Tag: autobuz

  • Plouă în autobuzele noi cumpărate de Primăria Craiova: „Au montat automate pentru şampoane”

    Călătorii care au circulat, miercuri, cu autobuzele noi cumpărate de Primărie din Turcia s-au plâns că „au făcut duş” fără voia lor. Unii dintre ei au filmat cum din plafonul unui autobuz curgeau şiroaie de apă, iar imaginile au fost postate pe Facebook.

    În imagini se vede cum prin plafonul unui autobuz nou curge apa.

    Călătorii, dar şi internauţii au postat zeci de comentarii.

    Mulţi sunt indignaţi de achiziţia făcută de autorităţi, alţii fac haz de necaz.

    „Şi în autobuzele noi plouă mai rău decât în cele vechi…”, scrie autorul postării.

    „Au montat automate pentru şampoane, alea alea, păi pentru ce crezi?”, scrie unul dintre internauţi.

    „Pun la vară smoală pe acoperiş”, scrie altcineva.

    „Afacere bună…pentru şmecheri”, a comentat un alt internaut.

    Reprezentanţii Primăriei Craiova au anunţat că scurgerea de apă provenea de la aparatul de aer condiţionat.

    „Autobuzul care a prezentat, în această dimineaţă, scurgeri de apă, a fost imediat retras de pe traseu şi dus la baza RAT pentru verificări. S-a constatat că scurgerea de apă provenea de la aparatul de aer condiţionat. S-a procedat imediat la remedierea deficienţei constatate apărute în urma exploatării, urmând ca autobuzul să reintre pe traseu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Marina Andronache.

    Primăria Craiova a cumpărat, prin programul de finanţare BERD, 38 de autobuze noi, fabricate în Turcia, pentru care a plătit peste 32 de milioane de lei. Primele 10 autobuze noi au ajuns în Craiova în decembrie 2019, dar au fost introduce pe traseu la începutul acestui an.

  • Autobuzul biscuiţilor

    Găsită într-un dulap de bucătărie din casa unui cuplu de pensionari din Nottingham care se pregăteau să se mute, cutia, uitată pe un raft vreme de 25 de ani, a fost dusă la o evaluare la un eveniment special dedicat antichităţilor. Acolo s-a aflat că aceasta, produsă în anii ’20 de compania Huntley and Palmers şi având forma unui autobuz supraetajat londonez, s-ar putea vinde la licitaţie cu suma de 1.500 de lire sterline, mai ales că mai are şi ambalajul de carton în care se vindea la vremea ei.

    Mai mult, autobuzul în miniatură este dotat şi cu un mecanism cu cheiţă ca să se poată mişca, acesta, consideră experţii, putând fi reparat. Cutii similare de biscuiţi s-au vândut la licitaţii şi cu sume de câteva zeci de mii de dolari.  

  • Primul oraş din România care va avea autobuz autonom, fără şofer, în următorul an

    Cluj-Napoca va fi primul oraş din România care va avea în circulaţie un autobuz autonom, fără şofer, în cadrul unui proiect pilot derulat de primărie în colaborare cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).

    Primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, că autobuzul autonom va deservi zona centrală, fiind un model preluat din alte oraşe europene.

    „Am declanşat un proiect pilot la Cluj care înseamnă confirmarea brandului de oraş al inovării, inteligenţei artificiale, al dezvoltării, cercetării şi IT-ului, referitor la punerea în circulaţie, cu titlu experimental, a unui autobuz autonom, fără şofer, după modelul care există în marile oraşe europene. Acest autobuz va deservi ca arie de circulaţie zona centrală, pentru a arăta că acest oraş susţine dimensiunea modernă, susţine inovarea şi inteligenţa artificială, pe care nu o vom putea evita. Va un mijloc de mobilitate a viitorului acest transport autonom şi sper ca anul viitor să îl vedem pe străzile Clujului”, a spus Boc.

    Proiectul pilot al autobuzului autonom este derulat în colaborare cu UTCN.

    „Cluj-Napoca îşi doreşte să dea, încă o dată, tonul în România în ceea ce priveşte transportul public, după ce a fost primul oraş care a introdus în circulaţie autobuzele electrice. Ne propunem ca întreaga flotă de transport în comun a Clujului să devină în următorii ani una ecologică, nepoluantă”, a subliniat Emil Boc.

    Autobuze autonome, cu o capacitate de maximum 12 pasageri, au fost introduse în oraşe precum Paris sau Viena.

  • Incident GRAV la Viena: Testele cu un autobuz fără şofer, oprite după ce un pieton a fost lovit

    Autorităţile de transport din Viena au suspendat orice teste până vor fi gata rezultatele anchetei.

    În oraş erau testate două autobuze autonome, într-un program care a început pe 6 iunie. Institutul pentru Tehnologie din Austria şi compania Siemens sunt de asemenea, participanţi la program.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Oraşul care iubeşte foarte mult albinele. Acoperă sute de staţii de autobuz cu vegetaţie

    Acoperişurile a sute de staţii de autobuz au fost acoperite cu plante într-un oraş din Olanda, potrivit The Independent. Potrivit articolului, 316 de staţii de autobuz din Utrecht au beneficiat de o astfel de renovare.

    Aceste plante susţin atât biodiversitatea, de care beneficiază mai ales albinele şi bondarii, dar ajută de asemenea la capturarea prafului şi apei de ploaie.Acoperişurile sunt îngrijite de muncitori care conduc maşini electrice, iar staţiile de autobuz beneficiază şi de dotare cu lumini eficiente energetic, precum şi de bănci din bambus.

    Acestea sunt însă doar câteva dintre măsurile pe care oraşul Utrecht le-a introdus pentru îmbunătăţirea calităţii aerului.Oraşul şi-a propus să introducă 55 de autobuze electrice noi până la finalul anului şi au ca obiectiv „un transport public 100% verde” până în 2028.

    Electricitatea folosită pentru a oferi energie autobuzelor va proveni direct de la morile de vânt olandeze.Utrecht are de asemenea o schemă de ajutorare care permite rezidenţilor să aplice pentru finanţarea transformării propriilor acoperişuri în acoperişuri verzi.

  • Minivacanţa de Paşti 2019 şi 1 Mai la mare. Autobuzele turistice funcţionează pentru turişti

    Prin realizarea acestui traseu – CiTy Tour – s-a dorit promovarea unor obiective turistice mai puţin cunoscute sau admirate de turiştii care petrec vacanţa în Constanţa, între care Farul şi Farul Genovez, dar şi Portul Constanţa, unde pot fi văzute Silozurile Anghel Saligny, Gara şi Bursa Maritimă sau Cuibul Reginei.

    Astfel, traseul autobuzelor etajate va fi Gara CFR – Piaţa Far – Poarta 5 – Silozurile Saligny (incinta Port) – Cuibul Reginei (incinta Port) – Portul Turistic Tomis – bd. Elisabeta – str. Termele Romane – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Bătrân – bd. Mamaia până la Tabăra Turist (Hotel Caraiman) din Staţiunea Mamaia şi retur.

    „Autobuzele CiTy Tour includ în ruta lor 100 de obiective turistice importante din oraşul Constanţa şi din staţiunea Mamaia: Silozurile Anghel Saligny, Vechea Bursă Maritimă, Gara maritimă, Cuibul Reginei, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Edificiul roman cu mozaic, Moscheea Carol I, Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Portul turistic Tomis, Delfinariu, Satul de Vacanţă, Cazinoul din Mamaia şi altele, pe care vă invităm să le descoperiţi”, spun reprezentanţii societăţii de transport din Constanţa.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul care a ucis 5 oameni într-o staţie de autobuz din Brăila a fost eliberat după nici 3 ani

    Marius Negoiţă, în vârstă de 29 de ani, a fost eliberat în februarie 2019 de Judecătoria Brăila, informează obiectivbr.ro.

    “Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Negoiţă Marius. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului.”
     
    Presa locală relatează că eliberarea acestuia a fost semnalată de un localnic după ce l-a văzut pe stradă.
     
    Vestea că Negoiţă a fost eliberat condiţionat după nici 3 ani a stârnit revoltă în rândul rudelor victimelor. Bărbatul a primit iniţial o sentinţă de 5 ani, redusă apoi la 4 ani pentru că a fost scăzută perioada în care a fost în arest la domiciliu.
     
    Practic, bărbatul a ispăşit în spatele gratiilor mai puţin de 3 ani de închisoare: doi ani în după gratii (februarie 2017-februarie 2019) şi aproape 10 luni în arest la domiciliu şi arest preventiv (aprilie 2016-februarie 2017). 
     
    “Nu mi se pare ceva normal, i s-a dat puţin şi nici măcar atât nu a făcut. Cum a putut Judecătoria să îl elibereze condiţionat…este un criminal…cum îl pot vedea eu pe stradă fericit când ştiu că mi-a omorât mama, fiinta ce o iubeam cel mai mult…justiţia e oarbă şi nedreaptă… ar trebui închis, nu eliberat…a omorât oameni…Şi el e liber acum….Nu este drept. Ar trebui închis din nou”, a spus revoltată fiica Mirelei Iosub, o femeie de 41 de ani, victimă a accidentului.
     
    În aprilie 2016, bărbatul conducea cu viteză foarte mare pe un bulevard din Brăila. A vrut să evite un alt vehicul şi a tras de volan, iar maşina sa a intrat în forţă într-o staţie de autobuz în care se aflau cinci oameni.
     
    Persoanele care şi-au pierdut viaţa în accident sunt patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 37 şi 41 de ani.
  • Staţii de autobuz ca în Dubai, într-o comună din Prahova; oamenii se plâng de calitatea maşinilor | FOTO

    Primarul comunei Brazi, Leonaş Radu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că au fost montate 11 staţii de autobuz, după modelul celor din Dubai, dar acestea nu sunt încă funcţionale.

    „Sunt 11 staţii de autobuz în total. Nu e făcută recepţia. Aşteptăm să montăm contorul de energie electrică şi vor fi funcţionale”, a declarat Leonaş Radu.

    Acesta a precizat că staţiile sunt ultramoderne, au aer condiţionat pentru vară, dar şi calorifere pentru ca oamenilor să nu le fie frig iarna.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Singurul oraş din România unde un bilet de autobuz este valabil 120 de minute pe toate liniile!

    Acestea pot fi folosite pe mai multe trasee, în tot acest interval de timp, cu condiţia ca utilizatorul să îşi încheie călătoria în cele 120 de minute.

    Timpul se calculează începând din momentul compostării (achiziţionării, în cazul biletelor online, procurate prin intermediul aplicaţiei 24pay) în primul mijloc de transport folosit. Nu este necesară o nouă compostare în intervalul de 120 de minute.

    Concret, biletele sunt valabile în perioada de timp dată, pe mai multe trasee, iar nu pentru călătorii din punctul A în punctul B. Dacă o persoană din mijlocul de transport nu a ajuns la ultima destinaţie pe care şi-a stabilit-o, dar valabilitatea biletului compostat/procurat online a expirat, aceasta este nevoită să utilizeze un titlu de călătorie nou.

    Setul de bilete nu este încadrat în categoria celor valabile 120 de minute, acestea putând fi folosite doar în mijlocul de transport în care au fost compostate.Biletele pentru elevi şi studenţi sunt cu preţ redus cu 50%, ca şi până acum.

    Titlurile de călătorie în valoare de 2 lei şi 4 lei, respectiv 1 şi 2 lei (pentru elevi şi studenţi) mai pot fi folosite până pe 30 septembrie 2018.

    Noul sistem de tarifare are scopul de a atrage un număr cât mai mare de călători frecvenţi cu mijloacele de transport în comun, în sensul în care aceştia să se obişnuiască să îşi procure în mod regulat abonament unic. Considerăm că, datorită modului în care a fost conceput sistemul tarifar, călătoriile ajung să coste, în realitate, mai puţin decât înainte. Aşadar, utilizatorii transportului public pot călători mai mult cu mai puţini bani.

    În acest fel, călătorii nu mai sunt nevoiţi să composteze câte un bilet în fiecare mijloc de transport în care urcă, ci pot utiliza acel titlu de călătorie şi pe alte trasee, întrucât acesta este valabil 120 de minute de la momentul validării. Principala condiţie, călătorii să nu depăşească intervalul dat. Până acum, preţul de 2 lei al biletului era calculat pentru fiecare călătorie în parte. Dacă o persoană dorea să facă două, trei transbordări, plătea 4 lei, respectiv 6 lei. Astfel, pot fi observate cu uşurinţă avantajele noului tip de bilet, care poate fi folosit, într-o zonă, 120 de minute, cu doar 2,5 lei.

    În ceea ce priveşte abonamentul unic, şi acesta oferă numeroase avantaje. De exemplu, un abonament în valoare de 80 de lei, pentru zona 1, poate fi folosit fără limită, pe toate traseele. Înainte de 1 iulie 2017, un abonament pe doar două linii avea un tarif de 87 de lei.