Tag: Anita Niţulescu

  • Anita Nitulescu, Eurolife FFH Asigurări România: În activitatea mea, mă motivează viziunea. Cred în utilitatea asigurărilor, dar şi în adaptarea acestor produse la realităţile şi tranformările actuale ale societăţii

    Număr de angajaţi: 60


    CARTE DE VIZITĂ

    • Pentru Anita Niţulescu, care are o carieră de peste 20 de ani în industria asigurărilor, realizările profesionale se leagă de dezvoltarea pe care Eurolife a avut-o în ultimii ani în zona diversificării de canale de vânzare şi lansării de produse noi, inovative pentru piaţa locală;

    • Este de părere că în călătoria profesională a fiecăruia, indiferent de gen, competenţele sunt cele care ies în faţă: „Nu îmi amintesc să fi fost momente în care să fi simţit că lucrurile ar fi putut fi altfel dacă la masă ar fi stat un bărbat în locul meu. Dimpotrivă, cred că o femeie aduce de multe ori diplomaţia şi energia de a gestiona orice situaţie. Şi aş mai adăuga că din perspectiva rolului dublu pe care o femeie îl poate avea – profesionistă, dar şi mamă – noi, femeile, suntem cumva mai puternice; ne asumăm mai multe atât în relaţia de business, cât şi în cea personală, principalul obiectiv fiind mereu găsirea echilibrului între cele două lumi, fără de care nu am putea face performanţă pe niciun plan”.


    În activitatea mea, mă motivează viziunea. Cred în utilitatea asigurărilor, dar şi în adaptarea acestor produse la realităţile şi tranformările actuale ale societăţii. Implicit, mă motivează dorinţa de a vedea această viziune de business  realizată. Cu toate urcuşurile şi coborâşurile care ţin de o evoluţie, Şi care, fiecare separat constituie o lecţie de învăţat.

  • Anita Niţulescu: Sub feminitate se ascunde forţa care poate depăşi orice obstacole

    CEO EUROLIFE FFH ASIGURĂRI ROMANIA


    PBS: N/A Profit 2020: N/A Număr de angajaţi: 60


     

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Lansarea campaniei de rebranding, chiar şi în contextul pandemiei, şi prin care Eurolife FFH a propus publicului larg o reîntoarcere şi o apreciere la adevărata valoare a momentelor simple pe care le trăim zi de zi. 

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în această perioadă:

    Am mers înainte şi ne-am încurajat reciproc, ne-am bucurat de realizări şi am stat la cafea în online. 

    —   Work from home sau de la birou?

    Ambele. Fiecare are plusuri şi minusuri şi cred că îmbinarea lor poate aduce echilibrul dorit între viaţa profesională şi cea personală.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    Oriunde găsesc soare şi natură. 

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    Mama. Mi-a reamintit ce înseamnă luciditatea şi dăruirea.

    —   Putere vs. feminitate: se exclud sau dimpotrivă?

    Merg mână în mâna, iar situaţiile dezvăluite de pandemie au întărit convingerea că sub feminitate se ascunde forţa care poate depăşi orice obstacole.

  • Anita Niţulescu, CEO Eurolife: „Acum mai mult ca oricând conştientizăm că ceea ce ne-am planificat azi poate să nu mai fie de actualitate mâine”

    Contextul actual al pandemiei de COVID-19 îndreaptă românii spre o preocupare mai accentuată asupra instrumentelor de protecţie. Astfel, neprevăzutul devine palpabil, iar realitatea implică o constantă conştientizare şi adaptare la actualitatea evenimentelor, care, independent de voinţa oricui generează shimbări de planuri.

    În perioada următoare, aşteptările privind comportamentul românilor este de a migra spre vânzările online, mai ales pe fondul distanţării sociale, iar identificarea unei strategii viabile, unde digitalizarea devine o necesitate reprezintă un factor important pentru industria asigurărilor.

    Anita Niţulescu, CEO al Eurolife FFH, companie care face parte din holdingul financiar internaţional Fairfax Holding Limited, alcătuit din Eurolife FFH Asigurări de Viaţă şi Eurolife FFH Asigurări Generale, susţine că perioada următoare va fi interesantă, cu multe provocări.

    „Ne aşteptăm ca tot mai mulţi români să fie preocupaţi de identificarea unor instrumente de protecţie cu atât mai mult în contextul pe care îl trăim. Acum mai mult ca oricând conştientizăm că ceea ce ne-am planificat azi poate să nu mai fie de actualitate mâine, şi nu pentru că ne-am răzgândit, ci pentru că un factor extern, independent de voinţa noastră, a generat o schimbare de planuri”, a spus Anita Niţulescu.

    Ea a mai explicat că la nivelul Eurolife FFH, compania se află într-o perioadă în care sunt alocate resurse importante pentru consolidarea prezenţei digitale, prin dezvoltarea de produse şi servicii care să facă o diferenţă în piaţă.

    „Astfel, în numai două luni, am lansat un produs de asigurare nou, RambursOrice, o poliţă storno pentru călătoriile în România care îţi returnează cheltuielile cu vacanţele şi experienţele, dacă intervine ceva şi nu mai poţi participa, pleca către destinaţia aleasă. Acoperirile extinse ale produsului cuprind şi riscul diagnosticării cu virusul Sars-Cov2. RambursOrice este disponibil 100% online şi poate fi accesat de oricine şi-a achiziţionat o vacanţă, o experienţă sau bilete la spectacole, piese de teatru, competiţii sportive, toate în România”, a mai adăugat CEO-ul Eurolife FFH.

    În perioada următoare, asigurările sunt aşteptate să câştige teren şi să devină mai atractive şi de dorit. „Va conta însă modul în care acestea vor răspunde nevoii clientului, dorinţei lui de a achiziţiona un produs simplu de înţeles şi uşor de accesat, şi bineînţeles serviciile postvânzare de gestionare daună sau comunicare constantă”, susţine Anita Niţulescu.

    Din momentul în care s-a declarat starea de urgenţă impusă de autorităţi, Eurolife FFH a fost pregătită, susţine CEO-ul companiei, prin activarea planului de continuitate a activităţii încă de la primele cazuri confirmate cu coronavirus la nivelul ţării. „Astfel, încă din 13 martie am trecut la lucrul de acasă, program în care suntem încă şi pe care urmează să îl menţinem şi în perioada următoare. În  prezent, toată echipa lucrează de acasă, fără a afecta în vreun fel activităţile operaţionale şi de business ale unei zile obişnuite la birou. Toate operaţiunile de emitere, ofertare, gestionare a procesului de daune şi relaţia cu clienţii sunt preluate şi soluţionate pe fluxurile normale, păstrând calitatea şi rapiditatea procesului. Dacă situaţia epidemiologică o va permite, vom reanaliza această decizie”, a mai explicat Anita Niţulescu.

    Ca măsuri specifice perioadei în care s-au instituit restricţiile din cauza pandemiei de COVID-19, Eurolife FFH a extins perioada de graţie pentru plata primelor pe o perioadă definită, în timp ce riscurile aferente poliţelor erau acoperite în continuare.

    „De cealaltă parte, pentru clienţii noi, am adus ajustări pe segmentul produselor pentru care am observat un interes crescut în aceasta perioadă. Astfel, produsul de asigurare pentru copii este acum disponibil la vânzare pentru persoane fizice cu acoperirea pandemiei de SarsCov2. În plus, pe segmentul corporate, acoperirile pentru asigurare au fost extinse, printre riscurile acoperite fiind incluse acum şi riscurile generate de pandemia de COVID-19. Rămânem în continuare preocupaţi de îmbunătăţirea soluţiilor personalizate de asigurare pe care le oferim, cu dorinţa de a ajuta clientul final, mai ales în această perioadă, astfel încât acesta să aibă acces la un sprijin real în cazul în care ceva neaşteptat vine să schimbe ordinea lucrurilor”, a mai adăugat Anita Niţulescu.

    Din punctul de vedere al rezultatelor financiare, primul semestru al anului 2020 a fost o perioadă de consolidare pentru Eurolife FFH, a mai adăugat CEO-ul companiei.

    „Primul trimestru al anului în curs a fost o perioadă de consolidare a rezultatelor şi a iniţiativelor de business de anul trecut, cu impact direct în volumul primelor brute noi subscrise care au înregistrat evoluţii pozitive pe segmentele în care suntem prezenţi precum bancassurance, brokeri, online şi parteneriate. Situaţia s-a menţinut şi în perioada următoare, chiar şi pe fondul declarării stării de urgenţă. Astfel, businessul nou înregistrat în primul semestru al anului în curs, pe majoritatea zonelor de business în care suntem prezenţi a continuat trendul pozitiv, excepţie făcând vânzările de asigurări de călătorie, zonă puternic afectată de restricţiile impuse la nivel internaţional în perioada martie – iunie 2020”, a mai spus Anita Niţulescu.

    În ultima perioadă, preocuparea clienţilor s-a orientat în zona produselor de asigurare de viaţă, a mai adăugat CEO-ul Eurolife FFH.

    „La nivelul celor două companii, Eurolife FFH Asigurări de Viaţă şi Eurolife FFH Asigurări Generale, volumul primelor brute subscrise se menţine pe un trend ascendent la nivelul businessului nou atras, creştere afectată de scăderea generată de încetarea poliţelor din portofoliul existent ca urmare a închiderii produselor bancare conexe. Astfel, volumul total se ridică la aproximativ 11,25 milioane de lei în primul semestru al anului 2020, faţă de 12,44 milioane de lei la nivelul primului semestru din 2019”, a explicat Anita Niţulescu.

    Ea a mai adăugat în continuare că punctual, canalul de brokeri a înregistrat prime brute subscrise în creştere cu 109% în prima jumătate a anului 2020, comparativ cu perioada similară a anului trecut, care au fost susţinute de asigurările de viaţă cu 149% şi asigurările generale cu 97%.

    „Pe segmentul de noi parteneri bancassurance, asigurările de viaţă au atins un nivel al primelor cu 295% mai mare faţă de S1/2019. Acest avans a fost generat cu precădere de poliţele de asigurare ataşate creditelor. În ceea ce priveşte asigurările generale, poliţele de imobil ataşate creditelor ipotecare şi cele pentru întreprinderile mici şi mijlocii au contribuit la o majorare cu 97% a primelor subscrise în S1/2020 comparativ cu S1/2019”, a mai spus Anita Niţulescu.

    Volumul total de daune plătit la nivelul Eurolife FFH Asigurări Generale şi Eurolife FFH Asigurări de Viaţă, a fost de 645.175 lei, la finalul primelor şase luni din 2020, cu 13% mai puţin comparativ cu primele şase luni din 2019.

    „În ceea ce priveşte specificul, acestea au venit din zona asigurării de călătorie, asigurării de bilete, locuinţă, dar şi sănătate”, a mai adăugat CEO-ul Eurolife FFH.

  • La 39 de ani, Anita Laura Niţulescu deţine funcţii de conducere în ambele firme deţinute în România de grupul Eurolife ERB

    Anita Niţulescu s-a alăturat grupului Eurobank în august 2006, când firmele de asigurări ale grupului erau în faza de proiect de autorizare, astfel încât a fost recrutată pentru funcţia de director general al Eurolife ERB Asigurări de Viaţă, având ca primă misiune autorizarea companiei şi formarea echipei de start. „Acum am în subordine o echipă de 5 manageri, tineri, ambiţioşi, cu stiluri diferite de management, de la care cer în primul rând două lucruri: să lucreze ca o echipă şi să facă din oamenii din subordinea lor o echipă”, afirmă ea.

    Ca membru în CA ale ambelor firme de asigurări deţinute în România de grupul Eurobank, „sunt bucuroasă să spun că sunt oameni care au rămas alături de mine încă de la început şi că echipa a realizat performanţa ca firmele să fie profitabile după primul an de la înfiinţare şi până în prezent”. Absolventă a ASE Bucureşti şi a unui EMBA ASEBUSS – Washington University, şi-a început cariera în 1997 la ING Asigurări de Viaţă, unde a lucrat timp de nouă ani ca director de operaţiuni. Este de părere că un tânăr manager trebuie „să fie în primul rând om, să respecte oamenii”, să pună pe primul plan transparenţa şi comunicarea continuă cu echipa şi să fie capabil de automotivare şi de încredere că rezultatele propuse pot fi atinse. În acelaşi timp, consideră că un manager trebuie să-şi facă timp pentru viaţa personală „atât de mult încât să poată beneficia de energia şi împlinirea de acasă pentru a-şi face treaba foarte bine la birou”.

    Aşa se şi explică de ce, în ce o priveşte, apreciază că momentul cu adevărat memorabil al carierei sale a fost cel în care a devenit mamă: „Rolul de mamă este principalul motor al vieţii fiecărei femei care are copii, iar eu nu fac opinie separată în această privinţă. Împlinirea a venit când, pe lângă familia mea, am reuşit să susţin şi businessul, astfel încât realizările mele vin acum atât din viaţa personală, cât şi din cea profesională, în egală măsură”.


    Anita Niţulescu
    EUROLIFE ERB ASIGURĂRI DE VIAŢĂ
    FUNCŢIE general manager
    VÂRSTĂ 39 de ani
    ACŢIONAR MAJORITAR Eurolife ERB Life Insurance (85,10%)
    VENITURI 2012 25 mld. lei
    PROFIT NET 2012 4,5 mil. lei
    ANGAJAŢI 2012 15