Tag: arenele romane

  • Show cu roboţi dansatori şi proiecţii 3D, promise de Michael Flatley în spectacolul “Lord of the Dance” de la Arenele Romane

    Dansatorii trupei Lord of the Dance aduc în România magia luptei dintre bine şi rău şi a folclorului irlandez, transmisă prin coregrafii specifice, spun organizatorii spectacolului.

    Show-ul dansatorilor irlandezi, “Dangerous Games”, produs de celebrul coregraf şi regizor Michael Flatley, va fi prezentat publicului din Capitală în aer liber, pe 22 iunie, de la 20.30, la Arenele Romane.

    Cu milioane de fani în fiecare colţ al lumii, Michael Flatley este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanţelor sale coregrafice extraordinare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Snoop Dogg concertează la Bucureşti, pe 29 august

    Biletele pentru acest concert au fost puse deja în vânzare şi au preţuri pornind de la 179 de lei.

    Calvin Cordozar Broadus Jr, născut pe 20 octombrie 1971, cunoscut după numele de scenă Snoop Doggy Dogg şi Snoop Dogg, în a cărui discografie se regăsesc albume precum “Tha Doggfather” şi “Malice N Wonderland”, şi-a început cariera de rapper la începutul anilor ’90, dar s-a implicat şi în actorie, jucând în noua versiune a filmului “Starsky şi Hutch” (2004). Din 1993, când a devenit celebru, Snoop Dogg a vândut peste 20 de milioane de albume în Statele Unite. Printre hiturile sale se numără “Who Am I (What’s My Name)?”, “Gin and Juice”, “Groupie Luv”, “From tha Chuuuch to da Palace”, “Beautiful”, “Drop It Like It’s Hot”, “That’s That Shit” etc.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trupa Korn a sărbătorit 20 de ani, printr-o premieră la Bucureşti – FOTO

    Seara aniversară a început cu un set de mixuri semnat de Hefe & Planet H, iar prima trupă care a intrat în scenă a fost Implant Pentru Refuz. Timişorenii au reuşit, încă de la primele acorduri, să anime publicul, Implant Pentru Refuz fiind şi singura trupă care s-a bucurat de un “wall of death” din partea spectatorilor, receptivi la mesajele muzicale şi la cele ale liderului, Octavian Horvath.

    Românilor le-au urmat, puţin după ora 19.30, macedonenii de la Point Blank, care s-au declarat onoraţi să cânte la un astfel de eveniment. Piesele lor, în limba engleză, au menţinut starea celor prezenţi, pentru ca o oră mai târziu, trupa bucureşteană Coma să susţină un scurt, dar intens recital.

    Piesa “Stai” a beneficiat de participarea tuturor celor aflaţi la Arenele Romane, iar membrii trupei au ţinut să facă şi câteva cadouri publicului, la împlinirea a 15 ani de Coma. În final, pe măsură ce formaţia se pregătea să le facă loc celor de la Korn, vocalul Cătălin Chelemen şi basistul Sorin Petrescu au interpretat “Cântă-mi povestea”, cântată la unison şi de cei aflaţi în faţa scenei.

    Formaţia americană Korn a urcat pe scenă la ora 21.30 şi a interpretat integral albumul omonim de debut, începând cu piesa “Blind” şi continuând, printre altele, cu “Faget”, “Lies” şi “Daddy”.

    Fără a fi foarte comunicativi cu publicul, liantul cu acesta a fost ritmul. Timp de o oră şi jumătate, cele aproximativ 2.500 de persoane au cântat şi strigat versurile pieselor Korn, au aplaudat instrumentiştii care s-au prezentat impecabil, chiar dacă recitalul a avut de suferit în prima jumătate din cauza unor probleme de sonorizare.

    Un moment aşteptat al serii a fost şi interpretarea la cimpoi dată de vocalul Jonathan Davis introducerii piesei “Shoots and Ladders”, care a fost urmată de “Predictable” şi “Fake”.

    Pentru bis, americanii au oferit patru melodii, între care s-au aflat hiturile mult-aşteptate de fani “Falling Away From Me” şi “Freak on a Leash”.

    După ce membrii formaţiei şi-au luat rămas-bun de la public şi au împărţit pene de chitară şi beţe de tobe, când pe scenă nu se mai afla niciunul dintre muzicieni, unul dintre spectatori a trecut de reprezentanţii firmei de securitate, ajungând la microfonul principal, pe care l-a acoperit cu tricoul.

    Doi angajaţi ai BGS l-au scos pe acesta de pe scenă şi din incinta Arenelor Romane, predându-l unui echipaj al Jandarmeriei. În timp ce bărbatul în vârstă de aproximativ 40 de ani îi acuza pe cei doi de agresiune asupra sa, iar reprezentanţii firmei de pază îi adresau injurii, conflictul a fost aplanat de jandarmi, care l-au reţinut pe acesta şi i-au cerut să se legitimeze.

    Korn a ajuns pentru prima dată la Bucureşti în formula Jonathan Davis (voce, cimpoi), James “Munky” Shaffer (chitară), Brian “Head” Welch (chitară, backing vocal), Reginald “Fieldy” Arvizu (bas) şi Ray Luzier (tobe, percuţie).

    Materialul discografic de debut al Korn, produs în 1994 de Ross Robinson, care a mai lucrat, printre alţii, cu Sepultura, Limp Bizkit, The Cure şi Vanilla Ice, este unul dintre cele mai apreciate din muzica rock, combinaţia alternative metal cu elemente rap şi funk fiind o sursă de inspiraţie pentru multe formaţii.

    Cel mai recent album al formaţiei Korn, “The Paradigm Shift”, a fost lansat în 2013.

  • Alternosfera va concerta pe 21 noiembrie la Arenele Romane

    Alternosfera va concerta pe 21 noiembrie la Arenele Romane alături de Coma, Bass Turbat, Argatu, Chimie, I’m The Trip, Up To Eleven în cadrul Shine, un nou  festival organizat de BestMusic. În cadrul festivalului, show-urile vor fi impartite in prestatii cu live band si artisti de muzica electronica / hip hop. Astfel, pe 21 noiembrie, pana la ora 23:00 vor sustine concerte Alternosfera, Coma, Up To Eleven, I’m The Trip, urmand ca dupa ei sa intre pe scena Chimie, Bass Turbat, Argatu.

    Sub egida “Come and Shine”, BestMusic isi propune sa organizeze anual o editie de festival in care sa aduca pe scena o serie de artisti care au marcat industria muzicala atat locala cat si internationala. Editia din 2014, cea pilot, va avea o singura zi, dar editia din 2015 se va intinde pe durata a trei zile. Preţul unui bilet este de 35 de lei pentru categoria Acces General, respectiv 45 de lei la Golden Circle, iar în ziua concertului, preţurile biletelor vor fi de 40, respectiv 50 de lei. Biletele pot fi cumpărate online de pe www.iabilet.ro (plata prin card, paypal, Vodafone, ramburs) si de pe www.eventim.ro, dar si din retelele iaBilet, MyTicket si Eventim (Magazinul Muzica, Vodafone, Diverta, Orange, Domo, Germanos, Senia, Perfect Tour, Uman, Carturesti, Humanitas, Sala Palatului).