Tag: Armenia

  • Parlamentul Siriei recunoaşte, în contextul tensiunilor cu Turcia, genocidul otoman asupra armenilor

    “Parlamentul recunoaşte şi condamnă genocidul asupra armenilor comis de statul otoman la începutul secolului XX”, a transmis joi Legislativul de la Damasc.

    Decizia de recunoaştere a genocidului asupra Armeniei a fost luată în contextul tensiunilor dintre Siria şi Turcia.

    Congresul SUA a adoptat în decembrie 2019 o rezoluţie prin care este recunoscut genocidul otoman împotriva poporului armean, o decizie care a atras reacţia vehementă a Turciei. Însă Administraţia Donald Trump a anunţat că menţine poziţia de a nu recunoaşte genocidul otoman împotriva poporului armean.

  • Armenia: Fostul preşedinte Robert Kocharyan, condamnat pentru răsturnarea ordinii constituţionale

    Kocharian a fost cel de-al doilea preşedinte al Armeniei în perioada 1998-2008, când au avut loc proteste de amploare în urma unor alegeri controversate.

    Acesta a mai fost arestat în luna iulie a acestui an, dar a fost eliberat după numai o lună, iar cazul său a fost trimis unei instanţe de apel.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soc in lumea interlopa! Ce clan extrem de periculos a fost destructurat: 129 de arestari facute

    Unul dintre cele mai periculoase si mai influente clanuri mafiote din Europa de Est e aproape sa fie dizolvat, dupa ce Politia din Armenia a facut mai multe arestari in ultima perioada. Mafiotii armeni au un dusman extrem de dur in persoana noului premier, care si-a facut obiectiv din destructurarea clanurilor mafiote.

    Acesta a ordonat mai multe arestari dupa ce a dat in presa informatii despre legaturile dintre Mafia din Armenia, care este subordonata Mafiei Rusesti, cea mai puternica mafie din lume, si mai multi parlamentari si persoane publice din Armenia.

    Arestarile au inceput in luna mai a acestui an si numara pana acum peste 129 de persoane retinute, clanul avand influenta in Europa de Vest, in special in Spania si Italia, dar si in Grecia, in zona statiunilor, acolo unde controleaza traficul de droguri, scrie sport.ro

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul” – VIDEO

    Am stat într-o „Bastide”, veche fermă transformată în spaţii de cazare, un loc extraordinar, care îţi oferă relaxare totală. În general, pe orice continent m-aş duce, circul numai cu maşina, cu trenul sau cu vaporul, dar niciodată cu avionul. În automobil, atunci când plecăm în vacanţă, punem întotdeauna un aparat de făcut cafea.

    Pe lângă acesta, în fiecare vară nu ne lipsesc multe pălării de soare, costume de baie şi papuci de plajă. În vacanţă folosesc mult gadgeturile, tabletă, telefoane, în aşa fel încât să nu se simtă că lipsesc. În acest mod sunt mereu prezent, fără să mă stresez foarte mult că plecând nu pot continua lucrurile ca atunci când sunt la birou. Suveniruri nu prea luăm, pentru că pur şi simplu nu avem unde să le punem. Am tot luat până acum zece ani, până am realizat că în final ajung într-un sertar.

    Care sunt destinaţiile în care v-aţi dori să ajungeţi şi nu aţi avut încă ocazia?
    Aş vrea să merg peste tot, cel puţin o dată. Însă, în primul rând, vreau să ajung în ţările nordice, în Iran, Armenia, Georgia şi în America de Sud.

    Care sunt preparatele dvs. favorite în vacanţă? Dar băuturile care le însoţesc?
    Mă adaptez culinar gastronomiei locale. În Turcia mănânc preparate din miel, kofte, iskender kebap, în Grecia musaca, salată grecească, tzatziki, kreatopita, în Spania mănânc paella, tortilla sau tapas. Nu beau tărie, vara trebuie băut ceva uşor, în compania familiei sau a prietenilor.

  • Cum şi-a petrecut concediul Alin Burcea, CEO, Paralela 45: “Niciodată cu avionul”

  • Un român de 40 de ani, promovat de gigantul Coca-Cola la vârful businessului din regiunea Caucaz

     Cele trei au împreună peste 16 milioane de locuitori, de circa două ori mai mulţi decât are Austria, unde românul Adrian Cernăuţan a lucrat anterior. Puterea de cumpărare însă este de câteva ori mai mică în statele din Caucaz faţă de Austria.
     
    „În această nouă funcţie mă voi ocupa de coordonarea activităţilor Coca-Cola în regiune, împreună cu cei trei parteneri regionali. Caucaz este o zona absolut unică, în care suntem în parteneriat cu trei companii: Coca-Cola Hellenic, Coca-Cola Icecek şi un îmbuteliator local în Georgia“, a declarat Adrian Cernăuţan pentru ZF. 
     
  • Dezvaluirea şoc făcută de un episcop despre Lumina Sfântă de la Ierusalim

    I-a zis că Lumina Sfântă nu vine sub forma unor picături albastre, din cer, ci este aprinsă de Patriarhul Ortodox al Ierusalimului de la o candelă.

    Călugărul grec, gardianul Sfântului Mormânt, a surprins conversaţia şi a cerut oprirea camerelor, negând cele spuse de prelatul armean.

    Potrivit tradiţiei creştine, din lăcaş este îndepărtată orice sursă de foc, iar locul este verificat, înainte ca Patriarhul să intre în Sfântul Mormânt şi să adune cu mâna stropii de Lumină Sfântă, care nu arde. Apoi, ia două buchete de lumânări pe care le aprinde şi rosteşte cuvintele “Veniţi de primiţi Lumină!”. Ritualul aprinderii focului în Sâmbăta Mare este cel mai vechi obicei creştin. El datează din secolul al 4-lea.

    Episcop: “Aprind lumina de la lampă. Tradiţia spune că focul vine din cer. Noi credem că e un miracol. Eu am participat la trei ceremonii şi nu s-a întâmplat nimic. Dumnezeu nu face miracole doar ca să le facă oamenilor pe plac. Sunt declaraţii false, îmi pare rău. Eu am făcut asta de trei ori.” scrie stirileprotv.ro
     
  • Armenia – România, scor 0-5, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018

    Au marcat: / Stancu – penalty 4′, Popa 10′, Marin 12′, Stanciu 29′, Chipciu 60′. Răzvan Marin a înscris la debutul pentru naţionala României.

    În urma acestui rezultat, România se află pe primul loc în clasamentul grupei E, cu patru puncte, la egalitate perfectă cu Muntenegru. Tot sâmbătă, Muntenegru a câştigat pe teren propriu cu Kazakhstan, scor 5-0 (Tomasevic 24′, Vukcevic 59′, Jovetic 64′, Beqiraj 73′, Savic 78′). De la ora 21.45, va avea loc meciul Polonia – Danemarca.

  • REVOLTĂ ARMATĂ în Armenia: Un grup de oameni înarmaţi au ocupat o secţie de poliţie din Erevan şi cer demisia guvernului

    Mai mulţi indivizi înarmaţi au ocupat o secţie de poliţie din Erevan, aceştia cerând demisia guvernului armean, a anunţat biroul de presă al poliţiei, potrivit agenţiei de ştiri TASS, scrie Mediafax

    Un comunicat al Serviciului Naţional de Securitate armean informează că un grup de persoane înarmate a ocupat o secţie de poliţie şi au luat mai mulţi ostatici.

    Autorităţile nu au oferit prea multe detalii privind acest incident, însă surse din cadrul forţelor de securitate spun că mai multe persoane ar fi fost rănite.

    Susţinătorii lui Zhirair Sefilyan, un lider al opoziţiei care a fost arestat în data de 20 iunie, fiind acuzat de organizarea unui grup criminal, au anunţat “intenţia lor de a schimba situaţia din Armenia,” prin intermediul unui “revolte armate,” se afirmă într-un comunicat al unui grup de opoziţie.

    “Am confiscat deja una dintre bazele de poliţie din Erevan şi controlăm cartierul Erebuni din sudul capitalei armene,” potrivit opoziţiei.

    În prezent au loc negocierile cu persoanele armate “pentru predarea paşnică a acestora în faţa autorităţile armene,” a declarat Serviciul Naţional de Securitate armean.