Anunţul privind cesiunea unui portofoliu de credite performante de nevoi personale, în valoare de 97 mil. lei, de la Alior Bank către Patria Bank a transmis un semnal privind exit-ul Alior de pe piaţa bancară românească.
Întrebat de ZF de ce Patria Bank a achiziţionat doar credite de nevoi personale de la Alior Bank şi de ce doar 4.000 de clienţi şi nu mai mult, Valentin Vancea, CEO al Patria Bank, a răspuns că acest portofoliul a fost oferit la vânzare de către Alior Bank şi reprezintă în fapt majoritatea creditelor acordate de această bancă. „Acest portofoliu de credite a făcut obiectul procesului de vânzare iniţiat de Alior Bank, reprezentând în fapt majoritatea creditelor acordate de această bancă. La momentul semnării contractului de cesiune, Patria Bank a achiziţionat portofoliul de credite de consum performante pe care Alior Bank îl deţine în România: un portofoliu de aproximativ 4.000 de clienţi cu o valoare totală de 97 mil. lei în sold la 30 aprilie 2024“, a transmis Valentin Vancea, CEO al Patria Bank, pentru ZF.