Primele semne ale capitalismului te intampina chiar la intrarea pe poarta veche a fostei fabrici de pe bulevardul Iuliu Maniu, numarul 7. Pe o parte, zeci de afise incropite la repezeala si lipite haotic pe pereti anunta existenta a fel si fel de firme, de la magazine de confectii, la electronice, curatatorii, sali de fitness, tipografii si multe altele. De cealalta parte, o cladire noua, aflata inca in constructie, face nota discordanta printre imobilele batrane din incinta. Un panou mare alaturi anunta ca aici se va construi, in scurt timp, un nou magazin de desfacere al unuia dintre putinii producatori de haine ramasi inca pe platforma de la APACA, cea mai mare si mai cunoscuta fabrica de confectii din anii comunismului.
Din 1992, anul privatizarii APACA, toate unitatile de productie au fost rand pe rand vandute si preschimbate in alte si alte afaceri. Intreprinderea a fost de altfel printre primele privatizate din Romania, lucru facilitat si de faptul ca era deja organizata pe sectii. Au fost, asadar, mult mai usor de impartit cele zece fabrici de confectii de pe platforma intre sutele de noi actionari – fosti angajati ai APACA. Privatizarea de tip MEBO (cumpararea firmei de catre angajati si manageri) a dat startul unui adevarat test de aptitudini antreprenoriale pentru noii actionari. Pana la privatizare, comenzile erau asigurate de stat si trimise mai departe catre divizii, dar din 1992 fiecare nou proprietar a intrat pe cont propriu. A fost cu atat mai dificil cu cat putini dintre angajatii APACA avusesera inainte contact cu clientii straini ai fabricii, caci in unitatea de productie nu ajungeau nici banii, nici discutiile de negociere.
A fost si cazul lui Alexandru Ciucu Sr., care a preluat atunci sectia 5 de confectii pentru barbati, pe care o conducea la momentul respectiv. Businessul a fost pus pe picioare impreuna cu fiul sau, Alexandru Ciucu Jr. “Initial, executam doar comenzi de lohn – exclusiv pe comanda, cu materialele clientilor, pentru Hugo Boss, Stefanel, Steilmann, YSL, H&M, dar, cu timpul, prietenii au inceput sa ne ceara cate un costum si asa ne-am dat seama de potentialul pietei interne”, povesteste Ciucu Jr. Cei doi au deschis in 1997 primul magazin propriu, chiar la poarta fabricii, cu numele firmei producatoare, SAMRIC (abrevierea de la Societatea pe Actiuni Moda Romana in Industria Confectiilor). Anul trecut, firma a avut afaceri de circa trei milioane de lei (aproximativ 800.000 de euro) din trei magazine, dar si din realizarea, in continuare, pe langa produsele finite, a comenzilor de lohn si semi-lohn, care aduc inca peste 70% din venituri. Din 2000, Ciucu Sr. si Ciucu Jr. au devenit “tatal” si “fiul” din afacerea cu costume barbatesti Tata & Fiul, o retea de cinci magazine de haine barbatesti, care a adus si notorietatea pentru fosta sectie de confectii cu numarul 5. Ciucu Jr. (33 de ani) a incercat sa faca si o afacere care sa duca intr-un fel mai departe traditia candva exclusivista a costumului visiniu de la APACA, un fost status-simbol in Romania.
“In anii ’80, cand salariul mediu in Romania era de 30-40 de dolari, un costum de export croit la APACA valora 3-400 de dolari. De aceea, trebuia sa fii cineva ca sa ai haine de la APACA, iar daca nu erai tu cineva, cu siguranta era mama, tatal sau unchiul tau”, spune fiul din Tata & Fiul, care a decis astfel sa deschida un atelier de croitorie la comanda chiar in inima fostei intreprinderi de stat. Modelul de business difera semnificativ fata de cel al altor producatori din zona, inclusiv fata de cel al celorlalte afaceri ale familiei Ciucu. O spune chiar Ciucu Jr.: “Tata face industrie. Eu fac croitorie”. Pretul unui costum la comanda marca Alexandru Ciucu costa intre 800 si 1.300 de euro, o alta diferenta fata de ceilalti producatori (sau simpli comercianti) de pe platforma. Asa se explica de ce, in locul celor 18.000 de muncitori care roiau zilnic prin incinta, astazi se perinda si persoane cunoscute din mediul de afaceri, politica ori chiar reprezentanti ai Casei Regale, care trec insa indiferenti pe langa foile A4 lipite la intrare in ciuda caracterelor de-o schioapa ce afiseaza preturi de pana la 350 de lei pentru un costum. Chiar daca cele trei afaceri marca Ciucu nu au rulaje mari, ele sunt importante pentru a demonstra volumele de afaceri cu care se mai lucreaza astazi la APACA. Din fosta fabrica, cel mai important a ramas numele platformei, legat in fiecare deceniu de altceva: in anii ’80 de exclusivitatea hainelor legate de oamenii politici si muncitoarele de la APACA, iar in anii 2000 de interesul pietei imobiliare pentru un teren compact si destul de mare aflat in inima capitalei. De notorietatea numelui platformei au profitat in special micii afaceristi, care au deschis magazine, fie ele si de cativa metri patrati, pentru a vinde costume de import.
Cu timpul, au venit pe platforma alte businessuri, fara nicio legatura cu APACA de altadata sau cu hainele in general. Platforma nu are insa un administrator, asadar, nu exista o evidenta a firmelor desfasurate pe cele noua hectare, iar curiosii se pot lua doar dupa afise, sageti si, mai rar, sigle de firma, pentru a le descoperi: tipografia TipArt Vision, Tara Fashion, Nordic Gym si asa mai departe. Interesul pietei imobiliare a fost normal sa apara. Insa APACA e greu de cucerit. Ciucu Jr. spune ca acum sunt aproximativ zece proprietari mari in incinta, dintre care doar vreo trei mai fac confectii: “Daca ii luam insa in considerare si pe cei care au cumparat cate un birou, numarul creste la 50, poate chiar 100 de proprietari. Un numar exact nu pot sa va dau, pentru ca aici se vinde, se inchiriaza si subinchiriaza tot timpul. Chiar si noi ne pregatim acum sa inchiriem un spatiu”. Specialistii din piata imobiliara spun dezamagiti ca situatia de pe fosta platforma de confectii este destul de incalcita, iar incercarile unor agenti de a obtine in anii trecuti o exclusivitate pe APACA au esuat. Conform analizelor acestora, spatiile industriale de pe APACA sunt acum egale cu spatiile de birouri disponibile (clasa B spre C), de cateva mii de metri patrati inchiriabili. Acesta este insa si unul dintre putinele avantaje ale APACA: “Un doritor al unei suprafete de 2.000 de metri patrati, de exemplu, are sanse reale sa gaseasca acolo toata suprafata, la preturi mai mici fata de cele medii practicate intr-un centru comercial sau o cladire de birouri cu caracteristici similare”.
Reprezentantii companiei Faberrom, care ocupa unul dintre cele mai mari spatii de pe platforma APACA, nu au vrut sa comenteze pentru acest articol. Compania controlata de omul de afaceri Danut Cernea este si proprietara viitorului magazin aflat in stadiu de constructie la intrarea in incinta. Ca si actionarul majoritar al SAMRIC, Danut Cernea a fost unul din cei 18.000 de angajati ai vechii platforme, unde lucreaza inca de la terminarea facultatii, in 1979. {i firma lui a fost infiintata odata cu privatizarea APACA, fiind initial o societate de prestari servicii, numita PrestServConf SA. Faberrom SA a luat nastere practic dupa restructurarea societatii initiale, in 1994, cand s-a facut trecerea la productia de imbracaminte pentru export si, ulterior, in mai mica masura, la comercializarea pe piata interna. Conform informatiilor de pe site, Faberrom poate produce 150.000 de costume pe luna si a avut anul trecut afaceri de 27 de milioane de lei (peste 7,5 milioane de euro). Cele 150.000 de costume au adus insa doar 3,5 milioane de euro. Restul de bani a venit din alte activitati ale firmei, precum furnizarea de piese de schimb si echipamente tehnologice pentru industria textila, servicii de transport de marfa si persoane si in plus, din faptul ca Faberrom este principalul furnizor de apa si energie pentru zona APACA.
Alexandru Ciucu Jr., despre care se poate spune ca practic “a crescut” in APACA, nu crede ca intreaga platforma are sanse sa intre vreodata in posesia unui singur proprietar: “Numarul mare de proprietari e un soi de factor de siguranta in acest sens, pentru ca nu poti renova sau modifica nimic fara acordul tuturor, si cu atat mai putin nu poate cineva sa cumpere toate cladirile, sa le darame si sa construiasca un mall, de exemplu”. Recunoaste ca si el a fost cuprins, la un moment dat, de febra imobiliara si de ideea de a fi singurul proprietar al APACA. Dar a renuntat repede, pentru ca demersul ar fi fost aproape imposibil: “Sunt locuri din APACA unde n-am ajuns nici eu, desi vin aici zilnic de la varsta de 14 ani, iar, pe langa asta, trebuie sa am in vedere ca doar in corpul de cladire in care suntem noi mai exista patru proprietari”. Aici, Ciucu se corecteaza: “Proprietari stiuti de mine. Noi detinem o suprafata de 10.000 de metri patrati, mai sunt cei care au un corp intreg de cladire, dar sunt si multi altii, nestiuti, care au doar cate un etaj, un birou sau un depozit de cativa metri patrati. Nu stiu ce oferta de pret ar trebui sa faca cineva ca sa nu poata fi refuzat de nimeni din zecile de proprietari si, chiar si in aceasta ipoteza, nu stiu cum s-ar justifica o asemenea investitie in termeni de business”. Oricum, daca ar aparea o asemenea initiativa, Ciucu spune glumind ca i-ar placea sa aiba statutul de ultim vanzator. Dar nu crede ca se va mai intampla asa ceva, daca nu a fost nicio pornire in acest sens in febra imobiliara din anii trecuti.