Tag: Artesana

  • Antreprenori locali. Producătorul de lactate Artesana tatonează intrarea pe piaţa din SUA. „Am început tratativele cu câţiva distribuitori“

    Daniel Donici, managing partner în cadrul Artesana, producător de lactate din jud. Galaţi, spune că Artesana a fost, este şi va rămâne o afacere de familie şi chiar dacă a atras ca partener fondul de investiţii ROCA, doar a intrat într-o „familie“ mai mare şi nu exclude nici alte parte­neriate punctuale, mai ales din perspectiva exportului produselor pe piaţa internaţională.

    „Unul din visurile noastre este să exportăm brân­zeturi în patria cu peste 400 de sortimente şi unde 96% din cetăţeni consuma lactate în mod regulat: Franţa. şi nu ne oprim aici. Chiar în aceste zile facem primii paşi pentru a trece Atlanticul şi să stabilim o prezenţă, într-o formă sau alta, în Statele Unite“, a spus antreprenorul într-un răspuns la câteva întrebări trimise de ZF cu ocazia realizării suplimentului aniversar ZF 25 de ani, care va fi publicat în perioada următoare.

    Artesana este un brand lansat în urmă cu mai bine de zece ani de Alina şi Daniel Donici, iar în 2020 ROCA Investments a preluat 20% din companie.

    Daniel Donici men­ţionează că într-adevăr într-o destinaţie atât de îndepărtată este imposibilă livrarea de acidofile (iaurt, sana, kefir, smântână), însă la brânzeturile maturate nu este o problemă.

    Însă, antreprenorul afirmă că împreună cu echipa caută şi alte variante. În plus, ca şi tipuri de magazine vizate pentru extinderea în SUA sunt vizate cele specializate, gen Wholefoods, supermarketuri etnice, dar nu se limitează la aceştia.

    „Am început tratativele, cu ceva distribuitori. În SUA mergem şi la o conferinţă internaţională unde vor fi agenţii guvernamentale din mai multe ţări, folosim această ocazie pentru a identifica şi alte oportunităţi de dezvoltare“, a explicat Daniel Donici pentru ZF. El adaugă că inaugurarea recentă a noii fabrici Artesana, tot în Tecuci, va asigura cel puţin în următorii 5-7 ani capacitatea necesară de producţie.

    „Ne concentrăm însă şi pe ceea ce este cel mai important pentru următorii 10, 20 sau 30 de ani: echipa Artesana. Am ales să investim în oamenii care lucrează alături de noi, pentru că ei sunt cei mai importanţi. Totodată, am demarat o campanie de educare în rândul celor mici, cu accent pe înţelegerea etichetelor de pe produsele alimentare. Când învăţăm de mici la ce să fim atenţi şi facem o alegere conştientă, suntem mult mai atenţi la ceea ce alegem să punem pe masă. E un proiect cu rezultate pe termen lung, dar deloc de neglijat“. De altfel, recent, Sergiu Mulţescu, un executiv care lucrează de aproape un deceniu pentru producătorul român de lactate Artesana, a fost promovat în funcţia de director general executiv. Anterior, el a ocupat funcţia de director comercial, iar în noua funcţie va conduce direcţia strategică de dezvoltare şi de vânzări a Artesana, una dintre companiile cu cele mai importante creşteri în sectorul lactatelor în ultimii ani.

    În 2022 businessul Artesana a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 5 milioane euro, cu 75 de angajaţi. Astăzi, produsele Artesana se găsesc în peste 1.000 de magazine în toată ţara, în majoritatea reţelelor de retail modern dar şi în reţele locale sau băcănii specializate.

  • Antreprenori locali. Producătorul de lactate Artesana: Este fundamental greşit să ne uităm la adaosul comercial ca la ceva care trebuie redus pentru că aşa hotărăşte un guvern

    Daniel Donici, managing partener la Artesana, producător local de lactate, spune că mecanismele pie­ţei libere ar tre­bui să fie lăsate să regleze preţurile, lu­cru care se în­tâm­­plă oricum, iar că decizia guver­nu­lui de a stabili un procent maxim al adaosului co­mer­ci­al practicat de un producător şi de un retailer poate adânci confuzia care se face, în mod frecvent, între adaos comercial şi profit.

    „În opinia mea, ca economist trecut prin tranziţie (de la economia planificată la cea capitalistă), consider că este fundamental gre­şit să ne uităm la adaosul comercial ca la ceva care trebuie redus pentru că aşa hotă­răşte un guvern“, consideră antreprenorul, ca­re con­du­ce o companie cu afaceri de 24 mil. lei anul trecut. În plus, el crede că de cele mai multe ori autorităţile române acţionează asupra simptomelor, nu asupra cauzelor bolii. „Atâta timp cât nu avem infrastructură (dru­muri, autostrăzi, sisteme de irigaţii, etc), sub­venţii la nivelul colegilor din ţările din vest şi mecanisme de reglare a pieţei corecte şi previzibile (de tipul regulilor privind acce­sul producătorilor în retail – aici a existat un de­mers lăudabil cu plafonul de minimum 50% produse româneşti la raft), precum şi o pre­dictibilitate a sistemului monetar şi fiscal, nu putem avea pretenţia să avem preţuri mici şi stabile. Cel puţin, nu la alimente“, crede Daniel Donici. De asemenea, el consideră că singura instituţie abilitată să intervină asupra inflaţiei este Banca Naţională, care are toate mecanismele să facă asta, fără a crea haos.

    Pe de altă parte, cu privire la acordul vo­luntar dintre retaileri şi procesatorii de lapte, care a avut ca scop reducerea preţului la lap­tele de consum, Daniel Donici spune că a­ceas­tă scădere a preţurilor a ajutat compania, dar această reducere ar fi existat şi fără acest acord. De altfel, Consiliul Concurenţei a a­nun­ţat că din datele analizate de instituţie pre­ţul la raft al laptelui proaspăt, de prove­ni­enţă românească, a continuat să scadă înregis­trând în medie reduceri de peste 20% în iunie.

    „Dacă ne raportăm strict la lapte, trebuie să menţionez că, odată cu darea în funcţiune a noii fabrici, abia din luna martie am început să livrăm lapte convenţional (adică fără certificare ecologică/bio, şi astfel am intrat pe o piaţă cu o adresabilitate mult mai mare), care are o evoluţie foarte bună.“

    „Dar avem nevoie de un istoric mai mare, de minim 6 luni, pentru a face o analiză completă“. El adaugă faptul că Artesana nu a simţit fenomenul de dowtrading din retail, iar cererea pentru produsele companiei creşte mai repede decât scade piaţa. De altfel, jucători din piaţă spuneau că românii sunt mai atenţi la cumpărături, cumpără fie mai puţin, fie mai ieftin.

    Producătorul Artesana a pus în funcţiune noua fabrică de lactate din Tecuci, judeţul Galaţi, în luna martie, după investiţii totale de 6 mil. euro.