Printre posibilii succesori ai lui Profumo se numara, conform
primelor informatii publicate de presa internationala, bancheri
ca Matteo Arpe, fost CEO al bancii Capitalia, care a fost cumparata
de UniCredit in 2007, sau Claudio Costamagna, un fost executiv de
la Goldman Sachs.
Grupul ar putea apela insa si la un candidat din interior, in
special din randul celor patru fosti adjuncti ai lui Profumo –
Sergio Ermotti, responsabilul de activitatea de banca de
investitii, Paolo Fiorentino, responsabilul de operatiuni globale,
Roberto Nicastro, seful operatiunilor de retail, sau Federico
Ghizzoni, seful operatiunilor din Europa Centrala si de Est.
Demisia lui Profumo, bancherul care conducea
grupul din 1997 si care l-a transformat dintr-o banca locala
intr-unul dintre gigantii financiari europeni, cu activitate in 22
de tari si o capitalizare bursiera care a crescut de la 1,5 la
circa 37 de miliarde de euro, a dus la scaderea actiunilor
UniCredit cu peste 2% inca de la inchiderea de marti a burselor,
cand incepuse reuniunea Consiliului Director.
Motivul, cunoscut de ceva timp in piata, se
leaga de
nemultumirea actionarilor si a unor politicieni fata de
politica agresiva a lui Profumo de majorare a capitalului si de
emitere de obligatiuni, in urma careia structura actionariatului
s-a schimbat, ajungand sa includa si fondul suveran al statului
libian, Autoritatea Libiana pentru Investitii, si Banca Centrala a
Libiei, ambele in total cu 7,4% din capital. Conform statutului,
niciun actionar nu poate controla mai mult din 5% din drepturile de
vot, iar autoritatile de reglementare a pietei studiaza acum in ce
masura cele doua institutii libiene ar trebui sa fie privite drept
o singura entitate. Ceilalti actionari semnificativi ai UniCredit
sunt Aabar Investments, un fond de stat din Abu Dhabi, cu 4,9% din
actiuni, si patru fundatii bancare italiene regionale (Verona,
Torino, Bologna si Treviso), care impreuna au circa 10%.
Au aparut nemultumiri si fata de stilul
centralizat de management practicat de Profumo, 53 de ani,
supranumit “Alexandru cel Mare” sau “Domnul Aroganta” pentru
ambitiile sale de a creste mereu anvergura europeana a UniCredit si
de a se detasa de competitori. Ambitiile au fost incununate pana
acum de succes, din moment ce grupul a traversat bine criza
financiara, fara a anunta pana in prezent nicio pierdere
trimestriala si fara a apela la statul italian pentru sustinere.
Faptul ca Profumo a permis consolidarea pe tacute a participatiei
libiene la capitalul UniCredit a fost insa sanctionat de actionari,
in special de cei cu legaturi cu Liga Nordului, formatiune
separatista de a carei sustinere depinde insa stabilitatea
guvernului Berlusconi.
Statul libian a avut o participatie la
UniCredit inca din 1997, cu 0,56%, insa abia in octombrie 2008 a
ajuns la o participatie notabila (4,23%). Pe atunci, intrarea
libienilor era privita ca un semn de incredere in grupul italian,
mai ales ca in 2009, acestia au sustinut UniCredit cumparand
obligatiuni de 250 de milioane de euro intr-o perioada in care
grupul italian era amenintat de o criza de lichiditate. Cresterea
participatiei statului libian este vazuta insa de politicienii
Ligii Nordului drept un atac la intentia lor de a-si consolida
influenta asupra institutiilor de credit din nordul dezvoltat al
Italiei. Unii politicieni din Liga au acuzat
chiar Libia ca ar vrea sa preia complet controlul UniCredit,
(ceea ce Tripoli a dezmintit oricum), lezand astfel direct
sentimentele lor nationaliste.