Tag: atentat sinucigas

  • Martorii povestesc scenele de groază de după atacul sinucigaş de la Manchester Arena

    Sub ochii a mii de persoane, dintre care foarte mulţi copii, s-au desfăşurat scene cutremurătoare.

    Abby Mullen din Airdire, North Lanakshire: “Chiar când ne îndreptam spre ieşire, o bombă a explodat atât de aproape de locul în care ne aflam. Brusc, am început să vedem pe jos piele jupuită şi materii fecale. Erau peste tot, inclusiv pe părul meu şi pe geanta mea. Încă mai găsesc în părul meu bucăţi de te miri ce. Nu ţi-ai imagina vreodată că ţi se poate întâmpla aşa ceva, dar asta dovedeşte că de fapt i se poate întâmpla oricui”, scrie Daily Mail.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou atentat sinucigaş: Cel puţin 31 de morţi şi 65 de răniţi

    Cel puţin 31 de persoane au decedat, iar alte 65 au fost rănite, în urma unui atac sinucigaş care a vizat o ceremonie funerară ce avea loc într-o zonă majoritar şiită a capitalei irakiene Bagdad, au comunicat surse din cadrul poliţiei şi serviciilor medicale, potrivit The Associated Press şi Reuters.

    Atacul a avut loc în jurul prânzului într-o piaţă aglomerată a districtului al-Shaab din nordul Bagdadului, au comunicat autorităţile.

    Autorul atacului ar fi detonat vesta cu expozibil pe care o avea asupra sa în incinta unui cort în care avea loc ceremonia funerară, scrie Reuters.

    Atentatul nu a fost încă revendicat, însă, militanţii reţelei teroriste sunnite Stat Islamic comit frecvent astfel de acţiuni în zona capitalei irakiene, vizând comunitatea musulmană şiită.

  • Bilanţul atentatului sinucigaş din Bagdad a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi – oficiali irakieni

    Bilanţul atentatului sinucigaş, produs la un meci de fotbal desfăşurat la periferia capitalei irakiene Bagdad şi revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, a ajuns la 41 de morţi şi 105 răniţi, informează agenţia de presă AP, citând oficiali irakieni.

    Oficialii irakieni din securitate şi sectorul sănătăţii au oferit sâmbătă detalii despre noul bilanţ actualizat sub condiţia anonimatului, nevând autoritatea necesară pentru a face astfel de anunţuri.

    Bilanţul anterior era de 26 de morţi şi circa 100 de răniţi.

    Atacul sinucigaş a avut loc vineri în timpul unui meci de fotbal în localitatea Iskanderiyah, la 50 de kilometri de Bagdad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 32 persoane au murit şi 230 sunt rănite în urma exploziilor din Bruxelles. Bilanţul este în creştere. Zborurile au fost suspendate, metroul şi muzeele au fost închise – FOTO, VIDEO

    UPDATE 13:00 Cel puţin 15 morţi şi 55 de răniţi în explozia de la metrou. Bilanţul este în creştere.

    UPDATE: 12:40 Presa belgiană scrie despre o nouă explozie la Rue de la Loi. Se pare că este o explozie controlată de autorităţi prin care au detonat un obiect suspect. 

    UPDATE: 12:38 Graniţa dintre Franţa şi Belgia a fost închisă. Cetăţenii sunt sfătuiţi să nu iasă din case. 

    UPDATE 12:12: Presa din Belgia: 34 de morţi în atentatele de la Bruxelles

    UPDATE 11:21: Ţările europene au luat măsuri de securitate sporite în Paris, Frankfurt şi Londra

    UPDATE: 11:15 Presa belgiană scrie că sunt cel puţin 10 morţi în atentatele de la metrou. 

    VIDEO de la metroul din Bruxelles 


    Explosion à Maelbeek de dh_be

    UPDATE 10:58: Cel puţin 13 persoane au murit şi 35 sunt grav rănite

    UPDATE: 10:50: Se pare că una dintre exploziile de la aeroport a fost un atentat sinucigaş.

    UPDATE: 10:35. Autorităţile belgiene au închis aeroportul şi au început cătările. Conform presei belgiene, poliţia ar fi găsit mai multe bombe care nu au fost încă detonate.

    UPDATE 10:30: O nouă explozie s-a produs în centrul Bruxellesului, la staţia de metrou Maelbeek.

    UPDATE 10:18 Presa belgiană scrie că înainte de explozii s-au auzit focuri de armă şi strigăte în arabă.

    Autorităţile belgiene au ridicat alertă de grad 4, cel mai înalt nivel.

    UPDATE 10:00: Cel puţin 11 persoane au murit şi 25 au fost rănite, după ce două explozii puternice au avut loc, marţi dimineaţă, în aeroportul Zaventem din Bruxelles, informează presa străină.

    Potrivit unui martor citat de RTBF, mai multe persoane au fost rănite în terminalul de plecări din faţa hotelului Sheraton.

    Două explozii s-au auzit la aeroportul din Bruxelles marţi dimineaţă, iar presa belgiană scrie că există mai multe victime, potrivit BBC.

    Cauza exploziei nu este clară. Presa din Belgia scrie că traficul către aeroport şi zborurile au fost suspendate.


    Explozia vine la numai patru zile după ce autorităţile l-au capturat pe Salah Abdeslam, principalul suspect în atentatele din Paris din noiembrie.

    Pe reţelele de socializare se vorbeşte despre oameni care fug în panică de la faţa exploziei. 

     

  • Atentatul de pe aeroportul Domodedovo din Moscova: Trei acuzaţi, condamnaţi la închisoare pe viaţă

     Declaraţi vinovaţi de “atentat terorist”, de “crime” şi “banditism”, fraţii Islam şi Ilez Iandiev, precum şi Başir Hamhoev au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă, a anunţat Parchetul general rus într-un comunicat.

    Ei au participat la pregătirea atentatului comis în sala de aşteptare a aeroportului internaţional de un kamikaze, Magomed Evloev, originar din Inguşetia, o mică republică instabilă din Caucazul rus, vecină cu Cecenia.

    Magomed Evloev aparţine unui grup criminal care are legături cu liderul rebeliunii islamiste din Caucaz, cecenul Doku Umarov, care a revendicat atentatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atentatul din Pakistan este rezultatul unei “opţiuni rele, a urii şi războiului”, denunţă Papa

     “Astăzi (duminică), în Pakistan, din cauza unei opţiuni rele, o opţiune a urii şi războiului, au murit 70 de persoane. Această cale nu este bună, nu serveşte la nimic”, a spus grav Suveranul Pontif în faţa a mii de tineri, la Cagliari.

    El i-a îndemnat pe tineri “să construiască o lume mai bună, o lume a păcii”, să nu facă “opţiuni eronate care vizează distrugerea”.

    Atacul, care nu era revendicat în continuare duminică, este cel mai sângeros comis vreodată împotriva minorităţii creştine în Pakistan, potrivit autorităţilor locale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro