– Mica Véronique
După al Doilea Război Mondial, mai multe state europene, în principal francezii şi britanicii, au căutat să dezvolte rachete. Prima rachetă-sondă franceză s-a numit Véronique. Primele lansări au avut loc începând cu 1952 de la baza Hammanguir din Algeria. Misiunea rachetei era de a studia straturile superioare ale atmosferei. Mai multe animale, printre care s-au aflat şobolanul Hector şi motanul Félicette, au fost lansate la bordul rachetei, la începutul anilor 1960, pentru experimente medicale. Călătorind la bordul unor capsule, animalele au revenit la sol sănătoase, după ce au aterizat, la bordul capsulelor dotate cu paraşute. La rândul lor, britanicii au construit racheta-sondă Skylark, a cărei primă lansare a avut loc în 1957.
– Diamant
Franţa a lansat în 1961 un program de “Pietre preţioase” pentru a construi un lansator de sateliţi. În noiembrie 1965, racheta franceză Diamant a lansat în spaţiu, de la baza din Hammaguir, satelitul Astérix. Lansatorul a fost copilul dorinţei generalului De Gaulle de a asigura independenţa Franţei în domeniul spaţial, care devenea a treia putere spaţială a vremii, după Statele Unite şi Uniunea Sovietică.
Ultima lansare a unei rechete Diamant a avut loc în 1975. Doisprezece rachete din această gamă au fost lansate în total (cu trei eşecuri), ultimele decolări având loc de la baza Kourou, din Guyana Franceză, departament de peste mări al Franţei, situat în nordul Americii Latine.
– Fiasco-ul Europa
În anii 1960, Europa a dezvoltat un proiect de lansatoare spaţiale, intitulat “Europa”. În cadrul primei versiuni, britanicii aduceau primul etaj al lansatorului, Franţa pe al doilea, Germania pe al treilea, iar Italia era responsabilă cu spaţiul de transport din vârful rachetei şi satelitul ce urma să fie lansat.
“Totul semăna cu o glumă proastă, care s-a încheiat tragic după ce încercarea de lansare cea mai puţin problematică s-a încheiat cu prăbuşirea rachetei în golful Hudson, după ce lansatorul a survolat oraşul New York în 1970”, a povestit Yves Sillard, fost director general al CNES, agenţia spaţială franceză.
Complicată şi scumpă, Europa a fost un eşec din cauza lipsei de coordonare dintre ţările participante şi a absenţei unui manager de proiect unic. Proiectul Europa a fost abandonat în 1973.
Pentru a evita ca Europa să depindă de Statele Unite pentru lansarea sateliţilor, preşedintele francez Georges Pompidou relansează programul spaţial în 1972, hotărând folosirea unui nou lansator de sateliţi, numit L3S. Franţa dorea să fie administratorul principal al proiectului şi acceptă să ofere 60% din fondurile necesare dezvoltării, partenerii europeni, printre care se afla şi Germania, oferind restul banilor. După lungi negocieri, principiile proiectului L3S sunt acceptate în 1973. Dezvoltat în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), creată în 1975, L3S va fi redenumit, purtând numele mult mai atractiv Ariane.
– Ariane, 35 de ani de la debut
Pe 24 decembrie 1979, o rachetă Ariane a decolat de la baza din Kourou, după o lansare anulată cu câteva zile mai devreme. Ariane intră în istorie. Epopeea sa, punctată de succese comerciale şi de mai multe eşecuri, avea să înceapă. Arianespace, compania însărcinată cu vinderea serviciilor de lansare spaţială, a fost înfiinţată în 1980.
ESA a dezvoltat mai multe versiuni ale rachetei Ariane. Pentru a face faţă creşterii în greutate a sateliţilor, lansatorul a fost reconstruit integral, dând naştere rachetei Ariane 5. Primul său zbor, în 1996, a eşuat. Şase ani mai târziu, o nouă versiune a lui Ariane 5 eşuează din nou, dar apoi totul merge ca pe roate. Ariane 5 are la activ 62 de misiuni reuşite. Până în prezent, au fost lansate 76 de rachete Ariane 5.
În total, începând din 1979, au fost lansate 220 de rachete Ariane, înregistrându-se zece misiuni eşuate. Lansatorul european a trimis pe orbită 388 de sateliţi comerciali şi stiinţifici. Lansatorul deţine în prezent 60% din piaţa lansărilor de sateliţi comerciali. “Este un succes imens”, a declarat Frédéric d’Allest, primul preşedinte al Arianespace.