto de pe piaţa locală, va lansa în producţie la Craiova un al doilea model, începând cu 2019, la 11 ani de la preluarea uzinei. Odată cu lansarea celui de-al doilea automobil, producţia va înregistra un salt puternic, urcând spre o cadenţă similară cu cea de la Mioveni – adică o maşină ieşită de pe bandă în mai puţin de un minut şi un volum anual de 300.000 de unităţi, adică exact cât este în acest moment şi capacitatea instalată a uzinei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Automobile Dacia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri în creştere cu 11,45%, la 5,1 mld euro

    Rezultatul înainte de impozit s-a ridicat la 550,5 milioane lei (120,5 milioane de euro), în creştere cu 9% faţă de 2016, a precizat Bocşariu. „În 2017, profitul din exploatare a urmat tendinţa cifrei de afaceri, fiind cu 57 milioane de lei mai mare decât cel din 2016, deci creşterea de business explică în cea mai mare parte această evoluţie favorabilă” a spus directorul.

    Contribuţia vânzărilor de autovehicule şi de componente auto la realizarea cifrei de afaceri a fost de 92% din totalul cifrei de afaceri, în creştere faţă de anul 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai mare companie din România: Dacia a apăsat pedala de acceleraţie şi a urcat cu 11,4%, la un business de 5,07 mld. euro în 2017

    În ceea ce priveşte profitul, acesta a urcat cu aproape 18% la 539 mil. lei de 456 mil. lei.
     
    În total, uzina Dacia de la Mioveni a înregistrat în primele trei luni ale acestui an o creştere a producţiei de 2% faţă de perioada similară a anului trecut, la un total de aproape 85.400 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
     
    În total, producţia din primele trei luni ale anului are o valoare de piaţă de aproape 1,3 mld. euro dacă se ia în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro cu TVA.
     
  • Al şaptelea director din era Renault la Dacia

    Antoine Doucerain va prelua de la 1 mai funcţia de director general al Automobile Dacia şi Group Renault România de la Yves Caracatzanis, devenind astfel cel de-al cincilea francez care vine la conducerea uzinei din Mioveni de la privatizarea acesteia, în 1999.

    Noul director îi va fi subordonat lui Nicolas Maure, director de operaţiuni la Groupe Renault pentru regiunea Eurasia, din care face parte şi România. Nicolas Maure a condus Automobile Dacia şi Group Renault România între 2014 şi 2016, când a plecat pentru a conduce gigantul AvtoVaz din Rusia, unde se produc modelele Lada, Datsun şi Renault. Acelaşi traseu pare să urmeze şi Yves Caracatzanis, actualul director general al Dacia şi al Renault România, care a fost numit preşedinte-director general al AvtoVAZ, începând cu 1 iunie 2018, a anunţat Alliance Rostec BV. Sub mandatul său a fost lansat noul Duster, cel mai avansat automobil produs vreodată la Mioveni. Odată cu această lansare, marca Dacia ”a depăşit recorduri istorice de vânzări în Europa“, a comentat Nicolas Maure, director de operaţiuni la Groupe Renault pentru regiunea Eurasia. Antoine Doucerain s-a alăturat Renault în 1993, în cadrul Direcţiei de Inginerie Logistică; şi-a continuat cariera în producţie, mai întâi la uzina din Douai, unde a ocupat succesiv posturile de şef departament montaj, director  tehnic, director adjunct fabricaţie. În 2010, a fost numit director al uzinei din Maubeuge, unde a asigurat lansarea Kangoo ZE şi pregătirea modelului Citan pentru Daimler. În 2012, a mers în Brazilia pentru a coordona crearea unei noi uzine Nissan şi începerea producţiei modelelor Micra şi Versa. În mai 2015, s-a întors în Franţa şi a ocupat funcţia de director industrial, asigurând coordonarea a opt uzine ale Renault (Polul Industrial Vest) cu un nivel ridicat de performanţă.

    Ultimii doi directori ai Automobile Dacia au avut mandate de câte doi ani  Nicolas Maure şi Yves Caracatzanis, în timp ce mandatele cele mai lungi le-au avut François Fourmont (6 ani) şi Jerome Olive (4 ani).

    Automobile Dacia este în prezent cea mai mare companie din România după cifra de afaceri, cu un business de 20,7 mld. lei (4,6 mld. euro) în 2016, în creştere cu 8,3% faţă de anul precedent, potrivit datelor companiei. De asemenea, suma afacerilor grupului francez Renault a urcat în 2016 la 5,1 miliarde de euro pe toate companiile pe care le deţine în România, fiind pentru prima dată când francezii depăşesc acest prag. Alături de furnizorii săi de componente, Dacia reprezintă circa 3% din PIB şi 10% din exporturile ţării.


    Cine a condus Dacia după privatizare

    1999-2002

    Constantin Stroe

    Sub mandatul său a fost lansată SupeRNova, cu transmisie şi motor Renault. Este singurul manager român păstrat la conducerea unei companii privatizate pe un mandat pe mai mulţi ani. El a pus bazele reţelei de furnizori ai Dacia şi industriei auto româneşti, industrie de 23 mld. euro în prezent şi în care lucrează 250.000 de oameni.

    2002-2003

    Christiane Esteve
    Sub mandatul său a fost lansată Solenza, venind cu elemente ce se vor regăsi ulterior pe Logan.

    2003-2009

    François Fourmont
    A început revoluţia de la Mioveni, mandatul său marcând cea mai puternică transformare pentru marca Dacia şi uzina de la Mioveni. Tot el a pregătit SUV-ul Duster. Sub mandatul său au fost lansate: Logan, Logan MCV, Logan Pick-up, Logan Van, Sandero.

    2009-2014

    JÉrôme Olive
    A dus Dacia la următorul nivel cu noile Duster, Logan II, Sandero II.

    2014-2016

    Nicolas Maure
    În timpul mandatului său a început robotizarea uzinei Dacia, care a plecat de la 5% în 2015 şi ar urma să ajungă la 20% în 2020.

    2016-2018

    Yves Caracatzanis
    Sub mandatul său, Dacia s-a îndepărtat tot mai mult de conceptul de low-cost, prin lansări ca Duster II, Logan II şi Sandero II facelift.

    2018

    Antoine Doucerain
    El va avea misiunea de a duce robotizarea la 20% spre 2020 şi de a pregăti uzina pentru Logan III, Sandero III; cu alte cuvinte, la Mioveni (Argeş) vor ajunge tot mai multe caracteristici ale Renault. Tot sub mandatul lui însă cel mai probabil uzina Tanger din Maroc, unde deja se produc Lodgy, Dokker, Sandero, Logan şi Logan MCV, va depăşi ca producţie şi capacitate instalată uzina din România. Totuşi, în Maroc nu se va produce noul Duster, vârful de lance al Automobile Dacia.