Tag: Anul Nou Chinezesc

  • Predicţiile pentru Anul Nou Chinezesc: 2015, mai puţin agitat decât 2014

    Asia a intrat joi în Anul Caprei, o creatură “amabilă” din calendarul lunar chinezesc, printr-o serie impresionantă de focuri de artificii şi petarde, de la Beijing şi până în Singapore, informează fr.news.yahoo.com.

    Încă de la miezul nopţii, cerul capitalei chineze s-a umplut de mii de focuri de artificii, iar mulţimea a invadat străzile, în sunete de petarde, care au fost aprinse cu scopul de a alunga spiritele rele.

    La Shanghai, petrecerile s-au derulat cu amintirea încă vie a busculadei în care au murit 36 de persoane, în noaptea de 31 decembrie, pe bulevardul turistic Bund.

    Chinezii petrec această zi importantă a anului în familie şi în temple, sărbătoarea fiind celebrată în estul şi sud-estul Asiei, dar şi în alte zone din lume unde se află comunităţi chinezeşti.

    Preşedintele chinez Xi Jinping a adresat urările de An Nou încă de marţi seară, în faţa a 2.000 de persoane reunite în decorul grandios al Marelui Palat al Poporului din Piaţa Tiananmen din Beijing. “Suntem mândri de marea noastră ţară şi suntem mândri de marea noastră naţiune”, a adăugat el.

    Ca în fiecare an, sute de milioane de chinezi, din care 250 de milioane de muncitori navetişti, au invadat gările şi aeroporturile, parcurgând uneori mii de kilometri cu trenul şi în autocare arhipline, doar pentru câteva zile de concediu.

    În China continentală, marile oraşe moderne aproape că s-au golit, locuitorii lor îndreptându-se în masă către pagode şi casele familiilor lor din satele chineze.

    Calendarul lunar chinez se desfăşoară după un ciclu de 12 ani şi atribuie fiecărui an un animal. Capra se află pe locul al optulea, urmând calului şi precedând maimuţa. Persoanele născute în 1919, 1931, 1943, 1967, 1979, 1991 şi 2003 aparţin acestui semn zodiacal.

    În China, tradiţionala gală de Noul An a televiziunii publice CCTV a fost difuzată de posturile centrale şi de majoritatea posturilor regionale din ţară, dar şi prin satelit, în întreaga lume.

    Mulţi dintre telespectatori nu au apreciat această ediţie, presărată cu mesaje ale Partidului Comunist Chinez (PCC), care susţin campania împotriva corupţiei declanşată de preşedintele Xi. În scenete comice, actorii ironizau înclinaţia chinezilor de a forma grupuri de interese şi condamnau acceptarea mitei.

    “A fost o emisiune pentru conducătorii statului, nu pentru popor”, declara cu regret un internaut pe Sina Weibo, echivalentul chinez al platformei Twitter.

    La Hong Kong, fosta colonie britanică care a revenit Chinei în 1997, locuitorii se pregăteau să asiste vineri la tradiţionala mare paradă navală nocturnă din golful Victoria, înconjurat de celebrii săi zgârie-nori.

    Acest oraş cu un regim semiautonom a fost marcat în toamna anului trecut de protestele lungi ale studenţilor care militau pentru democraţie, iar şeful executivului local, acuzat că ar fi o marionetă a PCC, a îndemnat populaţia să se inspire din caracterul sacru al caprei.

    După un an de “diviziuni şi conflicte”, locuitorii din Hong Kong ar trebui să ia exemplu de la acest animal “blând şi amabil, care locuieşte în pace în grup”, a declarat Leung Chun-ying în urările sale de Anul Nou.

    Potrivit astrologilor chinezi, anul 2015 ar trebui să fie mai puţin agitat decât 2014, prin prisma caracterului placid al caprei. Capră care poate fi foarte bine şi oaie, deoarece un singur cuvânt, “Yang”, desemnează ambele vieţuitoare în limba chineză.

  • Sărbătoarea chinezilor din toată lumea: începe Anul Şarpelui (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Festivalul Primăverii, cea mai importantă ocazie de reunire a familiilor în societatea chinezească, începe oficial în prima zi a primei luni din calendarul lunar tradiţional, respectiv la 10 februarie anul acesta şi durează 15 zile, constând în parade extravagante, spectacole, târguri, evenimente culturale organizate de autorităţile locale şi tradiţii de familie. Data de 10 februarie marchează începutul Anului Şarpelui, conform zodiacului chinezesc, care urmează după Anul Dragonului, 2012. Şarpele este asociat în tradiţia locală cu virtuţi ca înţelepciunea, frumuseţea şi inteligenţa, dar şi cu vicii ca mândria şi mânia.

    Potrivit BBC, circa 200 de milioane de oameni parcurg în aceste zile distanţe considerabile spre a fi alături de familiile lor, determinând cea mai mare migraţie umană anuală din lume. Marile oraşe ale Chinei s-au golit de lucrătorii care se întorc acasă, iar aeroporturile şi gările s-au aglomerat considerabil. Festivităţi de Anul Nou Chinezesc au loc şi în Asia de Sud-Est, ca şi în oraşele din Australia, Europa şi America unde există populaţii semnificative de chinezi.

    Sărbătoarea chinezilor din toată lumea: începe Anul Şarpelui (GALERIE FOTO)

    În oraşe se aprind focuri de artificii, în faţa caselor se pun decoraţiuni roşii, iar înăuntru se atârnă lampioane roşii. Toate acestea au rolul simbolic de a-l îndepărta pe “Nian”, un monstru mitic care ar fi ameninţat oamenii şi animalele de casă la momentul schimbării anilor, dar care se teme de culoarea roşie şi de zgomotele petardelor. Părinţii şi alţi adulţi din familie oferă plicuri roşii cu bani copiilor, ca simbol al prosperităţii şi al norocului, conform Xinhua. Banii trebuie să fie în sumă cu număr par, cea mai mică sumă oferită fiind de obicei 50 de yuani (7,9 dolari).

    Masa de Anul Nou include obligatoriu găluşte, considerate aducătoare de noroc, umplute cu legume, carne sau peşte şi în care uneori se pun şi obiecte specifice, cum ar fi monede, iar despre cel ce găseşte găluştele cu monede se spune că va avea noroc tot anul. În unele zone, găluştele sunt înlocuite cu prăjituri de orez. “Oamenii spun că supa cu tăiţei de orez consumată acum le aduce sănătate, noroc în familie şi garanţia că nu vor muri în următorul an”, a declarat pentru BBC Oh Jung-Sook, un vânzător de prăjituri de orez din Seul.

    The Fung Bros, o trupă de hip-hop din Seattle compusă din doi fraţi americani de origine chineză, a compus special pentru Anul Nou Lunar 2013 o piesă pe care a dedicat-o tuturor celor care, indiferent unde se află, sărbătoresc împreună cu asiaticii trecerea în Anul Şarpelui:

    Sursa foto: News.cn

  • Anul Nou Chinezesc: lampioane, dragoni şi prăjituri de orez (GALERIE FOTO)

    Festivităţile Anului Nou Lunar Chinezesc, sau Festivalul Primăverii, cum i se mai spune, încep anul acesta la data de 23 ianuarie, durează 15 zile şi constau în parade extravagante şi spectacole de tot felul, având în vedere că Anul Nou este cea mai importantă sărbătoare pentru chinezi.

    Masa de Anul Nou include obligatoriu găluşte, considerate aducătoare de noroc, umplute cu legume, carne sau peşte şi în care uneori se pun şi obiecte specifice, cum ar fi monede, iar despre cel ce găseşte găluştele cu monede se spune că va avea noroc tot anul. În sudul Chinei, găluştele sunt înlocuite cu prăjituri de orez.

    Festivităţi de Anul Nou Chinezesc (GALERIE FOTO)

    În oraşe se aprind focuri de artificii, în faţa caselor se pun decoraţiuni roşii, iar înăuntru se atârnă lampioane tot roşii. Toate acestea au rolul simbolic de a-l îndepărta pe “Nian”, un monstru mitic care ar fi ameninţat oamenii şi animalele de casă la momentul schimbării anilor, dar care se teme de culoarea roşie şi de zgomotele petardelor.

    De asemenea, părinţii şi alţi adulţi din familie oferă plicuri roşii cu bani copiilor, ca simbol al prosperităţii şi al norocului, scrie Xinhua. Banii trebuie să fie în sumă cu număr par, cea mai mică sumă oferită fiind de obicei 50 de yuani (7,9 dolari). Plicul poate fi oferit cadou sau pus sub perna copilului.

    Festivităţi de Anul Nou Chinezesc au loc şi în Asia de Sud-Est, mai ales în Singapore, ca şi în oraşele din Australia, Europa şi America unde există populaţii semnificative de chinezi.

    Conform zodiacului chinezesc, Anul Dragonului urmează după Anul Şobolanului şi precedă Anul Şarpelui. Dragonul, înfăţişat ca un animal mitologic cu coarne de cerb, trup de şarpe şi gheare, este singurul animal imaginar din zodiac, fiind venerat odinioară ca zeu al apelor în zonele din China predispuse la inundaţii şi secetă.

    Sursa: Xinhua