BusinessMagazin

Tag: Antreprenoriat

  • Povestea lui Mohammad Murad, omul care a adăugat cuvântul ŞAORMA în limba română: Banii nu trebuie să te ridice undeva unde nu mai simţi nimic

    Mohammad Murad a venit în România în 1982 din Liban ca să studieze medicina şi a ajuns după 30 de ani să fie unul dintre cei mai mari hotelieri din ţară. El spune că veni­turile celor şase unităţi de cazare din lanţul Phoe­nicia pe care antre­prenorul le deţine pe litoral se situează între 15 şi 20 mil. euro. Cifră ce îl poziţionează potrivit datelor ZF pe prima poziţie în topul celor mai puternici antreprenori din turismul de la Marea Neagră. De asemenea, Murad şi familia sa au afaceri şi în domeniul imobiliar, mai deţin produ­cătorul de conserve Mandy Foods şi lanţul de restaurante Springtime. Cu toate acestea, medicul neurolog Mohammad Murad vorbeşte mai puţin despre bani şi mai mult despre fericire, milă şi dragoste.

    IMEDIAT DUPĂ REVOLUŢIE, care l-a prins medic la spitalul Colentina, Murad s-a apucat să facă mici afaceri şi, încă de la început, relaţia lui cu statul a fost puţin mai încordată. Mai întâi a deschis o terasă în Regie, în 1990, dar într-o zi l-a vizitat primarul de atunci al sectorului 6, beat, şi i-a aruncat toate scaunele şi mesele în Dâmboviţa. “Am fost foarte supărat, dar un prieten român mi-a zis că aici există o vorbă potrivit căreia orice şut în fund e un pas înainte. În Liban nu există proverbul ăsta. Atunci am înfiinţat cu un român o firmă de import, care se numea Pisica Neagră. Românul a plecat cu toate actele şi banii. De atunci, pe unde merg, dacă trece o pisică neagră mă întorc din drum”, îşi aminteşte Murad.

    A urmat o a doua firmă, numită Prometeu. “Dacă nu iei vreo trei ţepe, nu eşti om de afaceri. Prima ţeapă a fost Pisica Neagră şi a doua Prometeu, prin care am făcut vreo cinci magazine în ţară şi apoi m-am trezit că asociatul meu, tot român, a luat ştampila şi a trecut spaţiile pe numele lui”, spune omul de afaceri.

    MURAD A AJUNS ÎN ROMÂNIA ÎN 1982 PENTRU STUDII, iar primii trei ani de medicină i-a făcut la Iaşi, după care şi-a continuat studiile la Bucureşti.”În acei ani România era foarte interesantă, toţi oamenii se purtau ca şi cum ar ascunde ceva şi ar spune jumătate din cât pot spune. Erau foarte îngânduraţi, lipsiţi de iniţiativă, dar pe un fond pozitiv. Din prima zi nu m-am simţit străin în România. Primii trei ani de facultate i-am făcut la Iaşi, care e un oraş superb şi cu o cultură specială. Exista, faţă de astăzi, o mai bună pregătire a studenţilor. După trei ani de Iaşi am venit la Bucureşti”, a adăugat el. Revoluţia l-a găsit lucrând ca medic stagiar la secţia de neurologie de la spitalul Colentina. A apucat să practice meseria de medic doar doi ani, dar spune că medicina l-a ajutat foarte mult în afaceri, pentru că a aplicat acelaşi mod de gândire pentru toate problemele pe care le-a avut pe parcursul anilor. Când ai o problemă, crede Murad, înseamnă că există o cauză care a dus la ea, apoi apar simptomele problemei, fie că e afacere sau relaţie interumană, sau relaţie cu statul. Odată stabilit diagnosticul, trebuie aplicat un tratament pe măsură, pe care să-l poţi urmări şi să ai o prognoză favorabilă.

    CHIAR ŞI ÎN TIMPUL STUDIILOR, Murad a făcut mici afaceri în Bucureşti, aducând “una-alta” când venea din Liban. Omul de afaceri povesteşte că familia sa avea în Beirut o fabrică de confecţii. “Suntem nouă fraţi, toţi am făcut şcoli, iar trei sunt în România şi restul în Liban, Canada şi Australia. Am avut o educaţie de acasă, fără de care cred că e greu să te poziţionezi şi în afaceri, iar cea mai bună afacere pe care am făcut-o în ultimii 20 de ani e că m-am autoeducat.”

    Crede că cel mai rău lucru care i se poate întâmpla este să iniţieze un proces împotriva altui om de afaceri sau altei persoane şi spune că grupul pe care îl conduce este printre puţinele cu peste 1.000 de angajaţi care au un număr de procese foarte mic. “Niciodată n-am uitat că sunt medic şi că fără milă şi bun-simţ nu poţi să fii corect. Am nişte valori pe care nu am vrut să le schimb – am făcut afaceri de zeci de milioane, am câştigat poate într-o zi şi 100.000 de euro, şi 200.000 de euro sau un milion, dar niciodată nu m-am simţit mai bine decât atunci când am operat, nu mâna întâi, un copil de 14 ani care venise cu peritonită. A trebuit să dau o şpagă de 20 de dolari atunci la spital ca să-mi dea mai mult ser fiziologic, ca să spălăm mai bine copilul. Pe vremea aceea erau cantităţi limitate de ser pentru fiecare operaţie. După operaţie, mama copilului m-a luat în braţe şi i-am spus că e totul perfect, iar când am refuzat şpaga de la ea a început să plângă şi atunci a ţipat la mine doctorul să iau cadoul.

    Era vorba de o pungă de cafea, am luat-o ca să liniştesc mama şi a doua zi a fost un moment superb când m-am întors la spital şi l-am văzut pe acel pacient în picioare şi o mamă care avea o lacrimă de bucurie. Nu am uitat să fiu om şi niciodată nu voi uita. Banii niciodată nu trebuie să te ridice să ajungi undeva unde nu mai simţi nimic”, explică Murad.

  • A renunţat acum 20 de ani la ţara natală şi a venit în România să facă bani. A ajuns la 3 milioane de euro

    Julia Kristensen a venit din Letonia în urmă cu două decenii şi, inspirată de numărul mare de croitorii găsite în Bucureşti, a pornit o afacere cu stofe de lux. Afacerea ei a ajuns astăzi să reprezinte cinci magazine, un restaurant premium şi un nume important pe harta luxului local.

    Un domn îşi pune metrul de croitorie după gât şi îşi notează măsurile unui client în timp ce acesta savurează un pahar cu şampanie şi caviar la bar. Croitorul pleacă, iar clientul părăseşte barul şi se aşază în restaurantul construit în curtea interioară a vilei, în stilul unei sere de sfârşit de secol XIII din metal şi sticlă, unde aşteaptă propunerile de modele ale croitorului în timp ce se hotărăşte asupra meniului. Scena, povestită cu accent leton de Julia Kristensen, proprietara grupului Casa Frumoasă, se petrece constant în magazinul său multibrand din vila aflată pe bulevardul Lascăr Catargiu, unde l-a avut drept client şi pe actorul Mickey Rourke.

    Descrierea ei este o exemplificare a „luxului ca modus vivendi“ pe care îşi construieşte afacerea formată în prezent din cinci magazine de lux – trei magazine pentru bărbaţi Casa Frumoasă, două pentru femei – Casa Frumoasă Radisson Ladies şi franciza Marc Cain, recent inaugurată – precum şi restaurantul Veranda Casă Frumoasă. Nu îi place să vorbească despre cifre, dar spune că toate acestea totalizează, cu aproximaţie, venituri de circa 3 milioane de euro. Povesteşte în schimb fără reţineri despre experienţa sa de 18 ani în industria luxului: detaliile conceperii unui costum în stil tradiţional, despre faptul că a observat că în România oamenii râd din ce în ce mai puţin, despre ineficienţa arterei Calea Victoriei sau despre cât de inutile sunt cele trei straturi de feţe de masă de pe mesele din restaurantul ei odată ce au fost pătate cu ceai.

    Julia Kristensen a ajuns în România în urmă cu circa două decenii, împreună cu familia. „În România de atunci erau multe magazine cu produse din China şi Turcia, foarte puţine din Europa, era o amestecătură. Un lucru care mi-a sărit în ochi mie, ca nou-venită, a fost că aici erau foarte multe croitorii, nu văzusem niciodată aşa ceva“, descrie antreprenoarea una dintre imaginile care au inspirat-o în crearea afacerii. S-a gândit atunci la Scabal, una dintre cele mai cunoscute mărci de lux pentru bărbaţi, despre care ştia că livrează stofe în toată lumea, iar cea mai mare parte a afacerii era generată de producţia de stofe pentru croitorie.

    Avea şi avantajul cunoaşterii „prietenilor unor prieteni“ din Belgia care lucrau în cadrul producătorului de lux Scabal. Nu a stat prea mult pe gânduri, s-a întâlnit cu proprietarul şi a discutat despre aducerea brandului în România în 1996, o perioadă în care piaţa luxului era aproape inexistentă, iar despre made to measure – realizarea costumelor după un model existent şi adaptarea acestora la dimensiunile clientului –, serviciul cu care a început, nu auziseră prea mulţi. „Făceam unul-două costume pe lună, dar, dacă aş fi preluat 100 de comenzi, aş fi greşit 100 de costume“, spune antreprenoarea, care şi-a început afacerea prin măsurarea clienţilor într-un magazin de pe Calea Moşilor. Recunoaşte că nici ea nu era pregătită, dar nici clientul nu ştia ce să ceară. S-a perfecţionat datorită cursurilor în cadrul Scabal, la care se ducea din două în două luni şi unde petrecea două-trei zile studiind tainele sartoriei în Bruxelles, la sediul central al brandului.

    Afacerea a început să prindă amploare în anul 2000, când a mutat magazinul iniţial de pe Calea Moşilor pe Strada Polonă şi, ulterior, pe Strada Frumoasă, de unde şi numele brandului cu care s-a impus pe piaţa autohtonă a luxului. În 2001 a deschis un magazin Scabal la Marriott, singurul pol al luxului din acea perioadă. „Aduceam o colecţie, iar aceasta avea anumite termene, existau cantităţi preplătite şi aveam nevoie de trafic, nu era suficient să stăm după colţ şi să creştem baza de date.“ Doi ani mai târziu a preluat franciza Elegance, cu haine de lux destinate femeilor, şi a deschis magazinul în Radisson Blu, iar, la scurt timp a deschis şi magazinul multibrand Casa Frumoasă destinat femeilor, tot în cadrul Radisson Blu.

  • Românul de 32 de ani care nu depinde de nimeni: munceşte cât vrea şi când vrea, nu ştie ce înseamnă să ai şef şi câştigă ENORM

    Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.

    Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.

    Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.

    Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată.

    CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO

    SURORILE CARE PRIMESC 75.000 DE LIRE DOAR PENTRU CĂ PUBLICĂ POZE ONLINE, PE REŢELELE SOCIALE – GALERIE FOTO

    CONFESIUNILE UNUI MODEL AUSTRALIAN. DE CE A RENUNŢAT LA VIAŢA DE PE REŢELELE DE SOCIALIZARE – GALERIE FOTO

    VIAŢA FABULOASĂ A „PRINŢESELOR” CHINEZOAICE – GALERIE FOTO

    PARADISUL PE PĂMÂNT. ACEST HOTEL A FOST DECLARAT CEL MAI BUN DIN LUME – GALERIE FOTO

    CEA MAI MISTERIOASĂ INSULĂ DIN MEDITERANĂ: DOAR 1.000 DE OAMENI AU VOIE SĂ O VIZITEZE ANUAL – GALERIE FOTO

    LOCUL UNDE LOCUITORII TRĂIESC140 DE ANI ŞI FĂRĂ SĂ SE ÎMBOLNĂVESC-GALERIE FOTO

    CUM TRĂIESC COPIII OLIGARHILOR RUŞI, NUMIŢI “MINIGARHI” – GALERIE FOTO

    CÂND LUXUL SE MUTĂ ÎN COPAC: CUM ARATĂ O CĂSUŢĂ PENTRU COPII DE 1,5 MILIOANE DE LIRE STERLINE

     

     

     

     

     

     

     

  • Românul de 32 de ani care nu depinde de nimeni: munceşte cât vrea şi când vrea, nu ştie ce înseamnă să ai şef şi câştigă ENORM

    Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.

    Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.

    Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.

    Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată.

  • Opinie Lavinia Raşca: Antreprenoriatul secolului XXI

    Spiritul antreprenorial este important pentru mediul de afaceri în general, nu numai în sectorul IMM, ci şi în corporaţii şi în sectorul nonprofit. Pe lângă contribuţia esenţială la crearea de locuri de muncă, antreprenoriatul aduce acea capacitate de inovare absolut necesară în toate tipurile de companii. Prin urmare, are un impact incontestabil asupra stabilităţii şi puterii economice.

    TENDINŢE GLOBALE ÎN ANTREPRENORIAT

    Aceste idei sunt demonstrate şi de rezultatele Global Entrepreneurship Monitor (GEM), cercetare realizată prin efortul comun al Babson Colledge, London Business School şi Universidad del Desarrollo, Santiago, Chile. În 2014, GEM a studiat antreprenoriatul din 73 de ţări unde trăiesc 72,4% dintre locuitorii lumii şi se creează 90% din produsul intern brut global. Acestea sunt clasificate atât pe zone geografice, cât şi ca stadiu de dezvoltare (economii bazate pe resurse [1], economii bazate pe eficienţă [2] şi economii bazate pe inovare [3]).
    În ţările studiate de GEM, aproximativ: 300 milioane de persoane între 18 şi 64 de ani intenţionează să înfiinţeze sau au înfiinţat de curând aproximativ 150 milioane de companii. La aceştia se adaugă în jur de 57 milioane de proprietari, manageri ai aproximativ 37 milioane de companii aflate în plin proces de dezvoltare şi inovare. Iată câteva dintre concluziile studiului:

    ANTREPRENORIATUL ESTE INFLUENŢAT DE CARACTERISTICI INDIVIDUALE:
    (1) OBSERVAREA DE OPORTUNITĂŢI
    (2) ÎNCREDEREA ÎN PROPRIUL TALENT ANTREPRENORIAL
    (3) TEAMA DE EŞEC ŞI
    (4) ÎNCLINAŢIILE ANTREPRENORIALE

    Aceste caracteristici se manifestă diferit, atât în funcţie de stadiul de dezvoltare al economiei, cât şi de zona geografică. Astfel, înclinaţiile antreprenoriale sunt cele mai pronunţate şi teama de eşec este cea mai mică în economiile bazate pe resurse şi în Africa. În schimb, situaţia este exact opusă în economiile bazate pe inovare şi în America de Nord şi Uniunea Europeană. În unele ţări ale Uniunii Europene care au parcurs în trecut lungi perioade dificile (Slovenia, Croaţia, Grecia, Spania, Portugalia) oportunităţile sunt mai greu observate.

    Antreprenoriatul este influenţat şi de valorile sociale. În Africa, antreprenoriatul este considerat cea mai bună variantă de carieră. Aici, la fel ca şi în America de Nord, antreprenorii de succes sunt foarte respectaţi, iar media îi tratează cu multă atenţie. În schimb, în Uniunea Europeană, antreprenoriatul nu este opţiunea preferată de carieră, nu conferă un statut special celor care-l practică, iar mass-media nu-i acordă o atenţie deosebită.

    Afacerile antreprenoriale iau naştere fie ca urmare a observării unei oportunităţi, fie în lipsa unei posibilităţi mai bune de câştig.
    Observarea de oportunităţi se află la baza lansării celor mai multe afaceri antreprenoriale în economiile bazate pe inovare (54,9%) şi în zone geografice ca Australia, Canada, Danemarca, Finlanda, Olanda, Trinidad şi Tobago, SUA, Taiwan (66%), sau în Singapore, Norvegia, Franţa şi Japonia (70%).

    În schimb, în Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Georgia, Kazahstan, Kosovo, Grecia, Spania, peste 65% dintre afaceri se nasc din nevoia de câştig şi nu ca urmare a dorinţei de a valorifica o oportunitate sesizată.

    La nivel global, antreprenorii aflaţi în stadiul timpuriu al afacerii sunt preponderent bărbaţi între 25 şi 35 de ani. Se pare că acest profil este o consecinţă a condiţiilor de finanţare şi a reglementărilor care îi favorizează. Situaţia este mai echilibrată în Australia, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Austria, Kazahstan, Africa de Sud, Singapore, Thailanda. Cercetarea arată că femeile devin antreprenoare mai degrabă de nevoie decât ca urmare a sesizării de oportunităţi.

    ANTREPRENORIATUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

    Raportul din 2015 al Fundaţiei Post-Privatizare arată că, la nivelul Uniunii Europene, în IMM-uri lucrează 88,8 milioane de oameni, adică peste 66% din totalul forţei de muncă. Întreprinderile mici, în special start-up-urile, asigură 85% din locurile de muncă create în perioada de după criză.

    Conform rezultatelor recensământului realizat de Registrul Comerţului şi publicate de Ziarul Financiar, companiile antreprenorilor români au fost în 2014 de unsprezece ori mai numeroase decât multinaţionalele, dar au deţinut 46% din capital, iar 48% din afaceri au adus peste 55% din profitul net, creând 67% dintre locurile de muncă. Cifra de afaceri medie este de 1,2 mil. lei/companie românească şi de 14 mil. lei/companie multinaţională. Doar 35 (15%) dintre firmele antreprenorilor au depăşit în România nivelul de 500 de milioane de lei. În 2014, primele 100 de companii antreprenoriale au avut o cifră de afaceri cumulată de 60 de miliarde de lei, adică 5% din cifra de afaceri totală din economie, comparabilă cu rulajul cumulat realizat de primele trei multinaţionale (Dacia şi două companii din grupul OMV). În schimb, în perioada 2008-2014 companiile antreprenoriale româneşti au raportat an de an un sold pozitiv al profitului net, în timp ce multinaţionalele au avut pierderi nete mai mari ca profitul net, în patru din cei şapte ani. O explicaţie poate fi restructurarea drastică: în perioada crizei, au fost disponibilizaţi 720.000 de angajaţi din companiile cu capital românesc.

    Conform Fundaţiei Post-Privatizare, România ocupa în 2014 locul 17 din Uniunea Europeană după valoarea adăugată totală a firmelor mici şi mijlocii şi ultimul loc după numărul de IMM-uri active. Numărul de IMM la o mie de locuitori a fost de 21,3, faţă de 42,7 în UE. IMM-urile din România au 2,71 milioane de angajaţi, ţara noastră ocupând astfel locul opt în Uniunea Europeană ca pondere a angajaţilor din IMM în totalul angajaţilor din ţară.

    Criza globală a afectat sectorul IMM din România. Între 2008 şi 2013, numărul de companii mici şi mijlocii a scăzut cu 15,5%, numărul de angajaţi cu 6,6%, iar valoarea adăugată cu 16,6%. În acelaşi interval, evoluţia în UE a fost mult mai bună: a crescut cu 0,10% numărul de IMM şi cu 1% valoarea adăugată; doar numărul de angajaţi a scăzut cu 2,6%. Sectorul IMM din România este mai puţin competitiv, inovator şi dotat cu tehnologie de vârf în comparaţie cu cel de la nivelul Uniunii Europene, dar şi cu cel al întreprinderilor mari din ţară.
    Global Entrepreneurship Monitor 2014 oferă o perspectivă destul de optimistă asupra viitorului antreprenoriatului românesc. Conform acestuia, antreprenoriatul timpuriu s-a stabilizat în Europa Centrală şi de Est.

    În ultimii trei ani, în România a crescut procentul celor implicaţi în activităţi antreprenoriale şi interesaţi să-şi înfiinţeze propria afacere. Mai întâi sesizarea oportunităţii şi de abia pe locul doi lipsa altor variante de câştig îi motivează pe oameni să-şi înfiinţeze propria afacere. Procentul celor care intenţionează să-şi lanseze afacerea în următorii trei ani este cel mai ridicat din regiune. Conform GEM 2014, profilul tipic al antreprenorului roman care şi-a lansat de curând afacerea este bărbatul cu vârsta cuprinsă între 25 şi 44 de ani, cu studii superioare şi cu venituri în treimea de sus a veniturilor populaţiei.

     

  • Povestea lui Mohammad Murad, omul care a adăugat cuvântul ŞAORMA în limba română: Banii nu trebuie să te ridice undeva unde nu mai simţi nimic

    Mohammad Murad a venit în România în 1982 din Liban ca să studieze medicina şi a ajuns după 30 de ani să fie unul dintre cei mai mari hotelieri din ţară. El spune că veni­turile celor şase unităţi de cazare din lanţul Phoe­nicia pe care antre­prenorul le deţine pe litoral se situează între 15 şi 20 mil. euro. Cifră ce îl poziţionează potrivit datelor ZF pe prima poziţie în topul celor mai puternici antreprenori din turismul de la Marea Neagră. De asemenea, Murad şi familia sa au afaceri şi în domeniul imobiliar, mai deţin produ­cătorul de conserve Mandy Foods şi lanţul de restaurante Springtime. Cu toate acestea, medicul neurolog Mohammad Murad vorbeşte mai puţin despre bani şi mai mult despre fericire, milă şi dragoste.

    IMEDIAT DUPĂ REVOLUŢIE, care l-a prins medic la spitalul Colentina, Murad s-a apucat să facă mici afaceri şi, încă de la început, relaţia lui cu statul a fost puţin mai încordată. Mai întâi a deschis o terasă în Regie, în 1990, dar într-o zi l-a vizitat primarul de atunci al sectorului 6, beat, şi i-a aruncat toate scaunele şi mesele în Dâmboviţa. “Am fost foarte supărat, dar un prieten român mi-a zis că aici există o vorbă potrivit căreia orice şut în fund e un pas înainte. În Liban nu există proverbul ăsta. Atunci am înfiinţat cu un român o firmă de import, care se numea Pisica Neagră. Românul a plecat cu toate actele şi banii. De atunci, pe unde merg, dacă trece o pisică neagră mă întorc din drum”, îşi aminteşte Murad.

    A urmat o a doua firmă, numită Prometeu. “Dacă nu iei vreo trei ţepe, nu eşti om de afaceri. Prima ţeapă a fost Pisica Neagră şi a doua Prometeu, prin care am făcut vreo cinci magazine în ţară şi apoi m-am trezit că asociatul meu, tot român, a luat ştampila şi a trecut spaţiile pe numele lui”, spune omul de afaceri.

    MURAD A AJUNS ÎN ROMÂNIA ÎN 1982 PENTRU STUDII, iar primii trei ani de medicină i-a făcut la Iaşi, după care şi-a continuat studiile la Bucureşti.”În acei ani România era foarte interesantă, toţi oamenii se purtau ca şi cum ar ascunde ceva şi ar spune jumătate din cât pot spune. Erau foarte îngânduraţi, lipsiţi de iniţiativă, dar pe un fond pozitiv. Din prima zi nu m-am simţit străin în România. Primii trei ani de facultate i-am făcut la Iaşi, care e un oraş superb şi cu o cultură specială. Exista, faţă de astăzi, o mai bună pregătire a studenţilor. După trei ani de Iaşi am venit la Bucureşti”, a adăugat el. Revoluţia l-a găsit lucrând ca medic stagiar la secţia de neurologie de la spitalul Colentina. A apucat să practice meseria de medic doar doi ani, dar spune că medicina l-a ajutat foarte mult în afaceri, pentru că a aplicat acelaşi mod de gândire pentru toate problemele pe care le-a avut pe parcursul anilor. Când ai o problemă, crede Murad, înseamnă că există o cauză care a dus la ea, apoi apar simptomele problemei, fie că e afacere sau relaţie interumană, sau relaţie cu statul. Odată stabilit diagnosticul, trebuie aplicat un tratament pe măsură, pe care să-l poţi urmări şi să ai o prognoză favorabilă.

    CHIAR ŞI ÎN TIMPUL STUDIILOR, Murad a făcut mici afaceri în Bucureşti, aducând “una-alta” când venea din Liban. Omul de afaceri povesteşte că familia sa avea în Beirut o fabrică de confecţii. “Suntem nouă fraţi, toţi am făcut şcoli, iar trei sunt în România şi restul în Liban, Canada şi Australia. Am avut o educaţie de acasă, fără de care cred că e greu să te poziţionezi şi în afaceri, iar cea mai bună afacere pe care am făcut-o în ultimii 20 de ani e că m-am autoeducat.”

    Crede că cel mai rău lucru care i se poate întâmpla este să iniţieze un proces împotriva altui om de afaceri sau altei persoane şi spune că grupul pe care îl conduce este printre puţinele cu peste 1.000 de angajaţi care au un număr de procese foarte mic. “Niciodată n-am uitat că sunt medic şi că fără milă şi bun-simţ nu poţi să fii corect. Am nişte valori pe care nu am vrut să le schimb – am făcut afaceri de zeci de milioane, am câştigat poate într-o zi şi 100.000 de euro, şi 200.000 de euro sau un milion, dar niciodată nu m-am simţit mai bine decât atunci când am operat, nu mâna întâi, un copil de 14 ani care venise cu peritonită. A trebuit să dau o şpagă de 20 de dolari atunci la spital ca să-mi dea mai mult ser fiziologic, ca să spălăm mai bine copilul. Pe vremea aceea erau cantităţi limitate de ser pentru fiecare operaţie. După operaţie, mama copilului m-a luat în braţe şi i-am spus că e totul perfect, iar când am refuzat şpaga de la ea a început să plângă şi atunci a ţipat la mine doctorul să iau cadoul.

    Era vorba de o pungă de cafea, am luat-o ca să liniştesc mama şi a doua zi a fost un moment superb când m-am întors la spital şi l-am văzut pe acel pacient în picioare şi o mamă care avea o lacrimă de bucurie. Nu am uitat să fiu om şi niciodată nu voi uita. Banii niciodată nu trebuie să te ridice să ajungi undeva unde nu mai simţi nimic”, explică Murad.

  • Antreprenorii români se confruntă cu lipsa personalului specializat şi a administrării de cash flow

    El apreciază că cele mai mari probleme pe care le au antreprenorii români sunt deficitul de resurse umane specializate, lipsa unui brand puternic care să ofere notorietate şi o garanţie a calităţii, lipsa unui management echilibrat al cash flow-ului şi a unor parteneri strategici, precum şi accesul limitat la soluţiile de finanţare şi consultanţă pe care le au marile companii atât la nivel de grup, cât şi la nivel local.

    “În aceste condiţii reale de piaţă, «reţeta» pe care o propune în general consultantul financiar este mai degrabă una de tăiere a cheltuielilor, conform abordării europene de criză. Eu le explic şi le arăt antreprenorilor, cu exemple, de ce nu e recomandat să conduci o afacere cu instrumente vechi. Aici apare diferenţa dintre performanţă şi eşec. Zilele sistemului de conducere autocratic au apus, iar companiile cele mai performante utilizează cu totul alte abordări”, a declarat marţi Dale S. Richards, consultant de business şi speaker acreditat de către Vistage International.

    El a arătat că, la momentul actual, mediul de business este stresat din punct de vedere financiar la nivel global, în contextul tensiunilor de pe pieţele internaţionale, astfel că oamenii de business ar trebui să-şi conducă afacerile mult mai eficient, să aibă o productivitate mai mare şi să controleze toate fluxurile cu atenţie, având în vedere că accesul la finanţare ar putea fi îngreunat.

    “Companiile trebuie să-şi înţeleagă mai bine competitorii, să construiască o relaţie solidă cu clienţii şi să realizeze vânzări cu valoare adăugată, aceşti factori reprezintă cheia succesului în afaceri”, a punctat Richards într-o videoconferinţă.

    El spune că antreprenorii din România şi angajaţii lor se feresc să-şi asume riscuri, astfel că este inhibată creativitatea.

    “Depinde de lideri şi manageri să încurajeze angajaţii să-şi asume riscuri în activitatea lor. Dacă managementul îşi va schimba filosofia de business într-un timp cât mai scurt, oamenii din companie vor reacţiona şi lucrurile vor începe să se schimbe, venind în scurt timp şi rezultatele benefice pentru afacere”, a mai spus consultantul.

    Richards consideră că sunt necesare, pe de altă parte, programe guvernamentale de susţinere a antreprenorilor debutanţi, precum şi reţele create de business angels, care să pună la dispoziţie fonduri substanţiale pentru cei care sunt la început de drum cu o afacere, oferindu-se să explice autorităţilor din România necesitatea şi importanţa susţinerii antreprenorilor, în special a tinerilor, prin programe de finanţare.

    Start-up-urile pot avea succes dacă aduc un plus de inovare de cel puţin 10% în produsele şi serviciile pe care le oferă pieţei faţă de cele existente. Pe de altă parte, acestea se confruntă cu mai multe dificultăţi pentru a supravieţui, printre care accesul la finanţare sau cheltuielile cu personalul.

    Dale S. Richards are o experienţă de peste 25 de ani în domeniul dezvoltării afacerilor, oferind consultanţă de business pentru peste 150 de companii, atrăgând pentru acestea un capital de peste 3 miliarde de dolari.

    Printre instrumentele folosite de consultantul în afaceri se numără competenţele de coaching, managementul clienţilor, programele de loializare, programele proactive de relaţii cu clienţii, măsurarea parametrilor-cheie de performanţă a unei afaceri, construirea unui brand, sisteme de succes, valoarea sistemelor recurente, analiza concurenţei şi impactul acesteia asupra afacerii.

    Richards va susţine o conferinţă la Bucureşti pentru antreprenorii şi managerii români, în perioada 24-26 septembrie 2015, eveniment organizat de Centrul de Etică şi Strategii (CES), o organizaţie non-profit care îşi propune să creeze modele de educaţie în business.

  • Românul de 33 de ani care munceşte cât vrea şi când vrea, nu ştie ce înseamnă să ai şef şi câştigă ENORM

    Tudor Maier şi-a construit o carieră la care mulţi angajaţi de multinaţională nici măcar nu visează. Nu depinde de nimeni în meseria lui, nu ştie ce înseamnă să ai un şef, îşi organizează timpul după bunul-plac fără să se spetească muncind şi, cel mai important dintre toate, câştigă suficient cât să ducă un trai mai mult decât decent, fără grija zilei de mâine. Tânărul în vârstă de 32 de ani este freelancer, liber-profesionist pe internet, dacă vreţi, şi încă unul dintre cel mai bine plătiţi din România, cu un salariu care se poate compara chiar cu unul de executiv – câteva zeci bune de mii de dolari pe an. “Niciun job din România, oricât de bine plătit ar fi, nu m-ar putea determina acum să renunţ la statutul de freelancer şi să devin angajat”, spune Maier.

    Ce-i drept, aşa este obişnuit, pentru că a fost dintotdeauna antreprenor. După ce a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai de la Cluj, a avut timp de câţiva ani o firmă de publicitate în Alba Iulia şi mai apoi a publicat un ziar de anunţuri şi mică publicitate. Câştigurile ca antreprenor n-au fost însă strălucite, iar presiunea facturilor scadente a fost mereu o problemă, dar în 2008 a aflat pentru prima dată despre platformele unde freelancerii îşi pot găsi de lucru şi a decis să încerce şi el. “Începutul a fost foarte slab, cu doar două proiecte în primul an”, dezvăluie Tudor Maier, situaţie care arată acum cu totul altfel.

    Tânărul este designer grafic şi lucrează, în cea mai mare parte a timpului, coperţi pentru cărţi, design de cărţi în format electronic, dar şi paginare şi design pentru reviste, cataloage, broşuri, afişe şi alte materiale de marketing printre care inclusiv ambalaje pentru diverse produse. Pentru munca lui cere cel puţin 20 de dolari pe oră şi lucrează în jur de 30 de ore pe săptămână, dar există şi proiecte pentru care este plătit în ansamblu, indiferent de numărul orelor lucrate. “Cel mai bun contract pe care l-am avut vreodată a fost cu o editură pentru care am lucrat designul a 20 de cărţi pentru 7.000 de dolari”, spune Maier despre unul dintre cele 200 de proiecte realizate în ultimii patru ani.

    Ca el, zeci de milioane de oameni din toate colţurile lumii, între care şi câteva zeci de mii de români, îşi încearcă în permanenţă norocul pe cont propriu, pe platforme de freelancing precum Freelancer.com, Elance.com, oDesk.com sau vWorker.com. Speră, ca oricine de altfel, să găsească cheia banilor mulţi în schimbul muncii lor şi, deşi unii chiar reuşesc, trebuie spus de la bun început că freelancingul ca meserie nu-i chiar pentru oricine. Modul de funcţionare al platformelor de acest gen este destul de simplu – companii din toată lumea caută forţă de muncă bine pregătită şi mai ieftină decât ar găsi în ţara de unde provin pentru diverse proiecte specifice, iar freelancerii cei mulţi concurează unii cu ceilalţi folosind arme precum preţul, termenul de predare şi experienţa anterioară pentru a câştiga proiectele. De la sine înţeles că, pentru cineva de-abia pornit pe calea freelancingului, nici companiile nu se vor înghesui cu proiecte şi nici banii nu vor curge prea uşor, dar pentru cei care nu se lasă uşor descurajaţi, recompensele se pot dovedi mai mult decât suficiente pentru o viaţă relaxată.

  • Moştenitoarea imperiului Gîrboiu: Când îţi place ceea ce faci, de fapt ziua de muncă reprezintă 24/24 ore cu 7/7 zile

    “Cred cu desăvârşire că atunci când îţi place ceea ce faci, de fapt ziua de muncă reprezintă 24/24 ore cu 7/7 zile,” spune Livia Gîrboiu, care a preluat de mai bine se şase ani conducerea cramei care poartă numele familiei. Povestea, spune ea, începe “în sânul familiei, când pasiunile membrilor s-au unit şi direcţionat către viticultură, cumva influentaţi şi de zona favorabilă şi cunoscută drept tărâm al vinurilor, Vrancea”.

    Evident, scenariul acestei poveşti a fost ghidat de intenţia de a investi în acest domeniu şi, implicit, de viziunea fondatorului, Constantin Gîrboiu, povesteşte Livia Gîrboiu, acum executive manager al afacerii. După absolvirea studiilor în domeniul economic (Relaţii economice internaţionale şi masterat în Marketing), “am cultivat cunoştinţe reale şi foarte folositoare, investind foarte mult timp şi energie chiar în cramă şi în vie”. Timp de trei ani, a combinat studiile de specialitate, respectiv master în Oenologie, cu experienţa practică în cramă, acumulând informţii legate deopotrivă de vie, producţia vinului, ambalare, vânzări şi marketing. “Vreau să cunosc cât mai mult acest domeniu care mă fascinează”, spune tânăra antreprenoare.

    Afacerea a fost înfiinţată în urmă cu zece ani, pe baza fostei crame a boierului Zamfirescu, printr-o investiţie de peste 2 milioane de euro, cu ajutorul unui program SAPARD. Familia Gîrboiu a preluat, recondiţionat şi modernizat fosta cramă a boierului Zamfirescu, căruia sătenii îi spuneau Conu’ Alecu. Amplasată în podgoria Coteşti din Vrancea, Crama Gîrboiu deţine peste 200 de hectare cu viţă-de-vie în spaţii viticole în Coteşti şi Dumbrăveni. Una peste alta, din 2005 până în prezent Crama Gîrboiu a atras investiţii de 6 milioane de euro, bani care au ţintit deopotrivă suprafaţa terenurilor cultivate cu viţă-de-vie, combinatul viticol, modernizarea, dezvoltarea şi tehnologizarea liniilor de producţie. “Anul acesta demarăm un proiect nou de retehnologizare a combinatului, prin care dorim să aducem pe piaţă un produs nou,” spune Livia Gîrboiu, care completează că valoarea investiţiei se plasează la aproximativ 2 milioane de euro.

    Firma, care are 60 de angajaţi cu o medie de vîrstă de 35 de ani, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 8 milioane de lei, cu o uşoară creştere faţă de 2013, iar previziunile pentru anul în curs vizează, spune tânăra antreprenoare, o “evoluţie substanţială”.

    Livia Gîrboiu spune că rolul său este “de a lega coerent producţia cramei cu piaţa”, iar responsabilităţile sale încep cu producţia şi controlul calităţii acesteia, crearea imaginii şi plasarea produselor pe nişe de consum în piaţă, coordonarea echipelor de vânzări pe piaţa internă, identificarea şi dezvoltarea strategiilor de vânzare şi crestere a brandului, dezvoltarea exportului. Ea adaugă că viaţa personală şi profesională nu sunt separate; îşi începe ziua de muncă planificând ce are de făcut şi trece în revistă obiectivele propuse, urmează fie o şedinţă cu echipa de vânzări, fie o întâlnire de afaceri. “Chiar dacă programul uneori devine foarte aglomerat, întodeauna reuşesc să-mi aloc timp pentru a face sport, ceea ce mă ajută”. Iar programul se prelungeşte, dacă este necesar să fie prezentă la evenimente de specialitate, de pildă degustări de vinuri, lansări de produse de la alte crame, târguri şi expoziţii.

    Crama Gîrboiu, povesteşte tânăra antreprenoare, deţine câteva soiuri unice de viţă-de-vie, atât în România cât şi la nivel mondial, respectiv Şarba şi Plavaie. Vinurile albe reprezintă 60% din producţie, din soiuri ca Feteasca Regală, Fetesca Albă, Şarba, Plăvaie (soi vechi autohton), Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Gewurztraminer, Chardonnay. Vinurile roşii sunt produse din Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz. “Avem o capacitate de producţie de 1,5 milioane de litri de vin, ceea ce ne permite să fim prezenţi în mai multe categorii de preţ”, afirmă Livia Gîrboiu. Pe segmentul economic sunt amplasate mărcile Varancha şi Livia, iar în segmentele premium şi super premium destinate horeca se află Epicentrum, Tectonic, Bacanta. “Anul acesta vom mări portofoliul cu un nou brand, Cuartz”, mai spune Gîrboiu. Ea completează că are aşteptări mari în ce priveşte evoluţia vânzărilor în Horeca, în condiţiile în care anul trecut ponderea acestora a fost uşor mai mică decât cele din retail.

    “Domeniul este ofertant şi interesant, orizonturile sunt foarte larg deschise”, conchide Livia Gîrboiu.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cum cresc afacerile antreprenoriale (VI)

    de Lavinia Raşca (MEMBRU FONDATOR AL ASEBUSS ŞI DIRECTORUL GENERAL AL EXEC-EDU)

    Nu a fost pregătită să le satisfacă nevoile, care se diversificaseră şi se modificaseră. De aceea, contractele nu s-au reînnoit; au fost preferaţi concurenţi, cu un portofoliu mai larg de produse şi de servicii. Şocul a dus la analize, asumări şi decizii. S-a lărgit gama de produse şi servicii, s-au înnoit cele existente, fie prin iniţiative interne, fie prin parteneriate. Acum sunt regândite procesele în vederea creşterii eficienţei, se modifică sistemul de evaluare a performanţei. În tot acest timp, se caută şi se negociază contracte cu clienţi noi. Schimbarea este în curs, mai sunt multe de făcut, dar compania şi-a reluat deja creşterea.

    Sună cunoscut, nu-i aşa? Doar cine nu a fost niciodată în business poate crede că toate companiile au o creştere lină. Nici vorbă de aşa ceva: creşterea este volatilă, cu urcuşuri şi coborâşuri. Pe parcursul dezvoltării apar permanent crize, uneori foarte serioase, legate de produse şi servicii, de clienţi, de parteneri, de reacţia la anumite schimbări din mediu, sau altele. Prin urmare, în acest context, criză nu înseamnă recesiunea care a caracterizat economia în ultimii ani, ci provocările majore cu care se confruntă antreprenorii în anumite perioade, în afacerile lor. Gestionarea corectă a crizelor face diferenţa între moartea subită şi supravieţuirea pe termen lung a companiilor.

    Reintrarea pe trendul ascendent presupune ca antreprenorii să fie decişi, să nu obosească în a fi perseverenţi, să aibă reale abilităţi de business şi să-şi schimbe comportamentul. Foarte important este să-şi recunoască repede greşelile şi să ia măsuri decise şi corecte de a le îndrepta, în loc să se plângă de ce ghinion au avut şi să dea vina pe factori externi – şpagă, fa-voritisme, norocul altora etc. Sigur, există şi astfel de factori, dar ei nu pot fi controlaţi, de aceea nu merită să se irosească energie şi timp cu analizarea lor. E important ca focusul să se îndrepte spre ceea ce poate fi gestionat şi schimbat. Dacă antreprenorii înţeleg că îşi joacă ultima şansă şi dacă fac mutările corecte, cartea va fi câştigătoare. Nu numai că firmele îşi reiau creşterea, dar, învăţând din greşeli, ele devin de cele mai multe ori chiar şi mai performante ca înainte de intrarea în criză.

    De la preocuparea de a convinge la disponibilitatea de a asculta. Pentru a-şi putea dezvolta afacerile, antreprenorii folosesc toate metodele de persuasiune faţă de clienţi, investitori, parteneri, angajaţi. Tot vorbind şi explicând, unii din-tre ei se dezobişnuiesc să-i asculte pe cei din jur şi astfel nu pot afla ce greşeli fac. Mai grav este că, uneori, succesul le sădeşte în minte ideea că au întotdeauna dreptate şi că tot ceea ce fac este perfect. Sunt antreprenori care, ajunşi în dificultate, îşi consumă energia dând vina pe mediul extern pentru situaţia gravă a firmei, nu ascultă sfaturi şi critici, ba uneori se izolează de toţi cei de la care acestea pot veni. În loc să procedeze astfel, ar fi bine să se înconjoare de oameni de încredere care ştiu şi au curajul să le spună sincer ce au de schimbat, să-i asculte cu foarte multă atenţie până la capăt, pe toţi, apoi să tragă cu obiectivitate concluzii, să ia decizii şi să se apuce de schimbările necesare.

    Antreprenorul din povestea de la începutul articolului a depăşit rapid tentaţia de a cădea în păcatul autovictimizării (care nu l-a ocolit), a avut noroc de sfătuitori buni, dar şi meritul că a ştiut să-i asculte. Şi-a dat seama, cu ajutorul lor, ce greşeli făcuse şi a iniţiat acţiunile care au readus compania pe creştere.

    De la rolul de erou principal la cel de facilitator. Foarte multe crize apar pentru că, la un moment dat, când activi-tatea devine foarte complexă, antreprenorii nu mai pot face faţă singuri tuturor lucrurilor pe care le au de făcut şi înţeleg că nu au pe cine să se bazeze. În primele etape după înfiinţarea companiei, se obişnuiesc să ţină sub con-trol tot ce se întâmplă. Studiază piaţa, află noutăţile şi tendinţele, vorbesc cu clienţii, se ocupă de tot ce e important în operaţiuni. Le place că toate rezultatele pozitive li se datorează şi de aceea nu simt suprasolicitările şi oboseala. În timpul acesta, oamenii din firmă se simt subutilizaţi şi nebăgaţi în seamă.