Tag: ArcelorMittal Galaţi

  • Negocierile salariale de la ArcelorMittal Galaţi s-au încheiat fără un acord. Care sunt cerinţele angajaţilor

    Joi seară, în cadrul ultimei şedinţe de negocieri, administraţia combinatului siderurgic şi sindicaliştii nu au ajuns la un punct de vedere comun privind salarizarea.

    “Administraţia şi-a păstrat oferta de acordare a trei bonusuri, unul de 2 la sută din salariul anual în ianuarie, altul de 2 la sută în iulie – ambele necondiţionate. Pe lângă acestea, ei au mai oferit un alt bonus de 1,5 la sută pentru luna decembrie, condiţionat însă de profit. Nu suntem de acord cu aceste propuneri şi am cerut indexarea salariilor cu 7 la sută, majorarea primelor anuale la 200 de lei şi a primei de vacanţă la 500 de lei, menţinerea salariului minim pe unitate cu 50 de lei peste salariul minim pe economie şi dorim ca personalul care lucrează în schimburi să fie plătit conform graficului de tură continuă, toate aplicate retroactiv de la 1 ianuarie. În aceste condiţii, începem demersurile legale pentru declanşarea conflictului de muncă şi vom consulta în permanenţă angajaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al reprezentanţilor salariaţilor, Vasile Crişan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Este inacceptabil că doar 5% din componentele pentru eolienele din România se fac în ţară

    Dacă industria locală de componente pentru proiectele de energie verde nu va fi susţinută, România va câştiga direct numai 1,5 mld. euro până în 2020, dar va plăti “subvenţii” peste 10 mld. euro pentru a susţine eolienele sau solarele.Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, cel mai mare combinat siderurgic din ţară şi al doilea mare consumator de electricitate din România, critică schema de sprijin oferită de statul român producătorilor de energie verde, care se traduce în costuri semnificative cu energia pentru întreprinderile industriale şi le face necompetitive în străinătate. Acesta este unul dintre primele semnale de alarmă trase de o mare companie industrială. “Doar 5% din componentele celor 800 de turbine eoliene instalate până acum în România au fost produse în ţară”, a spus Ribo. “Pentru noi este o povară şi nu vedem beneficii din moment ce livrăm doar 5% din componentele de eoliene. Este inacceptabil. 30% din preţul pe care îl plătim la energie reprezintă subvenţii acordate pentru energia verde şi cogenerare.” În ultimii trei ani, banii puşi la dis­po­ziţia investitorilor de energie verde sub for­mă de sprijin se ridică la aproape jum­ă­tate de miliard de euro, iar anul acesta urmează să intre în conturile celor care au pariat pe vânt sau soare pentru a produce curent mai bine de 550 mil. euro, potrivit datelor Auto­rităţii Naţionale de Re­glemen­tare în domeniul Energiei (ANRE).

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

  • ArcelorMittal Galaţi intenţionează să îşi crească prezenţa pe piaţa de turbine eoliene din România

    “Ne-am adaptat procesul de producţie şi calitatea produselor pentru a răspunde cerinţelor pieţei. Avem laboratoare de testare cu ultrasunete, precum şi echipe care detectează defecte şi verifică suprafaţa tablei. Acestea ne permit să ne ajustăm parametrii laminoarelor pentru a putea produce dimensiunile comandate”, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi, în timpul seminarului “Wind Power Romania”.

    În prezent, ArcelorMittal Galaţi livrează tablă groasă pentru turbine eoliene către producători din Grecia, Polonia, Republica Cehă, Ucraina, India şi Turcia, intenţionând să coopereze şi cu alte companii care construiesc parcuri eoliene în România în regiuni precum Moldova, Dobrogea, nordul şi estul Munteniei. Clienţii companiei beneficiază de termene scurte de livrare pentru cantităţile comandate, de soluţii logistice personalizate şi de un sistem proactiv de comunicare pentru verificarea statutului comenzii. Tipurile de oţel produse de combinatul din Galaţi sunt potrivite pentru fabricarea celor mai importante părţi componente ale unei turbine: elice, nacelă, axul rotor, turnul, precum şi pentru lucrările de fundaţie şi de construcţie.

    Compania exprimă necesitatea de a se atenua diferenţele faţă de alte ţări cu privire la nivelul de subvenţii şi scutiri acordate, dat fiind faptul că, în alte regiuni ale lumii rezultă costuri ale energiei mai bune, iar întârzierea acestui proces ar putea duce la pierderea de locuri de muncă pentru România.

    ArcelorMittal Galaţi, un consumator important de energie în România, înţelege importanţa sprijinului pentru utilizarea de energie regenerabilă competitivă, pentru a putea răspunde schimbărilor climatice şi pentru a creşte securitatea energetică.

    Compania consideră că, pe viitor, este necesară o mai bună abordare a sistemului de implementare a schemelor de sprijin financiar. ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, prezentă în peste 60 de ţări. În 2011, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 94 de miliarde USD şi o producţie de oţel de 91,9 milioane de tone, reprezentând aproximativ 6% din producţia mondială de oţel. Operaţiunile miniere ale Grupului au produs 54 de milioane de tine de minereu de fier şi 8 milioane de tone de cărbune metalurgic.

  • ArcelorMittal Galaţi investeşte 8,5 mil. euro pentru securitate şi sănătatea muncii

    “Deşi înregistrăm, în continuare rezultate bune, nu suntem încă mulţumiţi de sustenabilitatea acestora. De exemplu, numărul accidentelor cu incapacitate temporară de muncă este încă prea mare: 7 în 2012 în comparaţie cu 5 în 2011, în rândul propriilor angajaţi, respectiv 9 faţă de 7 la contractori. Obiectivul nostru poate fi atins şi este clar: zero accidente”, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi. “Suntem cu adevărat îngrjoraţi de faptul că, în timpul intervenţiilor pentru contracararea a 4 atacuri şi tentative de furt, 7 agenţi de pază externi au fost accidentaţi”.

    În ultimii doi ani, Compania a derulat pentru angajaţii proprii şi contractori instruiri speciale SMART pentru identificarea riscurilor de accidentare. Un sistem centralizat de observare, monitorizare şi raportare a situaţiilor periculoase a fost pus la punct. Numărul acestor situaţii – descoperite şi rezolvate – a crescut cu o treime faţă de 2011. Se continuă şi implementarea unor proiecte speciale cum ar fi: acordarea unui bonus financiar pentru respectarea regulilor, instalarea de “linii ale vieţii” pentru lucrul la înălţime, precum şi LO/TO, un sistem de blocare şi etichetare a echipamentelor oprite în vederea executării operaţiunilor de mentenanţă în cele mai sigure condiţii.

    ArcelorMittal Galaţi îmbunătăţeşte şi echipamentele individuale de protecţie, achiziţionând produse de ultimă generaţie, cum ar fi căştile de protecţie cu ochelari încorporaţi pentru angajaţii cu probleme de vedere ori detectoare personale multi-gaz pentru zonele periculoase. Se modernizează şi instalaţiile de sesizare, alarmare şi stingere a incendiilor.
    ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, prezentă în peste 60 de ţări.

    ArcelorMittal este lider pe pieţele globale importante, incluzând domeniile auto, construcţii, electrocasnice şi de ambalare, având sisteme performante de cercetare şi dezvoltare, precum şi tehnologice, precum şi rezerve cuantificabile de materii prime şi reţele de distribuţie de top. De asemenea, Grupul deţine operaţiuni miniere, având în portofoliu peste 20 de mine în operare şi dezvoltare, fiind al patrulea cel mai mare producător de minereu de fier. Compania este prezentă cu unităţi de producţie în peste 22 de ţări, de pe patru continente, pe toate pieţele-cheie ale industriei siderurgice, de la cele emergente, până la cele mature, având reţele de distribuţie foarte bine dezvoltate.

    În 2011, ArcelorMittal a înregistrat venituri de 94 de miliarde USD şi o producţie de oţel de 91,9 milioane de tone, reprezentând aproximativ 6% din producţia mondială de oţel. Operaţiunile miniere ale grupului au produs 54 de milioane de tine de minereu de fier şi 8 milioane de tone de cărbune metalurgic.ArcelorMittal este cotat la bursele din New York (MT), Amsterdam (MT), Paris (MT), Bruxelles (MT), Luxemburg (MT) şi la bursele spaniole de la Barcelona, Bilbao, Madrid şi Valencia (MTS).

  • Directorul ArcelorMittal Galaţi: Dacia a salvat Renault de la faliment

    “Eu şi colegii mei din management avem un model de urmat. Ne-am raportat la standardele de la Dacia pentru că suntem realmente impresionaţi de povestea de succes de la Dacia.

    În şase-şapte ani au reuşit să schimbe tot din ceea ce era fosta uzină. Am o experienţă îndelungată în industria auto şi pot spune că, vizitând Dacia, observi că nu e nicio diferenţă între Dacia şi orice altă fabrică auto din vestul Europei în termeni de curăţenie, de management, de pricepere tehnică a oamenilor. Singura diferenţă e că cei de la Dacia au mai puţini roboţi. Dacia câştigă bani şi se poate spune că a salvat Renault de la faliment”, a spus el la o dezbatere publică organizată la combinat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ArcelorMittal Galaţi: Vizita lui Mittal a vizat o analiză obişnuită a activităţii

    Mittal a apreciat “dinamica bună a rezultatelor” în domeniile securitate şi sănătate în muncă şi calitate, dar şi progresele obţinute la furnalul 5, după modernizarea completă a acestuia, se arată într-un comunicat al companiei.

    Totodată, Mittal a declarat că are încredere că echipa din România va depăşi dificultăţile actuale generate de situaţia pieţei. Miliardarul indian Lakshmi Mittal este preşedintele, CEO-ul şi proprietarul grupului ArcelorMittal. “Nu se cunosc motivele pentru care domnul Mittal face această vizită. Există însă informaţii care arată că vizita acestuia ar putea avea legătură cu situaţia legată de energie şi de starea unităţii de la Galaţi”, a declarat, joi liderul sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi, Gheorghe Tiber.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Noul director şi noile semne de întrebare de la Sidex

    Au trecut mai puţin de patru luni de când Bruno Ribo a preluat funcţia de şef al combinatului de la Galaţi. Îşi ştie însă foarte clar obiectivele mandatului: securitatea muncii – o politică importantă la nivelul întregului grup -, asigurarea calităţii operaţiunilor şi a serviciilor pentru clienţi – într-un mediu economic complet schimbat comparativ cu trei ani în urmă – şi creşterea eficienţei, combinată cu reducerea costurilor – ţintă pentru atingerea căreia compania va continua investiţiile în echipamente mai performante. “Securitatea muncii este o politică generală a întregului grup. Domnul Mittal vrea să fim o referinţă din acest punct de vedere. Suntem foarte mândri pentru că anul trecut nu am avut niciun accident de muncă soldat cu decese, nici în cadrul combinatului, nici în rândul contractorilor”, spune Ribo.

    În anii ’80 – ’90, la fostul Sidex se înregistrau între10 şi 15 decese în accidente de muncă. Anul trecut s-au petrecut 12 accidente de muncă, niciunul fatal, şi a fost cel mai bun an, din acest punct de vedere, din toată istoria combinatului. “De exemplu, în 2006 au fost 28 de accidente, în care au murit 6-8 oameni. Totuşi, ne păstrăm modestia, pentru că aceasta este o călătorie pe care ştii că nu o s-o termini niciodată.”

    Al doilea obiectiv este asigurarea calităţii produselor şi a serviciilor prestate pentru clienţi. “Dacă vrem să fim sustenabili, ne trebuie clienţi buni, iar clienţii buni sunt cei loiali. Dacă vrem clienţi loiali, trebuie să le dăm ce ne cer, respectiv calitate, la un preţ, desigur, corect, şi servicii, de exemplu să le livrăm comenzile la timp. Vrem să ne asigurăm o bază de clienţi permanenţi.”

    Al treilea obiectiv al mandatului lui Ribo este creşterea eficienţei, în paralel cu reducerea costurilor. Pentru asta, combinatul investeşte în echipamente mai bune şi a redus nivelurile ierarhice, în vederea unei mai bune cooperări între departamente. “Ne pregătim managerii să aibă mai multă iniţiativă, să coopereze cu mai multe departamente. Succesul va veni din echipele de angajaţi români, deoarece expaţii, aşa cum sunt şi eu, stau aici temporar. Mi s-a spus că din punctul de vedere al resurselor umane schimbarea de la ArcelorMittal Galaţi este cea mai mare dintre toate companiile din România. De exemplu, la tablele groase rebuturile sunt la o treime decât erau înainte. Angajaţii s-au implicat mai mult, deci acum vedem rezultatele. Prin aceste transformări obţinem schimbarea”, adaugă Ribo.

    Criza economică mondială a afectat puternic piaţa oţelului, care este o materie primă de bază, deci un indicator economic. “Când economia scade, şi piaţa oţelului scade”, spune Ribo, iar asta se vede limpede în pieţele importante ale combinatului de la Galaţi. ArcelorMittal Galaţi vinde o treime din ce produce în România, o treime în Turcia şi o treime în alte state europene şi din Orientul Apropiat. Potrivit lui Ribo, pieţele din bazinul Mării Negre s-au schimbat total din 2008 încoace, iar din 2009 combinatul se află într-un proces de transformare prin care se concentrează pe activităţile de bază şi îşi protejează porţiunea de piaţă în acest context global dificil.

  • Directorul general al ArcelorMittal Galaţi a demisionat

    “Eric Remisz şi-a anunţat decizia de a demisiona din funcţie din cauza unor motive personale, care nu au putut fi evitate. Bruno Ribo, actualul director tehnic al ArcelorMittal Galaţi, va prelua majoritatea responsabilităţilor lui Remisz, până când va fi numit un nou director general”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al combinatului siderurgic, Dorian Dumitrescu.

    Venit din afara grupului controlat de omul de afaceri indian Lakshmi Mittal, Remisz a fost numit director general al ArcelorMittal Galaţi în octombrie 2011, înlocuindu-l pe Thierry Le Gall. Acesta a condus combinatul din anul 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul care a condus ArcelorMittal Galaţi în cei mai grei ani de după privatizare pleacă din companie

    “ArcelorMittal Galaţi anunţă că Thierry Le Gall va părăsi Combinatul de la Galaţi şi va fi înlocuit de Eric Remisz, cetăţean francez, care anterior a lucrat în afara grupului. Eric Remisz are o experienţă managerială în România, dobândită într-o altă companie. Domnul Le Gall, care va părăsi combinatul şi din motive personale, îşi va continua activitatea în cadrul managementului Diviziei Flat Carbon Europe a ArcelorMittal”, a afirmat miercuri, într-un comunicat, Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, citat de Mediafax.

    Le Gall spune că după plecarea sa unitatea de la Galaţi va intra într-o nouă fază, care coincide cu repornirea Furnalului 5, investiţie de peste 80 de milioane de euro.

    “Combinatul se va concentra în continuare atât pe Programul de Transformare, cât şi pe îmbunătăţirea performanţelor tehnice, orientări care vor rămâne neschimbate”, a arătat Le Gall.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro