Tag: angela gheorghiu

  • O experienţă completă pentru cinefili

    Ce impresionează la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) e organizarea impecabilă  de la aplicaţia de mobil destinată celor care vor să „navigheze” prin multitudinea de evenimente până la gala de premiere şi covorul roşu, totul pare fără de cusur.

    Aşa cum se întâmplă atunci când un eveniment major are loc la Cluj, întreg oraşul părea implicat în buna desfăşurare a lucrurilor. Dincolo de afişele sau posterele care împânzeau marile bulevarde, orice chioşc sau colţ de stradă îţi amintea, într-un fel sau altul, că te afli în mijlocul celui mai mare festival de film din România.

    Deşi mă bucur sincer pentru succesul de care se bucură Festivalul Internaţional de Film Transilvania, nu pot să nu fiu oarecum amărât la gândul că Bucureştiul rămâne mult în urmă atunci când vine vorba de astfel de evenimente. Nu ştiu dacă e vina autorităţilor locale sau lipsa de interes a bucureştenilor, dar ceva trebuie cu siguranţă schimbat. Nu vreau să transform acest text într-un manifest, dar mi-ar plăcea să văd acelaşi nivel de interes faţă de cultură şi în Capitală.

    Revenind la filmele din cadrul TIFF, cele proiectate au acoperit teme diverse – indiferent că vorbim de unele cu tentă socială sau politică. Nivelul a fost unul extrem de ridicat în cadrul competiţiei, dar ceea ce m-a impresionat personal a fost „colecţia” de filme româneşti. Am avut mereu o problemă cu faptul că majoritatea producţiilor locale foloseau cadre statice, cu foarte puţină mişcare, transformând filmul într-un soi de exerciţiu de răbdare. Cu toate că multe s-au bucurat de un evident succes, nu aş putea spune că am fost un mare fan al producţiilor locale; sunt, în aceeaşi măsură, conştient de faptul că numeroase lipsuri au venit ca o consecinţă a subfinanţării. Proiecţiile de la TIFF 2018 mi-au dovedit însă că noua generaţie de cineaşti e dispusă să îşi asume mai multe riscuri şi sunt convins că filmele se vor bucura de o mult mai mare recunoaştere peste hotare.

    E corect, zic, să amintim şi de câştigătorii festivalului. Prin urmare, filmul Moştenitoarele (Paraguay – 2018) a câştigat Trofeul Transilvania al TIFF în valoare de 15.000 de euro, pelicula fiind aleasă dintre cele 12 aflate în competiţe. Premiul a fost înmânat regizorului Marcelo Martinessi de către soprana Angela Gheorghiu. „Vreau să împart premiul cu toată echipa şi producătorii, pentru că uneori noi, regizorii, stăm pe platouri şapte săptămâni şi nu ştim ce să facem. Echipa e acolo să te susţină, să te ajute, să mergi pe drumul pe care le-ai spus că vei merge”, a spus regizorul din Paraguay. Pelicula tratează povestea moştenitoarelor a două familii înstărite din Asuncion, Paraguay, care sunt împreună de trei decenii, dar starea lor financiară devine precară şi trebuie să vândă din lucruri.

    În cadrul ceremoniei, actriţa franceză Fanny Ardant a primit Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră, aceasta declarând că nu ştie dacă un premiu este ca o recompensă sau ca o îngheţată unui copil. „Pentru clipa aceea este o plăcere mare, dar după aceea chiar mai înseamnă ceva? Dar, cu toate acestea, eu sunt o actriţă. Când eram tânără, credeam că a fi actriţă este doar plăcerea de a fi pe scenă, apoi am înţeles că viaţa de actriţă înseamnă trecerea de la întuneric la lumină, de la frig la căldură, de la spatele întors la mâinile întinse. În această seară, vă mulţumesc că, dându-mi acest premiu, mi-aţi dat lumină şi căldură şi mi-aţi întins mâinile”, a spus Ardant. De asemenea, actriţa Anna Szeles a primit premiul pentru întreaga carieră, iar actorul şi producătorul Dan Nuţu, premiul de excelenţă. Premiul Annei Szeles a fost înmânat acesteia de către fostul său soţ, Florin Piersic.

    Printre alte premii decernate s-au numărat premiul juriului tinerilor francofoni – filmul La Priere (Rugăciunea), premiul Centrului Naţional al Cinematografii – filmul Santa Barbara, premiul FIPRESCI – Ghid de Viaţă, premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, secţiunea Umbre – În întuneric, premiul publicului – The Guilty (Vinovatul), premiul cel mai popular film în secţiunea Zilele Filmului Românesc – Un pas în urma serafimilor, premiul Zilele Filmului Românesc pentru scurtmetraj – Cadoul de Crăciun, premiul Zilelor Filmului Românesc pentru debut – Soldaţii. Poveste din Ferentari, premiul Zilele Filmului Românesc pentru lungmetraj – Pororoca, premiul pentru cea mai bună interpretare – trei actori ai filmului Ancora şi speranţa, premiul special al juriului – The Home (Casa) şi Scythe Hitting Stone (Izbiţi de soartă), premiul pentru cea mai bună regie – danezul Hlynur Palmason.

    În cadrul ceremoniei de premiere a avut loc şi un moment neaşteptat: cineastul rus Aleksei Medvedev a urcat pe scenă având o pancartă de susţinere a lui Oleg Senţov, un regizor şi scenarist ucrainean aflat în greva foamei într-o închisoare din Rusia, după ce a fost arestat în Crimeea şi condamnat la 20 de ani închisoare pentru terorism. Medvedev a criticat Rusia pentru condamnarea lui Senţov şi a făcut apel la cineaştii prezenţi să întreprindă demersuri pentru eliberarea acestuia.

    Pentru că am vorbit de filmele româneşti, puteţi citi despre cele trei care m-au impresionat în mod special: Charleston, Un pas în urma serafimilor şi Secretul fericirii.

  • RĂZBUNAREA lui Firea: PMB dezvăluie ONORARIUL plătit Angelei Gheorghiu. A cerut ŞI ŞTERGEREA unor taxe şi impozite neplătite

    “La propunerea Primarului General şi prin votul consilierilor generali, doamna Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în data de 11 septembrie 2017, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru promovarea Bucureştiului şi a României în lume. Doamna Gheorghiu nu doar că a acceptat această înaltă distincţie, dar A ŞI MULŢUMIT Primarului General şi Consiliului General pentru aceasta. În data de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, soprana Angela Gheorghiu a concertat în Piaţa Constituţiei din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, pentru concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost de 144.906 EURO, inclusiv TVA”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă remis marţi Mediafax.

    Instituţia condusă de Gabriela Firea mai arată, referitor la ceremonia de acordare a titltului de cetăţean de onoare şi a Cheii Oraşului Bucureşti, că, la solicitarea expresă a artistei, s-a convenit ca evenimentul să aibă loc pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

    Reprezentanţii Primăriei Capitalei au făcut toate demersurile pentru organizarea acestui eveniment la Palatul Regal, la data solicitată de Angela Gheorghiu, însă, cu o seară înainte de eveniment, soprana a anunţat prin e-mail că nu mai poate participa la ceremonie „din motive personale”, condiţionând participarea de soluţionarea unor probleme fiscale, transmite Primăria Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Primăria condusă de Firea îi răspunde OFICIAL Angelei Gheorghiu: A primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei şi a şi mulţumit primarului/ “Artista a cerut ştergerea DATORIILOR”

    “La propunerea Primarului General şi prin votul consilierilor generali, doamna Angela Gheorghiu a primit titlul de cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti în data de 11 septembrie 2017, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru promovarea Bucureştiului şi a României în lume. Doamna Gheorghiu nu doar că a acceptat această înaltă distincţie, dar a şi mulţumit Primarului General şi Consiliului General pentru aceasta. În data de 15 septembrie 2017, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, soprana Angela Gheorghiu a concertat în Piaţa Constituţiei din Capitală. Onorariul plătit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Arcub, pentru concertul susţinut de soprana Angela Gheorghiu a fost de 144.906 euro, inclusiv TVA”, transmite Primăria Capitalei, într-un comunicat de presă, remis marţi MEDIAFAX.

    Instituţia condusă de Gabriela Firea mai arată, referitor la ceremonia de acordare a titltului de cetăţean de onoare şi a Cheii Oraşului Bucureşti, că, la solicitarea expresă a artistei, s-a convenit ca evenimentul să aibă loc pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

    Reprezentanţii Primăriei Capitalei au făcut toate demersurile pentru organizarea acestui eveniment la Palatul Regal, la data solicitată de Angela Gheorghiu, însă, cu o seară înainte de eveniment, soprana a anunţat prin e-mail că nu mai poate participa la ceremonie „din motive personale”, condiţionând participarea de soluţionarea unor probleme fiscale, transmite Primăria Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Angela Gheorghiu, mesaj pentru Gabriela Firea. NU ESTE ELEGANT ca un om politic să se servească public de talentul, succesul şi munca unei personalităţi mondiale!

    Soprana Angela Gheorghiu s-a declarat deziluzionată de faptul că primarul Gabriela Firea continuă să se folosească de numele unor personalităţi şi a povestit că anul trecut, a refuzat cheia şi cetăţenia de onoare a Capitalei, după ce a simţit că munca şi imaginea sa vor fi instrumentalizate în alte scopuri.

    „Sunt profund deziluzionată, stimată doamnă primar al oraşului Bucureşti, pentru că aţi continuat să vă folosiţi de numele unor mari personalităţi, oferindu-le cheia şi cetăţenia de onoare a Bucureştiului.

    Metoda inedită de a-ţi ascunde identitatea. Cum a venit o femeie să-şi ridice marele premiu câştigat la loto de frică să nu afle lumea cine este

    Povestea românului milionar în dolari la 19 ani, care te lasă fără cuvinte: La 11 ani, avea deja primul job plătit, iar acum numără printre clienţii săi pe Selena Gomez şi Justin Bieber

    Având o cariera mondială din anul 1990 până astăzi, sunt şi eu un exemplu pentru elita şi intelectualii din România ce nu se lasă instrumentalizaţi de dumneavoastră; da, ţin să subliniez că AM REFUZAT cheia şi cetăţenia de onoare a oraşului Bucureşti în septembrie 2017 cu ocazia concertului meu, oferit de către primăria oraşului Bucureşti publicului din România.

    Am refuzat aceste onoruri şi pe data de 1 decembrie 2017, cu ocazia Zilei Naţionale a României. V-am trimis chiar atunci, pe 1 decembrie 2017, un e-mail cu o scuză, crezând sincer că va urma să îmi oferiţi aceste distincţii doar pentru ceea ce reprezint în lumea artei internaţionale şi nu pentru a vă putea folosi de numele meu pentru IMAGINEA POLITICĂ a domniei voastre. Am simţit atunci că munca şi notorietatea mea vor fi instrumentalizate de către dumneavoastră şi de aceea am refuzat”, a scris Angela Gheorghiu pe Facebook.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Angela Gheorghiu: Nu am primit niciodată nicio invitaţie oficială de a participa la Festivalul Enescu

    Într-un interviu acordat recent agenţiei MEDIAFAX, Mihai Constantinescu – directorul Artexim, o instituţie publică a Ministerului Culturii prin care este organizat Festivalul Internaţional “George Enescu” – a declarat că Angela Gheorgiu a fost invitată de trei ori la evenimentul muzical, însă nu a acceptat niciodată.

    “Doamna Angela Gheorghiu a fost invitată de trei ori. Decizia dânsei a fost de a nu veni. Acum, dragoste cu sila nu se face. Dacă dânsa, la un moment dat, o să considere că poate să vină în condiţiile pe care le pune festivalul, cu mare plăcere va fi invitată. Nu cred că festivalul trebuie să stea într-un artist”, a declarat Mihai Constantinescu în interviul acordat MEDIAFAX.

    În acest context, într-o declaraţie trimisă agenţiei MEDIAFAX, Angela Gheorghiu spune: “În ultimii ani, a devenit un obicei regretabil ca numele meu să fie menţionat în preajma Festivalului Enescu în declaraţii inexacte şi vădit înşelătoare faţă de publicul din România. Recent, s-a menţionat că aş fi fost invitată în mai multe rânduri să particip la festival, dar de fiecare dată am refuzat. Ţin să precizez că nu am primit niciodată nici o invitaţie oficială, nici o propunere clară care să precizeze termenii în care participarea mea ar fi putut avea loc şi, cu atât mai puţin, vreun contract ferm. Particip la festivaluri internaţionale peste tot în lume. Numai în această vară am fost contractată – şi nu «invitată» – la Festivalul de la Verbier şi la prestigiosul Festival de la Salzburg şi peste tot organizatorii au dat dovadă de profesionalism şi rigoare, parcurgând aceleaşi etape fireşti în relaţia cu orice artist internaţional”.

    De asemenea, Angela Gheorghiu spune că este “descumpănitor” faptul că la Festivalul Enescu nu se respectă aceleaşi reguli ca la alte manifestări muzicale din alte ţări.

    “Este, de aceea, cu atât mai descumpănitor pentru mine că pentru un festival organizat în ţara mea, pe care o promovez şi o susţin oriunde mă duc, nu se respectă aceleaşi reguli. În schimb, după un fir logic care îmi scapă, vina organizatorilor este aruncată, metodic, asupra mea. Îmi doresc ca aceste declaraţii care ocolesc cu premeditare realitatea să înceteze, iar organizatorii Festivalului Enescu să promoveze toţi artiştii români cu aceeaşi intensitate şi generozitate pe care o manifestă în relaţie cu cei de pe alte meleaguri”, a mai spus Angela Gheorghiu.

    Angela Gheorghiu, un star al operei internaţionale, s-a născut la Adjud. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în “La Bohème”, la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata “La Traviata”, în 1994, când BBC a difuzat această operă. “S-a născut o stea”, remarca presa, în acea perioadă.

    De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

    Pentru cariera sa, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul “Steaua României” în grad de Comandor – cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

    Aproximativ 2.500 de artişti străini şi 500 de artişti români participă la ediţia din 2015 a Festivalului “George Enescu” – cel mai mare eveniment cultural internaţional organizat de România şi cel mai puternic promotor al creaţiei şi valorilor marelui compozitor român, intrat în patrimoniul mondial, George Enescu -, care a început duminică şi se desfăşoară până pe 20 septembrie.

    Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe site-ul http://festivalenescu.ro/.

  • Melodia zilei: Angela Gheorghiu – “La Vitleem colo-n jos”

    Celebra soprana Angela Gheorghiu a primit din partea casei sale de discuri, MediaPro Music, Discul de Aur pentru vânzări ale primului sau album de colinde româneşti, “O, ce veste minunată!”, lansat în noiembrie. Albumul a fost elogiat deja de cea mai prestigioasă revistă de muzică clasică din lume, “Gramophone”.

    “Audiţia acestor colinde, în interpretarea Angelei Gheorghiu, este o experienţă uimitoare. Soprana îşi pune amprenta asupra acestor colinde vibrante şi deseori emoţionante prin intermediul unui timbru unic, născut din identificarea sa interioară şi familiaritatea cu acest gen de muzică, parte din moştenirea sa culturală”, se arată în cronica din “Gramophone”.
     
    Noul material discografic, realizat cu sprijinul Radio România şi al Centrului Cultural Casa Artelor, conţine 16 dintre cele mai îndrăgite colinde tradiţionale româneşti, printre care “Bună dimineaţa la Moş Ajun”, “Florile dalbe (Astăzi s-a născut Hristos)” sau “Colindiţa”.
     
    Piesele sunt înregistrate la Sala Radio, alături de Orchestra Naţională Radio, dirijor Tiberiu Soare, Corul Naţional de Cameră Madrigal, dirijor Voicu Popescu şi Corul Accoustic, dirijor Daniel Jinga, şi in Studioul ISV – Ines Studio & Video.

  • The One de aprilie: Inteviuri cu actriţa Luminiţa Gheorghiu şi soprana Angela Gheorghiu

    Două dintre cele mai premiate românce, actriţa Luminiţa Gheorghiu şi soprana Angela Gheorghiu, vorbesc despre succesul lor internaţional, dar şi despre viaţa personală în numărul pentru luna aprilie al revistei The One, apărut luni pe piaţă.

    Soprana Angela Gheorghiu a acordat un interviu în exclusivitate pentru The One în care vorbeşte despre concertele pe marile scene ale lumii, despre talent, atitutinea unei adevărate dive şi divorţul recent de tenorul Roberto Alagna. După succesul filmului “Poziţia copilului” la Festivalul de Film de la Berlin, The One a realizat un interviu cu actriţa Luminiţa Gheorghiu, care a povestit cu sinceritate ce înseamnă pentru ea filmul lui Călin Netzer, dar şi despre anii de studenţie, visul de-a câştiga un Oscar sau despre cum este să fii mamă în viaţa reală.

    Noul număr al The One surprinde printr-o copertă atipică în alb şi negru, cu modelele Andreea Diaconu şi Diana Moldovan, fotografiate de Andreea Macri la Milano Fashion Week. De altfel, The One de aprilie îşi propune să îşi transpună cititoarea în universul modei, aşa cum acesta poate fi simţit numai în cadrul săptămânilor modei. Andreea Macri a fost la Paris şi Milano şi s-a întors cu zeci de fotografii, realizând un amplu fotoreportaj cu 65 de imagini.

    Pictorialele The One din acest număr, Color play şi Eden’s Garden, mizează pe efectul culorilor tari şi pe senzualitatea inspirată de arta prerafaelită. Tot la capitolul modă, o altă recomandare este articolul Shopping studiat, care arată cât ajutor în materie de stil poate oferi un personal shopper. În paginile de shopping, Alexandra Caspruf a selectat cele mai interesante piese vestimentare care vor construi în această primăvară ceea ce numim spectacolul străzii. Nu lipsesc imprimeurile orientale sau florale, nici exploziile cromatice, ceea ce ne-a făcut să ne gândim la un sezon al ţinutelor de-un optimism debordant.

    Revista mai conţine articole despre cum a devenit omul urban un food maniac, câte şanse îşi dau femeile în carieră, ritmul alert al modei şi pauze de stil, masaj tradiţional în defavoarea aparatelor performante. În paginile de final, Bianca Nuţu declară război stresului cu arme simple, dar eficiente (În zodia stresului), iar Gabriela Ţoneş ne face să ne întrebăm dacă am prefera o vacanţă cu nopţi într-un fort, într-o moară de vânt sau într-o casă dintr-un copac, cu un text care prezintă cele mai interesante propuneri pentru o “Cazare fără tipare”.

  • Angela Gheorghiu sau muzica la superlativ în România

    A cântat la redeschiderea Teatrului Balşoi din Moscova, pentru preşedintele rus Dmitri Medvedev şi invitaţii lui. Nu în ultimul rând a fost invitata specială a cântăreţului Sting la un concert privat pe care acesta l-a susţinut, pe 9 noiembrie, la New York, după care a fost oaspete de onoare la un spectacol susţinut de actorul Hugh Jackman pe Broadway. Săptămâna viitoare Angela Gheorghiu va veni în România pentru două evenimente la care publicul poate să o întâlnească pe celebra soprană.

    Angela Gheorghiu va fi prezentă pe 28 noiembrie, la Opera Naţională Bucureşti, unde va fi transmis înregistrat spectacolul “Tosca”, o producţie a Royal Opera House (Covent Garden), în care soprana română interpretează rolul principal.

    Pe de altă parte, Angela Gheorghiu va veni în România şi pentru a-şi lansa la Bucureşti albumul “Homage to Maria Callas”, o colecţie de arii din creaţii foarte cunoscute, inspirată de cariera şi înregistrările Mariei Callas, considerată una dintre cele mai mari cântăreţe de operă din secolul al XX-lea. Repertoriul CD-ului include arii de care Angela Gheorghiu este puternic legată emoţional din opere precum “La Boheme/Boema”, “Faust”, “I Pagliacci”, “Il Pirata”, “Samson et Delilah/Samson şi Delila”, “La Wally”, “Carmen”, “Andrea Chenier”, “Le Cid/Cidul”, “Me…dea”, “Adriana Lecouvreur” şi “La Traviata/Traviata”, se arată pe site-ul sopranei. CD-ul a fost lansat pe 7 noiembrie de EMI Classics. În ariile de pe “Homage to Maria Callas” Angela Gheorghiu este acompaniată de Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Marco Armiliato, în timp ce în “La Traviata”, soprana îl are alături pe tenorul James Valenti.

    de Mădălina Cerban