Tag: Atrium

  • Retailerii din Militari Shopping Center au vândut anul trecut de 25 milioane euro, cu 15% mai mult

    “Scăderea veniturilor din chirii a avut la bază dificultăţile companiei de bricolaj chiriaş în proiect (Praktiker, care a fost vândut de grupul german cu acelaşi nume către omul de afaceri turc Omer Susli, n.r.), şi restructurarea proiectului care a fost finalizată în trimestrul al doilea, compensată de indexarea chiriilor şi de noi chiriaşi”, se arată în raportul financiar al companiei, controlată de grupul israelian Gazit Globe.

    Veniturile brute au scăzut cu 12,5%, de la 7,24 milioane de euro la 6,34 milioane de euro, a anunţat compania.

    Anul trecut proiectul a fost extins de la o suprafaţă închiriabilă de 53.400 metri pătraţi la 54.100 metri pătraţi, astfel că valoarea de piaţă a Militari Shopping Center a crescut la 70,7 milioane de euro comparativ cu 65,2 milioane de euro în 2013, respectiv cu 8,4%. Rata de ocupare a proiectului este de 91,7%, faţă de 88,7% cu un an înainte. Randamentul centrului comercial este estimat la 8,8%, în scădere de la 9,1%.

    Compania a atras anul trecut trei mari chiriaşi, respectiv H&M, KFC, Adidas, dar şi Maxi Toys, unul dintre cei mai mari retaileri de jucării din Europa.

    Venturile nete obţinute în România reprezintă 2,9% din totalul încasărilor din închirierea celor 153 de proprietăţi pe care Atrium le deţine în mai multe ţări, cu o valoare estimată la 2,6 miliarde de euro. În plus, compania deţine terenuri pentru dezvoltare în valoare de 365 milioane de euro.

    Atrium European Real Estate a achiziţionat în 2004 prima fază a proiectului din Militari, dezvoltat de compania belgiană Liebrecht&wooD. Pentru extindere, finalizată în martie 2009, compania a anunţat că a alocat 67 milioane euro. Cel mai mare acţionar al Atrium European Real Estate este grupul de investitori israelieni Gazit Globe, în timp ce Apollo Global Real Estate, deţine o participaţie de 14%. Gazit Globe a anunţat la începutul anului că vrea să preia şi acţiunile Apollo.

    Atrium European Real Estate operează în mai multe ţări din regiune, în principal în Polonia, Cehia, Slovacia, Rusia, Ungaria şi România.

  • Veniturile Militari Shopping Center, afectate de dificultăţile de la Praktiker

    “Scăderea veniturilor din închiriere în Polonia şi România s-au datorat în principal dificultăţilor cu care s-au confruntat chiriaşii din domeniul do-it-yourself, precum şi includerii în activele pentru care s-au raportat veniturile şi a unor centre comerciale care urmează să fie restructurate”, se arată în raportul trimestrial al companiei.

    Grupul german Praktiker a intrat anul trecut în insolvenţă, în condiţiile în care în ultimii ani s-a confruntat cu dificultăţi. În acest an, Praktiker a vândut operaţiunile de pe piaţa locală firmei Search Chemicals, înregistrată în Constanţa, deţinută de omul de afaceri turc Omer Susli.

    Omul de afaceri a declarat după preluarea celor 27 de magazine Praktiker, majoritatea funcţionând în spaţii închiriate, că toate contractele vor fi renegociate.

    Veniturile brute ale Militari Shopping Center au scăzut cu 16% de la 1,85 milioane de euro la 1,55 milioane de euro, a anunţat compania.

    Valoarea de piaţă a Militari Shopping Center, cu o suprafaţă închiriabilă de 54.100 metri pătraţi a scăzut în primul trimestru cu 253.000 euro, la 65,2 milioane de euro, se arată în raportul financiar al companiei. Randamentul centrului comercial este estimat la 9,1%, în stagnare, iar gradul de ocupare este de 100%.

    Atrium European Real Estate a achiziţionat în 2004 prima fază a proiectului din Militari, dezvoltat de compania belgiană Liebrecht&wooD. Pentru extindere, finalizată în martie 2009, compania a anunţat că a alocat 67 milioane euro.

    Compania mai deţine în România terenuri în Arad şi Constanţa, unde intenţiona să dezvolte parcuri de retail.

    Atrium European Real Estate operează în mai multe ţări din regiune, în principal Polonia, Cehia, Slovacia, Rusia, Ungaria şi România, unde deţine 153 de active, cu o suprafaţă de 1,3 milioane de metri pătraţi, evaluate la aproape 2,5 miliarde de euro.

  • Investitiile in malluri, mai mari decat cele in fabrici sau in centrul Renault de la Titu

    Sun Plaza si Cocor in Bucuresti, Atrium Center la Arad, primul
    parc comercial din Severin si primul mall din Baia Mare, Gold
    Plaza, a carui inaugurare este programata pentru 4 noiembrie,
    reprezinta noutatile anului pe piata centrelor comerciale.

    De partea cealalta, fabrica Procter & Gamble din Urlati a
    costat 100 de milioane de dolari, mai putin decat mallul din Baia
    Mare, in timp ce Renault a investit pana acum in centrul de testare
    de la Titu mai putin decat au alocat austriecii de la Sparkassen
    pentru mallul Sun Plaza din Bucuresti.

    Detalii pe
    www.zf.ro
    .

  • Batalia mall-urilor face primele victime

    Michael Israeli era foarte agitat saptamana trecuta. Agitat, dar
    fericit. “E aproape gata, are pereti, are tavan, e minunat sa stai
    in cladirea ta”, zicea directorul general si actionarul companiei
    dezvoltatoare a mallului Atrium Centers Arad. “Sincer, nu stiu ce
    s-a intamplat. Evident, am obtinut primii finantarea; am discutat
    cu acelasi retaileri ca si concurenta si totusi ne-au ales pe noi.
    Le-au placut mai mult designul si faptul ca aveam deschiderea mai
    mare la sosea.”

    Concurenta despre care vorbea Israeli este Africa Israel, care
    cumparase un teren alaturat, unde intentiona sa dezvolte de
    asemenea un mall. Cele doua proiecte alaturate erau despartite doar
    de o strada, cazul fiind emblematic pentru o piata cu doar cateva
    orase cu mai multe centre comerciale anuntate spre dezvoltare, doar
    in Arad fiind planificate sapte. Intre timp, numai parcul de retail
    Armonia Arad s-a finalizat anul trecut, iar Atrium Centers va fi
    primul mall terminat, cu inaugurarea programata pentru martie 2010.
    In rest, doar mallul Galleria ar putea fi deschis anul viitor,
    potrivit declaratiilor recente facute de reprezentantii
    dezvoltatorului Globe Trade Center, in timp ce celelalte proiecte
    au ramas pe hartie.



    “Mai aveam o saptamana si semnam contractul cu antreprenorul
    general de constructii. Negocierile cu banca finantatoare erau
    foarte avansate, dar aveam un procent de preinchiriere a spatiului
    de 20%”, isi aminteste Reuven Havar, country manager al AFI Europe,
    dezvoltatorul care planificase mallul alaturat Atrium Centers. La
    inceputul lui 2008, finantarea bancara pentru un proiect comercial
    se acorda in general la atingerea unui grad de preinchiriere de
    30%. “Dar concurenta a luat-o inainte, au semnat finantarea si apoi
    a venit criza”, spune el. Dupa aproape un an si jumatate, Atrium a
    finalizat structura mallului, in timp ce langa proiectul lor se
    afla doar terenul liber al celor de la AFI.

    Cursa dintre cele doua proiecte, in materie de cine
    preinchiriaza mai repede, cine obtine primul finantarea si in final
    cine termina primul – si poate singurul pe o perioada medie de
    timp, avand in vedere venirea crizei economice – este un exemplu
    foarte bun pentru situatiile din alte orase din tara, chiar daca
    acolo n-au fost inscrise in cursa doua proiecte alaturate. Noul
    context economic a facut ca doar un proiect sa obtina finantarea –
    in cele mai bune cazuri – dintr-o serie de doua, trei sau patru
    inscrise in cursa in acelasi oras, iar castigatorii dintr-un oras
    se numara printre pierzatorii din alt oras – cel putin
    deocamdata.