Tag: Andreea Moldovan

  • De la joacă la profit

    În opt ani de antreprenoriat, cu investiţii ce au depăşit jumătate de milion de euro, antreprenoarea Andreea Moldovan a construit afacerea Love you Choux & Livrez Fericire, care a ajuns la rulaje de 1,1 milioane de euro şi o echipă de 27 de angajaţi, o parte din ei fiind recrutaţi prin intermediul OLX Locuri de Muncă.

    „Livrez Fericire a început dintr-o joacă. Eram de meserie bucătar însă m-a atras mereu partea de cofetărie, patiserie şi brutărie. Am facut o pâine pentru mine acasă şi evident că am postat-o pe Instagram. După aceea, m-a sunat un prieten să-i fac şi lui pentru restaurant nişte chifle de burger. Un an mai târziu, m-a sunat cineva de la un lanţ important de restaurante din Bucureşti, pentru că doreau să folosească chifle de la mine pentru burgerii lor. O lună mai târziu aveam laboratorul gata, autorizaţiile luate, cuptoarele coceau. Aşa a început povestea în martie 2016”, povesteşte Andreea Moldovan, owner pastry chef la Love you Choux & Livrez Fericire, despre începuturile sale în domeniul antreprenorial.

    Investiţia iniţială, în urmă cu opt ani, a fost de peste 30.000 de euro. „Prima sărbătoare mare, unde am lansat Cozonacii Grăsuţi®️, a fost Paştele din 2016”, iar de atunci afacerea a prins aripi, intrând pe o pantă ascendentă care se menţine şi în prezent. Apoi, mai spune antreprenoarea, a reinvestit tot profitul în dezvoltare, iar în februarie 2018 a lansat pe piaţă conceptul unic LOVE YOU CHOUX, despre care spune că a avut un succes răsunător. În iunie 2019, a ales un spaţiu pentru primul magazin fizic, în afara laboratorului, pe Calea Victoriei 136 (Bucureşti), şi pentru amenajarea acestuia a fost necesar un buget care a depăşit 50.00 de euro. În 2020, după perioada de lockdown, magazinul şi-a deschis porţile pentru clienţi, pas care a fost cel mai important în dezvoltarea afacerii, pentru că a depăşit graniţele impuse de lucrul exclusiv în laborator.

    În decembrie 2020 a fost deschisă a doua locaţie, lângă primul laborator, un spaţiu de vânzare mic şi cochet dedicat zonei de nord. La finalul lui 2021 laboratorul a fost mutat într-un spaţiu de peste 300 mp, în urma unei investiţii de peste 150.000 de euro.

    „În decembrie 2022 am deschis a treia locaţie, cea de care sunt extrem de mândră, fiind un spaţiu pentru care m-am luptat cu greii din industrie. Este în spatele Ateneului Român, pe un colţ absolut superb, la care visam de mică. Chiar am fost fascinată de mic copil de această stradă pentru că mereu mi s-a părut că este cea mai frumoasă din Bucureşti”, declară Andreea Moldovan. Conceptul, pentru dezvoltarea căruia a fost alocat un buget de circa 250.000 de euro, este mai complex faţă de celelalte spaţii, incluzând şi o zonă de cafenea de specialitate, dar un cocktail bar. „Totul este mult mai dinamic, iar partea cu barul pe mine mă fascinează teribil. Am luat foarte în serios mixologia, folosim şi în drink-uri doar ingrediente naturale, ne pregătim tot în casă. Evităm să folosim siropuri aromate cu tot felul de ingrediente pe care nu le putem citi repede de pe etichete”, afirmă antreprenoarea.

    Tot ea povesteşte că în acest moment are o „echipă unită formată din 27 de oameni frumoşi, dedicaţi, muncitori, cu care ne mândrim tare. Evident, anunţurile de locuri de muncă sunt principalul mecanism de recrutare. Şi ce alt canal de căutare mai puternic decat OLX Locuri de Muncă? Am ajuns la concluzia că, în industria noastră, OLX Locuri de Muncă este cel mai la îndemână motor de căutare pentru viitorul nostru coleg. Am încercat şi pe alte căi, pe social media şi alte platforme de recrutare, însă pentru noi, OLX Locuri de Muncă s-a dovedit platforma cu cea mai mare rată de conversie – răspunsul posibililor angajaţi vine mereu când ai nevoie. Iar impactul este uriaş, deoarece fără echipa completă, nu putem funcţiona la capacitate maximă”, declară Andreea Moldovan.

    OLX Locuri de muncă este platforma de recrutare online preferată de sectorul candidaţilor blue şi grey collar, având peste 570.000 de anunţuri de angajare publicate pe parcursul anului 2023. Este locul unde candidaţii şi angajatorii din toată ţara se întâlnesc, una dintre cele mai tranzitate platforme de recrutare în sectorul de blue şi grey collar. Peste 128.000 de companii au recrutat în anul 2023, alegând platforma OLX Locuri de Muncă. Peste 3 milioane de români şi-au căutat un loc de muncă prin intermediul platformei OLX în 2023 şi au generat peste 6.1 milioane de aplicări la anunţurile de angajare disponibile în 2023. Angajaţii buni nu sunt pe toate gardurile. Dar sunt mulţi pe OLX Locuri de Muncă. Omul potrivit la locul de muncă potrivit.

  • Cine este românca ce conduce o companie cu venituri de sute de milioane de lei si coordonează această afacere în peste 10 ţări

    100 Cei mai admiraţi CEO din România – 27. Andreea Moldovan, General Manager, Avon SE

    Din rolul actual, preluat în urmă cu aproape patru ani, Andreea Moldovan coordonează 11 pieţe din regiune. Cu o experienţă de peste două decenii în echipa Avon, ea şi-a clădit în acest timp o puternică experienţă internaţională, coordonând operaţiunile companiei în Maroc, Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania şi Letonia, deşi primul rol l-a avut, ca director de vânzări, la Cluj. Sub mandatul său, Avon România a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de peste 334 de milioane de lei, potrivit datelor publice disponibile.

    Executiva a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, secţia Informatică Economică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai  din Cluj-Napoca şi a urmat, de asemenea, în cadrul London Business School, un Advance Leadership Program şi un Senior Executives Program. În afara biroului are hobby-uri diverse. Merge la schi, joacă tenis, înoată, e pasionată de fotografie şi o altă direcţie pe care s-a axat în trecut este moda. Cu ani în urmă, ea a urmat un curs de design vestimentar şi a lansat chiar şi o serie de colecţii proprii.

  • 100 Cei mai admiraţi CEO din România – 014. Andreea Moldovan, General Manager, Avon SE

    #carierainternationala #inslujbafrumusetii #empoweringwomen

    De peste 20 de ani în companie, Andreea Moldovan şi-a clădit în acest timp o puternică experienţă internaţională, coordonând operaţiunile companiei în Maroc, Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania şi Letonia, deşi primul rol l-a avut, ca director de vânzări, la Cluj. Sub mandatul său, Avon România a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de aproape 350 de milioane de lei, executiva fiind în prezent responsabilă de 11 pieţe. În afara biroului are hobby-uri diverse. Merge la schi, joacă tenis, înoată, e pasionată de fotografie şi o altă direcţie pe care s-a axat în trecut este moda. Cu ani în urmă, ea a urmat un curs de design vestimentar şi a lansat chiar şi o serie de colecţii proprii.


     

  • Andreea Moldovan, Avon: În general mă motivează ideea de a crea valoare în tot ceea ce fac şi de a construi «o moştenire»

    Cifră de afaceri (2020): 373 mil. lei

    Profit (2020): 14,1 mil. lei

    Număr de angajaţi: 257


    CARTE DE VIZITĂ

    • A preluat funcţia actuală în 2020;

    • A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj, secţia Informatică Economică, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi a urmat, de asemenea, în cadrul London Business School, un Advance Leadership Program şi un Senior Executives Program;

    • S-a alăturat echipei Avon Cosmetics în 1998, schimbând, de-a lungul anilor, diverse roluri (Zone Manager, Division Sales Manager, Nationals Sales Manager, Global Sales Executiv Director, General Manager, coordonând operaţiunile companiei din Maroc şi din mai multe pieţe europene.


    În general mă motivează ideea de a crea valoare în tot ceea ce fac şi de a construi «o moştenire». Îmi doresc ca oamenii cu care am şansa să interacţionez să poată spune că au primit sau că au învăţat ceva (oricât de puţin ar fi) de la mine.

  • Andreea Moldovan, Avon: În general mă motivează ideea de a crea valoare în tot ceea ce fac şi de a construi «o moştenire»

    Cifră de afaceri (2020): 373 mil. lei

    Profit (2020): 14,1 mil. lei

    Număr de angajaţi: 257


    CARTE DE VIZITĂ

    • A preluat funcţia actuală în 2020;

    • A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice Cluj, secţia Informatică Economică, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai şi a urmat, de asemenea, în cadrul London Business School, un Advance Leadership Program şi un Senior Executives Program;

    • S-a alăturat echipei Avon Cosmetics în 1998, schimbând, de-a lungul anilor, diverse roluri (Zone Manager, Division Sales Manager, Nationals Sales Manager, Global Sales Executiv Director, General Manager, coordonând operaţiunile companiei din Maroc şi din mai multe pieţe europene.


    În general mă motivează ideea de a crea valoare în tot ceea ce fac şi de a construi «o moştenire». Îmi doresc ca oamenii cu care am şansa să interacţionez să poată spune că au primit sau că au învăţat ceva (oricât de puţin ar fi) de la mine.

  • Interviu Andreea Moldovan, Avon: Produsele de lux sunt şi de 5-10 ori mai scumpe ca ale noastre, deşi oferă beneficii comparabile. Se plăteşte brandul, care devine mai puţin relevant în contextul actual

    Compania de vânzări directe Avon este unul dintre cei mai mari jucători ai pieţei locale de cosmetice, cu afaceri de circa 350 de milioane de lei în 2021, în scădere cu 6% faţă de anul de dinainte În cel mai bun moment, în 2018, businessul ajunsese la 576 mil. lei.

    Anul 2022 va marca reve­ni­rea pe creştere a businessului Avon, unul dintre cei mai mari jucători ai pieţei lo­ca­le de cosmetice, după trei ani de declin alimentat, cel puţin în parte, de pande­mia de COVID-19.

    „Avon va termina anul pe plus“, spune Andreea Moldovan, general manager al Avon pentru regiunea SEE, fără însă a îna­inta cifre. Pe segmente, evoluţia este dife­rită, pe machiaj existând de la începutul lui 2022 o creştere de peste 10%. Avansul e susţinut de un număr mare de lansări, dar el vine şi pe fondul faptului că în pandemie aceasta a fost cea mai afectată zonă a pieţei de cosmetice.

    „Avem o evoluţie bună şi pe segmentul de parfumerie, dar pe cel de îngrijire a feţei e­voluţia e puţin sub aş­tep­tări. Avem o lansare importantă în ultimul tri­mestru aşa că vom vedea ce se va întâmpla până la finalul anului.“ Spre comparaţie cu machia­jul, zona de îngrijire a mers cel mai bine în pandemie, când oamenii au renunţat la ruj sau la fond de ten, dar nu şi la crema de faţă.

    Andreea Moldovan adaugă că după doi ani de pandemie, 2022 a început în forţă, România situându-se printre pieţele Avon cu cea mai bună evoluţie. „România înce­puse să fie deschizător de drumuri chiar din 2021.“ Compania de vânzări directe Avon este unul dintre cei mai mari jucători ai pieţei locale de cosmetice, cu afaceri de circa 350 de milioane de lei în 2021, în scădere cu 6% faţă de anul de dinainte. În cel mai bun moment, în 2018, businessul ajunsese la 576 mil. lei.

    „Anul acesta suntem mai bine ca în 2021, dar nu suntem încă la nivelul de dina­in­te de pandemie. Primul an al crizei sanita­re a fost marcat de o scădere puternică (20% – n.red.). A existat un declin şi în 2021, dar mai mic“, adaugă executivul român.

    Piaţa a scăzut şi ea în primul an de pan­demie, însă declinul a fost mai temperat decât cel mai businessului Avon, con­form datelor ZF. Totuşi, pentru 2022, Andreea Moldovan se arată optimis­tă, ca şi pentru anul urmă­tor de altfel.

    „Anul a început în forţă, dar după izbucnirea războiului au apărut o se­rie de provocări. Proble­me­le economice nu se simt încă în ceea ce priveşte cererea totală, dar vedem un consumator mai prudent în achiziţii.“

    Tocmai de aceea, Avon a început să se poziţioneze, ca strategie de comunicare, în zona de smart shopping.

    „Portofoliul nostru acoperă toate palie­rele de preţ, deşi cel mai mult ne concen­trăm atenţia pe zona de mass market. În perioada următoare vom încerca să atra­gem clienţi noi de la jucătorii poziţionaţi în segmentul premium. Vrem să îi aducem către produsele noastre mass market şi cele upper mass market sau premium. Preţul nostru e de peste cinci ori mai mic pe un produs comparabil. E o strategie pe care am mai aplicat-o şi a funcţionat.“

    În ceea ce priveşte clienţii care deja sunt în portofoliul Avon, strategia în cazul lor, spune Andreea Moldovan, este să îi convingă să ia produse din toate categoriile şi nivelurile de preţ.

    „Cred că în perioada următoare cheltu­iala per capita pe produse cosmetice va ră­mâ­ne în cel mai bun caz constantă. Astfel, lupta va fi mai acerbă.“

    Executivul adaugă că femeile nu vor renunţa la a-şi cumpăra produse cosmetice, dar vor migra către un nivel mai mic de preţ şi asta după ani de zile în care în piaţă a e­xistat o premiumizare. Tocmai această pre­mi­umizare a făcut ca mulţi clienţi să migre­ze de la Avon la alţi jucători, iar businessul să scadă înainte de pandemie, dar şi în timpul ei, dat fiind că au existat bani în piaţă în aceşti ultimi doi ani.

    „Produsele brandurilor de lux sunt şi de 5-10 ori mai scumpe ca ale noastre, deşi ofe­ră beneficii comparabile. Se plăteşte foarte mult brandul, care în contextul de faţă de­vine mai puţin relevant.“

    Avon este un business care funcţio­nea­ză bine inclusiv în perioade de criză pentru că, spune executivul care conduce afacerea locală, creează valoare pentru consumator. Este un business care are trei avantaje, a­dau­gă ea. Este bazat pe relaţii (între clienţi şi reprezentanţii de vânzări) şi astfel cum­peri de la cineva cunoscut, pe produs şi pe preţuri pe care ţi le poţi permite.

    „Cred că în perioada următoare, pentru fiecare companie, indiferent de domeniu, ţin­­ta va fi să creeze valoare pentru consu­ma­torul care va fi supus unui stres atât emo­ţional, cât şi financiar. Companiile va trebui să lege relaţii cu clienţii pentru a-i fideliza.“

    Avon are în total peste 120.000 de reprezentanţi şi angajaţi în România, numărul lor fiind pe un trend ascendent în 2022. Andreea Moldovan nu oferă date privind creşterea.

    „Avon Rewards este un program ce a pornit din Africa de Sud şi din ţările Nordice pe care l-am preluat şi noi şi în care am investi 1 milion de dolari. Apoi, România a avut cele mai bune rezultate cu el. Acest program oferă oportunităţi de creştere şi de câştig suplimentar pentru reprezentanţi. Mai exact, ei pot deveni creator de conţinut pentru noi, pot să îşi deschidă un mic magazin fizic, pot vinde doar online sau pot absolvi şcoala noastră de make-up artişti şi pot deveni beauty experts.“

    Acest program a avut priză mai ales la publicul tânăr, explică executivul.

    Astăzi, deşi există în continuare broşura Avon, fiecare comandă se plasează online. Tot în mediul virtual există o mai mare dinamică a ofertelor şi există şi produse mai multe. La nivel de fiecare lună sunt expuse circa 3.000-4.000 de articole.

    „Lucrăm la optimizarea portofoliului ca să îl facem mai relevant.“

    Andreea Moldovan spune că un lucru bun care a rezultat de pe urma pandemiei este faptul că businessul este acum mai digitalizat. Spre exemplu, din aplicaţie un agent îşi poate gestiona 100% businessul online. Totodată, există un interes mare al consumatorilor pentru mediul digital.

    „Explozia pe digital pe noi ne-a ajutat ca business. În 2023 vrem să ne creştem cota de piaţă. România este oricum în top cinci pieţe internaţionale pentru Avon, alături de Polonia, Turcia, Marea Britanie şi Filipine, atât ca cifră de afaceri, cât şi ca profit. Totodată, suntem un centru de creaţie, pentru că de aici pornesc proiecte ce devin internaţionale, şi un hub de talente.“

    Mai mult, România este un hub logistic, depozitul de la Chiajna, inaugurat acum circa 15 ani ca urmare a unei investiţii de 12 mil. euro, deservind cinci ţări precum Bulgaria sau Macedonia de Nord. O a şasea va fi adăugată curând.

    „Zilnic, din depozitul nostru unde lucrează circa 250 de salariaţi pleacă peste 10.000 de comenzi.“

    România este principala piaţă deservită.

  • Andreea Moldovan, general manager al Avon pentru regiunea Europei de Sud: „Cred că în orice meserie, dacă vrei să fii bun, trebuie să înveţi toată viaţa”

    Andreea Moldovan este directorul general al Avon România, dar este responsabilă de încă 10 ţări, ea conducând un business de aproape 200 de milioane de dolari. Şi-a început cariera la Avon în 1998, ca director de vânzări în Cluj-Napoca, apoi a avansat constant. Chiar dacă a lucrat mai bine de 20 de ani pentru aceeaşi companie, spune că nu a avut niciodată ocazia să se plictisească, iar ceea ce a motivat-o mereu a fost permanenta dorinţă de învăţare.

     

    Numirea Andreei Moldovan vine după promovarea lui Răzvan Diraţian, cel care, condus afacerea din România peste 8 ani în funcţia de General Manager pentru Avon Filipine, o piaţă de top, aflată în top 5 la nivel global.

    După primul său post, de director de vânzări în Cluj-Napoca, au urmat apoi rolurile de director naţional de vânzări în Maroc şi România şi director regional de vânzări pentru Europa de Est. Printre hobbyurile sale se numără sportul (schi, tenis, înot), fotografia şi zona de fashion, în care, cu ani în urmă, s-a implicat intens. A urmat un curs de design vestimentar şi lansat chiar şi o serie de colecţii proprii. Profilul Andreei Moldovan a apărut în anuarul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA 2021. Ea ocupă locul 23 în acest clasament, în urma voturilor primite de la reprezentanţii mediului de afaceri românesc. Andreea Moldovan este unul dintre invitaţii recenţi ai emisiunii Viaţa ta e un business şi a povestit despre fiecare pas făcut în carieră, precum şi despre principalele lecţii învăţate de ea de-a lungul acesteia.

    Ai mai recomanda cuiva să stea atât de mult într-o companie?

    Aş spune că depinde de companie. Pentru mine, motorul a fost faptul că am găsit în această companie mai mult decât business, pentru că m-am regăsit foarte mult în partea de acţiune socială, de impact social pe care îl are Avon. A contat şi faptul că la fiecare 2-3 ani am mai făcut un pas în carieră, fie într-o poziţie nouă, fie în afara ţării, într-o cultură nouă. Se spune că este bine să fii expus la cât mai multe industrii, dar eu mi-am obţinut dezvoltarea prin expunerea la mai multe culturi şi arii de business în aceeaşi companie.

    Cum ai ajuns la Avon?

    Lucram la o agenţie de media în Cluj, iar şeful meu de atunci era foarte nonconformist, ne recomanda să luăm ziarul şi să ne uităm după joburi ca exerciţiu – ne spunea că trebuie să ne vindem pe noi mai întâi, înainte de a vinde orice produs.

    De ce te-ai dus acolo?

    Eram curioasă, era un nume nou pe piaţă, brandul era necunoscut şi era un brand de vânzare directă, de asemenea un sistem destul de necunoscut în România la vremea respectivă. Acolo, m-a cucerit echipa care organiza interviul şi modul în care s-a desfăşurat acesta. Am finalizat prin a-mi dori jobul, pentru care candidau atunci 60 de persoane.

    Care a fost valoarea primului tău salariu?

    Primul salariu a fost de 400 de dolari, o ofertă interesantă la vremea aceea.

    Atunci, la început,  îţi aminteşti valoarea bonusurilor pe care le-ai luat?

    Îmi amintesc că luam bonusuri aproape în fiecare an şi, de asemenea, am avut oportunitatea să intrăm în anteprenoriat, tot prin intermediul companiei, să facem un pas lateral din poziţia de angajat în poziţia de antreprenori. Am acceptat acea oportunitate, să dezvolt propria mea reţea de vânzări,  aproape doi ani şi jumătate am fost colaborator al companiei şi bonusurile erau foarte interesante, aproape că dublau salariul la momentul respectiv.

    Când ţi-ai dat seama că vrei mai mult?

    Am intrat într-o vâltoare a businessului care m-a absorbit cu totul, singurul meu obiectiv era să strălucesc acolo unde sunt, să creez valoare, iar şefii mei de atunci au văzut momentul în care eu eram gata pentru o nouă poziţie mai repede decât mi-am dorit eu, eu eram foarte fericită cu ce făceam.

    Dar ce te-a determinat să te duci să accepţi poziţii superioare sau să accepţi poziţii în alte ţări?

    În alte ţări m-am dus din curiozitate, din dorinţa de a învăţa ceva nou, dar şi de a descoperi o altă cultură. Când am acceptat primul rol, în Maroc, aveam o fetiţă de 7 luni. Am fost întrebată dacă cineva vorbeşte franceză din echipa mea şi vrea să meargă cineva acolo – a fost un şoc pentru toată lumea că am ales să merg eu. Mi-am dat seama că am să învăţ mult dacă eram expusă la alte culturi. Experienţa din Maroc, de la începutul carierei, m-a dezvoltat cel mai accelerat, fiindcă s-au suprapus mai multe provocări: o nouă cultură, o primă misiune internaţională, un post pe o treaptă ierarhică mai mare.

    Ai refuzat vreun job?

    Da, chiar recent mi s-a întâmplat – nu era jobul potrivit şi simţeam că mai am de livrat acolo unde sunt.

    Ce contează când accepţi astfel de poziţii – pachetul salarial sau faptul că poţi avea succes şi că ai putea fi luată pentru o poziţie mult superioară?

    Depinde de om – pentru mine nu pachetul salarial este important. Ce m-a împins mereu a fost dorinţa de a creşte, de a învăţa ceva nou şi au fost situaţii în care am acceptat o poziţie nouă, cu o creştere salarială foarte mică. Acel pas m-a ajutat să dobândesc experienţă în plus sau să ofer copiilor mei ceva în plus. Dacă stau să mă gândesc, o decizie bună a fost să accept poziţia de director general la Praga, pentru mine motivaţia a fost atunci să pot să le ofer copiilor accesul la o şcoală internaţională şi a fost o decizie extrem de bună, care le-a dat un start excelent în viaţă.

    Ce i-ai spune Andreei Moldovan care ieşea de pe băncile şcolii, de la Babeş-Bolyai?

    Să aibă încredere ea. La începutul carierei mele m-am autosabotat. Am avut extrem de multe momente în care nu m-am iubit, am fost extrem de exigentă – aş fi mai blândă cu mine acum.

    Care a fost cea mai proastă decizie pe care ai luat-o în cariera ta profesională?

    Nu pot să spun că am regrete, fiecare decizie mi-a adus ceva nou, chiar dacă au fost puţin mai neinspirate unele dintre decizii. Am luat însă decizii personale proaste – una dintre acestea a fost că, în 2008, am decis să fac o investiţie destul de mare în a construi o casă, cu credite, şi a fost un moment extrem de prost în piaţă, am dus consecinţele acelei decizii mulţi ani, dar am învăţat şi din asta.


    Te gândeai atunci, în 1998, că vei sta 24 de ani în aceeaşi companie?

    Nici într-un caz nu am avut în minte acest lucru, nici măcar n-am avut în minte că voi ajunge în locul unde sunt astăzi. Scopul meu a fost doar să-mi satisfac curiozitatea, mi-au plăcut foarte mult produsele la acel moment, iar pentru o tânără fată, era un domeniu ideal în care să lucrezi. Apoi, au venit tot felul de provocări bune care m-au ţinut în companie.

    Ce defecte trebuie să ai ca să fii un director general bun?

    Trebuie să ai o doză de nebunie câteodată, să ai curaj să îţi asumi riscuri şi să ai curajul să ai încredere în echipa ta pentru că sunt multe persoane care consideră că în momentul în care ajungi director general, tu trebuie să dai viziunea – dar ai o echipă cu care poţi ajunge mult mai departe dacă îi acorzi încredere, iar asta poate să fie şi un defect, dar şi o calitate.


    Dar care a fost cea mai bună decizie profesională?

    Mutarea la Praga, care nu mi-a oferit doar oportunităţi pentru copii, dar şi de carieră – este un capitol la care mă întorc de multe ori cu mândrie. Cu echipa de acolo, în afară de rezultatele foarte bune de business pe care le-am realizat, am reuşit să ducem o iniţiativă de CSR la nivelul celui mai puternic eveniment de CSR din piaţă, care este şi cel mai mare eveniment de acest tip de pe harta ţărilor Avon, adunam acolo peste 25.000 de participanţi, care veneau la Marşul Roz în fiecare an. Am colectat fonduri de peste 4 milioane de dolari pentru campania împotriva cancerului de sân.

    De ce nu ţi-ai făcut propria afacere?

    Pentru că oportunităţile pe care mi le-a oferit Avon erau mult mai puternice decât ceea ce am construit eu la acel moment, deci era un pas foarte mare înainte pe care nu aveam cum să-l fac de una singură la momentul respectiv şi, având şi copiii mici, probabil că a fost şi o variantă mai convenabilă la acel moment, cu mai puţine riscuri.

    La începutul anilor ‘90, tu ce visai că vei ajunge sau ce voiau părinţii tăi să fii?

    Eu, înainte să aleg Facultatea de Informatică Economică, pe care am ales-o pentru că eram foarte bună la matematică şi eram fascinată de tehnologie, visam să devin medic. Am fost şi la Olimpiada de Biologie, învăţam foarte intens în direcţia respectivă, însă părinţii mei au încercat să mă convingă să nu merg spre o carieră de medicină, pentru că este o meserie care mi-ar fi furat viaţa, ca să fiu foarte bună, ar fi trebuit să învăţ continuu. Ei bine, am ales informatica economică şi am ales să rămân în zona de business, care nu pot să zic că mi-a furat viaţa, dar, la fel, este o meserie care îţi cere să înveţi încontinuu toată viaţa şi cred că în orice meserie, dacă vrei să fii bun, trebuie să înveţi toată viaţa. Nu îmi pare rău că nu m-am făcut medic. Fiica mea cea mare este acum studentă la medicină veterinară, fără s-o împing eu în această direcţie, dar mă bucur că se întâmplă cumva lucrul ăsta. Eu am ales informatica economică şi, deşi nu am profesat în domeniul în care m-am pregătit, m-a ajutat foarte mult această combinaţie de business cu tehnologie în cariera pe care am construit.

    Ce calităţi crezi că ai tu ca CEO?

    Cred că sunt modestă şi acest tip de modestie l-am dus şi în leadership; cred foarte tare în humble leadership şi cred în oameni. M-a mai ajutat atitudinea mea pozitivă faţă de viaţă, pentru că şi atunci când am dat de greutăţi, am reuşit de fiecare dată să văd lucrurile bune, iar asta m-a ajutat să merg mai departe.

    Ai fost vreodată în situaţia de burn-out?

    Am fost foarte aproape de burnout după primul an de pandemie. Prin natura mea, sunt destul de disciplinată cu viaţa personală şi, în prezent, timp de patru zile pe săptămână îmi încep ziua cu sport. În primul an de pandemie, am pierdut această rutină pentru şapte luni. Aveam foarte multe provocări, atât din cauza mediului extern, cât şi din cauza unei schimbări foarte mare de business pe care o făceam. Am reuşit să mă remontez, iar acum, de mai bine de un an, am reluat bunele obiceiuri.

    Ce oportunităţi ai ratat?

    Nu aş putea spune că am ratat oportunităţi, am făcut alegeri care m-au adus unde sunt astăzi. Dacă aş fi făcut alte alegeri, probabil aş fi fost în altă parte – nu pot să spun că mai bine sau mai prost. Am refuzat multe oferte din afara Avonului – am alungat repede gândurile legate de cum ar fi fost dacă le-aş fi acceptat, nu ne serveşte cu nimic să ne gândim astfel – mai degrabă e bine să spui: „Asta am decis şi cu decizia asta merg mai departe”.

    De ce te-ai întors în ţară?

    Am venit cu foarte multă speranţă că pot să fac ceva mai mult pentru România, dar şi pentru a da copiilor mei şansa să se reconecteze cu propria lor ţară – în Praga nu învăţaseră nicio boabă de română, am zis că nu e bine pentru ei ca români, iar şefa mea de atunci, care acum este CEO, mi-a spus că au nevoie de mine aici.

    Vrei să primeşti un post extern mai mare?

    În prezent, nu, pentru că rolul meu actual este din 2020 – au trecut doi ani de pandemie şi suntem la mijlocul procesului de transformare, cel puţin încă doi ani simt că pot să aduc foarte multă valoare şi să învăţ. Nu spun nu oportunităţilor, sunt deschisă, dacă se întâmplă să vină o altă oportunitate, am să o accept, dacă sunt pregătită pentru ea. Am şi alte planuri în minte pe care treptat la conturez.

    Care sunt domeniile care au crescut în perioada în care ai stat la Avon şi unde crezi că te-ai fi potrivit?

    Mă fascinează partea de tehnologie de blockchain, partea de real estate fracţionat, e o parte de business cu tehnologie, sunt domenii noi – unde nu aş vrea să mă mut neapărat, dar sunt domenii care mă fascinează.

    Tu te-ai angaja pe tine, aşa cum erai în 1998?

    Da, fiindcă ce aveam eu atunci ca mare plus era o sete enormă de a învăţa şi o curiozitate mai autentică – asta caut şi la candidaţii pe care îi recrutez în prezent – mă uit la acea sclipire din ochii lor şi cred foarte mult în oamenii care vor să crească continuu şi cărora le place ceea ce fac.

    Când renunţi la cineva, de ce faci lucrul acesta?

    În primul rând, pe probleme de etică este locul unde nu fac niciun fel de rabat – dacă sunt persoane care nu se potrivesc pe aspecte de etică, morală, valori, acolo nu fac niciun compromis. Al doilea motiv ţine de probleme de performanţă, dar asta după ce întotdeauna dau o a doua şansă.

    Pentru cineva care are 18-19 ani, cu ce background să vină din spate, ca să îşi facă viaţa mai uşoară?

    Aş spune că, în primul rând, trebuie să înţeleagă ce le place. Pentru că sunt mulţi tineri care nu au descoperit încă ceea ce le place. Le-aş recomanda să încerce mai multe lucruri şi să găsească acele lucruri cu care rezonează – astfel şansele să reuşească sunt mult mai mari. Le-aş recomanda să facă perioade de internshipuri în diferite companii, ca să înţeleagă dacă ceea ce îşi imaginează este doar ce şi-au construit în minte şi realitate.

    Ce au americanii şi nu avem noi?

    Cred că au mai multă încredere în ei, o încredere pe care nu o avem în Europa de Est şi au, de asemenea, acea dezinvoltură specifică acelei culturi în care au crescut – văd asta şi la copiii mei, acesta este principalul plus al şcolii americane, îi face pe oameni să fie foarte încrezători în ei – lucru care nu se întâmplă în cultura noastră.

    Ce cărţi recomanzi?

    Cărţile lui Harari m-au marcat (Sapiens, Homo Deus, 21 de lecţii pentru secolul XXI), cărţi pe care le-am citit cu sufletul la gură şi pe care le-aş recomanda.

    Care este jobul tău de vis, care nu are nicio legătură cu Avon?

    Mă întreb ce aş face când aş ajunge la un apogeu al carierei – şi voi ajunge acolo. Dar sunt pasionată de mai multe lucruri, design interior, grădinărit, fotografie, lucrul cu copiii – am mai multe idei, probabil voi alege una dintre ideile respective.

    Puteţi vedea toate emisiunile pe: alephbusiness.ro/emisiune/viata-ta-e-un-business/

  • Ce priorităţi de business are pentru viitor Andreea Moldovan, executivul din fruntea operaţiunilor locale ale companiei Avon

    Andreea Moldovan s-a alăturat companiei Avon în urmă cu peste două decenii.

    Înainte de a prelua, în urmă cu trei ani, funcţia actuală, ea a coordonat operaţiunile Avon din Maroc şi din mai multe pieţe europene: Cehia, Slovacia, Finlanda, Estonia, Lituania şi Letonia.

    Executivul a urmat cursurile Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi o serie de cursuri de specializare în cadrul London Business School, potrivit informaţiilor disponibile pe LinkedIn.

    Printre hobby-urile sale se numără sportul (schi, tenis, înot), fotografia şi zona de fashion, în care, cu ani în urmă, s-a implicat intens, urmând un curs de design vestimentar şi lansând chiar şi o serie de colecţii proprii.

    Top 3 priorităţi pentru viitor:

    1. Inovaţia la nivel de produs, prin care reuşim să ne menţinem poziţia de top în ceea ce priveşte tehnologiile revoluţionare pe care le aducem pe piaţa mass market.

    2.Digitalizarea experienţei Avon atât prin instrumente create pentru consumatori (broşura digitală se răsfoieşte acum din câteva clickuri, direct de pe telefon), dar şi pentru forţa de vânzări (Avon On, o aplicaţie care a revoluţionat modul în care comunitatea noastră îşi gestionează activitatea Avon).

    3. Programul de beneficii pentru forţa de vânzări, proaspăt reinventat printr-un model de business revoluţionar lansat la finalul lunii septembrie, prin care urmărim să oferim comunităţii noastre cea mai atractivă oportunitate de pe piaţa de vânzări directe. În paralel, indiferent de priorităţile de business, ne lăsăm întotdeauna conduşi de misiunea noastră de a susţine femeile din întraga lume si de a „democratiza” accesul la produce cosmetic cruelty free de o calitate excelentă, totul cu grijă pentru planetă şi pentru oameni.

    Andreea Moldovan a fost clasată pe poziţia 23 în ediţia din acest an a topului 100 Cei mai admiraţi CEO, realizat de Business MAGAZIN.


     

  • Andreea Moldovan: În pandemie am descoperit resurse despre care nu mi-am imaginat că există, atât în mine, cât şi în oamenii din jurul meu

    General Manager Avon Southern Europe Avon România


    Cifră de afaceri (2019): 466,8 mil. lei Număr de angajaţi: N/A


     

    —   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

    Aş spune că cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o este aceea că oamenii îşi arată adevăratul potenţial atunci când sunt puşi în situaţii limită. Personal, am descoperit resurse despre care nu mi-am imaginat că există, atât în mine, cât şi în oamenii din jurul meu. Am descoperit noi perspective despre puterea lucrurilor mici care fac o mare diferenţă, despre capacitatea oamenilor de a se reinventa atunci când un nou context o cere.

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Pe plan personal, am decis să schimb şcoala copiilor şi să încerc să îi izolez şi să îi protejez cât mai bine pe părinţii mei. Mi-am asumat să rămân singură pe perioada pandemiei şi să fac faţă atât jobului de mamă, de business woman working from home, de bucătar, femeie de curăţenie, grădinar, şofer de taxi pentru familie sau de partener într-o relaţie la distanţă. 2020 a fost ca un roller coaster, dar care m-a făcut mai puternică. Pe plan profesional, am acceptat provocarea de a-mi extinde rolul şi de a dubla numărul de ţări pe care le coordonam, de la 5 la 11, şi asta în aprilie, exact la începutul pandemiei.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

    Din perspectiva mea, comunicarea a fost cea mai importantă. Am încercat să creăm cu regularitate acel spaţiu virtual în care oamenii să aibă şansa să se conecteze, să-şi exprime emoţiile, frustrările şi problemele cu care se confruntă. (…) Cu echipa mea directă (de altfel nou creată) am trecut print-o serie de sesiuni facilitate de un coach extern.

    —   Work from home sau de la birou?

    Dacă ar fi să aleg, aş miza pe un sistem hibrid, care poate fi win/win, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajator.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    Am fost într-o continuă căutare din această perspectivă şi mi-am găsit resurse în foarte multe locuri: în primul rând am încercat să îmi menţin o rutină de exerciţii fizice, exerciţii de meditaţie, dar am încercat şi să fiu disciplinată şi să-mi programez în calendar acele activităţi care ştiu că mă încarcă – timp să ascult muzica mea preferată, să mă plimb cu copiii prin pădure, să grădinăresc – şi asta a funcţionat ca o adevarată terapie, să socializez cu prietenii – cel puţin în mediul virtual, atunci când fizic nu a fost posbil.

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    În primul rând, au fost copiii mei, Alesia, Rareş şi Iasmina, care m-au provocat pozitiv în permanenţă, dar m-au şi inspirat cu puterea lor de reinventare. Apoi, coach-ul cu care am lucrat – Mark Hammond – şi care m-a ajutat enorm să mă redescopăr în această perioadă şi m-a învăţat cum să trezesc potenţialul latent pe care îl aveam în echipă. Altă sursă de inspiraţie au fost poveştile din platforma “WatchMeNow”, poveşti care vorbesc despre curaj şi încredere în sine. Şi nu în ultimul rând, Brene Brown cu ted-talkurile şi cartea ei despre curajul de a fi vulnerabil.

    —   Putere vs. feminitate: se exclud sau dimpotrivă?

    Pentru mine, feminitatea înseamnă putere. Şi faptul că uneori nu le putem face pe toate, că nu avem toate răspunsurile, că uneori inima e mai puternică decât mintea, că putem trăi cu toată intensitatea emoţii şi, uneori, putem să apărem slabe sau vulnerabile, ei bine cred că arătându-ne lumii în felul acesta, fiind curajoase să fim noi înşine – toate acestea, nu fac decât să ne facă puternice.

  • Andreea Moldovan, aşteptată cu flori la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov

    Câţiva susţinători s-au adunat joi în faţa unităţii medicale. Deoarece este o unitate COVID, simpatizanţii nu au fost primiţi în interior. Buchetele de flori au fost luate de o angajată a Spitalului de Boli Infecţioase. Îmbrăcată în echipament de protecţie, aceasta a luat florile de la uşa unităţii medicale.

    Participanţii au spus că au venit cu flori deoarece respectă profesionalismul medicului Moldovan şi că vor să-şi arate recunoştinţa pentru sacrificiul făcut.

    Andreea Moldovan a fost demisă din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii. Premierul Florin Cîţu a luat decizia deoarece a acuzat-o că a semnat ordinul privind carantina fără a fi consultat.

    Moldovan a anunţat că va respecta decizia prim-ministrului şi că se întoarce la spitalul de Boli Infecţioase din Braşov. Anterior, ea a ocupat funcţia de director medical al spitalului braşovean.