BusinessMagazin

Tag: antreprneori

  • Mai bogaţi cu 5 miliarde de euro

    ♦ Într-un deceniu, numărul de companii antreprenoriale româneşti de dimensiuni medii, cu afaceri cuprinse între 10 şi 100 mil. euro, a crescut cu 66%. Această evoluţie pozitivă a susţinut şi creşterea pieţei de fuziuni şi achiziţii, dat fiind că investitorii şi-au întors mai mult faţa către România şi au găsit aici ţinte pe măsura tichetelor lor.

    Antreprenorii care au marcat unele dintre cele mai importante 50 de exit-uri din businessul local sunt mai bogaţi cu circa 5 mld. euro, potrivit calculelor ZF. Fiecare om de afaceri implicat în una dintre aceste tranzacţii a devenit milionar. În euro.

    De altfel, sunt cel puţin 15 deal-uri semnate în România şi evaluate la 100 de milioane de euro sau peste acest prag, achiziţii care au avut la vânzare antreprenori locali, oameni de afaceri care au făcut exit total din businessurile pe care le-au creionat în capitalism.  În această analiză au fost luate în calcul doar exit-urile totale – chiar şi pe etape -, nu şi cele parţiale. Nu au fost incluse tranzacţiile din sectorul imobiliar însă.

    În realitate, în piaţa locală de M&A, de-a lungul anilor, au fost câteva sute (ori chiar mii) de deal-uri prin care antrepre­norii au cedat controlul afacerilor lor, an de an nume noi adăugându-se pe listă. Mulţi au cedat doar pachete minoritare sau majoritare. Alţii au vândut tot.

    Dar, la polul opus, există în continuare businessuri controlate de oameni de afaceri locali care sunt lider de piaţă sau în top trei jucători pe domeniul lor. Ei au construit afaceri puternice, evaluate la zeci ori chiar sute de milioane de euro. Spre exemplu, cele mai valoroase 25 de afaceri antreprenoriale româneşti sunt evaluate  la 25,5 mld. euro (126 mld. lei), fiecare în parte valorând cel puţin 175 mil. euro, potrivit anuarului Top 100 cele mai valoaroase companii din România, realizat de ZF în parteneriat cu BT Capital Partners şi Veridio. Între aceşti campioni antreprenoriali ai economiei româneşti se numără Altex (liderul pieţei electro-IT), grupul Bitdefender (una dintre cele mai de succes companii de IT din România, care a devenit un lider la nivel mondial pe piaţa soluţiilor de securitate cibernetică), Fan Courier (numărul unu în piaţa de curierat) şi grupul Catena-Fildas Trading (cel mai mare jucător din piaţa farmaceutică locală).

    Totodată, România are peste 2.000 de companii antreprenoriale cu afaceri cuprinse între 10 şi 100 de milioane de euro, mai exact businessuri de dimensiuni medii. Datele sunt aferente anului 2020, acestea fiind cele mai recente informaţii disponibile. Între timp, ţinând cont de evoluţia mediului de business şi de inflaţia care a săltat cele mai multe afaceri, numărul este probabil să fi crescut. Spre comparaţie, în 2011 erau doar 1.209  astfel de jucători.

    Numărul acestor firme a crescut puternic, cu 66%, în doar un deceniu, arată o analiză a companiei de audit şi consultanţă EY. Iar impactul s-a simţit inclusiv asupra pieţei de M&A. Mai exact, această evoluţie pozitivă a numărului de companii antreprenoriale de dimensiuni medii a susţinut creşterea pieţei de fuziuni şi achiziţii deoarece investitorii şi-au întors mai mult faţa către România şi au găsit aici ţinte pe măsura tichetelor lor.

    De altfel, pentru mulţi investitori, atât fonduri de investiţii, cât şi investitori strategici, afacerile antreprenoriale reprezintă o bună oportunitate pentru a intra sau pentru a se dezvolta pe o piaţă.

    Îngheţata Betty Ice, farmaciile Help Net şi berea Neumarkt sunt doar câteva dintre brandurile româneşti create de oameni de afaceri locali, dar care în urma unor tranzacţii de zeci sau chiar sute de milioane de euro au ajuns în portofoliul unor giganţi străini. Există însă şi mărci precum Cris-Tim, Kober, Bog’Art, Jidvei şi Catena care au fost construite de oameni de afaceri români şi nu doar că nu au fost înstrăinate de familie, dar a început transferul către cea de-a doua generaţie.

    Transferul de generaţii în business este esenţial pentru continuitatea afacerilor antreprenoriale din România. Miza acestui transfer este să aducă valoare adăugată, inovaţie, creştere şi o nouă viziune.

    Totuşi, o mică parte dintre businessuri ajung în acest punct. Cele mai recente date (din 2018) arată că doar o treime dintre afacerile de familie din România ajung la a doua generaţie, iar 10% sunt predate şi celei de a treia generaţii.

    Antreprenorul Claudiu Necşulescu, proprietarul Jidvei, unul dintre cei mai mari producători de vin din România, afirmă că Jidvei a fost construit încă din 1999 ca o moştenire de familie.

    „Eu şi tatăl meu am lucrat împreună şi am consolidat acest business. Iar acum lucrez împreună cu fetele mele (Ana şi Maria Necşulescu – n. red.).“ Decizia de a păstra grupul Jidvei ca afacere de familie, spune Claudiu Necşulescu, le va aparţine fiicelor sale, încă din 2013 fiind stabilit acest lucru.

    Claudiu Necşulescu şi tatăl său, Liviu Necşulescu (care s-a stins din viaţă), au readus la viaţă businessul Jidvei în anii ’90, după o perioadă grea pentru unul dintre cei mai vechi producători de vinuri de pe plan local. Acum, Maria şi Ana Necşulescu, fiicele lui Claudiu Necşulescu, sunt implicate la rândul lor în business. Aceasta este o situaţie rară, dat fiind că foarte puţine dintre businessurile româneşti antreprenoriale reuşesc să ajungă la cea de-a treia generaţie.

    Există businessuri antreprenoriale fondate cu gândul de a fi vândute, iar acesta este în special cazul celor din domeniul tehnologiei, un domeniu unde România şi-a creat deja un nume, dar nu numai. Există însă şi acele cazuri unde businessurile au fos înfiinţate pentru a fi duse mai departe, doar că a existat un moment în care antreprenorii au realizat că nu au capitalul, forţa de negociere sau know-how-ul să meargă singuri.

    Mai sunt şi situaţii în care o afacere nu a ajuns la cea de-a doua generaţie deoarece copiii oamenilor de afaceri respectivi nu au fost pregătiţi să preia businessul sau pentru că şi-au dorit alte specializări.

    Familia Bărbuţ a vândut în 2019 businessul AdePlast, fondat de antreprenorul Marcel Bărbuţ, care s-a stins din viaţă nu cu mult înainte. Astfel, elveţienii de la Sika au plătit circa 140 de milioane de euro pe AdePlast, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa materialelor de construcţii. AdePlast producea atunci mortare, polistiren şi vopsele în cele 11 fabrici de la Ploieşti, Oradea, Roman şi Craiova. Iulia-Ramona Bărbuţ, cei patru fii   Alexander Michael Bărbuţ, Thomas Bărbuţ, Marcel Bărbuţ, Eduard-Mario Bărbuţ şi Cristina Paveliuc, partenera de viaţă a fondatorului AdePlast, sunt moştenitorii businessului şi cei care l-au vândut.

    România are o istorie scurtă în capitalism, motiv pentru care nu există cultura businessurilor de familie transmise din generaţie în generaţie. Ba mai mult, mai mulţi antreprenori locali au creat afaceri, le-au dezvoltat, le-au vândut şi apoi au luat-o iarăşi de la zero, ghidaţi de ambiţia de a creşte din nou. De altfel, există chiar în clasamentul acesta, al unora dintre cele mai importante 50 de exit-uri, antreprenori  în serie, Wargha Enayati, Raul Ciurtin şi Omer Susli fiind doar câteva exemple.

    În realitate, atât piaţa de M&A, cât şi mediul de business local sunt organisme vii, în perpetuă schimbare, aşa an de an vor mai fi antreprenori care vor vinde, dar şi care o vor lua de la capăt. Vor fi însă şi unii care vor duce povestea mai departe.

  • Atenţie, că antreprenorii români încep să pună întrebări: De ce gazul a crescut aşa de mult dacă noi avem gaze? De ce cresc dobânzile atât de mult? Ce face guvernul cu banii din taxele şi impozitele pe care eu le plătesc? De ce eu sunt controlat şi multinaţionalele nu? De ce Orban îşi apără ţara, iar ai noştri nu?

    Deşi asistăm la explozia preţurilor, la creşterea dobânzilor, guvernul, Iohannis, Isărescu, BNR beneficiază încă de linişte. Isărescu şi-a asigurat liniştea prin stabilitatea cursului de schimb, un indicator la care lumea se uită mai mult decât la creşterea dobânzilor.

    În spatele acestei linişti se acumulează întrebări pentru care nu s-au dat explicaţii/răspunsuri.

    În ultimele săptămâni, cu proiectul ZF Investiţi în România,! realizat împreună cu CEC Bank, am fost la Iaşi, Sibiu, Timişoara şi Constanţa pentru a discuta cu companiile locale, cu antreprenorii români din acele zone despre situaţia economică, despre problemele lor şi nu în ultimul rând despre situaţia macroeconomică şi ce se întâmplă în lume.

    Există un optimism bun, firmele româneşti sunt mai bine pregătite pentru furtună, pentru o nouă criză şi fiecare antreprenor încearcă să navigheze prin această nouă furtună cu care nu s-a mai confruntat, cel puţin din perspectiva războiului din Ucraina, care a aruncat toată lumea în aer.

    Dar dincolo de acest optimism care se vede – în T1 economia României a avut o creştere economică de 6,5% faţă de T1/2021 -, în discuţii încep să apară întrebări în spatele cărora se aliază din ce în ce mai mulţi antreprenori:

    – De ce la noi preţurile cresc aşa de mult? Lumea se uită mai puţin la inflaţie şi mai mult la preţurile pe care le plăteşte, începând de la gaze, energie, până la ulei şi ouă. Uleiul este un etalon foarte prezent în discuţii. Faţă de inflaţia de 14,5% în mai, uleiul a crescut cu 44%.

    – De ce preţul la gaze a crescut atât de mult, dacă avem gaze? Gazele au crescut cu 86%, iar preţurile sunt plafonate, pentru că altfel ar fi crescut şi mai mult. Pentru că facturile sunt primite de la ENGIE sau de la un alt furnizor străin, oamenii încep să pună din ce în ce mai multe întrebări, cum ar fi de ce am dat gazele la străini, de ce am dat petrolul la străini, noi ce câştigăm din asta, că preţurile sunt mari oricum.

    Sistemul energetic din România este atât de complicat, încât lumea nu mai înţelege nimic, dar ştie că trebuie să plătească factura către companii străine.

    – De ce benzina şi motorina au crescut aşa de mult? Combustibilii au crescut cu 38%. Prea puţină lume ştie că 60% din preţul benzinei sau motorinei reprezintă taxe şi impozite. Ei ştiu cât plătesc la pompă, la OMV, MOL, care sunt companii străine.

    Un comerciant de produse petroliere din Brăila m-a avertizat: Ascultaţi-mă ce vă spun, în toamnă o să plătim 15 lei pe motorină (acum este 9 lei – n.r.).

    – De ce inputurile din agricultură au crescut atât de mult în câteva luni? Unde sunt combinatele de îngrăşăminte chimice ale noastre? De ce a trebuit să le închidem şi să stăm la mâna străinilor? Dacă le spui agricultorilor că inputurile s-au dublat iar preţurile s-au triplat, ei îşi răspund că banii îi fac traderii, care sunt străini. Şi că ei nu prea câştigă.

    – De ce luăm legume din Polonia şi marfa noastră nu o ia nimeni, nu o iau retailerii? Poate pentru că sunt străini? Tema magazinelor mari şi a taxelor pe care le impun este extrem de actuală şi la fiecare discuţie se pune problema de ce noi nu avem propriii noştri retaileri, unde să putem desface produsele noastre. Când li se răspunde că nu au cantitate suficientă pentru a fi luaţi de retaileri, replica este că statul, guvernul, nu-i ajută, nu le dă bani să investească pentru a-şi mări capacitatea de producţie, aşa cum fac alte ţări. Băncile nu le dau bani fără să aibă garanţii, iar ei nu au garanţii pe care să le pună.

    – De ce nu au fost trecut irigaţiile în PNRR, ca să luăm bani de la Uniunea Europeană pentru refacerea acestui sistem? Noi nu avem suficienţi bani pentru a investi în irigaţii pe cont propriu, iar statul a arătat că nu vrea să refacă acest sistem, pentru a fi dependenţi de importuri.

    – De ce nu mai avem zootehnie şi am ajuns să importăm carne de porc? Fermele de animale nu sunt un business rentabil, pentru că cei mari fac jocurile şi preţurile şi favorizează importurile. Statul român nu ne-ajută deloc să avem ferme, aşa cum fac alte state. Peste tot în lume guvernele îşi protejează fermierii, numai la noi nu. Suntem nevoiţi să vindem cerealele direct de pe câmp, pentru că nu avem cui să le vindem intern. Singurii cumpărători sunt traderii care fac preţurile. Guvernul nu ne încurajează să facem fabrici, nu ne dă bani de investiţii, iar băncile nu ne dau credite, pentru că nu au încredere în noi.

    – De ce cresc dobânzile, de ce creşte ROBOR aşa de mult, cum să crească de la 1% la 6%? Cum crede Banca Naţională că noi o să putem plăti o dobândă de 10%, ce politică face Mugur Isărescu? Creşterea dobânzilor începe să se vadă din ce în ce mai mult în ratele pe care companiile trebuie să le plătească pentru creditele luate. Lumea nu înţelege cum e cu corelaţia între inflaţie şi creşterea dobânzilor. În ultimii ani, băncile le-au dat credite când dobânzile erau mici, iar acum trebuie să plătească această creştere a dobânzilor, de care băncile nu le-au spus.

    – De ce nu mai avem forţă de muncă, ce face guvernul? Unde sunt românii noştri? Problema lipsei de forţă de muncă este pe primul loc pe lista companiilor. Unele firme au apelat la asiatici, dar altele spun că tot mai bine lucrează cu românii. Taxele pe muncă sunt considerate mari, aşa că mulţi preferă o formă de plată gri, adică o parte din bani (în special la nivelul salariului minim pe economie) sunt plătiţi oficial cu tot cu taxe, restul se dau prin diverse alte forme. În oraşele mijlocii şi mici aceasta este forma de plată.

    – Ce face guvernul cu taxele şi impozitele pe care noi le plătim, unde se duc banii, că noi nu-i vedem? După ce că noi plătim cele mai multe taxe, tot la noi vine controlul.

    Un antreprenor din Brăila a spus la Constanţa: De 26 de ani fac pâine, am 86 de angajaţi, nu am întârziat nicio zi cu plata taxelor şi impozitelor şi nimeni nu a venit vreodată să-mi spună mulţumesc. Dacă aş întârzia o zi, imediat ar veni în control.

    – De ce Orban îşi apără ţara şi guvernanţii noştri nu? Pentru companii, pentru antreprneori businessul nu prea are ideologie. Aşa că ei vor ca afacerile să meargă înainte. Războiul din Ucraina este văzut puţin diferit faţă de retorica oficială. Prin embargo, americanii au lovit în Uniunea Europeană, i-au lovit pe nemţi şi noi plătim acest preţ. Viktor Orban, premierul de forţă al Ungariei, este privit cu admiraţie pentru modul în care, cel puţin public, îşi apără ţara şi interesele ei. Patronii români  nu văd acelaşi lucru de la Iohannis sau de la guvern, considerând astfel că în final noi vom pierde cel mai mult.

    Acum toată lumea se pricepe la geopolitică şi fiecare are o părere legată de războiul din Ucraina, de lupta dintre americani şi ruşi, de modul cum România se poziţionează şi mai ales dacă vom câştiga ceva din acest conflict.

    Până acum companiile, antreprenorii, patronii plătesc creşterile de preţuri, pe care apoi încearcă să le transfere consumatorilor.

    Oricum, consumatorii mai au bani din ceea ce au strâns în anii anteriori, aşa că pe piaţă este încă linişte.

    Lumea a intrat în vacanţă, dar vine toamna şi atunci se vor vedea noile facturi.

    Stabilitatea cursului valutar este o ancoră destul de importantă economic, dar mai ales psihologic, ceea ce îi asigură Băncii Naţionale şi guvernatorului Mugur Isărescu o perioadă de linişte.

    Toată lumea crede că după terminarea războiului preţurile vor reveni unde au fost înainte dar, odată ce trec zilele iar conflictul se prelungeşte, lumea devine tot mai nervoasă. În special dezvoltatorii imobiliari, care nu mai vând ca înainte, dar se confruntă cu creşterile de preţuri.

    La afirmaţia mea că în 2022 România va înregistra cel mai mare PIB din istorie – 260 de miliarde de euro, replica unui patron român a venit imediat: dacă avem cea mai bună situaţie economică din istorie, aşa cum spuneţi dumneavoastră, de ce preţurile cresc, de ce creşte inflaţia, de cresc dobânzile. Eu ştiam că este invers.