Tag: Alexander McQueen

  • O afacere de închirat ţinute ”de covor roşu” a crescut de 10 ori în doi ani, până la 200.000 de euro

    Serviciul de închiriat rochii şi accesorii ale unor mărci renumite a fost lansat de antreprenorul Daniel Penciuc în aprilie 2014. ”Dressbox s-a născut din raţiuni extrem de practice. Am tot auzit în cercul de cunoscuţi discutându-se despre ce vor purta soţiile sau prietenele la un anume eveniment. Rochiile de calitate, pretabile pentru anumite ocazii, fie că vorbim de o şedinţă corporate, o nuntă sau un eveniment “black tie”, sunt în general foarte scumpe, iar femeile nu sunt dispuse sa le poarte mai mult de o dată sau de două ori”, descria într-un interviu anterior Daniel Penciuc, managerul Dressbox,  ideea de a se lansa într-o afacere cu rochii de închiriat, văzute anterior în reviste, prezentări de modă sau pe purtate de vedete pe covorul roşu.

    Daniel Penciuc a studiat comunicare la Iaşi, dar şi în Statele Unite ale Americii, unde a obţinut o bursă de un an la New York University. A intrat în antreprenoriat la întoarcerea în ţară, când a pus bazele agenţiei de publicitate AdFactory, în 2002, la doar 23 de ani.

    El investit în Dressbox câteva sute de mii de euro, pe care i-a direcţionat mai ales în stocul de rochii şi accesorii. O parte din investiţie a fost direcţionată şi în amenajarea unui showroom într-o casă istorică din Capitală, cât şi în magazinul online www.dressbox.ro. Potrivit lui Penciu, investiţiile se derulează constant în rochii şi accesorii noi, promovare şi site, astfel că nu se poate discuta încă despre amortizarea acesteia.

    În primul an de funcţionare, Dressbox a înregistrat o cifră de afaceri de 20.000 de euro, în 2015, 100.000 de euro, această valoare dublându-se în 2016.  

    ”Având în vedere că notorietatea unui astfel de serviciu se construieşte în timp, aceasta cifră de afaceri va creşte exponenţial pe măsură ce femeile din România descoperă un astfel de serviciu, iar noi venim în intampinarea lor cu rochiile pe care şi le doresc”, descria Penciu obiectivele sale de creştere a afacerii în interviul acordat anterior.

    Potrivit antreprenorului, profilul clientelor este unul variat: de la tinere de 17-18 ani, până la doamne de vârsta a treia.

    ”Brandurile renumite le conferă încredere că aleg un produs de calitate. Şi atunci, fie sunt cliente care apelează la noi pentru că au siguranţa că vor găsi un produs calitativ, fie nu sunt dispuse să cheltuiască o sumă foarte mare de bani. Sau chiar dacă îşi permit acest lucru, înteleg că investiţia într-un astfel de obiect vestimentar nu are sens să fie una foarte mare, deoarece nu îl vei purta de foarte multe ori.

    ”O parte din cliente vin şi prin colaborările corporate realizate fie prin discount-uri pentru angajaţii companiilor sau companii care închiriază rochii pentru ca angajaţii lor să fie bine îmbrăcaţi la evenimente”.

    Anul acesta, Dressbox a ajuns la peste 2.500 de comenzi, cu o valoare medie a coşului de aproximativ 360 de lei. Peste 1.800 de femei au apelat la serviciile companiei şi au închiriat în total în jur de 2.400 de rochii şi 850 de accesorii. Cele mai multe rochii închiriate de acelaşi client au fost în număr de 12, adică, în medie, o rochie pe lună. Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei, cele mai mari încasări au fost în luna septembrie, urmat de mai şi de cele trei luni de vară. Nunţile sunt de departe cele pentru care s-au închiriat cele mai multe rochii şi accesorii. Acestea sunt urmate de botezuri, baluri de absolvire sau gale elegante, cu cod vestimentar. Femeile au mai preferat să-şi închirieze ţinuta în loc să cumpere pentru cununii civile, aniversări, petreceri, şedinţe foto, ieşiri în club sau concerte.

    Site-ul Dressbox a fost accesat de peste 600.000 de utilizatori, cu aproximativ 1.000.000 de sesiuni. Mai mult de jumătate din comenzile plasate în 2016 au fost înregistrate de pe telefon sau tabletă, iar în ceea ce priveşte vizitele ponderea e cu 68% în favoarea telefoanelor, 27% pentru desktop şi 5% pentru tabletă.

     

     

     

     

  • Doi antreprenori au investit 80.000 de euro în deschiderea unui magazin de lux pe Calea Victoriei

    Antreprenorii Mara Barloiu şi Hau Marius au deschis magazinul multibrand de lux DressLikeHell pe Calea Victoriei, în urma unei investiţii de 80.000 de euro. Din suma totală, 30.000 de euro au fost investiţi în amenajarea spaţiului comercial, a cărui suprafaţă este de 45 mp.

    Magazinul va comercializa articole vestimentare şi accesorii din colecţii precum Alexander McQueen, Michael Kors, Dsquared2 şi Neil Barrett, valoarea stocului iniţial fiind de 50.000 de euro.

    ”La început, ne-am dorit să lansăm un magazin multibrand online, însă ne-am dat seama că publicul din România are nevoie de un magazin fizic cu haine de lux premium la care să aibă un acces facil. Astfel, ne-am deschis acest spaţiu de pe calea Victoriei, în care am adus produsele designerilor noştri preferaţi”, declară Mara Barloiu, cofondator al DressLikeHell.

    Piesele vestimentare sunt selectate de la marile case de modă de către proprietarii magazinului, Mara Barloiu şi Hau Marius, iar stocul vestimentar este actualizat periodic, astfel încât să se sincronizeze cu cele mai noi colecţii ale creatorilor internaţionali. 

    „În viitorul apropiat, ne dorim să extindem reţeaua de branduri şi să aducem creaţii exclusiviste ale unor case de modă la fel de cunoscute. De exemplu, pe lista scurtă, se află Moschino, Louboutin sau Prada, însă ţinem să precizăm încă de pe acum că nu vrem să ne îndepărtăm prea mult de conceptul iniţial. Ne dorim să păstrăm aceeaşi linie, cu produse de calitate, care să le ofere clienţilor o experienţă de shopping pozitivă”, a mai declarat Mara Barloiu, Fondator DressLikeHell.

    Calea Victoriei este considerată un pol al luxului Capitalei, mizând pe prezenţa unor francize ale Gucci, Emporio Armani, Antony Morato, Paul&Shark şi MaxMara.

  • Apartamentul luxos al designerului care putea cuceri lumea va fi vândut

    Proprietatea, odată a autorului PG Wodehouse, dar şi a unui nepot al reginei Victoria se află în centrul Londrei. Oricine şi-l doreşte, trebuie să fie dispus să ofere în schimbul acestuia 7,25 milioane lire sterline. 
    La un an după ce McQueen a fost găsit spânzurat proprietatea a intrat în posesia unei companii din domeniul imobiliarelor.

    Sursa: DailyMail

  • Nicio haină de damă fără hologramă (FOTO)

    Un element care-i atrage pe creatorii de modă îl reprezintă irizaţiile hologramelor metalice, după cum o arată creaţiile lor, scrie Financial Times. Marc Jacobs a lansat o rochie roz cu paiete, cu irizaţii de hologramă, iar Stella McCartney o poşetă plic plimbată în public de către Kate Moss, căreia i-a plăcut foarte mult.

    Holografia, procesul de realizare a hologramelor, a intrat în lumea modei prin prezentări de colecţii, fiind utilizată de Alexander McQueen în 2006 sau de Burberry la Beijing în 2011.

    Pentru creatorii de modă, holografia reprezintă şi o altă metodă de a realiza imprimeuri pentru creaţiie lor, permiţându-le să experimenteze cu tot felul de modele digitale şi transferul lor pe materialele folosite.

    Unii creatori sunt fascinaţi de iluzia optică care apare atunci când sunt privite din alt unghi, alţii de hologramele folosite pe bancnote vechi, ca Mary Katrantzou, care şi-a căutat inspiraţia în ele pentru o parte a colecţiei primăvară/vară 2013, încercând să reproducă detaliile acestora şi să le transpună pe materialele textile şi chiar pe cristale Swarovski.

    Experimentând cu hologramele, creatorii de modă au descoperit că acestea arată foarte bine online, atrăgând repede atenţia vizitatorilor prin textura şi irizaţiile lor. Hologramele ajung şi pe articolele vestimentare sau accesoriile destinate celor care încă nu vor să facă o schimbare radicală în garderoba lor, fiind prezente pe gulere de cămăşi, pe ochelari de soare sau chiar în ojă.

  • Retrospectiva excentricitatilor: Alexander McQueen la New York (GALERIE FOTO)

    Intitulata “Savage Beauty” (“Frumusete salbatica”), expozitia –
    care ramane deschisa pana la 31 iulie – prezinta peste o suta de
    tinute si saptezeci de accesorii din toata cariera lui McQueen,
    pornind de la colectia din 1992 inspirata de Jack Spintecatorul si
    ajungand la ultima colectie prezentata postum in februarie 2010,
    “Angels and Demons”.


    Expozitia Alexander McQueen la New York (GALERIE
    FOTO)

    Se pot viziona si filme ale paradelor de moda unde au fost
    prezentate colectiile creatorului, inclusiv una unde manechinele
    jucau rolul de piese de sah intr-o batalie Est contra Vest sau una
    in care un model era pictat de doi roboti.

    Au fost amenajate, de asemenea, sali speciale, cum ar fi cea
    destinata accesoriilor create pentru prezentarea pe podium, printre
    care se numara incaltarile “Armadillo” facute celebre de Lady Gaga,
    palaria “Chinese Garden” (gradina chinezeasca) ori una in care
    rochiile sunt prezentate in vitrine cu oglinzi ca niste bijuterii,
    ceea ce permite observarea tuturor detaliilor lor.

    Foto: colectia Metropolitan Museum of Art, New York