BusinessMagazin

Tag: analiza zf

  • Analiză ZF. Alimentele s-au scumpit în medie cu 60% din 2015 până astăzi, dar la legume, unt, ulei sau zahăr preţurile aproape s-au dublat

    ♦ Totuşi, în aceeaşi perioadă 2015-2023, salariul mediu net a ajuns de la doar 1.829 de lei la 4.554 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 150% ♦ Şi în cazul salariului minim net avansul a fost similar, semn că puterea de cumpărare a oamenilor a crescut în aceşti opt ani.

    Alimentele sunt în România, în medie, cu circa 60% mai scumpe în prezent faţă de anul 2015, însă există variaţii considerabile de la o categorie de produse la alta, arată o analiză ZF pe baza datelor de la biroul european de statistică Eurostat.

    Spre exemplu, cel mai mult a crescut în aceşti opt ani preţul cartofilor, cu 134%, în timp ce cafeaua, ceaiul şi cacaua (analizate împreună) şi vinul (considerat aliment, ca şi berea) sunt la coada clasamentului, preţurile lor fiind mai mari cu 25-30%.

    Totuşi, sunt mai multe produse alimentare consumate zi de zi de români care s-au scumpit mai mult decât media, ouăle, uleiul, zahărul, untul şi legumele fiind câteva exemple. În cazul lor, preţul aproape s-a dublat în această perioadă.

    Deşi scumpirile sunt uriaşe, ele trebuie raportate şi la salarii. În aceeaşi perioadă 2015-2023, salariul mediu net lunar a ajuns de la doar 1.829 de lei la 4.554 de lei, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 150%. Şi în cazul salariului minim net avansul a fost similar, semn că puterea de cumpărare a oamenilor a crescut în aceşti opt ani.

    Însă, datele Eurostat privind preţurile ilustrează un lucru – până la jumătatea anului 2021, deci timp de şase ani, preţurile au crescut foarte lent, avansul mediu pentru întreaga perioadă fiind undeva la doar 10-20% pentru toate categoriile importante de alimente. În aceeaşi perioadă, salariile au crescut mult mai alert, semn că oamenii şi-au putut permite mult mai mult.

    Începând cu a doua jumătate a anului 2021 şi până în prezent, preţurile au explodat. Ba mai mult, în multiple cazuri se remarcă în continuare un trend ascendent chiar şi în 2023 când cele mai multe voci vorbeau de o stabilizare a situaţiei. Sunt, într-adevăr, şi unele alimente unde preţurile au început uşor-uşor să scadă, e cazul uleiului sau al ouălor, însă ascensiunea a fost mult mai rapidă decât coborârea.

    În perioada aceasta de inflaţie record, preţurile au crescut mult mai rapid decât salariile majorităţii oamenilor, astfel că cei mai mulţi consumatori au simţit că le-a fost redusă puterea de cumpărare pe care au câştigat-o anterior.

    Astfel, deşi în perioada 2015-2023 salariile au crescut mult mai alert decât preţurile, în ultimii doi ani inflaţia a galopat, iar câştigurile au rămas în urmă. De aceea, astăzi, românii sunt mult mai prudenţi la cumpărături, sunt mult mai atenţi la cum şi pe ce îşi cheltuie banii. Ei se orientează către produse mai ieftine sau către gramaje mai mici.

    Aceasta este o schimbare de paradigmă după ce până în pandemie, inclusiv în anii crizei sanitare, când banii erau mulţi şi ieftini, consumatorii făceau uptrading, se orientau către produse mai scumpe. Retailerii au spus de mai multe ori în acei ani, dar şi în perioada 2018-2019, că se vede creşterea puterii de cumpărare în România. Între timp însă, situaţia s-a schimbat la 180 de grade.

    Rămâne de văzut dacă în perioada următoare inflaţia va frâna şi cât de repede, pentru că până nu se va întâmpla asta, oamenii vor ţine tot mai strâns de portofele.

    Inflaţia în România şi în ţările din jur a fost şi continuă să fie mai mare decât în Occident, iar acest lucru se vede şi în datele Eurostat privind preţurile la alimente. În zona euro, între 2015 şi 2023, creşterea preţurilor a fost de doar 35%. La nivelul UE aceste produse alimentare s-au scumpit în medie cu 41%, în timp ce în Germania avansul preţurilor e de 47,6%. În Europa Centrală şi de Est, mai exact în Cehia, România, Polonia, Bulgaria şi Ungaria (ordonate în funcţie de creşterea preţurilor), scumpirile sunt de 55-106% în aceiaşi opt ani. Se va opri aici?


     

     

  • Analiză ZF. Întrebări fără răspuns: De ce a crescut preţul uleiului de consum cu 50% într-un an în România, cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE?

    ♦ Bunge (Floriol), Expur (Bunica) şi Prutul (Spornic), cei mai mari producători de ulei de consum din România, indică seceta, costurile în creştere şi războiul din Ucraina ca principali factori care au stat la baza creşterii preţului.

    Preţul uleiului comestibil a fost mai mare cu 49,7% în luna august a acestui an faţă de luna august a anului 2021, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. În prezent, uleiul de floarea-soarelui, indiferent de brand, în majoritatea cazurilor, costă peste 10 lei/litru în comerţ. Chiar şi mărcile private de ulei ale retailerilor se apropie de 10 lei/litru. Spre exemplu, uleiul de floarea-soarelui marca Proxi a retailerului Profi costă 9,5 lei/litru, potrivit Monitorului Preţurilor. Cum explică marii producători de ulei acest avans în contextul în care România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din UE?

    „Variaţia preţului uleiului observată în ultimele luni a fost influenţată de mai mulţi factori, dincolo de oferta şi cererea de cereale şi seminţe oleaginoase, inclusiv de inflaţie. Războiul din Ucraina a dus la limitări logistice şi aprovizionare limitată. În plus, cererea crescută şi creşterea continuă a costurilor cu energia în Europa, a costurilor de ambalare şi logistică (inclusiv combustibili) s-au tradus în costuri de producţie şi distribuţie mai mari. Toţi aceşti factori combinaţi au influenţat preţurile finale“, au răspuns reprezentanţii companiei Bunge la solicitarea ZF.

    Vânzările totale de ulei de consum în 2021 au fost de 1,67 miliarde de lei, conform datelor de la Euromonitor. Bunge este cel mai mare jucător din piaţa de ulei românească după cifra de afaceri de 3 miliarde de lei anul trecut. Compania are în potrofoliu mărci ca Floriol, Unisol şi Raza Soarelui pentru piaţa din România şi Ulvex şi Kaliakra pentru piaţa din Bulgaria, unde exportă.

    După americanii de la Bunge, cu fabricile din Lehliu (judeţul Călăraşi) şi Buzău, al doilea cel mai mare jucător din piaţa uleiului este Expur, cu fabrica din Slobozia şi pe următorul loc este Prutul, cu fabrica din Galaţi.

    „Factorii care au contribuit la creşterea preţului la uleiul de floarea-soarelui sunt: costurile ridicate ale energiei electrice şi gazului, costul ridicat al transportului, la acestea adăugându-se şi creşterile repetate de preţ la toate materialele auxiliare de ambalat. De asemenea, costurile cu forţa de muncă au crescut în ultimul an. Nu în ultimul rând, costul financiar al creditelor, pentru achiziţia de materie primă, a crescut mult în ultimele 12 luni“, au spus reprezentanţii Prutul, companie deţinută de omul de afaceri Marian Andreev.

    În funcţie de reţeaua de comerţ modern în care este vândut, uleiul de floarea-soarelui Floriol, de exemplu, costă între 12,95 lei/litru şi 13,49 lei/litru, iar uleiul de floarea-soarelui Bunica (brand al Expur) costă 11,39 lei/litru, potrivit Monitorului Preţurilor. Preţul uleiului comestibil din România este similar cu cel din Portugalia (2,6 dolari/litru) şi se apropie de cel din Franţa (3,15 dolari/litru), date aferente lunii iunie, disponibile pe site-ul companiei de cercetare şi analiză de piaţă Global Product Prices.

    „Au existat, de-a lungul ultimilor ani, mulţi factori care au condus la creşteri de preţuri pentru uleiul îmbuteliat pornind de la seceta severă din anul 2020, războiul din Ucraina şi seceta din Canada în 2021 sau creşterea costurilor de producţie pentru fermieri în anul 2022“, afirmă reprezentanţii Expur. Conform celor mai recente date ale ZF, francezii de la Expur au cea mai mare capacitate de rafinare din ţară, de 400 – 450 tone/zi, iar reprezentanţii companiei au precizat că nu a avut plafonat pretul pentru energie şi că acesta a crescut cu 140% într-un an.

    În 2020, seceta a redus cu 40% producţia totală de cereale a României, până la 19 milioane de tone. Însă, în 2021 România a avut o producţie record de cereale şi a obţinut peste 3 milioane de tone de floarea-soarelui, situându-se pe primul loc în UE, conform datelor de la Eurostat. Deşi pentru România 2021 a fost un an prosper, seceta s-a mutat în Canada şi preţul uleiului la nivel mondial a continuat să crească, dar mai încet, translatând în uleiul îmbuteliat o creştere suplimentară de aproximativ 20% până la finele anului 2021, po­trivit reprezentanţilor Expur. „În 2020, pro­duc­ţiile de seminţe de floarea-soarelui din Bulgaria, România, Moldova, Ucraina şi Rusia au înre­gis­trat scăderi de 10-20%, care, cumulat, au în­semnat circa 6 milioane de tone de seminţe de floarea-soarelui (aproximativ 12 % din pr­o­ducţia mondială)“, au adăugat repre­zentanţii Expur.

    Războiul din Ucraina a influenţat piaţa prin faptul că această ţară este cel mai mare exportator de ulei de floarea-soarelui din lume. Astfel, reprezentanţii Expur susţin că preţul seminţelor de floarea-soarelui livrate la procesatori s-a dublat în perioada august 2020 –  primavara anului 2021, iar acelaşi trend l-a urmat şi uleiul brut de floarea-soarelui.

    „Creşterea de preţ la uleiul îmbuteliat a fost mai înceată decât a seminţelor, totuşi, în vara anului 2021, înregistram deja creşteri de 40-50% faţă de vara anului 2020. (…) Momentul invaziei Ucrainei de Rusia a creat panică printre consumatorii de cereale, seminţe şi uleiuri vegetale, iar imediat după aceea fluxurile de export pe mare au fost blocate. Dispariţia temporară a Ucrainei ca exportator de ulei brut de floarea-soarelui a avut un efect dublu comparativ cu seceta din 2020.“

    După invaziei Ucrainei de Rusia, preţul uleiului brut pe pieţele externe atingea 4.000 dolari/tonă, iar pentru seminţele de floarea-soarelui, preţul depăşea 1.250 dolari/tonă în Constanţa, fiind de trei ori mai mare decât în vara anului 2020. „Era momentul când seminţele şi uleiul din România au început să concureze cu consumatorii români, cu consumatori din toată lumea, care până atunci cumpărau ulei din Ucraina. Preţul uleiului îmbuteliat a crescut cu încă 30-35% faţă de ianuarie 2022“, au precizat oficialii Expur.

    Reprezentanţii Prutul au spus, la rândul lor, că în ultimele 12 luni, preţul de achiziţie a materiei prime a variat mult, între 500 şi 1.100 dolari/tonă. Ieri, 1 noiembrie, preţul pentru floarea-soarelui era de 565 dolari/tonă în Constanţa, adică aproape 2.800 lei/tonă.

    Mai mult, reprezentanţii Expur au afirmat că a existat o schimbare a comportamentului de vânzare al fermierilor, ei preferând să întârzie vânzarea seminţelor, aşteptând oportunităţi pentru o valorificare cât mai bună a producţiei, astfel încât să îşi poată acoperi costurile ridicate de producţie pentru 2022, dar şi pe cele de înfiinţare a recoltelor în 2023, care sunt şi mai mari. „Consecinţa vânzării lente a seminţelor este o acoperire limitată a procesatorilor, cea mai scazută din ultimii trei ani şi o vulnerabilitate mai mare la incertitudinea şi volatilitatea pieţei“, subliniază reprezentanţii Expur.

    Pe de altă parte, reprezentanţii companiei Prutul susţin că producătorii de ulei vegetal îşi fac stocuri de materie primă, însă nu pe termen mediu sau lung, pentru 6 până la 12 luni, deoarece efortul financiar ar fi greu de susţinut pentru a acoperi o perioadă aşa de mare.

    „Se achiziţionează o cantitate mai mare de materie primă la recolta de floarea-soarelui, însă, de asemenea, aceasta se achiziţionează şi pe parcursul anului la condiţiile pieţei din acel moment. (…) Odată cumpărată o cantitate de materie primă se şi închid contracte de vânzare ulei pentru acea cantitate, pentru a se evita fluctuaţia preţurilor şi riscurile aferente, întrucât preţurile pot scădea sau creşte“, completează oficiali Prutul.

    Reprezentanţii Expur susţin că în continuare rămâne incert şi volatil contextul de piaţă, iar factorul determinat este situaţia din Ucraina. „Vestea bună este că există o producţie locală şi globală de seminţe de floarea-soarelui suficientă să satisfacă consumul până la recolta viitoare. Dacă situaţia din Ucraina nu escaladează major, vom asista şi la alte corecţii de preţ, aproape de normalitate. O escaladare majoră va antrena variaţii de preţ ale seminţelor de floarea-soarelui, care vor fi translatate la un anumit moment în preţului uleiului îmbuteliat, fără să existe nici un risc de disponibilitate. Va fi suficient ulei pe rafturile magazinelor din România.“

    Pe lângă faptul că-şi asigură producţia internă, în 2021, România a exportat grăsimi şi uleiuri animale sau vegetale în valoare de 1,5 miliarde de euro, acesta fiind şi cel mai exportat produs alimentar, conform datelor de la INS.

    Expur: Creşterea preţului uleiului de consum a început cu seceta din anul 2020. Un alt moment semnificativ a fost începutul războiului din Ucraina. Dispariţia temporară a Ucrainei ca exportator de ulei brut de floarea-soarelui a avut un efect dublu comparativ cu seceta din 2020.

    Bunge: Cererea crescută de ulei şi creşterea continuă a costurilor cu energia în Europa, a costurilor de ambalare şi logistică s-au tradus în costuri de producţie şi distribuţie mai mari.

    Prutul: Costul financiar al creditelor pentru achiziţia de materie primă a crescut mult în ultimele 12 luni. Tot în ultimele 12 luni, preţul de achiziţie a materiei prime a variat mult, între 500 şi 1.100 dolari/tona de floarea-soarelui.

  • ANALIZĂ ZF. Cât costă un kilometru de autostradă în România? Materialele de construcţii reprezintă jumătate din investiţie

    ♦ Costurile diferă în funcţie de zona în care se află autostrada, de relief, de terasamentele diferite date de soluri diferite, de existenţa sau nu a tunelurilor, a pasajelor ♦ La toate acestea, se adaugă şi fluctuaţiile de preţ la materia primă şi la transport.

    Cât costă să construieşti un kilometru de autostradă în România? O întrebare al cărei răspuns ar putea elucida, uneori, opiniile referitoare la bugetele alocate proiectelor de infra­structură.

    În general, companiile de construcţii evită să înainteze cifre exacte referitoare la costurile pe care le presupune un kilometru de autostradă, motivând că si­tuaţia din teren suportă numeroase necu­noscute. În mod cert, costu­rile diferă în funcţie de zona în care se află autostrada, de relief, de terasamentele diferite date de soluri diferite, de existenţa sau nu a tunelurilor, a pasajelor. La toate acestea, se adaugă şi fluctuaţiile de preţ la materia primă şi la transport. Fără o estimare însă, chiar şi grosieră, un român nu îşi va putea da niciodată seama dacă investiţiile direcţio­nate de stat către infrastructură reflectă cheltu­ielile reale şi sunt conforme cu nevoile.

    „De exemplu, între Buzău şi Focşani, aproximativ 100 de kilo­metri se vor realiza cu 1 mi­liard de euro, ceea ce înseamnă 10 mili­oane de euro pe kilometru. Între Piteşti şi Sibiu însă, costul este de trei ori mai mare pe kilometru“, spune Cristian Erbaşu, proprie­tarul companiei Construcţii Erbaşu.

    În linii mari, spun unii constructori, făcând o estimare, preţul poate varia foarte mult, de la 5 la aproape 30 de milioane de euro pentru un singur kilometru.

    „Un kilometru de autostradă în România costă aproximativ 4,5-5 mil. euro în zona de câmpie, 7-8 mil. euro în zona de deal, 25-28 de milioane de euro în zona montană. Valoarea unei lucrări este compusă din următoarele: materialele de construcţii (între 50 şi 55%), manop­era (5-15%), utilaje şi transport (15-25%), costuri in­directe (5-15%), profit (2-5%)“, spune Marius Marta, directorul executiv al companiei de construcţii Drum Asfalt din judeţul Bihor. Compania lucrează în prezent la mai multe proiecte, dintre care cele mai importante sunt centura ocolitoare a oraşului Aleşd din judeţul Bihor (75 mil. lei), un campus şcolar în Oradea (investiţie de 77 mil. lei) şi centura ocolitoare din Beiuş, tot din judeţul Bihor (269 mil. lei).

    Drum Asfalt a avut, de altfel, oferta desemnată câştigătoare de CNAIR pentru construirea lotu­lui dintre Pietroasele şi Buzău, parte a autostrăzii A7, care va face legătura între Ploieşti şi Paşcani.

    Tronsonul are o lungime de 14 kilometri şi o valoare estimată de 1,2 miliarde de lei. Potrivit site-ului CNAIR, până la expirarea termenului legal de contestare, au fost depuse trei contestaţii referitor la câştigătorul desemnat pentru acest lot, iar ulterior s-a dispus reevaluarea ofertei.

    Până acum, au fost atribuite contractele pentru construcţia a şase din cele şapte loturi care compun bucata de autostradă dintre Ploieşti şi Focşani, urmând ca şi restul de şapte loturi, dintre care şase între Focşani şi Paşcani, să-şi găsească fiecare constructorii în perioada următoare.

    „Obiectivul asumat pentru anul acesta este ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele pentru Autostrada Moldova. Este un proiect aşteptat de foarte mult timp de către români“, spunea, în vară, premierul Nicolae Ciucă.

    La rândul lor, reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) spun că estimarea costurilor pentru construcţia unei autostrăzi se realizează pentru fiecare obiectiv de investiţii individual, aşa că nu pot fi prezentate cifre exacte.

    Printre variabilele din teren, CNAIR menţionează relieful, terenul, terasamentele rutiere, structura rutieră, lucrările hidrotehnice şi multe altele.

    „De asemenea, precizăm că analiza costului este dependentă de contextul economic existent în perioada implementării proiectului de construcţie a autostrăzii, respectiv preţul materialelor de construcţii, preţul manoperei, costurile de expropriere, etc., ceea ce influenţează nivelul de relevanţă în ceea ce priveşte transmiterea acestor informaţii“, au spus reprezentanţii CNAIR la solicitarea ZF.

    Primul metru de autostradă din Moldova a fost construit, în mod simbolic, de antreprenorul Ştefan Mandachi, cel care deţine reţeaua de restaurante Spartan. Iniţiativa lui a fost o formă de a atrage atenţia asupra nevoii de infrastructură din acea zonă a ţării. La acel moment, el spunea că, pentru a construi acel metru de autostradă, costurile au ajuns la 4.500 de euro.

    Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România şi-a asumat că va realiza peste 400 de kilometri de autostradă în următorii cinci ani. Totuşi, până acum, în perioada 2015-2019, aşadar tot în decurs de cinci ani, au fost daţi în folosinţă mai puţin de 210 kilometri de drum rapid în România, aşa că scepticismul cu privire la cei aproape 450 de kilometri promişi până în 2026 este justificat. Între 2010 şi 2020, ritmul mediu de construcţie de autostrăzi a fost de 31 de kilometri pe an.

  • Analiză ZF. „Elefanţii“ din sistemul bancar încep să se mişte şi majorează dobânzile

    Băncile au început în sfârşit să majoreze dobânzile la depo­zitele la termen pentru populaţie, după ce timp de câteva luni s-au uitat cum inflaţia a ajuns la cele mai mari cote din ultimii ani, urcând în aprilie la 13,8%, iar în luna mai la 14,5%, şi, odată ce BNR a crescut dobânda de politică monetară s-au grăbit să urce întâi dobânzile la credite.

    În cazul scadenţei de 1 an, ofertele celor mai mari şapte bănci de pe piaţa locală încep de la 3,5% pentru dobânzile bonificate la depozi­tele la termen pentru persoane fizice şi ajung până la o dobândă de 4,75% pentru aceeaşi maturitate sau 6% în unele cazuri.

    De exemplu, Banca Transilvania, liderul pieţei bancare după active, a ajuns să ofere o dobândă de 4,75% la depozitele la termen pentru persoane fizice pe o scadenţă de 1 an, în timp ce BCR oferă o dobândă de 4%, dar doar în cazul în care depozitele sunt făcute online şi clienţii au venitul virat la bancă.

    În cazul BRD-SocGen, banca oferă o dobândă de 4,1% pe o scadenţă de 1 an, Însă, pentru depozitul cu dobândă progresivă „Progresso“, cu maturitate de 1 an, dobânda urcă la 6%.

    Astfel, pentru primele 6 luni la depozitul „Progresso“ dobânda este de 3,3%, iar pentru urmă­toarele 6 luni, adică după 1 an, dobânda ajunge la 6%.

    ING Bank oferă 3,5% pentru depozitele retail pe 1 an, Raiffeisen Bank are o ofertă de dobândă la depozitele la termen pe scadenţa 1 an de 4,75%, UniCredit Bank bonifică o dobândă de 4%, iar CEC Bank dă dobândă la depozitele retail de 4,5%.

    Comparativ, în luna martie 2022 băncile ajungeau cu dobânzile pentru depozitele la termen cu scadenţă la 1 an între 0,8% şi 4%, în condiţiile în care inflaţia se afla deja la un nivel de 8,4% în luna ianuarie 2022, cu previziuni de două cifre.

    Pe palierul dobânzilor bonificate de bănci pentru depozite, la nivelul sistemului bancar cele mai recente date publice indică faptul că dobânda medie la depozitele noi în lei ale populaţiei era în aprilie de 2,56% pentru scadenţa mai mică sau egală cu 1 an. Dobânzile medii au stat sub 2% din a doua parte a anului 2015 şi până în 2021.

    Dobânzile prezentate de ZF au ca scop oferirea unei imagini de ansamblu pentru dobânzile practicate de băncile mari la depozitele la termen pentru persoanele fizice într-un context destul de delicat, în care inflaţia se află la cote înalte, în timp ce la graniţa României are loc cel mai mare conflict geopolitic de la Al doilea Război Mondial încoace.

  • ANALIZĂ ZF. Românii au renunţat la ideea de a fi conectaţi la o reţea de gaze şi au cumpărat centrale pe peleţi, însă preţul acestora s-a dublat din cauza cererii apărute peste noapte

    ♦ Promisiunile fără acoperire repetate la nesfârşit de autorităţi legate de o posibilă extindere a reţelei de gaze i-au determinat pe mulţi să nu mai aştepte infrastructura şi să instaleze centrale şi termoşeminee pe peleţi pentru a renunţa la sobele pe lemne. Acum, din cauza cererii apărute „peste noapte“ piaţa a fost luată prin surprindere.

    Românii renunţă tot mai des la sobele tradiţionale în favoarea termoşemineelor şi centralelor pe peleţi, motiv pentru care cererea pentru acest tip de combustibil a explodat în ultimul an. Dacă în urmă cu cinci ani producătorii rămâneau cu peleţii în depozite, din 2020 au trecut la liste de aşteptare.

    „Cererea de peleţi s-a dublat în ultimii ani. Din ce în ce mai multe gospodării trec de la folosirea combustibililor fosili la peleţi din lemn ecologic, precum şi alte alternative ecologice în sistemele de încălzire. La sfârşitul lunii august a acestui an, HS Timber Productions a vândut cu 50% mai mulţi peleţi decât în 2020. În calitate de producător integrat de peleţi, compania a făcut eforturi semnificative pentru a satisface această cerere crescută, prin importul mai multor materii prime. Şi deservim cu prioritate piaţa locală din România, prin urmare, România este una dintre principalele pieţe pentru produsul nostru peleţi“, au spus reprezentanţii HS Timber Productions, fostul Schweighofer.

    Ei au subliniat că situaţia actuală de pe piaţa peleţilor a fost determinată de vânzarea de centrale, sobe, şeminee, termo-şeminee de peleţi a atins anul acesta cifre record in Romania, creşterea consumului de peleţi la nivel european, scumpirea energiei electrice şi termice şi criza generală pe piaţa lemnului românesc, unde HS Timber spune că materia primă este cea mai scumpă din Europa.

    Printre motivele identificate mai sunt „reglementarea excesivă în domeniul silvic în perioada 2020 – 2021, ceea ce a dus la reducerea disponibilităţii materiei prime lemnoase pe piaţa internă dar şi primăvara rece care s-a prelungit până în iunie“.

    Preţul unui sac de 15 kg de peleţi din lemn de răşinoase a ajuns de la circa 18 lei să se vândă şi cu 35 de lei din cauza cererii foarte mari.

    Scumpirea peleţilor – care pentru a fi utilizaţi în termoşeminee sunt realizaţi numai din fag, stejar sau răşinoase, în timp ce pentru centrale pot fi realizaţi şi din floarea soarelui sau alte esenţe – vine în condiţiile în care şi lemnul de foc s-a scumpit.

    Preţul lemnului de foc pe metru cub variază mult pe piaţă, aşa cum arată ofertele marilor jucători din zona bricolajului sau platforma OLX. De exemplu, la Brico Dépôt, un palet de lemn de fag, de 0,9 metri cubi, costă 899 lei (865 lei la început de octombrie). Pe platforma OLX, de exemplu, ofertele variază între 400 şi 850 de lei pe metrul cub, dar din nou variaţiile sunt foarte mari în funcţie de esenţă sau de zona de livrare.

    Scumpirea lemnului de foc vine în contextul în care facturile la energie au crescut cu 30% iar cele de gaze aproape se dublează, factori care creează contextul celei mai complicate ierni din punct de vedere energetic prin care va trece România.

    Centrală vs. termoşemineu

    ► Spre deosebire de o centrală pe gaz care are nevoie de infrastructură, investiţii în ţevi speciale şi proiect, termoşemineul nu are nevoie de nicio autorizaţie specială deoarece nu există riscul de explozie. Pe de altă parte, dacă centrala pe gaz nu are nevoie decât de o revizie la un număr de ani, termoşemineul trebuie curăţat la 1-2 zile de cenuşă, iar o centrală trebuie curăţată la circa 7-8 zile. Termoşemineul nu are nevoie de o cameră dedicată cum are o centrală.

    Din cele circa 8,5 milioane de locuinţe, din care sunt ocupate aproximativ 7,5 milioane, circa 3,5 milioane  sunt dependente de lemn de foc pentru a se încălzi. Doar jumătate de ţară este conectată la reţeaua de gaze naturale, deşi România este al doilea cel mai producător din UE. Mai departe, în timp ce agenda preşedintelui Klaus Iohannis abundă de proiecte de reformă educaţională, cum este cazul programului România Educată, un sfert din şcolile ţării se încălzesc tot cu lemne.

    „Autorităţile tot promit că „vin gazele“, că ţeava este aproape, că aşteaptă, că urmează, însă nimic nu se întâmplă. În fiecare an vin cu aceleaşi promisiuni însă nimic nu se întâmplă. Abia au tras linia de apă, însă deşi e gata de doi ani, reţeaua de apă potabilă nici acum nu este funcţională.“

    „De fiecare dată sunt găsite scuze, întotdeauna există explicaţii dar instalaţia rămâne goală. Dacă apă nu pot livra, dar gaze?“, a spus Catălin P, care locuieşte într-o comună de lângă Alexandria, Teleorman.

    În condiţiile în care politicienii promit din 4 în patru ani lărgirea reţelei de gaze oamenii au căutat surse alternative. Mai mult, în timp ce gazele reprezintă un combustibil fosil, peleţii produşi din lemn reprezintă un combustibil dintr-o sursă regenerabilă.

    „Noi am investit în urmă cu 6-7 ani într-o linie de peleţi deoarece trebuia să valorificăm rumeguşul rezultat din producţie. Noi producem panouri din lemn de stejar, butoaie şi doage pentru butoi şi peleţi realizaţi exclusiv din stejar. În 2016 spre exemplu nu am mai produs peleţi deoarece nu îi puteam vinde şi nu mai aveam unde să-i depozităm, aveam 400 de tone pe stoc. În 2017 am vândut la export stocul, iar din 2018 am început să lucrăm cu liste de aşteptare. Anul acesta cererea a explodat din septembrie. Atunci aveam 350 de tone pe stoc, în urma producţiei din vară  şi într-o lună am vândut tot. Acum (12 noiembrie – n.red.) avem liste cu livrare în martie 2022. Niciodată până acum nu am înregistrat o cerere atât de ridicată“, a spus reprezentantul Unicom, un producător din Roşiorii de Vede, Teleorman.

    De asemenea, în Teleorman preţul peleţilor vânduţi în magazinele de profil a explodat de la 800-900 lei tona în vara anului 2021, la 1800-2000 de lei tona în noiembrie.

    Mai mult, şi la nivel naţional preţurile au explodat iar pe platformele de anunţuri a apărut specula. Spre exemplu peleţi produşi de HS Timber Productions, fostul Schweighofer, care în vară se vindeau cu 18 lei sacul de 15 kg, online se vând cu 27-30 de lei sacul. Mai mult, sunt şi retaileri care vând cu 35 lei sacul.

    În cazul Dedeman, unde în principal sunt vânduţi peleţi de răşinoase produşi de HS Timber, preţul a crescut de la 18-19 lei în perioada de vară, la circa 22 de lei în prezent sacul, faţă de 20 de lei în sezonul anterior. Cei din magazinele Dedeman susţin că cererea a explodat în acest sezon iar clienţii au ajuns să se înscrie în octombrie pe liste cu livrare estimată în februarie-martie 2022. Reprezentanţii Dedeman nu au oferit niciun comentariu pe această temă.

    „În noiembrie am majorat şi noi preţul de la 1.250 de lei la aproape 1.500 lei tona de peleţi deoarece preţul lemnului s-a dublat, iar costurile cu energia au crescut foarte mult. Chiar şi aşa, în zonă peleţii se vând acum cu 1.800 lei tona, dar sunt din import“, a spus reprezentantul Unicom.

    Cererea a explodat odată cu intrarea pe piaţă a termoşemineelor pe peleţi, cazane care anul trecut se vindeau cu circa 5.000-6.000 de lei până la 8.000 de lei în cazul celor de 24 kW. În prezent şi preţurile acestora au explodat, la peste 10.000 de lei din cauza cererii şi mai ales din cauza faptului că toate sunt importate, în principal din spaţiul fostei Iugoslavii.

    „Informaţiile privind vânzările de centrale şi termo-şeminee sunt obţinute din discuţiile pe care le avem cu distribuitorii de astfel de echipamente, care sunt şi distribuitori de peleţi. Aceşti distribuitori ne-au furnizat informaţia că vânzările de astfel echipamente au depăşit cu mult previziunile pentru acest an. Cum numărul de astfel de distribuitori în România este mare şi nu există o asociaţie care să centralizeze toate vânzările pe ţară, nu dispunem de cifre exacte“, au spus reprezentanţii HS Timber Productions.

  • Turismul din Vama Veche şi 2 Mai generează oficial doar 12 mil. lei, cât face un chioşc din Capitală. În plin sezon, în Vamă sunt doar 70 de turişti pe zi. ANAF doarme

    ♦ Bilanţul oficial al sezonului estival în Vama Veche arată că doar 8.900 de turişti şi-au petrecut vacanţa în staţiunea din sudul litoralului. În realitate, 10.000 de turişti merg în Vamă doar de 1 Mai, la deschiderea sezonului ♦ Cifra de afaceri obţinută de unităţile turistice din Vama Veche – 2 Mai este de 12 mil. lei într-un an ♦ Florin Cîţu, pe 19 septembrie, după un răsărit de soare în Vamă: „A fost o vară verde, cred că a fost bine şi pentru cei care au aici afaceri“ ♦ Afacerile din turism din Vamă şi 2 Mai sunt în număr de 57, arată datele Registrului Comerţului.

    România plânge după bani în timp ce staţiuni precum Vama Veche şi 2 Mai, desti­naţii „vedetă“ din sudul litoralului, sunt un adevărat paradis „la negru“. Unităţile de cazare din aceste destinaţii au avut afaceri totale de doar 12 milioane de lei în 2020 în mod oficial, cât un chioşc din Capitală.

    De 1 Mai terasele din Vama Veche erau pline cu turişti, ad­ministratorii mai multor localuri fiind chiar amendaţi pentru că au primit mai mulţi clienţi decât permit prevederile legale în vigoare legate de distanţarea fizică între persoane.

    La mijlocul lui septembrie anul acesta fostul premier Florin Cîţu se afla în Vama Veche şi declara că ar fi bine ca sezonul să fie mai mare, că e foarte frumos şi trebuie să mai vină lumea la mare. „A fost o vară verde, cred că a fost bine şi pentru cei care au aici afaceri şi pentru români să se distreze. Ar fi bine să ne gândim din ce în ce mai  mult la litoralul româ­nesc în viitor“, a spus Cîţu, citat de digi24.ro.

    În fiecare an, înainte de pandemia de COVID-19, în Vama Veche erau aşteptaţi şi 10.000 de turişti de 1 Mai, însă la Statistică aceste cifre nu se văd pentru că nu sunt declaraţi toţi turiştii care ajung în unităţile de cazare. Pe datele de la Institutul Naţional de Statistică se bazează şi estimările Fiscului când se face comparaţia între încasările reale de  TVA şi cele potenţiale.

    De unde încasări din TVA dacă statul numără doar 8.900 de turişti în Vama Veche şi 2 Mai în perioada mai-august anul acesta, adică 71 de turişti pe zi? România a rămas cam­pioana Uniunii Europene la evaziune fiscală la TVA, statul român a pierdut 3,3% din PIB în 2018 din neîncasarea de TVA. „În România sunt foarte multe zone în care nu avem turism declarat, la alb. Pe litoralul românesc, în toate staţiunile, inclusiv Vama Veche, 2 Mai,  Costineşti, s-a văzut numărul mare de turişti anul trecut şi anul acesta. Cifrele oficiale nu sunt cifre reale. În Vama Veche sunt şi unităţi de cazare care nu au acreditare“, a spus Corina Martin, preşedintele  Federaţiei Asociaţiilor de Promovare Turistică din România (FAPT).

    Ea mai precizează că în continuare foarte multe unităţi turistice nu sunt autorizate, nimeni nu îi obligă pe hotelieri sau proprietarii de pensiuni să raporteze numărul de turişti. „Nimeni nu ştie câţi turişti ajung în destinaţiile din România, nu există în legislaţie obligaţia de-a raporta numărul de turişti, nu sunt organe de control care să verifice. Statul ţine degeaba acest Minister al Turismului, care nu face practic nimic. Mai mult, eliminarea tichetelor de vacanţă va amplifica turismul la negru, unităţile nu  se vor mai acredita“. Date reale legate de numărul de turişti şi afacerile totale din turism în Vama Veche şi 2 Mai nu există, la fel cum nu există nici date reale pentru Delta Dunării sau zone agroturistice din ţară. „Nu ştiu, nu avem niciun membru din Vama Veche şI 2 Mai în patronatul nostru“, susţine Ciprian Constantinescu, preşedintele patronatului industriei hoteliere „Marea Neagră“ şi a operatorilor din sudul litoralului.

    Cifrele oficiale de la Registrul Comerţului arată că în Vama Veche  funcţionau anul trecut 33 de firme în domeniul hotelier (cod CAEN 5510- hoteluri şI alte facilităţI de cazare similare), cu afaceri totale declarate de doar 8,4 milioane de lei. În 2019 figurau în Vama Veche 30 de firme, cu afaceri de 11,5 milioane de lei, arată aceiaşI sursă.

    Pe de altă parte în 2 Mai funcţionau 24 de firme, cu afaceri declarate de 3,9 milioane de lei anul trecut, potrivit ONRC.

    Deşi este un haos în raportările legate de numărul de turişti şi afacerile totale, proprietarii de pensiuni vorbesc de un sezon „foarte bun“.

    „Sezonul acesta de vară a fost unul bun, similar cu cel de anul trecut, am avut un grad de ocupare de 70%, turiştii au rezervat sejururi şi în timpul săptămânii“, spune un proprietar de pensiune din 2 Mai, care operează 16 camere.

    Deşi proprietarii de unităţi de cazare afirmă că anul acesta au avut un sezon similar cu cel de anul trecut, datele de la Statistică indică o scădere a traficului de turişti. Cifrele oficiale arată doar 8.940 de vizitatori care s-au cazat în acest sezon de vară (mai-august) în unităţile turistice din comuna Limanu. Altfel spus, statul numără doar 72 de turişti pe zi în sezon estival în Vama Veche şi 2 Mai, potrivit calculelor ZF.

    În sezonul de vară de anul trecut erau raportaţi 15.700 de turişti în Limanu în iunie-august, potrivit insse.ro. Realitatea din teren arată însă că în Vama Veche sau 2 Mai turiştii se cazează şi în casele localnicilor sau în alte facilităţi, care nu au acreditare de la Ministerul Turismului.  

     În Limanu, ce  mai are în administrare pe lângă Vama Veche, 2 Mai, Hagieni şi Limanu, numărul de locuri de cazare în unităţi turistice se ridică la aproape 1.500, faţă de doar 278 de locuri în 1990, potrivit datelor oficiale de la insse.ro.

    Litoralul românesc a fost luat cu asalt anul trecut de turiştii români, pe fondul restricţiilor de deplasare impuse de pandemia Covid 19. Constanţa a fost anul trecut cel mai vizitat judeţ din România, care a primit peste un milion de turişti în mod oficial. Capacitatea de cazare declarată însă s-ar fi redus la 89.900 de locuri de cazare, arată Statistica. În realitate însă în judeţ se construiesc ansambluri de locuinţe şi unităţi noi dinainte de pandemie.

  • ANALIZĂ ZF: Unde se duc banii de şosele. Top 10 plăţi realizate de CNADNR în 2014

    În regiunea Moldova s-au chel­tuit cele mai mici sume în ultimii trei ani, doar circa 100 de milioane de euro, în contextul în care nicio auto­stradă nu străbate încă zona şi doar puţine drumuri naţionale au fost mo­dernizate, printre care DN 29 Su­ceava-Botoşani sau DN 24 Galaţi-Vaslui-Crasna, potrivit ZF. Moldova este de altfel cea mai săracă regiune din România, cunoscută pentru forţa de muncă mai ieftină decât în restul ţării şi infra­struc­tura slab dezvol­tată. Re­giunea de nord-est a ţării, care se identifică cu Mol­dova, are un PIB per capita de doar 3.400 de euro, faţă de o medie na­ţională de circa 5.500 de euro.