Tag: APIA

  • APIA: Creştere de 58% a înmatriculărilor de maşini noi în octombrie

    Numărul autoturismelor noi înmatriculate s-a ridicat la 10.649 în luna octombrie, cifră ce reprezintă o creştere de 58,1% a înmatriculărilor de maşini noi în comparaţie cu luna similară a anului trecut, potrivit unei analize a Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

    Analiza APIA, realizată pe baza datelor DPRCIV (Direcţia de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor), notează că pe totalul primelor 10 luni din 2019 înmatriculările de autoturisme noi din România ajung la un volum de 134.698 de unităţi, ceea ce reprezintă o creştere de 18,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, una dintre cele mai mari rate de creştere din Uniunea Europeană în acest an.

    La nivel european, după primele 10 luni din an, se înregistrează o scădere de 1,1% a înmatriculărilor noi, în timp ce în octombrie patru din cele mai mari cinci pieţe auto au marcat volume mai mari în comparaţie cu luna similară din anul anterior. Astfel, piaţa din Germania a urcat cu 12,7%, Franţa cu 8,7%, Italia cu 6,6%, în timp ce doar Regatul Unit a marcat o scădere în octombrie, de 6,7%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 389.000 de fermieri au primit plăţi în avans de 439,4 milioane euro

    Până la data de 20 octombrie au fost plătiţi 389.546 fermieri, în cadrul campaniei de plăţi în avans pentru anul 2019, suma autorizată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

    APIA precizează că între 16 octombrie şi 30 noiembrie se pot efectua plăţi în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menţionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

    Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plăţile finanţate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plăţile finanţate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

     

  • APIA: Piaţa auto din România a crescut cu 9,5% faţă de anul trecut

    În luna iulie, creşterea pieţei totale a fost de 3,1% comparativ cu luna similară a anului anterior.

    Vânzările de autoturisme noi către persoane fizice au crescut cu 28,6% faţă de anul trecut, iar în primele 7 luni din 2019 au fost înmatriculate cu 5,9% mai puţine maşini rulate faţă de aceeaşi perioadă din 2018.

    Vânzările de autovehicule noi cresc cu 3,1% în iulie faţă de aceeaşi lună a anului 2018.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul autoturismelor noi înmatriculate s-a dublat faţă de anul trecut

    În luna iulie 2019, au fost înmatriculate 23.206 autoturisme noi, această cifră fiind cu 52,6% mai mare decât cea înregistrată în luna similara a anului trecut, când au fost înmatriculate 15.210 autoturisme, conform datelor comunicate de către DRPCIV (Direcţia de Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne). Acesta este cel mai mare volum de autoturisme noi înmatriculate într-o lună iulie din ultimii 10 ani, informează reprezentanţii APIA, într-un comunicat remis luni, MEDIAFAX.

    Ca urmare, pe totalul primelor 7 luni din 2019, înmatriculările de autoturisme noi din Romania ajung la un volum de 94.826 unitati, ceea ce reprezinta o creştere de 26,0% faţă de perioada similara a anului trecut.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APIA oferă finanţări de peste 8 milioane de euro pentru plantaţiile de viţă de vie

    Fondurile sunt încă disponibile prin Programul Naţional de Sprijin (PNS) în Sectorul Vitivinicol 2019 – 2023, iar posibilii beneficiari pot să aplice pentru acestea în continuare.

    APIA reaminteşte posibililor beneficiari, oportunitatea accesării fondurilor pentru finanţarea programelor de restructurare/ reconversie a plantaţiilor viticole în temeiul OMADR nr. 1508/2018.

    Prin accesarea acestei măsuri, producătorii din România au posibilitatea să-şi restructureze sau modernizeze suprafeţele cu viţă-de-vie care să corespundă cerinţelor actuale ale pieţei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APIA a finalizat campania de primire a cererilor unice, a înregistrat 846.000 de solicitări

    Judeţele cu cele mai multe cereri înregistrate sunt Suceava (46.475 cereri), Dolj (36.029 cereri), Bihor (35.446 cereri), Maramureş (33.822 cereri) şi Botoşani (32.778 cereri). Judeţele cu cele mai mari suprafeţe solicitate la plată sunt Timiş (531.311,55 ha), Constanţa (495.402,46 ha), Teleorman (426.105,87 ha), Dolj (423.721,1 ha) şi Călăraşi (376.343,05 ha).

    În comparaţie cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut uşor, în timp ce suprafaţa agricolă a crescut cu 194.695,83 ha, fapt care confirmă tendinţa de comasare a terenurilor. În cazul judeţelor care au realizat un procent sub 100%, diferenţa se justifică prin depunerea cererilor în alte judeţe limitrofe.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APIA a primit peste 580.000 de cereri unice de plată în cadrul campaniei 2019

    Depunerea cererilor unice de plată în cadrul campaniei 2019 se va încheia la data de 15 mai 2019, în conformitate cu prevederile OMADR nr.69/2019, iar cei care nu se prezintă până la acest termen nu vor beneficia de sprijinul financiar acordat de APIA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • APIA: Rentierii agricoli pot depune documentele pentru viza pe 2017 până în 31 august

    Potrivit Agenţiei de Plăţi, rentierii agricoli trebuie să se prezinte la ghişee cu următoarele documente, în original:
    – carnetul de rentier agricol;
    – actul de identitate al solicitantului;
    – decizia de la comisia de expertiză medicală – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II / decizia de la comisia de expertiză medicală şi decizia de pensionare la limită de vârstă – pentru solicitanţii pensionaţi pe caz de boală gradele I şi II a cărei pensie de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă;
    – procură notarială autentificată/curatelă/hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, din care să reiasă că solicitantul este tutore legal al rentierului agricol, în original, numai pentru cazurile în care solicitarea vizării carnetului de rentier agricol este făcută de un reprezentant legal;
    – contractul/contractele de arendare încheiat/încheiate până la data de 30 septembrie 2011, cu respectarea prevederilor Legii arendării nr. 16/1994*), cu modificările şi completările ulterioare, sau încheiat/încheiate după data de 1 octombrie 2011, cu respectarea prevederilor Codului civil. Legea nr. 16/1994 a fost abrogată prin art. 230 lit. r) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011;
    – extras de cont pe numele rentierului agricol, deschis la oricare bancă de pe teritoriul României, în lei (extrasul se depune opţional);
    – declaraţia pentru obţinerea vizei anuale conform modelului din Anexa la Normele metodologice de aplicare a prevederilor „titlului XI Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, norme aprobate prin Ordinul nr. 1272/2005.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Piaţa auto a atins maximul ultimilor 10 ani

    „Volumul total al vânzărilor după 7 luni din acest an ajunge la 105.686 unităţi, cu 23,8% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta fiind şi cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat într-o perioadă similară în ultimii 10 ani (în 2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau doar 92.526 de unităţi)”, arată un comunicat al APIA.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce program au instituţiile, Poşta şi băncile pe 15 august şi în minivacanţa de Sf. Maria

    Registrul Auto Român (RAR) anunţă că, urmare a Hotărârii Guvernului nr. 595/02.08.2018, privind stabilirea zilelor de 16 şi 17 august 2018 ca zile libere, programul în toate reprezentanţele RAR din ţară va fi modificat astfel:
    – ziua de 16 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 20-24 august 2018, astfel: în zilele de 20, 21, 22, 23 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30, iar în ziua de 24 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 14.30
    – ziua de 17 august 2018 va fi recuperată de angajaţii RAR prin prelungirea programului în perioada 27-29 august 2018, astfel: în zilele de 27, 28, 29 august 2018 programul va fi de la 8.00 la 18.30.

    Compania Naţională Poşta Română informează că în ziua de miercuri, 15 August 2018, toate oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. Joi, 16 august 2018 şi vineri, 17 august 2018, toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru, iar sâmbătă, 18 august 2018, vor avea program de lucru aferent zilei de sâmbătă. „Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în ziua de 14 august 2018 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, precizează Poşta Română.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro