BusinessMagazin

Tag: alpii francezi

  • La 8 ani, în timp ce alţi copii băteau mingea afară, el învăţa să gătească pentru fraţii săi mai mici. Astăzi e bucătar şef într-una dintre cele mai luxoase staţiuni de schi ale Europei

    La 8 ani gătea pentru fraţii săi. Astăzi găteşte pentru cei doi copii, dar şi pentru turiştii veniţi din toate colţurile lumii în luxoasa staţiune de schi Courchevel, cocoţată în Alpii Francezi, unde a reuşit să obţină singur prima stea Michelin. Cum împleteşte Jean-Rémi Caillon, Chef de cuisine, umorul cu celelalte ingrediente pentru a da naştere preparatelor pretenţioase din farfurii?

     

    M-am născut într-o familie cu trei copii şi pe la vârsta de 8 ani am început să gătesc pentru fraţii mei, până ajungeau părinţii acasă. Ulterior am urmat o şcoală culinară, care a durat şase ani, şi pe timpul căreia am făcut practică în restaurante renumite din Franţa. Munceam tot anul, şi în vacanţe, şi în timpul şcolii, pentru că aveam stagii în restaurante”, îşi descrie Jean-Rémi Caillon primii paşi în lumea culinară. De-a lungul timpului nu a avut un mentor anume, dar apreciază şi se declară inspirat foarte mult de chefii tradiţionali, cum ar fi Paul Bocuse (supranumit Creatorul de regi, datorită faptului că toţi discipolii pe care i-a avut au devenit bucătari de renume – n. red.) sau Georges Auguste Escoffier, „al cărui ghid culinar e ca o Biblie a bucătăriei”.

    În paralel cu aceştia se lasă inspirat de fiecare experienţă, dar principala sa sursă de inspiraţie este muntele, mai ales că reprezintă locul în care se găsesc o mulţime de ierburi folosite în bucătărie.

     

    Drumul spre prima stea Michelin

    Despre parcursul spre prima stea Michelin, francezul spune că a fost unul atipic, şi asta pentru că în primă instanţă a fost rodul unei munci de echipă: a sa şi a chefului executiv cu care lucra în acea perioadă în cadrul restaurantului Le Kintessence. Împreună au primit-o pe prima, căreia i-a urmat, la un an distanţă, cea de-a doua. După câţiva ani însă, cheful executiv a plecat, aşa că una dintre stele a fost retrasă. Aşa că Jean-Rémi s-a ambiţionat să o recâştige de unul singur, şi a reuşit în scurt timp. „M-am bucurat enorm când am câştigat-o singur. A fost ca un rollercoaster emoţional.” Spune că stelele Michelin nu sunt un obiectiv, ci rezultatul unei munci enorme, iar odată dobândite trebuie, tot prin muncă, păstrate. Însă „atât timp cât stăpâneşti foarte bine meseria şi o faci cu plăcere, nu ai de ce să te temi”.

    Carte de vizită:

    Jean-Rémi Caillon, Chef de cuisine

    1. S-a născut în Roanne, Franţa, şi a început să gătească de la vârsta de 8 ani;

    2. A urmat şase ani de studii culinare, urmând stagii de pregătire în restaurante franţuzeşti de renume;

    3. A lucrat timp de 12 ani la restaurantul Le Kintessence, unde a reuşit să obţină singur o a doua stea Michelin, după ce obţinuse deja cu fostul chef de cuisine al restaurantului două stele;

    4. La începutul acestui an s-a alăturat grupului hotelier de lux Annapurna în restaurantul cu acelaşi nume din staţiunea franceză Courchevel.

     

    Regula de aur în bucătărie

    Deşi ai putea crede că, vorbind de bucătărie, regula de aur a unui chef ar avea legătură cu ingredientele, tehnicile sau modul de preparare a produselor, în cazul lui Jean-Rémi aceasta e una diferită: umorul. „Pentru că spiritul echipei, atmosfera sunt foarte importante, legăturile dintre colegi trebuie să fie foarte naturale şi umane, să existe empatie. Şi trebuie să iubeşti viaţa.” Greşeli ar tolera de orice natură, atât timp cât se întâmplă doar o dată. „A doua oară avem o problemă, iar a treia oară deja nu mai e cale de întoarcere. Dar de obicei se întâmplă doar o dată.”

     

    Şorţul, păstrat şi în bucătăria de acasă

    Francezul povesteşte că, spre deosebire de alte meserii în care jobul rămâne „la uşă” când vii de la lucru, el găteşte cu plăcere şi acasă, mai ales că are şi doi copii – pe care în timpul iernii îi vede însă foarte rar, uneori şi doar o dată pe lună, pentru că în sezonul rece staţiunea e hiperaglomerată. Compensează însă în restul anului, când petrece mult timp cu familia. În plus, îi place foarte mult să  aibă invitaţi şi să gătească pentru prieteni, deşi spune cu regret că e foarte greu să transpui atmosfera pe care o creezi când găteşti în familie şi la restaurant, în bucătăria profesională.

    Primul secol de istorie a stelelor Michelin

    1900
    Este publicat pentru prima dată Ghidul Michelin, numit astfel după fraţii şi fondatorii brandului de anvelope omonim, cu scopul de a spori numărul de autoturisme de pe şoselele Franţei, prin indicarea de restaurante, ateliere şi alte locaţii utile;

    1904
    Încep să fie publicate ediţii şi pentru alte ţări, prima fiind Belgia;

    1909
    E lansată prima ediţie în limba engleză a ghidului;

    1914
    Odată cu debutul primului război mondial publicarea sa este oprită până în 1918;

    1922
    Ghidul Michelin începe să fie tarifat cu 750 de franci (2,15 dolari la acea vreme);

    1926
    Începe marcarea restaurantelor cu stele;

    1931
    Coperta este schimbată din albastru în roşu;

    1936
    Este publicat criteriul de notare cu una, două şi trei stele Michelin;

    1945
    Publicarea ghidului este reluată, după ce fusese din nou stopată pe durata celui de-al doilea război mondial.

    Jean-Rémi nu are un fel de mâncare favorit, însă îşi aminteşte cu plăcere de puiul la cuptor gătit de bunica lui, dar şi atmosfera creată în acele ocazii – care îl transforma în „cel mai gustos pui din lume”. I-au marcat, de asemenea, papilele gustative şi alte experienţe culinare trăite în diverse restaurante din ţara natală, precum supa de trufe din restaurantul lui Paul Bocuse din Lyon. În ceea ce-l priveşte, nu menţionează un signature dish, dar spune că tot ceea ce crează e o expresie a filosofiei sale în bucătărie şi e reprezentativ pentru parcursul său în industria culinară. Caută, de asemenea, în permanenţă să regăsească sau să aducă umami (concept japonez tradus prin gustul savorii – n. red.) în  bucatele preparate, mai ales că îi place să se joace şi cu influenţele japoneze, soţia sa fiind de loc din Ţara Soarelui-Răsare. În plus, încearcă mereu să înglobeze ingrediente naturale. De pildă, să gătească un păstrăv din râurile de munte din Courchevel, servit cu andive şi şofran cules, de asemenea, de pe crestele Alpilor. Ingredientul imbatabil însă crede că este untul, fără de care recunoaşte că i-ar fi foarte greu să gătească.

    La final, le transmite tinerilor care vor să înceapă o carieră în industria culinară să îşi trăiască pasiunea. „Cum a spus şi Paul Bocuse, trebuie să muncim ca şi cum am trăi până la 100 de ani şi să trăim ca şi cum am muri mâine!”

    Întors în România, după o primă vizită în anii ’90, cu prilejul rebrandingului restaurantului deschis în cadrul Suter Palace Heritage Boutique Hotel din Le George în Gramont, ocazie cu care a gătit alături de chef David Contant, Caillon remarcă faptul că România s-a schimbat mult, însă oamenii spune că au rămas la fel de primitori. Şi, cu toate că nu a încercat încă bucatele româneşti, „sunt foarte curios să le testez”.  

    „I love my job” este o nouă rubrică lansată de Business MAGAZIN în care îi scoatem în faţă pe oamenii ce nu sunt neapărat parte din top managementul unei companii, dar sunt pasionaţi de ceea ce fac. Sunt mulţi, iar poveştile lor sunt fabuloase: nu de puţine ori, în interviurile BUSINESS Magazin, am auzit „Sunt îndrăgostit de… ” un lucru de care nu ne-ar fi trecut prin cap că cineva poate fi îndrăgostit (paleţi, tractoare, tehnologie ş.a.m.d.). De aceea, ne-am hotărât să le acordăm o rubrică specială în revista noastră.

  • I love my job. Umor în bucate

    La 8 ani gătea pentru fraţii săi. Astăzi găteşte pentru cei doi copii, dar şi pentru turiştii veniţi din toate colţurile lumii în luxoasa staţiune de schi Courchevel, cocoţată în Alpii Francezi, unde a reuşit să obţină singur prima stea Michelin. Cum împleteşte Jean-Rémi Caillon, Chef de cuisine, umorul cu celelalte ingrediente pentru a da naştere preparatelor pretenţioase din farfurii?

     

    M-am născut într-o familie cu trei copii şi pe la vârsta de 8 ani am început să gătesc pentru fraţii mei, până ajungeau părinţii acasă. Ulterior am urmat o şcoală culinară, care a durat şase ani, şi pe timpul căreia am făcut practică în restaurante renumite din Franţa. Munceam tot anul, şi în vacanţe, şi în timpul şcolii, pentru că aveam stagii în restaurante”, îşi descrie Jean-Rémi Caillon primii paşi în lumea culinară. De-a lungul timpului nu a avut un mentor anume, dar apreciază şi se declară inspirat foarte mult de chefii tradiţionali, cum ar fi Paul Bocuse (supranumit Creatorul de regi, datorită faptului că toţi discipolii pe care i-a avut au devenit bucătari de renume – n. red.) sau Georges Auguste Escoffier, „al cărui ghid culinar e ca o Biblie a bucătăriei”.

    În paralel cu aceştia se lasă inspirat de fiecare experienţă, dar principala sa sursă de inspiraţie este muntele, mai ales că reprezintă locul în care se găsesc o mulţime de ierburi folosite în bucătărie.

     

    Drumul spre prima stea Michelin

    Despre parcursul spre prima stea Michelin, francezul spune că a fost unul atipic, şi asta pentru că în primă instanţă a fost rodul unei munci de echipă: a sa şi a chefului executiv cu care lucra în acea perioadă în cadrul restaurantului Le Kintessence. Împreună au primit-o pe prima, căreia i-a urmat, la un an distanţă, cea de-a doua. După câţiva ani însă, cheful executiv a plecat, aşa că una dintre stele a fost retrasă. Aşa că Jean-Rémi s-a ambiţionat să o recâştige de unul singur, şi a reuşit în scurt timp. „M-am bucurat enorm când am câştigat-o singur. A fost ca un rollercoaster emoţional.” Spune că stelele Michelin nu sunt un obiectiv, ci rezultatul unei munci enorme, iar odată dobândite trebuie, tot prin muncă, păstrate. Însă „atât timp cât stăpâneşti foarte bine meseria şi o faci cu plăcere, nu ai de ce să te temi”.

    Carte de vizită:

    Jean-Rémi Caillon, Chef de cuisine

    1. S-a născut în Roanne, Franţa, şi a început să gătească de la vârsta de 8 ani;

    2. A urmat şase ani de studii culinare, urmând stagii de pregătire în restaurante franţuzeşti de renume;

    3. A lucrat timp de 12 ani la restaurantul Le Kintessence, unde a reuşit să obţină singur o a doua stea Michelin, după ce obţinuse deja cu fostul chef de cuisine al restaurantului două stele;

    4. La începutul acestui an s-a alăturat grupului hotelier de lux Annapurna în restaurantul cu acelaşi nume din staţiunea franceză Courchevel.

     

    Regula de aur în bucătărie

    Deşi ai putea crede că, vorbind de bucătărie, regula de aur a unui chef ar avea legătură cu ingredientele, tehnicile sau modul de preparare a produselor, în cazul lui Jean-Rémi aceasta e una diferită: umorul. „Pentru că spiritul echipei, atmosfera sunt foarte importante, legăturile dintre colegi trebuie să fie foarte naturale şi umane, să existe empatie. Şi trebuie să iubeşti viaţa.” Greşeli ar tolera de orice natură, atât timp cât se întâmplă doar o dată. „A doua oară avem o problemă, iar a treia oară deja nu mai e cale de întoarcere. Dar de obicei se întâmplă doar o dată.”

     

    Şorţul, păstrat şi în bucătăria de acasă

    Francezul povesteşte că, spre deosebire de alte meserii în care jobul rămâne „la uşă” când vii de la lucru, el găteşte cu plăcere şi acasă, mai ales că are şi doi copii – pe care în timpul iernii îi vede însă foarte rar, uneori şi doar o dată pe lună, pentru că în sezonul rece staţiunea e hiperaglomerată. Compensează însă în restul anului, când petrece mult timp cu familia. În plus, îi place foarte mult să  aibă invitaţi şi să gătească pentru prieteni, deşi spune cu regret că e foarte greu să transpui atmosfera pe care o creezi când găteşti în familie şi la restaurant, în bucătăria profesională.

    Primul secol de istorie a stelelor Michelin

    1900
    Este publicat pentru prima dată Ghidul Michelin, numit astfel după fraţii şi fondatorii brandului de anvelope omonim, cu scopul de a spori numărul de autoturisme de pe şoselele Franţei, prin indicarea de restaurante, ateliere şi alte locaţii utile;

    1904
    Încep să fie publicate ediţii şi pentru alte ţări, prima fiind Belgia;

    1909
    E lansată prima ediţie în limba engleză a ghidului;

    1914
    Odată cu debutul primului război mondial publicarea sa este oprită până în 1918;

    1922
    Ghidul Michelin începe să fie tarifat cu 750 de franci (2,15 dolari la acea vreme);

    1926
    Începe marcarea restaurantelor cu stele;

    1931
    Coperta este schimbată din albastru în roşu;

    1936
    Este publicat criteriul de notare cu una, două şi trei stele Michelin;

    1945
    Publicarea ghidului este reluată, după ce fusese din nou stopată pe durata celui de-al doilea război mondial.

    Jean-Rémi nu are un fel de mâncare favorit, însă îşi aminteşte cu plăcere de puiul la cuptor gătit de bunica lui, dar şi atmosfera creată în acele ocazii – care îl transforma în „cel mai gustos pui din lume”. I-au marcat, de asemenea, papilele gustative şi alte experienţe culinare trăite în diverse restaurante din ţara natală, precum supa de trufe din restaurantul lui Paul Bocuse din Lyon. În ceea ce-l priveşte, nu menţionează un signature dish, dar spune că tot ceea ce crează e o expresie a filosofiei sale în bucătărie şi e reprezentativ pentru parcursul său în industria culinară. Caută, de asemenea, în permanenţă să regăsească sau să aducă umami (concept japonez tradus prin gustul savorii – n. red.) în  bucatele preparate, mai ales că îi place să se joace şi cu influenţele japoneze, soţia sa fiind de loc din Ţara Soarelui-Răsare. În plus, încearcă mereu să înglobeze ingrediente naturale. De pildă, să gătească un păstrăv din râurile de munte din Courchevel, servit cu andive şi şofran cules, de asemenea, de pe crestele Alpilor. Ingredientul imbatabil însă crede că este untul, fără de care recunoaşte că i-ar fi foarte greu să gătească.

    La final, le transmite tinerilor care vor să înceapă o carieră în industria culinară să îşi trăiască pasiunea. „Cum a spus şi Paul Bocuse, trebuie să muncim ca şi cum am trăi până la 100 de ani şi să trăim ca şi cum am muri mâine!”

    Întors în România, după o primă vizită în anii ’90, cu prilejul rebrandingului restaurantului deschis în cadrul Suter Palace Heritage Boutique Hotel din Le George în Gramont, ocazie cu care a gătit alături de chef David Contant, Caillon remarcă faptul că România s-a schimbat mult, însă oamenii spune că au rămas la fel de primitori. Şi, cu toate că nu a încercat încă bucatele româneşti, „sunt foarte curios să le testez”.  

    „I love my job” este o nouă rubrică lansată de Business MAGAZIN în care îi scoatem în faţă pe oamenii ce nu sunt neapărat parte din top managementul unei companii, dar sunt pasionaţi de ceea ce fac. Sunt mulţi, iar poveştile lor sunt fabuloase: nu de puţine ori, în interviurile BUSINESS Magazin, am auzit „Sunt îndrăgostit de… ” un lucru de care nu ne-ar fi trecut prin cap că cineva poate fi îndrăgostit (paleţi, tractoare, tehnologie ş.a.m.d.). De aceea, ne-am hotărât să le acordăm o rubrică specială în revista noastră.

  • Povestea evenimentului din Alpii francezi, unde mergeau mii de români. Cum va fi organizat iarna aceasta, după doi ani de pauză

    Anual, până în pandemie, timp de două săptămâni consecutive, circa 5.000 de mii de români luau cu asalt două staţiuni montane din Franţa. Astfel, Val Thorens şi Les 2 Alpes deveneau enclave româneşti în Hexagon, fiind ocupate de schiorii şi de snowboarderii autohtoni care mergeau la Snow Fest, eveniment organizat de antreprenorul Lucian Preotu. Pandemia de COVID-19 a blocat temporar evenimentul care aducea în Alpii Francezi, pe lângă iubitori de sporturi de iarnă, şi DJ, formaţii, fotografi sau videografi. După circa doi ani de pauză, Snow Fest revine. Ce se schimbă? Ce rămâne la fel?

    Povestea Snow Fest a început în 2009, cu un zbor charter operat între Cluj-Napoca şi Alpii francezi. Această cursă a fost de fapt precursoarea Snow Fest, eveniment care a prins contur în forma actuală în 2011, după cum povesteşte antreprenorul Lucian Preotu, proprietarul agenţiei de turism Sfara Tours.

    „Am descoperit Franţa încă din copilărie. Am şi locuit nişte ani, în adolescenţă, în această ţară de care am rămas apoi legat”, îşi aminteşte el.

    Astfel, s-a lăsat astfel cucerit de Alpii francezi, care se înalţă până la aproape 5.000 de metri, cu vârful Mont Blanc ca fanion, denumit „acoperişul Europei”.

    „Românii ştiu şi ştiau încă de acum mai bine de un deceniu despre Austria ca destinaţie de schi. Dar Franţa are munţi mai înalţi şi o structură mai bună de organizare a turismului montan”, explică Preotu.

    Acestea au fost motivele pentru care în urmă cu 12 ani a decis să organizeze, iarna, o cursă charter către Hexagon şi nu către Austria. A contat în decizie şi faptul că el vorbeşte franceza, şi nu germana. A umplut avionul atunci, dar a decis apoi să nu continue pe acest model, ci să mizeze mai degrabă pe un eveniment de mari dimensiuni care să aducă în acelaşi loc câteva mii de români. Aşa a luat naştere Snow Fest.

    „La o cursă charter trebuie să urmăreşti în permanenţă gradul de umplere al avionului şi să te coordonezi simultan cu cazările.” Iar în ceea ce priveşte această coordonare pot apărea probleme dacă avionul se umple pe final, când nu mai sunt locuri de cazare, ori dacă o cursă are loc într-o perioadă aglomerată pentru zona respectivă.

    Acum, el organizează un eveniment care adună într-o singură săptămână suficient de mulţi oameni pentru a umple circa zece curse charter. „E ca şi când ai opera cu un avion zece plecări săptămânale.”

    Snow Fest a început în 2011, cu o săptămână la schi sau snowboard în Franţa, în staţiunea Les 2 Alpes. Datorită cererii masive, evenimentul s-a extins în 2019 cu o a doua săptămână (evenimentele sunt consecutive) într-o altă localitate montantă – Val Thorens. Lucian Preotu spune că ar fi imposibil să fie simultane aceste evenimente, pentru că el ar trebui să se cloneze.

    „Organizăm Snow Fest în perioada de după vacanţa francezilor, pentru că atunci, în februarie, ei vin la schi şi staţiunile sunt pline. Astfel, obţinem şi preţuri foarte bune.” Anul acesta spre exemplu, între 19 şi 26 martie va avea loc evenimentul din Les 2 Alpes, pentru ca în perioada 26 martie –
    2 aprilie să îşi dea întâlnire iubitorii de distracţie şi sporturi de iarnă în Val Thorens.

    „Am negociat preţuri foarte bune pentru că am gândit încă de la început proiectul ca fiind unul pe termen lung. Am pornit la drum cu 100 de oameni, dar partenerii din Franţa au avut încredere în mine că voi reuşi să cresc.”

    Snow Fest a pornit cu ideea de a fi un loc de întâlnire pentru cei care se iau la întrecere cu pârtiile, însă conceptul a crescut şi s-a dezvoltat pentru a include concerte, petreceri cu DJ, concursuri, unele sponsorizate de parteneri francezi.

    „Am crescut de-a lungul anilor, astfel încât în 2019, la cea de-a noua ediţie a noastră, am avut 3.500 de oameni în prima săptămână şi am adăugat o a doua destinaţie în Franţa pentru alţi 1.500 de oameni.”

    În 2020, spre exemplu, ar fi fost 5.500 de români la Snow Fest, asta dacă nu venea pandemia. „A trebuit să anulez totul cu o săptămână înainte.” Evenimentul nu s-a ţinut nici anul trecut pentru că Franţa, ca de altfel mai multe ţări din lume, a avut închise pârtiile în sezon din cauza numărului mare de îmbolnăviri.

    Pentru a testa apele (de fapt pârtiile) înainte de evenimentul oficial Snow Fest din 2022, antreprenorul va organiza o ieşire experimentală în perioada 27 noiembrie-4 decembrie 2021

    „Am avut înţelegere din partea clienţilor, astfel că circa jumătate dintre ei au lăsat banii la noi pentru a merge sezonul acesta, adică în martie-aprilie 2022.”

    În contextul actual, marcat încă de pandemia de COVID-19, Lucian Preotu spune că se aşteaptă ca în cele două săptămâni din 2022 să aibă circa 4.000 de participanţi, lumea fiind încă puţin reticentă. „S-ar putea totuşi să am surprize plăcute.”

    În Franţa, 89% din populaţie e vaccinată cu o doză, iar 86% cu schema completă. Mai mult, incidenţa era la început de octombrie de 48 de bolnavi la 100.000 de locuitori, adică de 0,48 la mie. Pentru călătorii vaccinaţi nu sunt restricţii de călătorie, fiind necesară doar dovada vaccinării şi completarea unui chestionar. Pentru nevaccinaţi există diferite restricţii în funcţie de ţara din care vin şi de incidenţa cazurilor la momentul respectiv. Cetăţenii din ţările de pe lista verde (cu număr mic de cazuri de COVID-19) pot intra cu un test PCR sau antigen, realizate cu cel mult 72 sau respectiv 48 de ore înainte de sosirea în Franţa. Declaraţia trebuie completată şi în acest caz. Pentru persoanele de peste 12 ani, este necesar certificatul verde (Covid Health Pass) pentru a intra oriunde în Franţa, de la restaurante şi muzee, la piscine şi hoteluri.

    Anul acesta, preţul pentru Snow Fest începe de la 350 de euro (dacă te înscrii printre primii), însă media e undeva la 450 de euro, sumă ce include o săptămână de cazare şi schi pass, plus participarea la evenimentele organizate.

    „În mod normal, doar schi passul pentru Les 2 Alpes este 275 de euro pentru o săptămână”, explică Lucian Preotu. El adaugă că nu ştie încă ce evenimente şi activităţi adiacente se vor putea organiza, acestea depinzând de evoluţia crizei sanitare.

    „În anii anteriori aveam două scene afară zilnic, plus acces seara în şase cluburi. La ediţia actuală încă nu ştim ce va fi.”

    De transport se ocupă individual participanţii, deşi organizatorii pot face rezervări la cerere. Ei fac însă transferurile de pe şase aeroporturi din apropierea staţiunilor – trei aeroporturi din Milano, unul din Torino, un altul din Lyon şi cel din Geneva.

    Pentru a testa apele (de fapt pârtiile) înainte de evenimentul oficial Snow Fest din 2022, antreprenorul va organiza o ieşire experimentală în perioada 27 noiembrie-4 decembrie 2021. Deja s-au înscris 70 de persoane şi pentru această ediţie, şi deşi ţinta iniţială era de 300 de participanţi, estimările actuale arată că vor fi circa 500 de oameni care vor merge.

    „Noi nu am promis petreceri, ci doar cazare şi schi. Dacă vom putea însă, vom organiza ceva de ziua României în Les 2 Alpes.”

    LUCIAN PREOTU, PROPRIETAR, SFARA TOURS „SNOW FEST VA MERGE MAI DEPARTE. DEJA FIUL MEU, CARE ARE 22 DE ANI, SE IMPLICA ÎN ORGANIZARE. EL E DE LA 17 ANI IMPLICAT ŞI VREAU SĂ-I CEDEZ CÂT MAI MULTE RESPONSABILITĂŢI.”

    Zona Les 2 Alpes are 200 de kiometri de pârtii, dintre care 70% la peste 2.000 de metri altitudine, pe gheţar schiindu-se tot timpul anului. Staţiunea se află la 1.650 de metri, dar pârtiile urcă până la 3.600 de metri. În plus, în următorii trei ani, în zonă vor fi investite 120-150 mil. euro în modernizare şi dezvoltare, conform unei prezentări recente a Atout France, agenţia de promovare şi dezvoltare a turismului în Franţa.

    Val Thorens, votată timp de şapte ani ca cea mai bună staţiune de schi din lume, este parte din regiunea franceză Les 3 Vallées, care adună 600 de kilometri de pârtii de schi înconjurate de şase gheţari. Circa 99% din toată zona de schi se află la peste 2.000 de metri altitudine. Din întreaga regiune, Val Thorens este situată la cea mai mare altitudine, fiind de altfel staţiunea situată cel mai sus din Europa, conform aceleiaşi surse.

    Spre comparaţie, în România se poate schia în prezent pe circa 120 kilometri de pârtii din 17 judeţe, domeniul schiabil fiind cât o staţiune din Austria sau Franţa. Acesta este de altfel şi motivul pentru care românii merg în număr atât de la mare la schi în străinătate. Reprezentanţii Atout France spun că sunt 2,5 milioane de schiori în România (cifre valabile înainte de pandemie), iar potenţialul urcă spre 4 milioane. E vorba de acei oameni care pot învăţa şi şi-ar permite să practice acest sport.

    „Francezii au fost surprinşi de cum a ieşit Snow Fest de-a lungul anilor. Ei aveau ca referinţă studenţii englezi, iar la noi e vorba de un public mai aşezat, cu o medie de vârstă de 28-30 de ani.” Sunt puţine familiile cu copii care se alătură evenimentului, iar un factor care contează este faptul că nu e perioadă de vacanţă.

    De aceea, pentru copii, Lucian Preotu a făcut un eveniment special – Snow Fest Kids. El nu se va ţine în 2022, din cauza incertitudinii legate de pandemie, însă în mod normal se organiza în Italia, în prima săptămână de după Revelion. La fel ca şi în cazul evenimentului principal pentru adulţi, şi aici se organizau o serie de activităţi, doar că adaptate vârstei participanţilor.

    „Anul acesta am luat o pauză, mai ales că şi Revelionul pică aiurea, în weekend.”

    Totuşi, pentru a compensa, între 8 şi 15 ianuarie are loc un Snow Fest, pentru adulţi, dar în Italia, la Livigno.

    La un preţ mediu de 450-500 de euro, Lucian Preotu spune că doar din Snow Fest agenţia Sfara Tours avea în mod normal încasări de peste 2 milioane de euro. De altfel, acesta este principalul proiect al agenţiei.

    Agenţia Sfara Tours a avut anul trecut – când nu s-a organizat Snow Fest – afaceri de circa 4,3 milioane de lei (900.000 de euro), prin compania Sfara 1999, în scădere cu 67% comparativ cu 2019, arată calculele BM făcute pe baza datelor de la Ministerul de Finanţe.

    „E o muncă uriaşă să organizezi Snow Fest. În permanenţă sunt cinci oameni care lucrează la asta.” Cu trei săptămâni înainte de eveniment se mai adaugă încă cinci, iar pe durata Snow Fest sunt în total circa 100.

    „Am colegi care lucrează în turism şi care ne sunt parteneri pe partea de check-in. Avem artişti care vin, oameni din zona de festivaluri care se ocupă de ei, există o echipă de voluntari pentru semnalizare, marketing şi pentru a asigura vizibilitatea sponsorilor.” Lor li se adaugă 15 oameni pentru servicii foto-video.

    Antreprenorul discută el însuşi cu reprezentanţii cazărilor, îşi selectează opţiunile şi plăteşte avansul. Mai departe, agenţia sa se ocupă de a vinde produsul final. Doi oameni fac doar social media.

    În afară de Snow Fest, Lucian Preotu obişnuia înainte de pandemie să organizeze şi o serie de tururi pe care le ghida chiar el. E vorba de grupuri de maximum 15 oameni.

    „Sunt tururi pe care le fac mai mult ca hobby, din plăcerea de a călători. De multe ori am destinaţii pe care le descopăr şi eu odată cu cei care mă însoţesc.”

    În pandemie el a mai organizat un singur astfel de tur, în Brazilia, însă în 2022 are pe listă Etiopia, Peru şi Japonia. În Etiopia e prima dată când merge, pe când în celelalte două destinaţii a mai fost.

    „Am făcut în Brazilia un astfel de tur în august. E o ţară mare, ruptă de exterior.” Antreprenorul se gândeşte astfel să parieze pe turism aici, dar nu vrea un hotel sau o agenţie, ci mai degrabă ar investi într-o atracţie de tip muzeu unde să se poată intra cu bilet. Această idee e momentan la statutul de plan.

    „Snow Fest va merge mai departe în continuare. Deja fiul meu care are 22 de ani se implică în organizare. El e de la 17 ani implicat şi vreau să-i cedez cât mai multe responsabilităţi.”

    Ce va face apoi cu timpul? Va călători în jurul lumii, spune Lucian Preotu.

    El povestea anterior că toată copilăria a visat să călătorească, ştia pe de rost cărţile lui Jules Verne. Revoluţia l-a prins la 15 ani şi odată cu deschiderea graniţelor a avut norocul de a se stabili alături de mama şi fratele său (antreprenorul Cristian Preotu, cu afaceri în gastronomie fină) în Franţa. Astfel, a reuşit să viziteze până la 22 ani o mare parte a Europei.

    Apoi s-a căsătorit, i s-a născut un fiu şi, după cum spunea chiar el, s-a gândit că trebuie să fie mai responsabil, să facă un business.

    „Şi cum mă descurcasem foarte bine cu călătoriile mele, am zis: Oare ce ar fi să-i descurc şi pe alţii. Astfel că, la 24 de ani, în 1999 am deschis agenţia de turism“, povestea el anterior.

    Cum a ajuns la Snow Fest? El însuşi a fost pus pe schiuri de la patru ani, iar trei ierni (în adolescenţă) le-a petrecut la Grenoble, oraş pe care-l numeşte capitala turismului de schi a Europei. Iar mai departe, totul e istorie.