Tag: anticriza

  • Noi planuri anticriză după o săptămână de foc în Europa. Care sunt îngrijorările pieţelor şi analiştilor

    Angajamentele la care s-a ajuns nu au reuşit însă să convingă pe deplin pieţele, acestea temându-se că pachetul de salvare a venit prea târziu şi este prea mic pentru a împiedica scufundarea unor economii mai mari, precum cea italiană, scrie The Wall Street Journal.

    Elementele esenţiale are reacţiei zonei euro, care poartă clar amprenta influenţei Germaniei, sunt recapitalizarea băncilor, extinderea capacităţii fondului de salvare a spaţiului euro, Fondul European de Stabilitate Financiară, la 1.000 de miliarde de euro şi reevaluarea în scădere a datoriilor Greciei către bănci cu 50%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Impozitarea pokerului online, masura anticriza

    ACPR reuneste noua confederatii patronale si sase asociati de
    acelasi gen.

    Romania, spune spune purtatorul de cuvant Dan Matei Agathon,
    este in acest moment o tara suprafiscalizata, o insula inconjurata
    de state cu fiscalitate redusa. “Daca a putut Ungaria, de ce noi sa
    nu putem?”, a intrebat retoric purtatorul de cuvant.

    Alte masuri pe care patronatele le vor propune Executivului sunt
    cresterea gradului de absorbtie a fondurilor structurale, cresterea
    accesului IMM la procedurile de achizitii publice, externalizarea
    serviciilor administrative din institutiile de stat prin unitati
    economice, non-profit, pentru limitarea cheltuielilor bugetare,
    reducerea la 6% a TVA pentru produsele alimentare, facilitati
    fiscale pentru fiecare nou loc de munca creat.

    Romanii, spune Agathon, joaca online 500 de milioane de euro
    anual, iar banii sunt incasati de companii “cu sediul in Nepal”.
    Respectivele companii ar putea fi fortate, cred patronatele, sa
    verse impozite statului in baza legislatiei pariurilor sportive sau
    activitatea lor ar putea fi interzisa in lipsa unui sediu in
    Romania.

    |n context, reprezentantii patronatelor au declarat ca accepta
    ideea unui nou acord cu Fondul Monetar International, din toamna,
    ipoteza avansata de presedintele Traian Basescu la intalnirea cu
    seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks. Banii vor fi
    necesari pentru plata pensiilor, pentru platile aferente creditelor
    scadente, dar noul credit trebuie acompaniat de masuri care sa duca
    la crestere economica, spun patronatele.

  • Liga Intreprinzatorului Roman propune amnistia fiscala ca masura anticriza

    Presedintele LIR Cluj, Adrian Coroian, a declarat, miercuri,
    intr-o conferinta de presa, ca organizatia pe care o conduce i-a
    invitat pe senatorii si deputatii de Cluj sa participe, joi, la
    masa rotunda intitulata “Repornirea motorului economiei romanesti
    prin parghii legislative”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lazaroiu: Daca programul anticriza nu merge, Boc plateste. Pe Basescu il va judeca doar istoria

    Una dintre ele se referea la asumarea raspunderii guvernantilor
    in cazul unui esec al masurilor anticriza. Lazaroiu a fost
    transant: “Daca programul esueaza, primul ministru trebuie se
    demisioneze”. Termenul de gratie acordat Guvernului Boc este 31
    decembrie 2010, “dar calculele se pot efectua si mai repede”.
    Lazaroiu a reprosat Cabinetului “o anumita stangacie in comunicare
    si o anumita stangacie politica”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • BCR: Fie se taie din cheltuielile cu salariile bugetarilor, fie se maresc taxele

    In primele doua luni ale acestui an, statul roman a cheltuit 123
    de lei la fiecare 100 de lei ajunsi in vistierie din taxe si
    impozite, ceea ce inseamna ca un sfert din banii cheltuiti au fost
    luati pe datorie. Daca Guvernul nu va reduce factura sociala,
    respectiv cheltuielile cu forta de munca din sistemul bugetar, cu
    pensiile sau cu asistenta sociala, nu numai ca nu vor ramane
    niciodata bani pentru investitii in infrastructura sau pentru un
    sistem medical sanatos, ci vor trebui majorate si impozitele pentru
    ca statul sa plateasca in continuare salariile si pensiile.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • FMI creeaza o facilitate de imprumut anticriza

    Noua facilitate poate fi utilizata in cazul in care apare o noua
    criza financiara, a declarat directorul general adjunct al FMI,
    Naoyuki Shinohara, intr-un interviu acordat publicatiei economice
    nipone. Programul Rezervei Federale a expirat la inceputul lunii
    februarie si a asigurat fonduri de miliarde de dolari companiilor
    financiare din afara SUA prin intermediul bancilor centrale
    straine.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Efectul legilor anticriza: bugetarii intra in greva

    Mai multe federatii ale bugetarilor afiliate la confederatii
    diferite au semnat, joi, o alianta, cerand Guvernului sa nu-si
    asume raspunderea in fata Parlamentului pe actualul proiect al
    legii unice de salarizare si sa renegocieze actul normativ astfel
    incat toti bugetarii sa aiba salarii decentesi sa se tina cont de
    principiile asumate in urma cu trei luni, cand a inceput negocierea
    pe aceasta lege, scrie Mediafax.
    De asemenea, membrii aliantei bugetarilor cer stoparea
    disponibilizarilor in sistemul bugetar si spun ca nu accepta
    concediul fara plata propus de Guvern.

    Cititi mai multe pe
    www.mediafax.ro

  • Cele 32 de masuri anticriza ale guvernului

    Cele 32 de noi masuri anticriza anuntate astazi de PD-L si PSD

    Masuri pentru stimularea economiei

    1. Instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru IMM-urile aflate in dificultate din cauza crizei economice, in scopul sprijinirii acestora pentru plata datoriilor si investitii;
    2. Sustinerea productiei pentru export prin garantii si contragarantii;
    3. Credit fiscal pentru renovarea si modernizarea locuintelor si cladirilor;
    4. Scutirea profitului reinvestit in economia reala;
    5. Folosirea clauzelor din contractele comerciale de tip Off-set pentru realizarea de investitii, precum si identificarea de masuri suplimentare pentru stimularea si dezvoltarea industriei alimentare in mediul rural (varianta: conceperea unui program national pentru dezvoltarea industriei alimentare in mediul rural);
    6. Instituirea unui plafon lunar de 1000 lei pentru neimpozitarea venitului salarial pentru tinerii de pana la 30 de ani;
    7. Utilizarea scrisorii bancare ca si garantie de buna executie pentru societatile din domeniul constructiilor;
    8. Studierea posibilitatilor de creare a unui fond de investitii, inclusiv prin includerea participatiilor statului in societati comerciale, prin care sa se asigure proiectele de investitii de importanta nationala;
    9. Dezvoltarea unui proiect national de investitii de mediu si irigatii, care sa asigure imbunatatirea factorilor de mediu (amenajari hidrotehnice, ameliorarea solului) si valorificarea potentialului agricol si care sa fie prevazut in proiectul de buget pe anul 2010;
    10. Promovarea de proiecte pentru indeplinirea criteriilor de la Lisabona pentru promovarea cercetarii si inovarii: stimularea infiintarii si dezvoltarii parcurilor stiintifice si tehnologice si a clusterelor de competitivitate; masuri de incurajare a cercetarii asemanatoare cu cele aflate in vigoare pentru sectorul IT;
    11. Extinderea programului Rabla pentru tractoare si alte utilaje agricole, incepand cu 1 ianuarie 2010;
    12. Extinderea „programului Rabla” pentru persoanele juridice de la 1 septembrie 2009;
    13. Majorarea capitalului social al Fondului de Garantare a Creditului Rural si imbunatatirea activitatii acestuia, orientata catre investitii in agricultura si industria alimentara din mediul rural;
    14. Imbunatatirea Legii investitiilor, inclusiv prin reducerea valorii investitiilor care pot beneficia de facilitati, de la 50 mil. Euro la 10 mil Euro;

    Masuri pentru cresterea veniturilor bugetare

    1. Valorificarea unitatilor de atribuire (UA) a dreptului de poluare si crearea de surse pentru investitiile din sectorul energetic;
    2. Vanzarea participatiilor minoritare ale statului detinute de AVAS, OSPIS si alte institutii ale administratiei publice;
    3. Vanzarea de catre autoritatile locale a terenurilor pe care se afla cladiri rezidentiale in proprietatea cetatenilor;
    4. Introducerea impozitului forfetar pe activitatile unde evaziunea fiscala este dificil de evaluat, care sa inlocuiasca impozitul minim;
    5. Extinderea bazei de impunere in agricultura prin extinderea productiei agricole de piata;
    6. Urgentarea aparitiei Legii privind parteneriatul public-privat (PPP) in concordanta cu prevederile legislatiei europene;
    7. Majorarea redeventelor;
    8. Analiza posibilitatilor de supraimpozitare a profitului exceptional datorat unor factori exogeni (windfall profit);
    9. Analiza posibilitatilor de colectare a accizei pentru carburanti la pompa.

    Masuri pentru rationalizarea cheltuielilor bugetare

    1. Restructurarea ANAF
    2. Adoptarea Legii responsabilitatii fiscale
    3. Introducerea standardelor de cost si a normativelor de personal in domeniul public si privat al statului
    4. Imbunatatirea procedurilor de control financiar, audit public intern si control intern in institutiile statului
    5. Restructurarea si depolitizarea autoritatilor de management si a organismelor intermediare privind accesarea fondurilor structurale
    6. Instituirea simetriei in tratamentul obligatiilor bugetare ale agentilor economici si MFP.

    Masuri Pentru cresterea lichiditatii monetare in sectorul bancar

    1. Scutirea temporara de impozit a dobanzii aferente sumelor depozitate in banci, de catre persoanele fizice;
    2.Predominanta imprumutului public extern bazat pe euro-bonduri in totalul imprumutului public.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro.