Tag: Alice Ivanovici

  • Alice Ivanovici, EY România: Nu totul este alb sau negru şi nu trebuie să irosim energie încercând să ne încadrăm în tipare. Este important să fim autentice, să ştim cine suntem

    Cifră de afaceri (2020): 139,7 mil. lei*

    Profit (2020): 11,7 mil. lei

    Număr de angajaţi (mediu, 2020): 110

    *Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice


    CARTE DE VIZITĂ

    • Cu aproape 20 de ani de experienţă în domeniul auditului financiar, Alice Ivanovici este specializată în auditul societăţilor din industria de petrol şi gaze, a centrelor de servicii partajate şi a produselor industriale; este partener al EY România din toamna anului 2019;

    • De-a lungul carierei sale, a fost implicată în auditul unor societăţi multinaţionale importante, listate la Bursa de Valori Bucureşti sau la Bursa din Londra. Activitatea sa profesională include participări în proiecte speciale privind piaţa de capital şi colaborări cu echipe complexe de specialişti EY din Europa, Statele Unite ale Americii şi Asia. În plus, coordonează auditul a numeroase societăţi deţinute de antreprenori români, potrivit informaţiilor comunicate de companie;

    • În afară proiectelor de audit, Alice Ivanovici coordonează şi activitatea internă a EY pentru pregătirea profesională din departamentul de audit, în România şi Moldova.


    Puterea nu înseamnă să baţi cu pumnul în masă, iar feminitatea nu înseamnă să te îmbraci în rochii diafane. Nu totul este alb sau negru şi nu trebuie să irosim energie încercând să ne încadrăm în tipare. Este important să fim autentice, să ştim cine suntem.

     

  • Alice Ivanovici: Aşa cum am depăşit alte crize, o depăşim şi pe aceasta. Cu determinare, inspiraţie şi puţin noroc

    Partener, Audit EY România


    Cifră de afaceri: N/A Număr de ANGAJAŢI: > 800 (în România şi Republica Moldova)


     

    —   Cea mai importantă lecţie învăţată în pandemie:

    În pandemie mi-am redescoperit intuiţia. Intuiţia aceea adevarată, care îţi spune ce este bine să faci sau când să te opreşti şi să aştepţi.

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Aici răspunsul este foarte practic. Fac parte din categoria (cred eu) numeroasă a oamenilor care au decis să îşi schimbe locuinţa. Înainte nu stăteam foarte mult acasă, mereu găseam ceva de făcut, dar acum… nu cred că este nevoie să explic, suntem atât de mulţi în această situaţie.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în această perioadă:

    În primul rând mi-am păstrat calmul şi atitudinea optimistă. Apoi, a fost nevoie de empatie şi flexibilitate să înţeleg noul mediu de lucru al fiecărei persoane din echipa mea şi să găsim cel mai eficient mod de a colabora de la distanţă. Am comunicat foarte mult în ceea ce priveşte impactul pandemiei asupra activităţii noastre. Oamenii au apreciat această transparenţă şi au avut încredere că nu vor fi luaţi prin surprindere cu măsuri implementante «peste noapte».

    —   Work from home sau de la birou?

    Amândouă, combinate după nevoie şi dorinţă. Îmi place la birou. Sunt o persoană sociabilă, îmi place să fac parte dintr-un grup, să interacţionez, ideile cele mai bune îmi vin discutând. Îmi place şi view-ul de la etajul 21 al biroului EY. Şi, câteodată, după program, îmi place să ies cu colegii la un pahar de vin, să sărbătorim finalizarea unui audit dificil.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    Cred că nu trebuie să uităm cine suntem şi ce putem să realizam. Aşa cum am depăşit alte crize, o depăşim şi pe aceasta. Cu determinare, inspiraţie şi puţin noroc. Este important să nu ne pierdem optimismul. Energia mea vine din faptul că îmi place foarte mult ceea ce fac şi echipa din care fac parte. În plus, investesc timp în starea mea de bine – sport, wellness, mici plăceri vinovate (în cazul meu anumite seriale pe care le urmăresc).

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    În această perioadă, când interacţiunile personale au fost atât de limitate, mi-am găsit inspiraţia şi motivaţia în grupurile din care fac parte ‒ familie, prieteni şi EY. Întotdeauna am considerat că succesul grupului este mai important şi mai sustenabil decât succesul unei singure persoane şi, în contextul actual, cred că acest lucru este mai evident ca niciodată.

    —   Putere vs. feminitate:

    Nu se exclud şi avem atât de multe exemple în mediul de business din România, atât în multinaţionale, cât şi în antreprenoriat. Puterea nu înseamnă să baţi cu pumnul în masă, iar feminitatea nu înseamnă să te îmbraci în rochii diafane. Nu totul este alb sau negru şi nu trebuie să irosim energie încercând să ne încadrăm în tipare. Este important să fim autentice, să ştim cine suntem, ce ne d