Tag: Anca Damour

  • Anca Damour: Anul trecut, când am experimentat cu toţii izolarea, am descoperit că în singurătate ne descoperim adevărata umanitate. Ea mi-a arătat că a fi împreună înseamnă mai mult decât aproape fizic, înseamnă încredere, compasiune şi susţinere

    Membru în Comitetul Executiv Carrefour România


    Cifră de afaceri (2020, consolidată la nivelul grupului Carrefour România): 2,327 mld. euro Număr de angajaţi (cifră consolidată la nivel de grup): >18.000


     

    —   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

    Anul trecut, când am experimentat cu toţii izolarea, am descoperit că în singurătate ne descoperim adevărata umanitate. Ea mi-a arătat că a fi  împreună înseamnă mai mult decât aproape fizic, înseamnă încredere, compasiune şi susţinere. Înseamnă să oferi siguranţă că eşti acolo pentru ceilalţi. În business profitul nu e unica busolă, ştiu asta de mult timp. Dar în 2020, mai mult ca oricând, responsabilitatea cu care am acţionat faţă de clienţi, parteneri, comunităţi şi mediul înconjurător a fost un indicator a ceea ce suntem noi cu adevărat: un furnizor de servicii esenţiale, un brand full service care ştie să fie mereu acolo pentru întregul ecosistem din care face parte, un partener pe care te poţi baza oricât de dificil ar fi contextul. Am demonstrat acest lucru celor alături de care am rămas fără ezitare: fermierii din Cooperativa Agricolă Vărăşti, cramele din programul Deschidem Vinul Românesc, ambiţioşii agricultori înscrişi în programul Creştem România BIO, echipa energică din Fundaţia pentru Dezvoltarea Agriculturii, BRINGO, toţi producătorii locali cu care dezvoltăm mărcile proprii Carrefour, tinerii din Innovation Labs, experţi, autorităţi, partenerii noştri sociali şi consumatorii.

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Aş spune că tot anul trecut a constat în gestionarea unui şir lung de decizii importante cu impact asupra stabilităţii ecosistemului Carrefour compus din clienţi, angajaţi, parteneri strategici, furnizori, producători locali, categorii vulnerabile, asociaţii şi ONG-uri. Deciziile au mers în direcţia susţinerii acestei stabilităţi. Concret, câteva exemple importante: am continuat investiţiile în programele şi iniţiativele originale Carrefour, ne-am respectat angajamentele asumate în faţa tuturor partenerilor noştri de business şi în special în faţa micilor producători care au avut dificultăţi în a-şi vinde produsele proaspete din cauza restricţiilor impuse de starea de urgenţă.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

    Mai ales în această perioadă, obiectivul meu a fost să menţin stabilitatea echipelor şi un element cheie a fost să aloc în permanenţă timp pentru a mă conecta cu colegii şi pentru a le asculta mai mult trăirile sau îngrijorările. În fiecare clipă am cunoscut şi ne-am asumat cu toţii obiectivele, am acţionat  în modul nostru propriu şi ne-am susţinem reciproc fără scuze sau ezitări. Cred că asta ne-a ajutat să nu pierdem coeziunea construită anterior şi să depăşim împreună, ca echipă, aceasta perioadă.

    —   Work from home sau de la birou?

    Aş spune munca în siguranţă. 2020 a fost anul care a adus în prim plan sănătatea şi menţinerea siguranţei, a noastră şi a celor dragi. Încă din prima zi, toată energia noastră a fost canalizată pentru a păstra Carrefour un loc sigur pentru colegi, clienţi şi parteneri, prin respectarea tuturor măsurilor de siguranţă prevăzute de autorităţi şi adoptarea unor măsuri excepţionale de protecţie care au atras şi certificarea internaţională a tuturor hipermarketurilor şi sediului central.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    Sursele de energie sunt şi sursele celor mai mari satisfacţii ale mele: familia, proiectele cu impact în comunitate şi în economie şi echipele care fac ca aceste proiecte să funcţioneze. Alături de familie am petrecut weekenduri întregi imaginând şi planificând vacanţele pe care le vom face după ce va fi din nou sigur să călătorim.

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    Eroii aflaţi în prima linie în lupta cu pandemia. Acest impresionant personaj colectiv reprezentat de eroii din prima linie în lupta cu Covid-19 a acţionat onorabil, fără odihnă, fără să stea pe gânduri, într-o manieră fără precedent. Tot în prima linie s-au aflat şi propriii mei colegi din magazine şi depozite, care au lucrat împreună, cu mult curaj şi grijă, pentru a oferi hrană unei ţări aflate anul trecut în stare de urgenţă.

    —   Putere vs. feminitate:

    Cred mai degrabă în incluziune decât în lucruri care se exclud. Cred în necesitatea unei culturi care se bazează pe respect reciproc, pe recunoaşterea şi valorificarea capacităţilor individuale şi a diferenţelor dintre noi, pe combaterea discriminării de gen. Cred că e sănătos să dărâmăm ideile preconcepute şi să promovăm egalitatea. Liderii viitorului, femei şi bărbaţi, ştiu să privească dincolo de stereotipuri. Sunt cei care au o viziune şi un angajament pentru o cultură care încurajează egalitatea de şanse la locul de muncă, în toate tipurile de joburi şi la toate nivelurile ierarhice. Spre exemplu, în echipa Carrefour, 50% din Comitetul Executiv sunt femei, printre care şi eu. Iar 59% dintre managerii noştri sunt de asemenea femei. Echipa de IT este condusă de o femeie ‒ Gabriela Stănică, viziunea financiară a companiei o promovează de asemenea o femeie ‒ Jagoda Gwardys-Zientara, activitate de e-commerce e coordonată de Justyna Torres, echipele de resurse umane sunt dirijate de Alina Gamauf şi exemplele pot să continue.

  • Cele mai puternice femei din România: Anca Damour, Carrefour Property România

     



    Anca Damour este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).



    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Profesează de peste zece ani în domeniile juridic şi imobiliar şi consideră că evoluţia dinspre zona juridică spre cea imobiliară a fost normală. Având studii de drept şi ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept şi în cadrul Sciences Po – Institut d’études politiques Paris, “am fost recrutată încă de la terminarea studiilor la Paris de către grupul Carrefour”, care era la acel moment la începutul activităţii sale în România. În poziţia de director juridic, pe care a ocupat-o timp şase ani şi jumătate, a avut ocazia de a fi implicată în toate liniile de business ale companiei atât din punct de vedere comercial, cât şi imobiliar. Din ianuarie 2009 s-a alăturat diviziei imobiliare a retailerului francez în România, Carrefour Property România, pe poziţia de director de dezvoltare, iar din februarie 2011 este director general.

    Gestionează cele trei linii de business ale companiei: activitatea de expansiune supermarketuri şi hipermarketuri, activitatea de property management şi cea de dezvoltare şi redezvoltare de centre comerciale.
    În acest moment are în subordine o echipă de câteva zeci de oameni specializaţi în expansiune, dezvoltare, comercializare şi property management. Firma a negociat şi finalizat parteneriatul cu NEPI pentru dezvoltarea proiectului Ploieşti Shopping City, obţinerea permiselor de construire necesare dezvoltării şi demararea lucrărilor de construcţie.

    Anca Damour spune că a cochetat cu ideea de antreprenoriat doar în vremea facultăţii, iar cel mai dificil moment din carieră a fost când, odată cu venirea crizei, Carrefour a încetinit dezvoltarea. “A fost dificil deoarece multe proiecte din portofoliul dezvoltatorilor imobiliari şi ale fondurilor de investiţii nu au mai avansat din cauza lipsei de finanţare.”


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • 100 TINERI MANAGERI DE TOP – Anca Damour, Carrefour Property România



    Anca Damour este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).



    Profesează de peste zece ani în domeniile juridic şi imobiliar şi consideră că evoluţia dinspre zona juridică spre cea imobiliară a fost normală. Având studii de drept şi ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept şi în cadrul Sciences Po – Institut d’études politiques Paris, “am fost recrutată încă de la terminarea studiilor la Paris de către grupul Carrefour”, care era la acel moment la începutul activităţii sale în România. În poziţia de director juridic, pe care a ocupat-o timp de şase ani şi jumătate, a avut ocazia de a fi implicată în toate liniile de business ale companiei, atât din punct de vedere comercial, cât şi imobiliar. Din ianuarie 2009 s-a alăturat diviziei imobiliare a retailerului francez în România, Carrefour Property România, pe poziţia de director de dezvoltare, iar din februarie 2011 este director general. Gestionează cele trei linii de business ale companiei: activitatea de expansiune supermarketuri şi hipermarketuri, activitatea de property management şi cea de dezvoltare şi redezvoltare de centre comerciale. În acest moment are în subordine o echipă de câteva zeci de oameni specializaţi în expansiune, dezvoltare, comercializare şi property management.

     

     

     

     

     

    Rezultatele de anul trecut ale companiei s-au materializat prin deschiderea a 14 supermarketuri Carrefour Market şi a unui hipermarket Carrefour prin preluarea în gestiune imobiliară a două noi proprietăţi. În plus, firma a negociat şi finalizat parteneriatul cu NEPI pentru dezvoltarea proiectului Ploieşti Shopping City, obţinerea permiselor de construire necesare dezvoltării şi pentru demararea lucrărilor de construcţie.
    Anca Damour spune că a cochetat cu ideea de antreprenoriat doar în vremea facultăţii, iar cel mai dificil moment din carieră a fost când, odată cu venirea crizei, Carrefour a încetinit dezvoltarea. “A fost dificil deoarece multe proiecte din portofoliul dezvoltatorilor imobiliari şi ale fondurilor de investiţii nu au mai avansat din cauza lipsei de finanţare.”

     

     

     

     

     

     

     


    100 de tineri manageri sau antreprenori care, la nici 40 de ani, conduc companii cu afaceri de milioane euro sunt puşi anual, încă din 2006, în lumina reflectoarelor de jurnaliştii BUSINESS Magazin. Indiferent că sunt formaţi în multinaţionale sau au dobândit experienţă clădind propriile afaceri, ei sunt nu numai etalonul mediului de business românesc, ci şi cei care trasează direcţiile economiei.

     

    BUSINESS Magazin vă prezintă a şaptea ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Catalogul este disponibil din data de 28 mai la toate punctele de difuzarea a presei Inmedio si Relay la pretul de 25 lei.

     

  • Anca Damour, Carrefour Property România: Cel mai dificil moment din cariera mea se leagă de încetinirea dezvoltării



    Anca Damour este una din eroinele Catalogului “200 cele mai puternice femei din business”, care va fi lansat în curând, si ale galei “Woman in Power” (19 martie 2014).



    BUSINESS Magazin: De cât timp lucraţi în firmă şi cum aţi decis să acceptaţi o poziţie în cadrul companiei?
    Anca Damour: Profesez de peste 10 ani în domeniile juridic şi imobiliar şi consider că a fost o evoluţie normală din zona juridică spre cea imobiliară. Avand studii de drept şi ştiinţe politice în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Drept şi în cadrul Sciences PO-Institut des etudes politiques Paris, am fost recrutată încă de la terminarea studiilor la Paris de grupul Carrefour, pe atunci acesta fiind la începutul activităţii sale în România.

    BUSINESS Magazin: Câţi oameni aveţi în subordine şi care este bugetul pe care îl administraţi?
    Anca Damour: În acest moment am în subordine o echipă de câţiva zeci de oameni specializaţi în expansiune, dezvoltare, comercializare şi property management. În 2011 am susţinut activitatea de expansiune prin deschiderea a 14 supermarketuri Carrefour Market şi a unui hipermarket Carrefour, iar anul acesta deja au fost deschise şapte supermarketuri Carrefour Market. De asemenea, gestionăm alături de fondul de investiţii NEPI dezvoltarea centrului comercial Ploieşti Shopping City, aflat în construcţie, care va avea o suprafaţă totată închiriabilă de 55.000 mp; bugetul de investiţii este de 65 mil. euro. Pe parte de property management gestionăm bugetele a patru proprietăţi, printre care şi cele două galerii comerciale Carrefour Colentina şi cea din Braşov, şi intenţionam ca până la sfârşitul anului să mai preluăm două noi centre în portofoliul nostru.

    BUSINESS Magazin: Care a fost cel mai dificil moment din carieră? Cum l-aţi depăşit?
    Anca Damour: Cel mai dificil moment din carieră a fost când, odată cu venirea crizei, a trebuit să încetinim dezvoltarea. După boom-ul din 2008, când am deschis nouă magazine, a trebuit să încetinim foarte mult. A fost dificil deoarece multe proiecte din portofoliul dezvoltatorilor imobiliari şi ale fondurilor de investiţii nu au mai avansat din cauza lipsei de finanţare.