Tag: alergii

  • Antreprenoarea care a fondat un business de milioane inspirată de propriile alergii. „Am vrut să creez Apple-ul skincare-ului”

    Potrivit BBC, un mediu de muncă feminin, dinamic a reprezentat o noutate pentru Sabrina Tan, care a crescut în Singapore cu trei fraţi şi, după terminarea facultăţii, a lucrat într-un mediu dominat de firme precum IBM, Oracle sau Hewlett-Packard. „De obicei eram foarte puţine femei în echipă”, spune ea.

    Tan a intrat în industria cosmeticii în urmă cu un deceniu prin lansarea Skin Inc. Brusc, odată cu intrarea în această industrie, Sabrina s-a trezit înconjurată de o mulţime de angaţi-femei. Ea a realizat că unele erau timide când venea vorba de a-şi împărtăşi ideile, şi multe se simţeau nepregătite când, de fapt, erau supracalificate pentru respectivul job.

    Avându-l drept model şi idol pe Steve Jobs, ea spune: „Am vrut să creez Apple-ul skincare-ului”. Cum i-a venit însă ideea? De-a lungul anilor, deplasările pentru jobul din multinaţionala de tehnologie în care lucra i-au predispus pielea la diverse eczeme. Cu o alergie puternică la substanţe precum coloranţii, şi afectată de schimbările vremii, Sabrina căuta soluţii pentru aceste situaţii frustrante. Văzându-şi şi cei doi copii confruntându-se cu aceleaşi probleme ale pielii au forţat-o să ia atitudine. „Am decis să iau situaţia în propriile mâini”.

    Aşa că în 2007 a mers într-o călătorie de cercetare în Japonia. Ea a vrut să înţeleagă de ce toate produsele de pe piaţă au eşuat în cazul său. „Am început să vorbesc cu chimişti şi oameni de ştiinţă, am mers în farmacii şi în casele dedicate produselor cosmetice.”

    Excursia în Japonia i-a dat încredere să parieze pe viziunea sa. Soţul său a încurajat-o, aşa că amândoi au renunţat la locurile lor de muncă şi s-au concentrate pe a investi în noua companie. Un an mai târziu a deschis primul magazin în Singapore.

    În anii următori businessul a început să crească încet, compania vânzând seruri, creme şi instrumente high-tech pentru zona de îngrijire, deschizând încă două magazine. A durat însă şase ani să se transforme într-un gigant global de dimensiunile companiei Sephora, de pildă.

    În prezent, produsele companiei Skin Inc, cu sediul în Singapore, sunt comercializat şi în Statele Unite, Marea Britanie şi pe teritoriul Asiei, businessul având venituri anuale de zeci de milioane de dolari.
     
  • Alertă alimentară: Lidl retrage de la vânzare un produs popular, nerecomandat persoanelor cu alergii

    Mai exact, producătorul sandvişului este Tip Top Food Industry, iar anunţul vizează toate aceste produse, indiferent de termenul de valabilitate.

    „S-a constatat că produsele afectate conţin făină de soia nedeclarată pe etichetă. Din cauza posibilelor reacţii alergice la ingerare, clienţii cu alergie la soia ar trebui să ţină cont neapărat de retragere şi să nu consume în niciun caz produsele. Având în vedere posibilele reacţii alergice în urma consumului, clienţii alergici la soia trebuie să acorde o atenţie absolută acestei rechemări. Pentru acele persoane care nu sunt alergice la soia, produsele sunt apte pentru consum”, arată anunţul companiei.
     
    Produsele vizate au fost doar vândute de către Lidl România. În momentul în care a fost sesizat, retailerul a scos produsele de la vânzare.
     
    „Produsele pot fi returnate în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produselor va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, menţionează Lidl în anunţ.
     
    Această retragere vizează exclusiv produsele „Chef Select, Sandwich sortarile Pui si bacon prajit si Salam de Sibiu si cascaval, 200g“.
     
  • Alergiile de primăvară. Care sunt cele mai frecvente simptome şi cum le tratezi

    Statisticile arată că 20% din populaţie este afectată de rinită alergică, 6% are cel puţin o alergie alimentară, iar aproape 20% au dermatite atopice la un moment dat, informează csid.ro

    Alergiile reprezintă reacţii ale sistemului imunitar al organismului la substanţe inofensive în mod normal, precum alimente, polenuri sau acarienii din praf. În timp ce pentru majoritatea oamenilor acestea nu reprezintă nici o problemă, sistemul imunitar al persoanelor alergice le identifică drept o ameninţare, informează csid.ro.

    “O mare varietate de alimente pot provoca reacţii alergice, dar 90% dintre răspunsurile alergice la produsele alimentare sunt cauzate de: lapte de vacă, soia, ouă, grâu, arahide, nuci, peşte şi crustacee”, explică dr. Adriana Tudose, medic primar alergologie şi imunologie.

    Cum le depistezi

    Testele alergologice au ca scop depistarea alergenului implicat în declanşarea unei reacţii alergice şi sunt de trei feluri: cutanate, serologice şi hematologice, fiecare cu anumite avantaje şi dezavantaje, iar medicul alergolog vă poate recomanda cea mai potrivită metodă.
     
    Citiţi mai multe pe www.csid.ro

  • Imuno-nutriţia, o metodă de avangardă în lupta cu bolile cronice

    Rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că jumătate din populaţia globului suferă de intoleranţă alimentară, însă în acest moment doar 1 miliard de oameni sunt diagnosticaţi.  Iar în România, se estimează că 8 din 10 români suferă de intoleranţă alimentară de un anumit grad.

    Invitatul special al seminarului a fost Dr. Camille Lieners, consultant Ştiinţific ImuPro, un cunoscut expert în alergii şi intoleranţe alimentare. Este specializat în imunologie, biochimie şi microbiologie, iar începând cu 2001 s-a supraspecializat în patologie clinică şi diagnostic auto-imun, fiind implicat în dezvoltarea testelor de hipersensibilitate alimentară si a testelor genetice. Dr. Lieners este invitat să vorbeasca în lumea întreagă despre acest subiect.

    In cadrul evenimentului au mai susţinut prezentări Alvaro Michaelis International Director ImuPro Business şi Dr. Gabriela ION, medic primar pediatrie, Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu”.

    Specialiştii prezenţi la eveniment au atras atenţia asupra faptului că în multe cazuri alimentele considerate sănătoase ne pot face rău, nefiind tolerate de organism. Cele mai frecvente intoleranţe alimentare (alergii de gradul III) sunt la gluten, albuş de ou, produsele lactate şi drojdia de brutărie.

    Semnele şi simptomele intoleranţei alimentare sunt următoarele: simptome de disconfort după masă, balonare, obezitate sau probleme cu greutatea, anxietate sau depresie, migrene, epuizare sau oboseală cronică, somnolenţă, constipaţie, diaree, flatulenţă, articulaţii dureroase, astm, congestie nazală, afecţiuni ale pielii, tulburări de comportament, sindromul colonului iritabil, boli auto-imune.

    Platforma on-line www.imupro300.ro oferă toate informaţiile utile legate de testul ImuPro, atât pentru medici cât şi pentru pacienţi, şi în plus cei interesaţi, pot achiziţiona testele online.