Tag: Asociatia Romana a Bancilor

  • Ce au vorbit bancherii cu premierul? Premierul Nicolae Ciucă le cere bancherilor să crediteze antreprenorii români, companiile din energie, agricultură şi IT&C

    „Antreprenorii români, fermierii, industria alimentară şi sistemul energetic au nevoie de finanţare pentru a se putea dezvolta“, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

    Energia, agricultura şi sectorul IT&C sunt domenii-cheie pentru dezvoltarea României, iar premierul României Nicolae Ciucă le-a recomandat bancherilor să-şi focuseze creditarea pe aceste domenii economice şi să se implice şi în confinanţarea proiectelor cu fonduri europene, discuţiile având loc la o întrunire la Palatul Victoria cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    „Antreprenorii români, fermierii, industria alimentară şi sistemul energetic au nevoie de finanţare pentru a se putea dezvolta. Competitivitatea economiei româneşti depinde de creşterea performanţei şi eficienţei tehnologiilor folosite, inclusiv pentru exploatarea materiilor prime de care noi dispunem. Pentru a reuşi acest lucru, avem nevoie de instrumente financiar-bancare capabile să vină în completarea fondurilor europene pentru cei care vor să investească. Astfel, consolidăm creşterea economică înregistrată anul trecut şi generăm linii noi de dezvoltare economică, pentru ca mediul de afaceri să prospere şi să poată profita de piaţa unică europeană, pe care nu poate pătrunde fără capital şi tehnologii performante“, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

    Creşterea anuală a creditului acordat sectorului privat a continuat să decelereze în primele două luni din acest an, dar mai temperat, după cum a sesizat şi boardul BNR, ajungând la 10,6% în februarie 2023, de la 12,1% în decembrie 2022, în condiţiile încetinirii descreşterii dinamicii componentei în lei, dar şi ale cvasistopării trendului ascendent al variaţiei înalte a creditului în valută. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat a continuat totuşi să se reducă până la 68,3% în februarie 2023, de la 68,8% în decembrie 2022.

    Din partea Asociaţiei Române a Băncilor la discuţia cu premierul României au participat Bogdan Neacşu, preşedinte al consiliului director al ARB şi CEO al CEC Bank, Florin Dănescu, preşedinte executiv al ARB, şi Ion Stan (prim-vicepreşedinte executiv al Alpha Bank România), Cristian Agalopol (director executiv Europa Centrală şi de Est (DCC) la Citi Bank), Mircea Busuioceanu (vicepreşedinte al directoratului Raiffeisen Bank), Cornel Theodor Stănescu (prim-director general adjunct al Vista Bank), care sunt membri ai boardului ARB.

    Premierul le-a prezentat bancherilor oportunităţile generate de fluxurile financiare importante, în contextul în care România beneficiază în următorii şase ani de aproape 80 mld. euro – fonduri europene din Cadrul Financiar Multianual şi PNRR. Şi o atenţie specială a fost acordată unor domenii-cheie pentru dezvoltarea ţării noastre, precum energie, agricultură, IT&C.

    Participanţii la discuţia premierului cu bancherii au evidenţiat evoluţia bună a sistemului bancar, care se bucură de stabilitate şi lichiditate peste media europeană.

    Reprezentanţii ARB au confirmat disponibilitatea de a contribui la dezvoltarea mediului antreprenorial şi de a facilita accesul la produsele şi serviciile bancare tuturor românilor, extinzând nivelul digitalizării şi derulând noi campanii de educare financiar-bancară.

    În ceea ce priveşte proiectele de digitalizare, la discuţiile dintre bancheri şi guvernanţi s-a aflat de mai multe ori şi proiectul privind semnătura electronică, care poate juca un rol important în optimizarea accesului la fluxurile de informaţii.

    La nivel guvernamental a fost creată o structură inter-ministerială de dialog cu sistemul bancar, în subordinea premierului, bancherii având discuţii periodice cu guvernanţii.

    La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat din partea Guvernului şi Adrian Câciu ministrul Finanţelor şi Sebastian Burduja ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.


     

     

  • Semnal negativ: s-a dublat numărul companiilor care cer amânarea ratelor. Una din patru companii cu credite bancare a cerut suspendarea ratelor lunare

    Companiile au depus în ultima luna circa 14.000 de cereri de amânare a plăţii ratelor la credite, dublu com­pa­rativ cu numărul înregistrat luna tre­cu­tă, în timp ce numărul cererilor din par­tea persoanelor fizice a crecut cu 10%, până la 334.000, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    „În cele trei luni de la debutul pandemiei, clienţii persoane juridice au depus un număr de aproape 28.000 de solicitări de suspendare a obligaţiilor de plată lunare din contractele de credit. Aproximativ un sfert din companiile cu credite bancare au solicitat suspendarea obligaţiilor de plată lunare. Clienţii au mai avut încă o lună la dispoziţie pentru de­punerea cererilor, având în vedere că ter­menul iniţial de depunere a solici­tă­ri­lor în baza OUG 37/2020 a fost extins până la data de 15 iunie 2020“, a spus Gabriela Folcuţ, director executiv ARB, pentru ZF.

    Clienţii persoane fizice cu venituri afectate direct sau indirect de situaţia ge­ne­rată de pandemie au depus un număr de peste 334.000 de solicitări de suspen­da­re a obligaţiilor de plată, reprezentând o pondere de circa 22% din creditele în de­rulare acordate populaţiei. Clienţii per­soane juridice au depus un număr de aproa­pe 28.000 de solicitări de suspen­da­re a obligaţiilor de plată, însemnând o pondere de circa 28% din portofoliul total de credite acordate acestei categorii.

  • Scaderea inflatiei, singura sansa pentru dobanzi

    "Numai daca inflatia va cobori la 4% va putea BNR sa reduca dobanda de referinta la 7% pana la sfarsitul acestui an", a declarat economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, in cadrul evenimentului organizat de Ziarul Financiar.

    Totusi, conform acestuia exista multe necunoscute cu privire la evolutia agriculturii si a sectorul energetic pentru acest an, tinta de inflatia a BNR fiind pentru acest an fiind de 4,4%-4,5%.
    De asemenea Ghetea a sustinut ca ar trebui, pentru repornirea economiei, sa se relaxeze creditele, prin reducerea rezervei minime obligatorii, simplificarea procedurilor de executare silita si sa nu se mai permita solicitarea intrarii in insolventa pentru sume de 5. 000 de lei.

    "Mixul de politici econcomice din anul 2008 a fost nefericit, respectiv politica monetara extrem de tare, care sa compenseze politicile fiscală şi salarială foarte laxe. Numai in masura in care politica fiscala si salariala se vor intari, politica monetara se poate relaxa", a afirmat Lazea.
     

  • Bancherii: Noile restrictii de creditare ale BNR pot duce la o criza imobiliara

    Aplicarea restrictiilor privind creditul de retail in forma propusa de BNR poate conduce la o criza imobiliara din cauza ca ar avea "un impact deosebit" asupra creditului imobiliar, provocand scaderea imprumuturilor, avertizeaza Asociatia Romana a Bancilor (ARB) intr-o scrisoare trimisa prim-viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu.

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • BNR a refuzat cererea bancherilor de acceptare a unor venituri cu 50% peste cele declarate la Fisc

    "Cei de la BNR nu vor un procent mai inalt, sustinand ca 20% repezinta un nivel acceptabil, chiar peste media de majorare a salariilor. Totusi, in unele cazuri s-ar putea accepta si o suma mai mare daca se face dovada permanentei venitului", au declarat pentru MEDIAFAX surse prezente la intalnirea de marti dintre reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) si conducerea BNR.

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • BNR vrea sa puna frana creditarii cat mai repede

    Banca Nationala vrea sa puna frana creditarii cat mai repede, iar bancherii se tem ca noile restrictii vor duce la scaderea numarului de clienti.

     

    Mai multe amanunte, pe www.protv.ro