In era globalizarii, economistii traseaza tendintele cresterii economice, iar continentul care va provoca surprize pare a fi Africa, motorul avantului economic fiind investitiile in agricultura.Un continent care a fost mai degraba cunoscut pentru lipsa alimentelor, Africa se transforma acum in paradisul afacerilor in agricultura. Antreprenorii cauta febril oportunitati de a investi in solurile africane din tari de genul Ugandei, unde infloresc fabricile de procesare a bibanului sau a homarilor, dar si serele de legume cu sisteme complexe de irigat.Presa internationala prevede un inceput de boom economic in Africa, bazat exact pe acest potential agricol urias. Mai mult, economistii sustin ca dezvoltarea viitoare a Africii va fi alimentata de un alt boom la care suntem martori: explozia economiilor asiatice, ca India sau China. In conditiile cresterii economice din Asia, populatia numeroasa care apartine clasei medii are nevoi din ce in ce mai mari de hrana, ce sunt satisfacute cu resursele naturale africane. De asemenea, apetitul Europei pentru mancaruri exotice si produse proaspete in orice anotimp antreneaza productia de specialitati. Oficialii chinezi vor sa comande 1 milion de tone de fasole din Uganda, unde mai mult de 100.000 de fermieri proprietari de pamant sunt implicati in programe de agricultura. Intre timp, toata productia agricola a Africii, de la soia la seminte de floarea-soarelui si vanilie, a crescut vizibil in ultima perioada. Greu de crezut ca africanii ii vor hrani pe americani, dar de fapt se intampla deja. Africanii sunt chiar mandri ca in aceasta perioada pot afirma nu numai ca se hranesc pe ei, dar si pe restul lumii.