Tag: anul scolar

  • Noul an şcolar începe luni, vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână

    Structura anului şcolar 2015 – 2016, stabilită în luna iulie printr-un ordin de ministru, a fost modificată pe 31 august, printr-un nou ordin, publicat joi în Monitorul Oficial.

    Potrivit actului normativ, elevii vor avea vacanţa de iarnă între 19 decembrie şi 10 ianuarie, şi nu până la 3 ianuarie, cum prevedea structura aprobată anterior.

    O altă diferenţă este aceea că vacanţa de vară nu se mai termină pe 4 septembrie, pentru ca anul şcolar 2015 – 2016 să înceapă cu o săptămână mai devreme, ci pe 11 septembrie.

    Consiliul Naţional al Elevilor îi solicitase ministrului Educaţiei Sorin Cîmpeanu ca şcoala să înceapă şi să se termine cu o săptămână mai devreme, în anul şcolar 2015 – 2016, “luând în calcul necesitatea unui semestru I mai lung si scăderea interesului cadrelor didactice şi elevilor la sfârşitul celui de-al doilea, datorită suprapunerii perioadei examenului de bacalureat cu perioada de predare”.

    Cîmpeanu declara, la sfârşitul lunii iunie, că ia în calcul propunerea, dar pentru anul şcolar 2016 – 2017, fiind prea târziu să se facă modificarea în această toamnă.

    Structura anului şcolar aprobată în iulie prevedea ca vacanţa de vară să se încheie pe 4 septembrie, astfel că următorul an şcolar începea cu o săptămână mai devreme. Prevederea nu a fost însă menţinută în structura aprobată în 31 august.

    Anul şcolar începe în 14 septembrie, iar prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.

    Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie până în 5 februarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanţa intersemestrială va începe sâmbătă 6 februarie şi se va încheia duminică 14 februarie.

    Semestrul al doilea începe în 15 februarie şi se încheie vineri 24 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind programată vacanţa de primăvară.

    Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul “Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfăşurare a programului va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice

    Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 12 septembrie.

  • STRUCTURA anului şcolar 2015-2016: 177 de zile de cursuri, din 14 septembrie până în 17 iunie. Elevii vor avea 34 zile de vacanţă

    Potrivit Ordinului ministrului Educaţiei, anul şcolar 2015-2016 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare, cu excepţia claselor terminale din învăţământul liceal, care încheie cursurile în 27 mai 2016 şi au patru săptămâni pentru examenul de bacalaureat.

    Şi pentru elevii clasei a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care 35 de săptămâni de cursuri şi o săptămână pentru testele de la Evaluarea Naţională. Cursurile pentru clasa a VIII-a se încheie în 10 iunie 2016.

    Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile. Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, cu respectarea vacanţelor.

    Anul şcolar începe în 1 septembrie 2015 şi se încheie în 31 august 2016, fiind structurat pe două semestre. În semestrul întâi, cursurile încep luni 14 septembrie 2015, iar prima vacanţă va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar.

    Vacanţa de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 3 ianuarie 2016. Din 4 ianuarie până în 29 ianuarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanţa intersemestrială va începe sâmbătă 30 ianuarie şi se va încheia duminică 7 februarie.

    Semestrul al doilea începe în 8 februarie şi se încheie vineri 17 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind programată vacanţa de primăvară.

    Înainte de vacanţa de primăvară, săptămâna 18-22 aprilie 2016 este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Clasele de învăţământ preşcolar şi primar pot planifica activităţile din programul “Şcoala altfel” în altă perioadă din semestrul al doilea, dar nu mai târziu de 27 mai 2016. Decizia de schimbare a datei de desfăşurare a programului va fi luată de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, după consultarea cadrelor didactice

    Tezele din semestrul întâi vor fi susţinute, de regulă, până în 11 decembrie 2015, iar cele din semestrul al II-lea, până la data de 20 mai 2016.

    Din 18 iunie până în 4 septembrie, elevii vor fi în vacanţa de vară, anul şcolar 2016-2017 urmând să înceapă din 5 septembrie.

    Elevii nu vor avea cursuri nici în zilele libere stabilite pentru sărbători publice sau religioase.

    În 5 octombrie, de Ziua internaţională a educaţiei şi 5 iunie, Ziua învăţătorului, în unităţile de învăţământ vor fi manifestări specifice, organizate în timpul programului de lucru, conform planificărilor făcute de fiecare unitate de învăţământ preuniversitar.

    “În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin. Solicitarea de modificare a structurii anului şcolar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinţilor din unitatea/unităţile de învăţământ respectivă/respective. Aprobarea modificării structurii anului şcolar, menţionată la alin. (1), se acordă în condiţiile asigurării unui număr de zile de cursuri cel puţin egal cu cel stabilit la art. 1, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale: evaluarea naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, examenul de bacalaureat, examenele de certificare a calificării profesionale, examenele de atestare a competenţelor, examenele de absolvire”, potrivit ordinului ministrului Educaţiei.

  • Boc despre anul şcolar: Nu ne mai putem fura căciula, elevii şi profesorii au plătit pentru fraude

    Într-un mesaj transmis cu ocazia noului an şcolar, şeful Guvernului afirmă că modelul educaţiei româneşti vizează cu adevărat calitatea, nu cantitatea, iar şcoala românească nu va mai fi pentru copii “doar” un furnizor de diplome, ci de programe de formare, cu profesori bine pregătiţi şi atent selecţionaţi.

    “Generaţii întregi au crescut cu vechea vorbă românească: Ai carte, ai parte! Corectaţi-mă dacă greşesc, dar personal nu cred că există părinte pe lumea asta care să nu-şi îndemne copilul spre învăţătură. Au făcut-o părinţii noştri cu noi, o vom face şi noi la rândul nostru cu copiii noştri, întrucât cartea este cea care ne apropie de valori şi ne asigură un viitor. Mai multă carte înseamnă totodată garanţia resurselor nelimitate pentru o întreagă naţiune”, afirmã premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicatele din educatie ameninta cu blocarea anului scolar

    Liderii celor patru federatii sindicale din invatamant s-au
    intalnit, miercuri, cu ministrul Educatiei, Cercetarii, Tineretului
    si Sportului, Daniel Funeriu, cu care au avut o discutie de peste
    trei ore.
    Sindicalistii au fost multumiti ca in sfarsit au fost primiti de
    ministrul Educatiei, dar total nemultumiti de rezultatul
    intalnirii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro