Tag: Aquila

  • Două tranzacţii mamut de 331 milioane de lei cu Aquila, adică 21% din companie, animă marţi Bursa de Valori. Preţul, minus 9%

    Două tranzacţii speciale cu acţiuni Aquila (AQ) în valoare de 331 milioane de lei, realizate la un preţ în scădere cu 9% faţă de cel tranzacţionare, au animat marţi Bursa de Valori Bucureşti şi au urcat lichiditate până la circa 370 mil. lei în după-amiaza şedinţei. Tranzacţiile echivalează  cu 21% din capitalul social al companiei.

    În prezent cei mai mari acţionar ai AQ sunt Vasile Constantin Cătălin cu 17%, NN Pensii cu 11,8% şi două offshore controlate de majoritari: Napakate şi Vmark cu 11,4% fiecare.

    De la începutul lui 2025 acţiunile AQ au plus 24%.

  • AQUILA: AQUILA Building Careers

    Număr de angajaţi (2024): 3.203

    Cifră de afaceri (2024): 2,945 mld. lei

    Profit net (2024): 90 mil. lei


    MOTIVAŢIE

    „AQUILA Building Careers” este un program educaţional lansat în 2022, creat pentru a reduce decalajul dintre educaţia teoretică şi cerinţele reale ale pieţei muncii, cu accent pe distribuţie, logistică şi sustenabilitate. Ajuns la ediţia a IV-a, programul oferă stagii de practică, mentorat şi burse, contribuind la formarea unei noi generaţii de profesionişti şi consolidând brandul companiei ca angajator responsabil. „O companie responsabilă este aceea care îşi aliniază obiectivele de business la nevoile reale ale angajaţilor, clienţilor şi comunităţilor, acţionează transparent şi respectă cele mai bune standarde de sustenabilitate”, crede  Răzvan Bagherea, director de organizare şi resurse umane în cadrul AQUILA, aceasta fiind şi una dintre motivaţiile proiectului.

     

    DESCRIEREA PROIECTULUI

    Proiectul este derulat anual, în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, şi se adresează studenţilor şi absolvenţilor din domenii economice şi tehnice.

    Etapele şi componentele programului includ:

    • integrarea a 19 participanţi în 10 departamente cheie ale companiei;

    • structură unitară de onboarding, cu kit stagiar şi îndrumători dedicaţi;

    • burse de excelenţă pentru performanţe academice;

    • AQUILA Sustainability Lab, unde studenţii dezvoltă soluţii pentru reducerea impactului asupra mediului;

    • implicarea tinerilor în voluntariat şi proiecte de sustenabilitate (plantări, vizite la unităţi de energie regenerabilă);

    • sesiuni practice, ateliere şi resurse online pentru învăţare interactivă.

    Buget total alocat în patru ediţii: peste 150.000 lei (fonduri interne).

     

    REZULTATE

    • aproximativ 70 de tineri au beneficiat de stagii şi mentorat în cei patru ani;

    • burse de excelenţă acordate celor mai buni participanţi (4.500 lei / student, pe 9 luni);

    • susţinerea a două ediţii ale Olimpiadei Naţionale a Studenţilor Economişti cu premii de 8.000 lei;

    • integrarea absolvenţilor în companie sau în domenii conexe;

    • lansarea Sustainability Lab, cu soluţii inovatoare aplicabile în strategia companiei;

    • consolidarea brandului AQUILA ca angajator responsabil şi orientat spre viitor.

     

    „Sustenabilitatea este un pilon central al modelului nostru de afaceri, integrând principiile ESG în toate procesele şi
    proiectele noastre. Ne dorim să creăm valoare pe termen lung pentru angajaţi, investitori şi comunităţi.”

    Răzvan Bagherea, Director Organizare şi Resurse Umane, AQUILA

  • Trecem graniţele: Aquila cumpără compania KITAX Kft din Ungaria pentru 14 mil. euro

     Compania vrea să devină un jucător activ pe piaţa din Ungaria.

    AQUILA (simbol bursier AQ), lider în servicii integrate de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum din România şi Republica Moldova, a anunţat încheierea unui acord pentru achiziţionarea a 100% din părţile sociale ale companiei KITAX Kft, una dintre cele mai importante cinci companii de distribuţie din domeniul său de activitate, cu acoperire naţională în Ungaria.

    Preţul tranzacţiei este de maxim 14 milioane de euro şi este calculat în baza unui mecanism agreat de părţi care ia în considerare ajustările de capital circulant şi împrumutul net. Achiziţia este condiţionată de obţinerea aprobării autorităţilor maghiare de avizare a tranzacţiei, Foreign Direct Investment (FDI), şi Adunării Generale a Acţionarilor AQUILA.

    „Această achiziţie completează strategia AQUILA de integrare a unor linii de business noi cu dezvoltare imediată şi marje de profitabilitate atractive. Prin preluarea KITAX Kft vom deveni un jucător activ pe piaţa din Ungaria, adăugând un portofoliu complementar de produse business-ului actual. Acest demers ne apropie de ambiţiile de dezvoltare regională după succesul înregistrat în Republica Moldova prin achiziţia companiei Trigor AVD. Continuăm dezvoltarea AQUILA alături de o echipă profesionistă care a format şi dezvoltat o companie europeană puternică. Avem încredere în echipa KITAX Kft alături de care vom creşte parteneriatele existente cu furnizorii şi clienţii societăţii, spune Cătălin Vasile, CEO, AQUILA.

    „Această nouă tranzacţie este în linie cu angajamentul nostru de dublare a valorii EBITDA până în anul 2026.“

    KITAX Kft a raportat în 2023 venituri de 10 milioane de euro şi EBITDA de 2,1 milioane de euro. Fondată în 2002 de Ida şi ştefan Ozsvald, KITAX KfT distribuie produse profesionale de igienă şi curăţenie, consumabile pentru sectorul HoReCa, echipamente de sănătate şi siguranţă a muncii. Infrastructura logistică a companiei este modernă, incluzând o flotă şi un depozit propriu de 3.000 mp în Mosonmagyaróvár în care 70% din energia utilizată constituie energie verde.

    Compania deţine un portofoliu diversificat, incluzând peste 10.000 de produse provenite de la mai mult de 400 de furnizori globali de top, precum Kimberly Clark, Essity (Tork), Vileda Professional şi Karcher. KITAX Kft deserveşte clienţi din sectoare cheie precum industrial, HoReCa, retail, educaţie, sănătate şi facility management.

    „Decizia de a ne alătura AQUILA, unul dintre liderii pieţei de distribuţie şi logistică din România, deschide noi orizonturi pentru creşterea companiei. Experienţa noastră de peste 20 de ani în sectorul distribuţiei produselor de igienă din Ungaria, susţinută de expertiza şi puterea AQUILA, creează o bază solidă de dezvoltare a unor noi oportunităţi de creştere împreună cu partenerii noştri de afaceri”, spun Ida Ozsvald şi ştefan Ozsvald, proprietari KITAX Kft.

    Compania AQUILA a încheiat primele 9 luni din 2024 cu venituri de 422,6 milioane euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Rezultatele înregistrate de companie au fost susţinute de creşterea organică a segmentului de distribuţie şi de aportul adus de cele trei companii achiziţionate în 2024. Romtec şi cele două companii Parmafood au contribuit cu 5,3% la veniturile companiei.

    AQUILA operează în România şi Republica Moldova, cu un model de afaceri integrat, cu activitate în următoarele segmente de afaceri: distribuţie, logistică şi transport. AQUILA vinde produse de larg consum în peste 72.000 de puncte de desfacere prin toate canalele de comerţ cu amănuntul al bunurilor de larg consum, care acoperă peste 90% din piaţă.

    Portofoliul de produse integrat însumează aproximativ 11.000 produse, cu mărci proprii precum Gradena: legume şi fructe congelate; LaMasă: semipreparate congelate din carne; Yachtis: produse congelate de peşte şi fructe de mare; precum şi mărci consacrate din diferite categorii precum: produse de îngrijire personală – Rexona, Dove; dulciuri – Kinder, Raffaello, Snickers sau Mars; cafea – Lavazza; produse de curăţenie – Dero, Cif sau Coccolino; mâncare pentru animale de companie – Whiskas, Pedigree; produse igienă – Kleenex, Kotex, Zewa, Tena, Libresse; scutece copii – Huggies; legume congelate şi conserve – Bonduelle; smântâna vegetală şi frişcă vegetală – Gran Cucina şi Hulala; peşte şi preparate din peşte – Frosta.

    Prin achiziţia Romtec, compania şi-a adăugat în portofoliu peste 20 de branduri de produse pentru întreţinerea autoturismelor, dezvoltate în România, printre care Jet Xpert, Clima Xpert şi Brake Xpert, şi deţine o unitate de producţie în Iaşi. De asemenea, în anul 2024 odată cu achiziţionarea companiilor Parmafood, portofoliul AQUILA s-a extins cu peste 100 de branduri cu notorietate naţională şi internaţională, printre care Tabasco, Calvo, Mutti, Kikkoman, Serena Wines, La Molisana, Frescobaldi. 

    Compania a fost înfiinţată în anul 1994 de către antreprenorii Alin Adrian Dociu şi Constantin Cătălin Vasile. Din noiembrie 2021 este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ca urmare a unei oferte publice iniţiale în valoare de 367 milioane lei, cea mai mare ofertă publică iniţială derulată de o companie antreprenorială românească pe piaţa de capital locală. Acţiunile companiei (simbol AQ) sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti.

     

     

  • Fondurile de pensii au cumpărat mai mult de jumătate din pachetul de 8,3% vândut fulger de un acţionar al Aquila

    Profitul pentru aceste achiziţii este de peste 17%.

    Fondurile de pensii private Pilon II şi fondurile de pensii facultative Pilon III au cumpărat mai mult de jumătate din oferta de vânzare accelerată (accelerated bookbuild – ABB) a Aquila Part Prod Com (simbol bursier AQ) de la finalul lunii ianuarie, prin care acţionarul Alin Dociu a vândut 8,33% din companie.

    Datele agregate de ZF din platforma DesprePensiiPrivate.ro arată că cinci fonduri au cumpărat pe parcursul lunii 63,7 milioane de acţiuni ale liderului de soluţii inte­grate de distribuţie, logistică şi transport din FMCG din România, reprezentând 54,07% din rulajul lunar.