Intitulat Biblioteca Viitorului şi creat de artista scoţiană Katie Paterson, proiectul este găzduit de pădurea Nordmarka, situată în apropiere de capitala Norvegiei, Oslo. Biblioteca Viitorului, scrie CNN, a fost gândită ca o colecţie de 100 de manuscrise de la autori contemporani cunoscuţi care vor fi publicate abia peste un veac, folosind hârtia obţinută de la 1.000 de molizi actualmente tineri, care cresc în pădurea-gazdă. Ideea artistei a primit sprijin printr-un program de finanţare a artei iniţiat de guvernul norvegian, în fiecare an alegându-se câte un autor care să ofere un manuscris până se vor aduna cele 100 dorite, dacă totul merge bine. Autorului selectat i se trimite o invitaţie de participare, iar volumul său trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie nou şi nepublicat şi să nu conţină ilustraţii. Deschizătoare de drumuri a fost scriitoarea canadiană Margaret Atwood, cunoscută, printre altele, pentru romanul „The Handmaid’s Tale” (Povestea slujitoarei), care a oferit bibliotecii viitoare cartea „Scribbler Moon”. I-au urmat britanicul David Mitchell, cunoscut pentru „Cloud Atlas” (Atlasul norilor), care a scris „From Me Flows What You Call Time”, poetul şi prozatorul islandez Sjón, scriitorul turc Elif Shafak şi scriitoarea sud-coreeană Han Kang, aceasta din urmă trebuind să predea manuscrisul în luna mai a anului 2019.
Tag: Atlas
-
Cea mai veche sticlă nedesfăcută de vin, de pe vremea romanilor, ar putea fi încă băută
Sticla de un litru şi jumătate a fost îngropată într-un mormânt al unui nobil roman aflat lângă oraşul german Speyer. Sticla se mai numeşte şi Römerwein aus Speyer. Cercetătorii estimează că acesta datează din anul 325 e.n., scrie Atlas Obscura.Vinul a fost cel mai probabil realizat din strugurii locali care au fost plantaţi în timpul regimului romani. Se găsesc şi alte plante a căror identitate nu a fost scoasă la iveală, probabil pentru gust sau cu rol de conservare. Reziduul dinăuntru nu se mai poate numi însă vin. Conform imaginii de mai jos, este o masă solidă, întunecată şi un lichid albicios; dar chiar şi supravieţuirea acestui reziduu este fără precedent.Este o sticlă care a rămas închisă ermetic, cu un dop de ceară şi un strat gros de ulei de măsline care au prevenit evaporarea conţinutului. -
Ţara unde se vorbesc 839 de limbi
Dacă ţi-a fost greu să înveţi una sau două limbi străine, gândeşte-te prin ce dificultăţi trec cetăţenii din Papua Noua Guinee, care deşi este o ţară mică, este locul unde se vorbesc cele mai multe limbi de pe glob. Nu mai puţin de 839 de limbi se vorbesc aici, de aproape 3 ori mai multe limbi decât există pe întregul continent european.
Pentru ca o limbă să fie considerată ca fiind vorbită, “vie”, trebuie ca să existe cel puţin un vorbitor care să o considere limba maternă. Următoarea ţară în clasamentul ţărilor cu cele mai multe limbi vorbite se află Indonezia (707), urmată de Nigeria (526) şi India (454). Aşadar, în acest moment, este considerat că pe glob există în jur de 6000 de limbi vorbite.
Limba maternă este considerată ca fiind un element cheie al identităţii naţionale. Potrivit unei cercetări a Pew Research, majoritatea respondeţilor, cu excepţia celor din Ungaria, Grecia şi Japonia, au declarat că locul de naştere nu contează în stabilirea identităţii naţionale, considerând mult mai important limba maternă.
Chiar dacă în Papua Noua Guinee se vorbesc cele mai multe limbi, tot limba engleză este considerată ca fiind cea mai puternică.
-
O româncă de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu
În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.
Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.
Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.
Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.
Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail
-
„Terminatorii“ de joburi atacă Wall Street-ul
Pe 6 noiembrie, după ce s-a trezit, abia a avut timp să-şi toarne un pahar cu suc de portocale şi să-şi deschidă laptopul înainte ca guvernul să publice ultimul raport despre piaţa muncii. Aşezat la masă în garsoniera sa din Chelsea, apăsa nervos, repetat, butonul de refresh al browserului, în timp ce software-ul companiei sale, Kensho, prelucra datele adunate direct de pe site-ul biroului de statistică. În doar două minute o analiză automată făcută de Kensho a apărut pe ecran: o scurtă trecere în revistă urmată de 13 evoluţii probabile ale investiţiilor pe baza reacţiilor lor din trecut la date asemănătoare.
Nadler n-ar fi putut niciodată să verifice analiza. Are la bază zeci de seturi de date. Analistul voia doar să se asigure că Kensho a extras cifrele corecte din raportul guvernului. Doar atât putea face, având în vedere că în cinci minute analiza Kensho urma să ajungă la angajaţii de la Goldman Sachs, scrie The New York Times.
Goldman nu este doar client, ci şi cel mai mare investitor al Kensho. Nadler, în vârstă de 32 de ani, şi-a petrecut restul dimineţii discutând cu câţiva din utilizatorii lui Kensho de la Goldman – un executiv de top al biroului de trading cu derivative şi un manager de fonduri – apoi a plecat cu un taxi Uber spre turnul de sticlă şi oţel al băncii din Manhattan. Acolo îl aştepta un prânz de afaceri.
Aproape toţi cei de acolo sunt în ţinută rigidă de afaceri, însă el foarte rar vine îmbrăcat în altceva decât costumaţia sa standard: sandale de piele Louis Vuitton, tricou şi pantaloni marca Alexander Wang. Nadler are 10 seturi de astfel de haine. Pentru aspectul său auster s-a inspirat din vacanţa de vară petrecută în Japonia, când şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului vizitând temple şi meditând (în japoneză Kensho reprezintă unul din primele niveluri ale conştiinţei din progresia budistă Zen). În vremurile acelea lupta pentru un doctorat la Harvard. Tot atunci a scris şi un volum de poezie, vechi poeme de dragoste imaginare, pe care îl va publica anul acesta Farrar Straus & Giroux, o legendară editură americană.
Biroul lui Nadler este la doi paşi de clădirea Goldman, la etajul 45 al Turnului Libertăţii, o clădire simbol construită pentru a sfida terorismul după atentatele din 2001 în urma cărora s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center. Acolo un jurnalist la The New York Times s-a întâlnit cu Nadler, la puţin timp după ce acesta a plecat de la discuţiile de la Goldman. Are în jur de 15 angajaţi care împart o cameră largă, organizată în stilul start-up-urilor. Au acolo şi un acvariu mare şi difuzoare cochete din care se aude muzică electronică. Nadler are un spaţiu propriu, într-o margine, cu un birou mare făcut din stâlpi vechi de lemn, un uriaş scaun tapiţat cu piele şi un taburet.
Nadler a discutat cu jurnalistul aşezat pe acel taburet, cu picioarele desculţe îndoite sub el. I-a povestit despre amuzamentul pe care Kensho îl stârneşte, cu viteza sa, la Goldman. „Oamenii ăia mereu îmi zic: «Îmi petreceam două din cinci zile pe săptămână făcând astfel de lucruri» sau «Aveam pe timpuri un tip a cărei misiune nu era alta decât să facă o astfel de treab㻓, spune Nadler.
Poate că sună a laudă, dar Nadler descrie aceste reacţii în primul rând pentru a-şi explica îngrijorările despre impactul pe care start-up-uri ca al său îl vor avea asupra industriei financiare. În zece ani, spune el, între o treime şi jumătate din angajaţii de acum din industria financiară îşi vor pierde locul de muncă din cauza lui Kensho şi a altor programe asemănătoare.
Primele victime au fost angajaţii cu salarii mici, mulţi dintre ei devenind nenecesari când bursele au intrat în era electronică. Şocul s-a propagat în cercetare şi analiză, după ce au apărut programe precum Kensho, care pot efectua analize luând în calcul baze enorme de date mult mai rapid şi mai precis decât ar putea-o face vreodată vreun om.
Următorii pe lista victimelor vor fi cei care se ocupă de clienţi. Curând, interfeţe sofisticate vor lua locul oamenilor, iar clienţii le vor prefera.
„Mă gândesc ca în 5-10 ani majoritatea acestor oameni nu vor avea un înlocuitor uman. În zece ani, Goldman Sachs va fi semnificativ mai mic în ceea ce priveşte personalul în comparaţie cu prezentul“, spune Nadler.
Executivii de la Goldman sunt reticenţi să discute despre situaţia analiştilor financiari ameninţaţi de Kensho. Mai mulţi manageri au ţinut să asigure că programul nu a cauzat nicio concediere şi nu va da pe nimeni afară în viitorul apropiat.
Angajaţii de la Goldman care-şi pierd postul din cauza roboţilor nu vor trezi, probabil, mila nimănui. Însă tocmai statutul privilegiat al acestei bănci face să fie mai interesant pericolul care-i pândeşte pe angajaţii săi. Dacă la Goldman pot fi înlocuiţi oamenii, probabil că în alte părţi din industria financiară, la companii mai puţin sofisticate, locurile de muncă pot fi eliminate chiar mai rapid.
În 2013, doi specialişti de la Oxford au publicat o analiză în care susţin că 47% din locurile de muncă din SUA prezintă un „risc ridicat“ de a fi automatizate în următorii 20 de ani. Rezultatul analizei a provocat multe îngrijorări, care au reverberat în presă, că roboţii vor fura locuri de muncă. Studiul a luat în calcul 702 ocupaţii. Concluziile au făcut clar că roboţii nu-i mai ameninţă doar pe lucrători din depozite şi din fabrici. Acum software‑urile înlocuiesc din ce în ce mai mult muncile care până acum erau apanajul oamenilor cu studii, cu pregătire de specialitate. Vulnerabilitatea acestor locuri de muncă este cauzată, în parte, de disponibilitatea şi de scăderea dramatică a preţului puterii de calcul şi de apariţia programelor care pot învăţa, cum este Kensho. Acesta culege şi asimilează informaţii noi de unul singur.
-
O tânără de 29 de ani a făcut înconjorul lumii pentru a găsi frumuseţea adevărată. Toţi străinii o dau acum exemplu
În urmă cu doi ani, Mihaela Noroc a renunţat la jobul ei pentru a călători în jurul lumii. Tânăra de 29 de ani şi-a propus să fotografieze femei frumoase din cât mai multe ţări, pentru a realiza un atlas al frumuseţii.

De-a lungul călătoriilor sale, ea a fotografiat sute de femei în mediul lor natural, de la localnice din pădurea amazoniană până la tinere din marile capitale europene.
Datorită faptului că vorbeşte cinci limbi străine, Mihaela Noroc spune că i-a fost uşor să se înţeleagă cu oamenii pe care i-a întâlnit. “Uneori am doar 30 de secunde pentru a realiza un portret, deoarece se întâmplă să întâlnesc o persoană interesantă pe stradă. În alte cazuri petrec şi ore întregi pentru asta, după ce am găsit modelul pe o reţea socială”, povesteşte Mihaela Noroc.
Ea mai spune că femeile pe care le prezintă în “Atlasul Frumuseţii” au reacţionat diferit atunci când le-a propus să facă parte din acest proiect. Unele au fost fericite, în timp ce altele au fost greu de convins să se lase fotografiate. “Faptul că sunt şi eu femeie a ajutat foarte mult. Însă, la început, am fost foarte agitată şi am luat foarte personal toate refuzurile primite”, mai spune Mihaela Noroc.
Potrivit CNN, Mihaela Noroc şi-a cheltuit toate economiile pentru realizarea acestui proiect, care a presupus călătorii ale acesteia în 37 de ţări. De asemenea, ea speră să poată să strângă fondurile necesare pentru a continua proiectul “Atlasul Frumuseţii”. “Pot spune cu certitudine că frumuseţea există peste tot, şi nu depinde de cosmetice, bani, rasă sau statut social. Este vorba de fi cât mai natural”.
Proiectul “Atlasul Frumuseţii” este prezentat de postul american de ştiri CNN, de publicaţia franceză Le Figaro, de site-ul american Business Insider, de site-ul de divertisment boredpanda.com şi de cotidianul britanic Daily Mail
-
ZF a lansat primul atlas economic al României
După o creştere marginală în ultimii ani şi cu o administraţie pe care clasa de business nu se poate baza, România are nevoie de un plan pe termen lung.
La 25 de ani de la Revoluţie, România are un PIB per capita la o cincime faţă de statele din Vestul Europei, o creştere economică estimată la 2,2%, doar două companii cu acţionariat local în top 100 exportatori, jumătate din populaţia aptă de muncă angajată, şi un sistem de educaţie şi sănătate în cădere liberă.
Antreprenorii abia mai pot fi identificaţi pe harta businessului local, iar resursele au ajuns să fie exportate sub formă brută, în timp ce în domeniul resurselor umane România a ajuns un simplu furnizor de forţă de muncă necalificată.
În aceste condiţii, Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5% creştere economică“, prin care a mobilizat clasa de business autohtonă -antreprenorii şi companiile Ð pentru a crea o platformă de relansare economică, obiectivul fiind de a pune pe masă un plan coerent de măsuri ce ar asigura convergenţa economiei româneşti şi trecerea la euro în 2019.
-
Un plus de 190% în prima parte din 2014
Fabryo-Atlas Paints produce şi comercializează sub brandul Apla sisteme profesionale de finisaje pentru construcţii. Marca Apla, acronim de la Atlas Professional Line Applications, include soluţii complete de termo şi hidroizolaţii, precum şi soluţii pentru finisaje (vopsea lavabilă, tencuieli decorative, amorse, gleturi, chituri şi adezivi).
”Portofoliul nostru de finisaje pentru construcţii s-a extins în ultimii ani, în special pe gama de mortare şi adezivi pentru sisteme de termoizolaţii şi hidroizolaţii flexibile, pe bază de ciment”, declară Dragoş Militaru, CEO Fabryo-Atlas Paints. ”Practic, în primele cinci luni ale anului, volumul nostru de vânzări s-a triplat şi avem nevoie de capacitate suplimentară de producţie.”
Fabryo-Atlas Paints continuă să facă investiţii în cercetare şi dezvoltare, dar şi în extindere. ”Investiţiile noastre s-au ridicat la peste 500.000 euro în 2013, iar în perioada următoare vom construi o nouă fabrică de mortare, care va dubla capacitatea instalată”, mai spune CEO-ul Fabryo-Atlas Paints.
Lucrările la noua fabrică au început în primul trimestru al anului 2014, pe platforma industrială deţinută de companie în Popeşti-Leordeni, iar intrarea acesteia în funcţiune este preconizată pentru luna octombrie 2014.
|n urma fuziunii din 2013 dintre Fabryo Corporation şi Atlas Paints, disponibilitatea produselor Apla a crescut treptat, în acest moment, sistemele de finisaje comercializate sub această marcă având o distribuţie naţională echilibrată.
”Pentru 2014, ne aşteptăm la o creştere a cifrei de afaceri de minim 5%”, adaugă Militaru. ”|n acest moment, cota de piaţă a mărcilor noastre principale, Savana, Apla şi Innenweiss este în creştere pe majoritatea segmentelor”.
Divizia de Business to Business a Fabryo-Atlas Paints a înregistrat o creştere de 29% a cifrei de afaceri în perioada ianuarie-mai 2014, în ciuda faptului că piaţa construcţiilor este încă în declin.
Recent, sub sloganul Apla – Sisteme recomandate pentru construcţii şi renovări – Apla a lansat şi prima campanie de comunicare – de la hidroizolarea şi termoizolarea clădirilor, şi până la finisaje de interior şi exterior. Campania de comunicare include, pe lângă TV, panotaj în pieţe ţintă, un site dedicat, comunicare online şi un calendar de evenimente de comunicare directă cu specialiştii din domeniu.
Fabryo-Atlas Paints deţine o platformă de producţie de vopsele, mortare şi adezivi în Popeşti-Leordeni şi o alta de produse termoizolatoare în Tunari, Judeţul Ilfov, şi are, în urma fuziunii, aproximativ 440 de angajaţi.
-
Preşedintele Cable Europe vine la conferinţa “Mediafax Talks about the Value of Broadband”
Întrucât trăim într-o eră digitală în continuă dezvoltare, unde noi tehnologii sunt descoperite şi implementate continuu, este foarte important să ţinem pasul cu toate acestea atât în plan personal, pentru a ne uşura viaţa, cât şi în business, prin dezvoltarea afacerilor şi obţinerea de avantaje în faţa competitorilor. În 2013 broadband-ul fix era disponibil pentru 95.5% dintre europeni, iar dintre aceştia doar 54% au broadband peste 30 Mbps. România are acces la broadband peste 30 Mbps, iar această oportunitate trebuie fructificată. România ocupă ultimul loc în UE în privinţa adopţiei de broadband, însă, în acelaşi timp, canalele online au devenit un mediu important în interacţiunea dintre companii şi clienţi: aproximativ 29% dintre utilizatorii de internet fac lunar cumparaturi online, iar peste 50% dintre companii au website.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Miniştrii pentru IMM şi Buget, la conferinţa ZF pe tema contribuţiei IMM la relansarea economică
Anul 2013 a adus o creştere economică de 3,5%, care a fost generată în principal de marile companii, cele care ajung la rulaje de sute de milioane sau de ordinul miliardelor de euro. Însă, într-o economie sănătoasă, IMM-urile, acele firme care dau măsura antreprenoriatului, ar trebui sa aibă o contribuţie la fel de importantă la evoluţia PIB-ului. În România există peste 440.000 de IMM-uri, adică fime care au o cifră de afaceri mai mică de 50 de milioane de euro şi sub 250 de angajaţi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro