Tag: artizanat

  • Revista presei economice din Romania

    Rata de neocupare a birourilor din Bucuresti va
    scadea pana la 13% pe parcursul anului viitor, de la un nivel de
    16,9% prognozat la sfarsitul lunii septembrie, ca urmare a
    cresterii suprafetelor tranzactionate si a scaderii ofertei noi,
    estimeaza analistii pietei, citati de Gandul. Regiunea
    Bucuresti-Ilfov a atras peste 60% din investitiile straine in 2009,
    adica 31,7 miliarde de euro, iar cei mai importanti investitori in
    Romania erau inregistrati in Olanda si Austria.

    Evenimentul Zilei inventariaza pe ce mizam la export in urmatorii patru ani,
    conform noii Strategii de export: agricultura ecologica, turismul
    rural, artizanatul, dar si produsele culturale romanesti. Turismul
    a continuat sa piarda teren in 2010 – chiar daca numarul celor care
    si-au petrecut vacantele in strainatate a scazut anul acesta,
    operatorii de turism nu au reusit sa atraga mai multi clieni, nici
    interni, nici externi.

    Boomul din sectorul energiei din surse eoliene
    ii atrage si pe producatorii de subansamble si echipamente,
    vesteste Adevarul, cu chinezi si elvetieni care promit
    investitii de zeci de milioane de euro in producerea de componente
    pentru turbine la Buzau si Constanta. Rompetrol isi va extinde
    lantul de benzinarii cu 170 de statii in urmatorii patru ani in
    Romania, a declarat Saduokhas Meraliyev, CEO al grupului
    Rompetrol.

    Mai iese Romania din criza? intreaba Romania
    Libera
    , prezentand un studiu din care reiese ca din trei
    manageri, unul crede ca vom iesi din criza anul viitor, al doilea –
    ca nu vom iesi anul viitor, iar al treilea nici nu mai indrazneste
    sa faca prognoze. Cei mai multi dintre debitorii care doresc sa isi
    refinanteze creditele luate sunt interesati in mod special de
    refinantarile in lei si le evita pe cele in monede exotice, conform
    unei analize realizate de infoStatistici.ro.

    Furnizorii de servicii de televiziune si
    comunicatii prin cablu
    au inregistrat anul trecut o cifra de
    afaceri cumulata de 623 de milioane de euro, in scadere cu numai 4%
    fata de anul precedent, dar ponderea firmelor care au inregistrat
    profit a scazut de la 60% la 40%, scrie Ziarul Financiar.
    Productia industriala da semne de oboseala, desi in ultimele luni
    si-a revenit mai bine decat in Ungaria, Italia sau Spania, iar
    constructiile raman in teritoriu negativ, conform INS.