Tag: Anchor Group

  • Ali Ergün Ergen este expertul în dezvoltarea de malluri în România

    Managerul turc, care până la sfârşitul anului trecut a condus zona comercială Băneasa din nordul Capitalei, cea mai mare de acest gen din România, a plecat plănuind, conform propriilor spuse, să aibă mai mult timp pentru sine. A fost cooptat apoi drept consultant în cadrul companiei Anchor Grup, unde a lucrat şi în perioada 1999-2005, iar recent a fost reinstalat în funcţia de conducere. Ali Ergün Ergen a venit în România iniţial pentru a conduce proiectul Bucureşti Mall, primul centru comercial modern de pe piaţa locală, realizat în Vitan. El a dezvoltat pentru Anchor Grup, parte a grupului FIBA din Turcia, şi al doilea mall, Plaza România din Drumul Taberei. În 2005, după ce a deschis Plaza, a acceptat oferta de a lucra pentru Gabriel Popoviciu în zona comercială a proiectului Băneasa din nordul Capitalei. Din această poziţie, el a coordonat dezvoltarea şi apoi funcţionarea mallului Băneasa Shopping City. În prezent, el s-a întors la conducerea Anchor Group cu scopul de a readuce în top mallurile companiei, Bucureşti Mall şi Plaza România, iar pentru acest plan va avea la dispoziţie un buget de 50 de milioane de euro. Astfel, cele două malluri vor intra de anul viitor într-un amplu proces de reamenajare şi extindere, care ar trebui să coincidă cu o “renaştere”, după cum a numit-o Ergün Ergen, în condiţiile în care în ultimii trei-patru ani cele două proiecte au pierdut teren în faţa competitorilor.

    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

  • Anchor Group aloca 50 mil. euro pentru a doua cladire de birouri

    Denumita Anchor Plaza Metropol, cladirea va fi amplasata pe Bulevardul Timisoara, la cateva sute de metri de complexul comercial Plaza Romania. Imobilul va fi finalizat in al treilea trimestru al lui 2009.

    Cladirea de birouri va avea 12 etaje, cu o suprafata inchiriabila de aproximativ 33.600 de metri patrati, cu 3.000 de metri patrati pe etaj. Conceptul a fost creat de B Design Architecture, companie cu experienta in proiecte similare, arhitectura a fost realizata de Arhi Group, iar proiectul structurii de catre Z Group. Lucrarile de constructie vor fi realizate de Serrom Construction International.

    In afara de cele doua complexuri comerciale, Anchor Group a mai construit, tot langa Plaza Romania, un alt imobil de birouri – Anchor Plaza – care este inchiriata in totalitate de Credit Europe Bank, Carrefour, Adobe Romania, Kanal D, Romtelecom. In plus, compania construieste un complex rezidential – InCity Residences – in zona Dristor din Capitala si a anuntat recent constructia unui mall la Chisinau.

    Planurile Anchor pentru urmatorii ani vizeaza investitii de cateva sute de milioane de euro in piata imobiliara romaneasca, au mai spus reprezentantii companiei, care are un portofoliu de circa doua milioane de metri patrati de terenuri.