Tag: ANDRE RIEU

  • Bilete în scop caritabil la concertul André Rieu de sâmbãtã. Care este preţul acestora – VIDEO

    Violonistul André Rieu a decis ca pentru concertul pe care îl va susţine sâmbătă la Bucureşti să fie puse în vânzare 5.000 de bilete noi, disponibile pe iarbă, în faţa Palatului Parlamentului, iar veniturile din acestea vor fi donate, potrivit unui comunicat.

    “André Rieu şi-a exprimat dorinţa de a suplimenta numărul de bilete pentru concertul de sâmbătă, 13 iunie, în scopul de a face un act caritabil special”, se spune în comunicat.

    Cât costă biletele scoase la vânzare în scop caritabil la concertul André Rieu de sâmbãtã

  • CONCERTELE anului 2015 la Bucureşti: André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic, câteva dintre numele mari anunţate

    Cântăreţul britanic Robbie Williams va susţine un concert în România în 2015, potrivit Sorinei Burlacu, proprietarul companiei Events, unul dintre organizatorii de concerte şi spectacole de anvergură din ţara noastră. Până în acest moment nu se ştie cine va organiza concertul, însă show-ul va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, aceasta fiind solicitarea făcută de managementul artistului.

    De asemenea, Thomas Anders, fost membru al duoului pop german Modern Talking, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 24 ianuarie 2015. Thomas Anders va veni la Bucureşti alături de formaţia sa, aceasta fiind pentru a doua oară când cântăreţul va concerta pentru fanii români. “Cheri, Cheri Lady”, “You’re my heart, you’re my soul”, “Sexy sexy lover”, “You are not alone”, “No face, no name, no number”, “Brother Louie” şi alte hituri vor putea fi ascultate live la Bucureşti.

    Pe de altă parte, formaţia suedeză Sabaton, una dintre cele mai populare trupe din noul val de power metal şi heavy metal, va concerta, pe 27 ianuarie 2015, la Turbohalle din Bucureşti, cu ocazia lansării noului ei album, “Heroes”. Concertul trupei Sabaton este un warm up party oficial pentru Metalhead Meeting 2015. Cei prezenţi la concert vor afla, în premieră, ce trupe vor participa la ediţia din 2015 a festivalului şi vor avea parte de reduceri la bilete, dar şi de alte surprize.

    Tot în 2015, Toto Cutugno, cunoscutul interpret al melodiilor “L’Italiano”, “Serenata” şi “Insieme: 1992”, va concerta, pe 27 februarie, la Sala Palatului din Capitală, într-un show unic, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, care va oferi evenimentului un plus de valoare, exuberanţă şi energie.

    Joaquín Cortés, considerat “regele flamencoului”, va prezenta “Gitano”, “cel mai intim spectacol de până acum”, pe 15 martie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti. Alături de opt dintre cei mai buni dansatori ai Spaniei, doi dansatori de flamenco, 17 muzicieni şi opt solişti de flamenco, Joaquín Cortés va reaprinde inimile fanilor săi, într-un spectacol îmbogăţit cu efecte audiovizuale, iar José Feliciano, cunoscut în întreaga lume pentru piesa “Feliz Navidad” (“Crăciun Fericit!”), va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 16 martie 2015.

    În urmă cu doi ani, cântăreţul spaniol David Bisbal le-a promis celor peste 4.000 de fani care l-au aplaudat la Sala Palatului că va reveni în România cu un nou concert. Astfel, cântăreţul de muzică latino va susţine un concert în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 18 martie 2015, iar cântăreaţa Mariza, supranumită “regina muzicii fado”, va concerta din nou în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 24 martie 2015.

    De asemenea, Richard Clayderman, unul dintre cei mai faimoşi pianişti la nivel internaţional, revine la Bucureşti, pe 26 martie 2015, cu spectacolul “From Paris with Love”, prezentat în premieră mondială, la Sala Palatului, iar cântăreţul Marc Anthony va susţine un concert la Sala Palatului din Capitală, pe 31 martie 2015.

    Totodată, duoul suedez Roxette va concerta, pe 17 mai 2015, la Arenele Romane din Bucureşti, aceasta fiind cea de-a doua vizită a trupei în capitala României, după concertul susţinut în 2011, iar OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock ale momentului, va concerta pentru prima dată în România, la Arenele Romane din Bucureşti, pe 4 iunie 2015. Concertul de la Bucureşti face parte din turneul de promovare a celui mai recent album al formaţiei, intitulat “Native”.

    Un alt concert anunţat pentru anul 2015 este cel al trupei Europe, care va avea loc pe 11 iunie, la Sala Palatului din Capitală, când fanii din România vor putea asculta piese de pe noul album, dar va include şi toate hiturile formaţiei, precum şi melodii în primă audiţie.

    Un eveniment special al anului 2015 pe piaţa concertistică din România este reprezentat de seria de cinci concerte pe care violonistul André Rieu o va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, datorită cererii extraordinare din partea publicului din România. Primele patru concerte sunt programate în perioada 11 – 14 iunie, iar cel de-al cincilea va avea loc pe 6 iunie.

    Pe de altă parte, trupa germană de gothic metal Lacrimas Profundere va concerta la cea de-a patra ediţie a festivalului Metalhead Meeting, care va avea loc în perioada 12 – 14 iunie 2015, în Bucureşti. Alături de formaţia germană vor mai cânta trupele Amorphis, Bloodbath, The Sirens, Triptykon, Primordial, Dew Scented, Antimatter, Demonical şi Centinex.

    De asemenea, trupa Toto va concerta în premieră în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 27 iunie 2015, publicul având ocazia să asculte piese celebre ale formaţiei, precum “Hold the Line” şi “Africa”. În aceeaşi zi, tot în premieră în România va concerta şi Godsmack, una dintre cele mai celebre trupe de heavy metal din Statele Unite ale Americii, evenimentul urmând să aibă loc la Arenele Romane din Bucureşti.

    Trupa de heavy metal americană Black Label Society va susţine un concert, pe 27 iulie 2015, la Arenele Romane din Bucureşti. Titanii metalului vor încânta publicul de la Bucureşti atât cu piesele care i-au consacrat, precum “Stillborn”, “Suicide Messiah” şi “In This River”, cât şi cu melodii de pe cel mai nou album, “Catacombs of the Black Vatican”.

    De asemenea, trupa olandeză Epica este primul headliner confirmat pentru ediţia din 2015 a Maximum Rock Festival, care va avea loc pe 16 şi 17 octombrie, în Bucureşti. În ultimii ani, Maximum Rock Festival a fost unul dintre cele mai aşteptate evenimente rock/metal din România, prezentând publicului concerte ale celor mai în vogă formaţii ale momentului.

    Belgienii de la Triggerfinger, Şuie Paparude, Coma, Grimus şi Toulouse Lautrec se numără printre formaţiile care vor concerta la cea de-a doua ediţie a Festivalului Shine, un eveniment care se va desfăşura pe 4 şi 5 iulie 2015, la Arenele Romane din Bucureşti.

    De asemenea, trupa olandeză BZN va susţine un concert, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 10 octombrie 2015, acesta fiind ultimul show pe care formaţia îl va susţine în România, potrivit organizatorilor evenimentului.

  • André Rieu susţine un al patrulea concert în Bucureşti, pe 11 iunie 2015. Biletele la primele 3 spectacole, epuizate în 15 ore de la scoaterea lor la vânzare

    Astfel, având în vedere solicitările de bilete fără precedent pentru cele trei concerte anunţate deja, André Rieu a programat un al patrulea spectacol, pe 11 iunie 2015, în Piaţa Constituţiei din Capitală.

    Dragii mei prieteni din întreaga Românie, vă salutăm din Marea Britanie, unde ne aflăm în turneu. Am aflat veşti extraordinare. Sunt atât de fericit şi de nerăbdător să pot veni în minunata voastră ţară, nu numai pentru un concert, ci pentru mai multe. Numai entuziasmul şi bucuria voastră au făcut posibil acest lucru! Am primit numeroase solicitări şi încercăm cu tot sufletul să le putem onora şi să vă răsplătim încrederea. Ne vedem curând! Cu multă dragoste, André”, le-a transmis violonistul fanilor din România.

    Biletele pentru cel de-al patrulea concert al lui André Rieu, din 11 iunie 2015, au preţuri cuprinse între 172,80 lei şi 864 de lei şi sunt disponibile în reţeaua Eventim şi prin partenerii autorizaţi.

    Născut în 1949, la Maastricht, Olanda, André Leon Marie Nicolas Rieu este violonist, dirijor şi compozitor. Acesta este unul dintre cel mai bine vânduţi muzicieni din lume, revitalizând muzica de vals la nivel internaţional cu spectacolele sale pline de extravaganţă şi de emoţie. Deţinătorul celei mai mari orchestre private din lume, André Rieu a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume şi DVD-uri în întreaga lume.

    André Rieu a început să ia lecţii de vioară la vârsta de 5 ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu Sr., care a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg şi al Operei din Leipzig.

    În 1967, Rieu a continuat să studieze vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, până în 1973. În 1974, Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde profesor i-a fost Andre Gertier. Acesta şi-a terminat studiile în 1977, când a primit Premier Prix.

    André Rieu a înfiinţat propria orchestră, Orchestra de Salon Maastricht, în 1978, iar nouă ani mai târziu dirija primele repetiţii ale Johann Strauss Orchestra, considerată în prezent cea mai mare ochestră privată la nivel internaţional, alături de care artistul concertează în întreaga lume, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    André Rieu cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667.

    Notorietatea concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, ci şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care artistul şi orchestra sa reuşesc să le insufle publicului, în timpul spectacolelor sale.

  • Cu 23.000 de bilete vândute într-o singură zi, violonistul André Rieu bate record după record

    Este cea mai rapidă vânzare a unui eveniment André Rieu înregistrată vreodată. Biletele pentru cel de-al doilea concert al celebrului violonist André Rieu în România (vineri, 12 iunie 2015, Piaţa Constituţiei, Bucureşti), puse în vânzare ieri, 10 decembrie, la ora 13.00, s-au vândut în timp record, după-amiază. André Rieu anunţă un al treilea concert, duminică, 14 iunie 2015. Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim.

    Faimosul violonist André Rieu a înregistrat ieri un nou record absolut de vânzare a biletelor în România, unde va concerta în premieră în iunie 2015, în Piaţa Constituţiei: în numai câteva ore de la punerea în vânzare, au fost epuizate şi toate cele 12.500 de bilete pentru cel de-al doilea concert anunţat în cursul zilei de astăzi. Biletele pentru primul concert anunţat s-au epuizat in trei ore.

    Al treilea concert André Rieu va avea loc duminică, 14 iunie 2015, în Piaţa Constituţiei, iar biletele sunt disponibile prin Eventim şi partenerii autorizaţi.

    “Sunt copleşit de primirea calduroasă pe care mi-aţi făcut-o la sosirea mea la Bucureşti pentru a anunţa primul nostru concert în România. Aştept cu nerăbdare să ne revedem cu toţii în iunie, în Piaţa Constituţiei, pentru câteva seri magice, pline de muzică, dans şi romantism la lumina stelelor!”, le-a transmis André Rieu fanilor săi români.

     

  • André Rieu: Aştept cu nerăbdare să cânt pentru publicul român. După ce veţi construi o sală de concerte, voi veni în fiecare an în România – FOTO

    André Rieu a participat, marţi, la o conferinţă de presă care a avut loc la Ateneul Român din Bucureşti, unde a anunţat primul concert pe care îl va susţine în România.

    “Când mergem la Viena, la concerte, întreb oamenii «De unde sunteţi?», iar jumătate din public (spune, n.r.) «Din România!». Când merg în Budapesta, întreb «De unde sunteţi?», jumătate din public «Din România!». Weekendul trecut am fost în Istanbul. «De unde sunteţi?». «Din România!». Deci, am spus că este timpul să venim în România”, a motivat André Rieu concertul pe care îl va susţine în România.

    Celebrul violonist André Rieu va concerta în premieră în România pe 13 iunie 2015, în Piaţa Constituţiei din Capitală, alături de orchestra sa, Johann Strauss Orchestra.

    “Aştept cu nerăbdare să cânt pentru publicul român. Călătoresc în jurul lumii cu orchestra mea, să întâlnesc oamenii şi să privesc oamenii în ochi. Asta îmi place să fac când sunt pe scenă”, a spus André Rieu, precizând că îi place să interacţioneze cu publicul.

    De asemenea, acesta a menţionat că este importantă energia transmisă pe scenă şi că fiecare concert al său se termină ca o mare petrecere.

    “Călătoresc în întreaga lume cu orchestra mea, pentru a arăta cât de mult ne distrăm noi la concerte. Şi, când ne simţim bine pe scenă, această scânteie de distracţie merge la public, iar finalul concertului este întotdeauna o mare petrecere, oriunde am interpreta. Deci, sper ca, atunci când vom cânta în Piaţa Constituţiei, aici, în Bucureşti, să fie o mare petrecere. Şi sunt sigur că va fi, pentru că experienţa mea cu fanii români în concertele din ultimii ani a fost fantastică. Aştept cu nerăbdare să vin aici şi să cânt pentru voi, oameni frumoşi. Am auzit că românii sunt foarte sentimentali, foarte latini. Şi eu sunt”, a declarat André Rieu la conferinţa de presă, spunând că îşi va deschide inima în faţa publicului şi speră ca şi românii să facă acelaşi lucru, astfel încât să fie o seară plină de dragoste.

    Întrebat dacă în concertul de la Bucureşti vor fi interpretate şi melodii româneşti, André Rieu a răspuns afirmativ.

    În ceea ce priveşte melodiile pe care le va interpreta sau dacă va realiza şi un filmuleţ cu evenimentul de la Bucureşti, violonistul a spus că încă nu ştie ce va face.

    “Sunt o persoană impulsivă şi, de multe ori, mă decid cu o săptămână înainte de concert să facem un filmuleţ, iar oamenilor mei de la tehnic nu le place asta. Este cel mai bun moment de a decide. Depinde de muzica pe care o vom cânta – nu ştiu încă – şi invitaţii români – nu-i ştiu încă”, a mai spus artistul, precizând că în această perioadă se află în turneu în Anglia.

    În ceea ce priveşte mesajul celebrului violonist pentru fanii său din întreaga lume, Rieu a spus că cel mai important este să se iubească unul pe celălalt.

    “Este foarte emoţionat când sunt pe scenă şi încep şi apoi este pauza, tot concertul durează cam trei ore, văd oameni din public care stau unul lângă celălalt şi apoi stau şi mai aproape şi apoi se sărută. Datorită muzicii oamenii încep să se iubească din nou. Este foarte emoţionant să vezi asta”, a spus artistul.

    De asemenea, André Rieu a menţionat că, în momentul în care cântă în faţa unui public atât de numeros, este foarte nervos, pentru că îşi doreşte să interacţioneze cu publicul şi să obţină acest lucru la fiecare spectacol.

    “Asta mă face nervos, îmi ştiu munca, dar nu cunosc publicul. Şi de cele mai multe ori e OK”, a spus celebrul violonist.

    André Rieu a înfiinţat propria orchestră, Orchestra de Salon Maastricht, în 1978, iar nouă ani mai târziu dirija primele repetiţii ale Johann Strauss Orchestra, considerată în prezent cea mai mare ochestră privată la nivel internaţional, alături de care artistul concertează în întreaga lume, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

    “Eu cred că o orchestră bună nu este o orchestră în care fiecare membru cântă foarte bine – bineînţeles că trebuie s-o facă -, ci care vor să cânte împreună. Asta este cel mai important lucru la o orchestră bună”, a declarat André Rieu în conferinţă, spunând că este foarte greu să cânţi cu o orchestră de 50 de persoane care să sune ca un singur instrument.

    Întrebat dacă există vreun român în orchestra sa, violonistul a spus că încă nu există interpreţi din România, dar poate vor fi după concertul de la Bucureşti.

    “Sunt singurul din lume cu o orchestră simfonică privată. Sunt singurul nebun”, a răspuns André Rieu, întrebat fiind dacă are vreun rival.

    În ceea ce priveşte concertul pe care îl va susţine la Bucureşti, André Rieu a spus că îşi doreşte să vină cât mai multe persoane.

    De asemenea, acesta a precizat că va veni în fiecare an în România, dacă se va construi o sală de concerte adecvată.

    “Când veţi construi o sală, o să vin în fiecare an”, a declarat André Rieu.

    Preţul biletelor pentru concertul pe care îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti este cuprins între 160 de lei (categoria 7) şi 800 de lei (categoria VIP), tichetele urmând să fie disponibile în reţeaua Eventim, începând de miercuri, de la ora 9.00.

    Născut în 1949, la Maastricht, Olanda, André Leon Marie Nicolas Rieu este violonist, dirijor şi compozitor. Acesta este unul dintre cel mai bine vânduţi muzicieni din lume, revitalizând muzica de vals la nivel internaţional cu spectacolele sale pline de extravaganţă şi de emoţie. Deţinătorul celei mai mari orchestre private din lume, André Rieu a vândut până în prezent peste 40 de milioane de albume şi DVD-uri în întreaga lume.

    André Rieu a început să ia lecţii de vioară la vârsta de 5 ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu Sr., care a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg şi al Operei din Leipzig.

    În 1967, Rieu a continuat să studieze vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, până în 1973. În 1974, Rieu s-a mutat la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde profesor i-a fost Andre Gertier. Acesta şi-a terminat studiile în 1977, când a primit Premier Prix.

    André Rieu cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667.

    Notorietatea concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, ci şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care artistul şi orchestra sa reuşesc să le insufle publicului, în timpul spectacolelor sale.

    (Serviciul Foto al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini de la conferinţă)

  • André Rieu va concerta în premieră în România, pe 13 iunie 2015, în Piaţa Constituţiei din Capitală

    Preţul biletelor pentru acest concert este cuprins între 160 de lei (categoria 7) şi 800 de lei (categoria VIP), tichetele urmând să fie disponibile în reţeaua Eventim, începând de miercuri, de la ora 9.00.

    Născut în 1949, la Maastricht, Olanda, André Leon Marie Nicolas Rieu este violonist, dirijor şi compozitor.

    André Rieu a început să ia lecţii de vioară la vârsta de cinci ani, fiind încurajat de tatăl său, André Rieu Sr., care a fost dirijor al Orchestrei Simfonice Limburg şi al Operei din Leipzig.

    În 1967, Rieu a continuat să studieze vioara la Conservatorul din Liege, iar, mai târziu, la Conservatorul din Maastricht, până în 1973. În 1974, Rieu se mută la Conservatorul Regal din Bruxelles, unde profesor îi va fi Andre Gertier. Acesta îşi termină studiile în 1977, când primeşte Premier Prix.

    A înfiinţat propria orchestră în 1978, Orchestra de Salon Maastricht. Nouă ani mai târziu, acesta avea să dirijeze primele repetiţii ale Johann Strauss Orchestra, în prezent cea mai mare orchestră privată la nivel internaţional, alături de care concertează în întreaga lume.

    CD-urile şi DVD-urile lansate de André Rieu s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare.

    André Rieu cântă pe o vioară Stradivarius fabricată în 1667.

    Notorietatea concertelor marca André Rieu este dată nu doar de repertoriul de piese clasice interpretate, deosebit de populare, ci şi de entuziasmul şi buna dispoziţie pe care artistul şi orchestra sa reuşesc să le insufle publicului, în timpul spectacolelor sale.