Tag: ASEBUSS

  • Prof. dr. Lavinia Raşcă, Preşedinte Consiliu Administraţie, EXEC-EDU, profesor strategie şi antreprenoriat, ASEBUSS: Iubesc enorm oamenii, însă nu îmi doresc să mă placă decât aceia care mă acceptă aşa cum sunt

    CARTE DE VIZITĂ

    • Este profesor, consultant, manager, antreprenor, cu peste 30 de ani de experienţă;

    • Este membru fondator al ASEBUSS, unde predă în programele EMBA şi MBA Antreprenorial şi al EXEC-EDU, unde a creat o echipă de peste 40 de experţi, împreună cu care a dezvoltat zeci de tipuri de programe, pentru peste 20.000 de manageri şi antreprenori;

    • Este şi coproprietar al magazinului de piese auto PH Hidropneumatic, un magazin axat pe comercializare;

    • A absolvit ASE Bucureşti şi este doctor în economie;

    • S-a specializat la şcoli de afaceri precum Harvard Business School, Washington State University, IESE Barcelona, AOTS Osaka, Cambridge University, Vlerick Business School, Columbia University, etc. şi este certificată Hogan, Human Synergistics şi American Board of NLP.


    M-am bucurat întotdeauna că sunt femeie, iubesc enorm oamenii, însă nu îmi doresc să mă placă decât aceia care mă acceptă aşa cum sunt. Ţin la autenticitatea mea, ce include vulnerabilităţi pe care nu le ascund, nu mă simt perfectă nici pe departe, m-am străduit însă mereu să fiu perfectibilă. Felul acesta de a fi, precum şi ceea ce am făcut şi realizat în viaţă mă fac să mă simt împlinită.

    PROFILUL LAVINIEI RAŞCĂ A APĂRUT ÎN ANUARUL 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS, EDIŢIA 2022. 

  • Prof. dr. Violeta Ciurel, profesor ASEBUSS, VP Women on boards, PWN România: În general, nu mi-a plăcut să mă opresc la a face un singur lucru, pentru că îmi place diversitatea în tot ceea ce fac

    • E greu de găsit un executiv din industria noastră de asigurări cu o experienţă mai îndelungată şi mai diversă decât Violeta Ciurel: a fost CEO în companii de asigurare în România şi Portugalia, a deţinut roluri regionale şi globale importante în cadrul grupurilor ING şi AXA, iar în paralel a fost profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti;

    • Absolventă a Facultăţii de Comerţ  şi a unui doctorat în economie la ASE, a urmat diverse programe de educaţie în leadership în cadrul unor şcoli internaţionale de renume, printre care Harvard Business School şi IMD;

    • În prezent, predă la şcoala de afaceri ASEBUSS şi are alte colaborări în domeniul asigurărilor.

  • Garanti vinde credite pentru programul de MBA din cadrul ASEBUSS

    Garanti Bank, o bancă de talie medie controlată de grupul turc cu acelaşi nume, va acorda începând cu luna octombrie credite de studii pentru tinerii care vor să urmeze cursurile unui nou program de MBA pentru antreprenori, organizat de şcoala de afaceri ASEBUSS (Institutul de Administrare a Afacerilor din Bucureşti).

    Programul este dedicat celor care vor să îşi înfiinţeze o afacere sau antreprenorilor care conduc businssuri aflate încă în stadiul de start-up, are o durată de 18 luni, iar costul acestuia este de 12.000 de euro.

    Parteneriatul încheiat între Garanti Bank şi ASEBUSS (şcoală care derulează pe plan local şi un program de Executive MBA în valoare de 18.500 de euro) presupune acordarea unei reduceri de 3.000 de euro primilor trei clienţi din zona de retail sau cea a IMM-urilor care optează pentru creditul de studii (AntreprenorStart, respectiv AntreprenorStart IMM).

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013